Orizonturile cunoașterii spirituale

Întrebare: Poetul Niyazi Misri spune: „Postul, rugăciunile și pelerinajul/ Nu sunt suficiente, pustinicule!/ Cunoașterea spirituală este ceea ce ai nevoie pentru a avea un suflet perfecționat (insan al-kamil), atrăgând astfel atenția asupra importanței cunoașterii spirituale. În afară de satisfacerea sarcinilor religioase esențiale, care sunt celelalte căi prin care putem atinge cunoașterea spirituală?

Răspuns: Deși există o serie de responsabilități religioase care alcătuiesc fundamentul procesului de adorare, cheia secretă spre deschiderea ușii către esența credinței și a adorării este proclamarea credinței. În acest sens, proclamarea este o acțiune sfântă care cuprinde atât începutul, cât și sfârșitul. Cu alte cuvinte, proclamarea credinței este atât punctul de start, cât și punctul ultim. Fără acest lucru, nu au niciun sens nici credința în îngeri, Cărțile Sfinte și Profeții și nici credința în Viața de Apoi, destin și decret divin. În același mod, actele de adorare câștigă valoare și înțeles intrând pe ușa ce o deschid. După cum ni se spune în faimosul hadith legat de Gabriel, credința (iman) vine prima. Apoi vine islamul și, în cele din urmă, credinciosul atinge ihsan (bunătatea perfectă, comportament și rugăciune într-un mod care denotă că suntem foarte aproape de Dumnezeu și credința că El ne vede, chiar dacă noi nu îl vedem pe El). Altfel spus, credința este esența și punctul de start al religiei, iar consecința și fructul său ultim este bunătatea perfectă.

Acte de adorare făcute cu conștiință

Cunoașterea spirituală este un concept care trebuie contemplat ținând cont de bunătatea perfectă. Pentru acest motiv, o persoană care își dorește să atingă orizonturi ale cunoașterii spirituale trebuie să aibă, mai întâi de toate, o credință de nezdruncinat, apoi să facă fapte bune, pentru ca în cele din urmă să ajungă la crearea unei „culturi a conștiinței” pe termen lung. Cea mai importantă cale de a atinge cunoașterea spirituală este respectarea și săvârșirea adorării în modul cel mai meticulos și cel mai conștient posibil. Dacă nu există conștiință în adorare, atingerea cunoașterii spirituale nu este posibilă. Iar persoana care eșuează în a atinge cunoașterea spirituală nu poate nici să atingă dragostea lui Dumnezeu și a Profetului în sensul său adevărat. Nu trebuie să uităm că, din moment ce acestea sunt profunzimi concentrice, putem trece la nivelul următor doar dacă îl depășim pe cel anterior. Atunci când privim lucrurile din această perspectivă, poemul citat la început este cum nu se poate mai relevant: „Postul, rugăciunile și pelerinajul/ Nu sunt suficiente, pustinicule! / Cunoașterea spirituală este ceea ce ai nevoie pentru a avea un suflet perfecționat.” Și asta pentru că indivizii care nu au parte de conștiința că sunt priviți de Dumnezeu (ihsan) și de cunoașterea spirituală săvârșesc acte de adorare care nu sunt altceva decât formalități repetate și practici ale culturii. Ei țin post pentru că toată lumea o face; ei se roagă pentru că părinții lor au făcut-o; ei merg în Hajj pentru că alții o fac. Prin urmare, astfel de acte de adorare nu merg dincolo de latura fizică, iar persoana care le săvârșește nu resimte adevăratul lor spirit și înțeles. Pentru a exprima această situație, Cel Mai Nobil Mesager al lui Dumnezeu a postulat faptul că există mulți oameni care postesc însă ei nu fac altceva decât să nu mănânce și că există mulți care se trezesc să se roage, însă nu fac decât să fie somnoroși¹. Astfel, valoarea adorării depinde de profunzimea spirituală pe care o conține. De exemplu, rugăciunea poate fi făcută cu o conștiință spirituală atât de profundă, încât cel care se roagă simte că este în prezența lui Dumnezeu. Se poate ajunge la un asemenea nivel încât, chiar și atunci când își mișcă mâinile sau picioarele simte că atinge cuverturile Tronului Divin. Oamenii de acest gen se cutremură la ideea că pot săvârși mișcări ale mâinilor și ale picioarelor care pot fi lipsite de respect față de prezența divină. Totuși, Dumnezeu Atotputernicul prezintă situația Mesagerului Glorios al lui Dumnezeu la Rugăciuni: „El, Cel care te vede când te ridici (pentru rugăciuni și fiind gata să facă voia Ta), precum și eforturile tale mari depuse culcându-te la pământ printre cei care se culcă la pământ umili.” (ash-Shu’ara, 26:218–219). Credincioșii care nu pot atinge un asemenea nivel de adorare trebuie măcar să creadă voit că Dumnezeu Atotțiitorul îi vede mereu și să încerce să umple fiecare moment al rugăciunii cu o asemenea conștientizare. Actele precum ținerea mâinilor și a picioarelor în poziția potrivită, întoarcerea privirii în momentul potrivit și adoptarea unei poziții corecte la culcarea la pământ sunt indicații ale conștientizării aflării în prezența divină de către credincios.

Pentru a atinge cunoașterea spirituală, actele de adorare trebuie făcute în mod obligatoriu cu conștiință. De exemplu, o persoană care se roagă trebuie să fie perfect conștientă de actul pe care îl săvârșește de la începutul până la sfârșitul rugăciunii. Iar în ceea ce privește prezentarea intenției rugăciunii nu este corect să o reducem la șoptirea unor cuvinte într-un mod ceremonios: „Uite, intenționez să săvârșesc rugăciunea...” Adevărata intenție se simte în inima credinciosului. Iar un adevărat credincios șterge din inima și din gândurile sale tot în afară de Dumnezeu, simțind foarte vie prezența divină într-o obediență completă și chiar uitând de propriul său sine până în punctul în care acesta este șters complet. Într-adevăr, credinciosul nu ar trebui nici măcar să fie conștient de această ștergere a sinelui și ar trebui să mențină această stare pe toată întinderea rugăciunii. Din timp în timp, credinciosul poate fi expus la anumite brize negative în timpul rugăciunii. Însă, de fiecare dată, el trebuie să își foloserască voința într-un mod eficient pentru a le depăși. În plus, trebuie să știe foarte bine care este sensul versetelor și rugăciunilor pe care le recită, să fie conștient de adevărurile pe care ele ar trebui să le evoce în inima lui și să țină conștient în inimă aceste adevăruri până termină rugăciunea. Aceste eforturi făcute pentru adorarea conștientă sunt referințe importante și de încredere ale cunoașterii spirituale.

Minuni care au funcționat prin menținerea unui curs stabil

Dincolo de stabilirea unei relații serioase, împăcate și conștiente cu Dumnezeu Atotputernicul, menținerea unui curs stabil are o importanță capitală în termeni de cunoaștere spirituală. Tratamentul pe care Dumnezeu ți-l va acorda va fi în conformitate cu calitatea și continuitatea relației tale cu El. După cum a spus Profetul, cel care s-a aflat în vârful orizontului cunoașterii spirituale, cele mai apreciate acțiuni de către Dumnezeu sunt cele săvârșite constant, chiar dacă sunt mici². Nu trebuie să uităm că nu picăturile de apă perforează marmura, ci constanța lor. Chiar dacă apa este lichidă, constanța ei este cea care face o gaură în marmură. Astfel, săvârșirea constantă a actelor de adorare făcută de o persoană cu răbdare, determinare, fermitate și hotărâre este foarte importantă pentru deschiderea ușii cunoașterii lui Dumnezeu (marifa). Prin urmare, cred că părerea Imamului Abu Hanifa conform căreia Noaptea binecuvântată a Qadr poate fi ascunsă în orice noapte din an reflectă o înțelegere foarte fină a acestui fapt. Dumnezeu Atotputernicul ar fi putut s-o ascundă în orice noapte din an. Desigur, este lăudabil să ne petrecem ultimele nopți din Ramadan în adorare, cu intenția de a beneficia de această noapte binecuvântată, însă aceasta este o chestiune diferită.

Ceea ce contează cu adevărat este considerarea fiecărei nopți ca fiind binecuvântată și petrecerea ei în adorare, în conformitate cu abordarea acestui mare imam. Cu această intenție și considerație, credinciosul trebuie să se trezească în fiecare noapte și să ofere Rugăciunea Tahajjud (noapte târzie), cel puțin ca efort pentru a avea parte de lumină binecuvântată în mormânt, dovedind în același timp că este cu adevărat dedicat lui Dumnezeu. Ce valoare putem găsi în a fi musafir într-un pat când este posibil să fim musafirul lui Dumnezeu? Ibtahim Haqqi îmbracă această idee într-un mod foarte frumos:

„O, ochi! Ce este somnul? Haideți, treziți-vă nopțile!
Priviți cometele care luminează cerul, adânc, în noapte
Priviți și contemplați acele minuni ale cerului lumii;
Găsiți-vă Creatorul și găzduiți-L nopțile.”

Cheia misterioasă către toate tipurile de bunătate: modestia

O altă cale de atingere a cunoașterii spirituale este prin urmărirea pașilor călătoriei spirituale. În același mod este posibil să urmăm și calea alternativă a „neputinței, sărăciei, zelului plin de bucurie și recunoștinței” pe care Bediuzzaman a dedus-o din Coran și a catalogat-o ca o disciplină remarcabilă pentru atingerea orizonturilor cunoașterii spirituale. Cu alte cuvinte, indivizii pot atinge o stare de alertare spirituală și de entuziasm relevant prin reamintirea constantă că nu pot face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu, că trăiesc ca niște regi deși nimic nu le aparține lor în realitate și că, astfel, tot ceea ce dețin provine de la Stăpânul Absolut.

Lecturarea Coranului responsabil este de asemenea o cale importantă de urmat către cunoașterea lui Dumnezeu. Pornind la drum cu profunzimea specială a Coranului reliefată de perspectivele unor mari cercetători precum Hamdi Yazır of Elmalı, Qadi al-Baydawi, Ebussuud Efendi sau Al-Alusi și simțind revelația la fel de proaspătă ca și cum tocmai ar fi fost revelată sunt factori care îi permit unei persoane să își întindă aripile către orizonturile cunoașterii spirituale și care îl ajut să își mențină starea de vigilență spirituală.

Pentru a putea experimenta în conștiința proprie deschiderea misterelor cunoașterii lui Dumnezeu, este esențial să trăim în modestie, smerenie și auto-anulare. După cum a spus una dintre cele mai mari figuri ale spiritualității, Yusuf ibn al-Husayn al-Razi, cheia misterioasă către toate tipurile de bunătate este modestia, iar cheia către toate tipurile de rău este aroganța și egoismul. Chiar dacă oamenii aroganți și egoiști se culcă la pământ pe întreg parcusul vieții, tot nu vor putea atinge punctul pe care și-l doresc. După cum este clar decretat într-un hadith qudsi, măreția absolută aparține lui Dumnezeu Atotțiintorul și dacă cineva încearcă să concureze cu El în această privință, El identifică acea persoană și o aruncă în Iad³.

Așa cum a arătat această discuție, există multe căi ce pot fi încercate pentru atingerea orizonturilor cunoașterii spirituale, căci căile care duc spre Dumnezeu sunt la fel de numeroase precum numărul respirațiilor creaturilor.

1. Sunan ibn Majah, Siyam, 21; Ahmad ibn Hanbal, Al-Musnad, 2/373
2. Sahih al-Bukhari, Riqaq, 18; Sahih Muslim, Salatu’l-musafirin, 218
3. Sahih Muslim, Birr, 136; Sunan Abu Dawud, Libas, 26