Analizarea unui grup de hadisuri

Article Index

14. Faptele care anulează greşelile şi te înalţă

Într-un hadis relatat de Müslim, Mesagerul lui Allah spune: "Să vă lămuresc asupra unei probleme importante care se referă la faptul că Allah vă va şterge păcatele şi vă va înălţa din treaptă în treaptă?"

Companionii au spus: "Da, O, Mesagerule!"

Mesagerului lui Allah: "Să respecţi abluţiunea întocmai, fără a omite nimic, în situaţia în care condiţiile pentru abluţiune devin din ce în ce mai grele şi să străbaţi cale lungă între casă şi moscheie, iar după ce ai săvârşit namaz-ul, să aş-tepţi următorul namaz, iată care este legătura ta cu Cel Drept (ca şi cum ai face de gardă de-alungul unui hotar).

Acum să ne oprim puţin asupra acestor cuvinte, după puterile noastre:

Mai înainte de toate, Mesagerul lui Allah îi avertizează şi îi previne pe interlocutori prin cuvântul "Elâ " (atenţie). Deoarece, chestiunile ce vor fi relatate în hadis, sunt probleme ce necesită o atenţie mărită. De altfel, îndeplinirea lor este posibilă numai prin atenţie mărită şi prin stare de veghe. Omul poate reuşi să facă unele fapte şi în stare de somn. De exemplu, un om dacă nu încalcă legea fidelităţii conjugale şi nu calomniază pentru că doarme, cel puţin se consideră că nu le-a săvârşit. Dar comportamentele asupra cărora ne oprim fac parte din categoria faptelor care cer neapărat stare de veghe şi sunt înfăptuite numai de cei treji. De aceea, la început se foloseşte particula de atenţionare.

Cuvântul "Hata" (greşeală) este un cuvânt ce atrage atenţia. Fiecare om greşeşte. Um om chiar dacă afirmă că nu a greşit, poate fi socotit că a săvârşit o mare greşeală. A nu păcătui este propriu numai profetului. Toată lumea păcătu-ieşte şi cel mai bun dintre cei care păcătuiesc este acela care se căieşte.

Iată că aici, Mesagerul lui Allah doreşte să arate calea de a scăpa de pă-catele ce ne târâsc spre valea plângerii din iad.

Nu este suficient să scapi de păcate, este foarte important ca omul să se îndepărteze de ele. Într-adevăr, iertarea păcatelor înseamnă şi promovarea. Şi cu faptele pe care urmează a le săvârşi, omul atinge profunzimea. Astfel, datorită faptelor sale, omul va intra într-un cerc de lumină şi va zbura spre infinit. Cred că acest lucru înseamnă să ridici pânzele în apele oceanului abilităţii divine.

Cel mai important dintre acţiuni este să faci abluţiunea (abdest) în condiţii foarte grele. Abluţiunea trebuie efectuată fără omisiuni şi fără cusur, pe timp de iarnă, pe zăpadă, în frig, chiar şi atunci când apa nu este potrivită pentru acest ritual.

A doua faptă importantă este să-ţi consumi timpul pe drumul moscheiei. O astfel de viaţă va fi ca şi cum dintr-un sâmbure putred va răsări un arbore care va rodi în rai în ziua de apoi. Să te duci la cele mai îndepărtate geamii şi mereu să faci acest lucru, iată cea de-a doua faptă!

Scopul: Namaz (Rugăciunea)

Cea de-a treia faptă este să aştepţi următorul namaz după namaz-ul abia săvârşit. Acest lucru înseamnă, după cum a fost exprimat şi în alt hadis, să fii le-gat sufleteşte de moscheie.

Namaz-ul este tihna sufletului şi călătoria conştiinţei. Fiecare om are pasi-une şi dorinţă pentru anumite lucruri. Dorinţa Mesagerului lui Allah, ajunsă entu-ziasm, este namaz-ul.

De aceea, El îi zicea lui Bilâl: "Bilâl, calmează-ne puţin! (Răcoreşte-ne!) şi "Namaz-ul este lumina ochilor mei."[34]

Cred că, Mesagerul lui Allah simţea de fiecare dată când săvârşea namaz, ceea ce vom simţi noi atunci când vom intra în rai şi de aceea aştepta cu entuzi-asm următorul namaz.

În hadis se relatează despre trei lucruri diferite. Dar, dacă suntem atenţi, înţelegem că toate acestea sunt legate tot de namaz.

Namaz-ul este un factor important în viaţa omului şi se sprijină pe înălţare (mirac) şi îl stimulează spre adevărurile omeneşti, îndrumându-l. De aceea, na-maz-l este considerat mirac-ul dreptcredinciosului.

Namaz-ul este stâlpul religiei şi pune în mişcare corabia credinţei. Dacă n-ar exista namaz, religia n-ar rezista mult timp. Cum namaz-ul este un stimulent personal, aducerea la îndeplinire trebuie să se facă în stare de veghe. Omul trebuie să îndeplinească ritualul namaz-ului cu inima eliberată de toate ce-lelalte preocupări. De aceea, nu se recomandă săvârşirea namaz-ului atunci când abluţiunea se face în condiţii presante.

Da, când omul se gândeşte la altceva, nu se recomandă namaz. Pentru că, în clipa aceea omul este preocupat de două lucruri. Şi în astfel de situaţii, poţi scăpa din vedere chestiuni foarte importante. În special, în astfel de situaţii, să-vârşirea namaz-ului aduce prejudicii. Deoarece, îndeplinirea namaz-ului nu este un lucru atât de simplu, el nefiind ceva banal, ci are drept scop luminarea drept-credincioşilor.

Pregătirea pentru namaz

Pregătirile preliminare pentru săvârşirea namaz-ului cu inima liniştită, aduc binefaceri omului ca şi namaz-ul în sine. De aceea, omul trebuie să arunce ceea ce este de aruncat şi să intre în atmosfera credinţei numai simţind credinţa şi să se elibereze de alte influenţe care să-i capteze atenţia. Numai în felul acesta omul poate săvârşi namaz-ul.

Orce moment al pregătirilor pentru săvârşirea namaz-ului îi va aduce numai binefaceri. Pentru că, intenţia lui este săvârşirea namaz-ului în linişte dep-lină şi intenţia dreptcredinciosului este mai importantă decât acţiunea în sine.

Trebuie să ne gândim că un altul îşi vede de necesităţile lui numai pentru a le rezolva. Dar, dreptcredinciosul câştigă binefaceri chiar şi atunci când îşi re-zolvă necesităţile fiziologice, prin curăţirea de impurităţi, de picăturile de urină .

Într-adevăr, este foarte importantă pregătirea sufletească a omului pentru namaz, prin satisfacerea necesităţilor fiziologice, săvârşirea abluţiunii. Situaţia nu se schimbă atunci când spălarea organelor în timpul abluţiunii aduce schimbări în corp din punct de vedere al senzaţiilor sau din alte motive. În fond credinciosul nu se gândeşte decât la scopul pentru care face abluţiunea. Namaz-ul constituie principalul gând al său în acele momente.

Pregătirile ce se fac pentru abluţiune constituie o primă avertizare, iar ab-luţiunea în sine, cea de-a doua avertizare. Apoi se face chemarea la rugăciune (ezan), care îl avertizează pentru a treia oară. Omul intră într-o stare de tensiune metafizică în timpul efectuării pregătirilor pentru abluţiune. La toate acestea se adaugă săvârşirea namaz-ului obligatoriu şi, în felul acesta, omul ajunge în sta-rea potrivită îndeplinirii îndatoririlor sale.

Da, toate etapele pregătirilor ne amintesc de namaz. Chiar de la început, glasul divin ce se răspândeşte de la înălţimea minaretului, face să crescă la ma-ximum încordarea, iar noi începem să simţim măreţia lui Allah în conştiinţa noastră. Grăbim paşii spre geamia unde intenţionăm să mergem. Pe când vocea prin care se face chemarea la rugăciune se apropie de partea finală, conştiinţa şi sufletul nostru se maturizează. Apoi, venind la moscheie, îndeplinim namaz-ul fa-cultativ (nafile). Acest lucru înseamnă într-un fel, că forţăm uşile obligaţiilor religi-oase. Prin îndeplinirea namaz-ului facultativ parcă ne apropiem de Stăpânul nostru şi vrem să-i spunem: "O, Allah al meu! Vreau să mă apropii de Tine…

Ceea ce caut, în Tine să găsesc…Privindu-Te, pe Tine să Te simt…Lângă Tine să respir, pentru că este inutil săiI văd pe alţii, este inutil să mă ocup de altceva. Eu mă feresc de lucrurile inutile şi îmi întorc faţa spre lucrurile foarte importante."

A forţa în felul acesta uşa Celui Drept, a te strădui să ajungi în starea de a intra raţional în obligativitate prin namaz-ul facultativ, toate acestea reprezintă prilej de a concentra namaz-ul facultativ (nafile) cu namaz-ul obligatoriu (farz).

Abluţiunea duce la efectul dorit şi chemarea la rugăciune (ezan) a fost făcută şi prin namaz-ul facultativ se face şi cel de-al treilea pas. Iată că, în acest moment se aude vocea înflăcărată a muezin-ului, care, cu o sinceritate profundă, ne îndreaptă către Allah şi ne cheamă la rugăciune.

Aceasta este ultima picătură ce umple paharul emoţiei. Dacă în acest ul-tim punct conştiinţa nu se înflăcărează, dacă nu poate să se îndrepte către Allah şi zicând "unde eşti, mihrab al meu!", omul nu suspină, atunci înseamnă că exis-tă o imperfecţiune.

Atunci când face chemarea la rugăciune, muezinul înlătură toate celelelte gânduri, în afară de Allah şi robul spunând "Allah este mare" (Allahü Ekber), intră în namaz, apoi face rükü(plecăciune) şi ajungând la secde (prosternare), repetă aceste cuvinte. Astfel, la fiecare rükü repetă măreţia lui Allah şi nimicnicia sa, zicând: "Allah al meu, Tu eşti măreţ, iar eu mic." Cel mare îşi arată măreţia, iar cel mic se pleacă în faţa Lui, precum un rob.

Prin namaz omul ajunge la Allah…aşa cum Măritul Muhammed Mustafa (s.a.s) a ajuns la Allah prin înălţare (miraç), tot aşa şi omul îşi întoarce chipul spre Allah.

Purificarea de păcate

În hadis-ul cel onorat, când se vorbeşte despre înlăturarea păcatelor, se spune: "Şterge şi curăţă păcatele." Aici, cuvântul mahv (ştergere, distrugere) are sensul de ştergerea unui lucru consemnat. Dacă este aşa, păcatul este ca un germene aflat în natura omului. Omul, prin acţiunile sale, ori înmulţeşte germene-le, ori nu-i dă posibilitatea de a se mări. Prin efectuarea acţiunilor recomandate de Mesagerul lui Allah, Cel Drept şterge aceste păcate şi astfel, capacitatea de a face rău se transformă în capacitatea de a efectua binefaceri. În versetul de mai jos se atrage atenţia asupra acestui adevăr: "Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii." (Ra'd [Tunetul], 13 / 39).

Deci, se poate spune că, păcatul fiind o predispoziţie, este un indiciu care nu se desparte de natura umană şi pentru om este o problemă foarte importantă. Dacă este aşa, ştergerea păcatelor neîndoielnic va interesa pe fiecare om.

Orice om poate săvârşi păcate şi poate trăi în culpă. Dar este posibil ca oricărui om să i se şteargă păcatele şi locul lor să fie ocupat de fapte bune. Pentru realizarea acestui lucru există trei căi:

1. Învingând toate greutăţile, să faci abluţiunea;

2. Tot timpul să alergi spre moscheie, sufletul să-ţi rămână mereu legat de moscheie, gândindu-te că-ţi va lumina viaţa, iar când te desparţi de moscheie, să ră-mâi cu intenţia de a reveni;

3. După ce ţi-ai efectuat namaz-ul, să aştepţi următorul namaz.

Toate aceste fapte ajută la ştergerea păcatelor şi-l conduc pe om la desă-vârşire.

Legătură strânsă (Ribat)

Mesagerul lui Allah a prezentat aceste acţiuni ca o legătură (Ribat), repe-tând de trei ori acest cuvânt.

Prin ribat se înţelege: venirea în valuri a bogăţiei materiale şi spirituale, vigilenţa asupra punctelor de unde pot veni tot felul de nenorociri şi dezastre şi dedicarea sinelui pentru o cauză dreaptă.

De altfel, ostaşilor care păzesc graniţele ţării li se spune Murâbıt. (cel legat de un crez religios). Pe vremuri a existat un stat cu acest nume.

În Coranul cel Sfânt se spune: "O, voi cei care credeţi! Fiţi răbdători şi în-demnaţi la răbdare, luptaţi statornic şi fiţi cu frică de Allah, pentru ca să aveţi parte de izbândă!" (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3 / 200).

Într-un alt verset se zice: "Deci pregătiţi [pentru luptă] împotriva lor tot ceea ce puteţi din forţă şi din cai înşeuaţi…" (Enfal [Prăzile], 8 / 60).

Cu această poruncă se atrage atenţia asupra cuvântului ribat.

Aşa cum prin ribat se înţelege a fi strâns legat, omul trebuie să facă o abluţiune perfectă, să fie o cale bătută între casa lui şi moscheie. Deci, dacă un om se întoarce la moscheie cu acest gând, acel om înseamnă că el este strâns legat de Allah.

Cu această expresie, Mesagerul lui Allah deschide o uşă spre tâlc şi vrea să zică că, în realitate ribat se spune ostaşilor care s-au dedicat pentru apărarea graniţelor ţării de duşmani. Aşa cum să fii pregătit în faţa duşmanilor din afara ţă-rii, să te concentrezi asupra punctelor de unde pot veni duşmanii, este un ribat, tot aşa este ribat şi lupta omului împotriva unor duşmani cum sunt diavolul şi egoismul. Această faptă este mai mare decât jihad-ul. Omul este dator să îndep-linească cele două jihad: jihad-ul mic (cihad-ı asgar) şi jihad-ul mare (cihad-ı ekber). Atunci când omul intră într-o luptă crâncenă cu duşmanul, el nu are timp să se gândească la propriile sale interese egoiste. Un astfel de om nu poate să rămână sub influenţa propriului corp. Deoarece, întreaga sa fiinţă este cu gândul la jihad şi acest gând îl domină. Însă atunci când duce o viată comodă, există pe-ricolul ca sufletul lui să fie cuprins de lucruri primejdioase. În faţa acestora el este obligat să-şi apere lumea spirituală. Şi acesta este un jihad şi arma cea mai efici-entă este namaz-ul.

După caz, jihad-ul poate poate să fie numai pentru o parte a musulmanilor (farz-ı kifaye) sau pentru toţi musulmanii (farz-ı ayn). Există asemănări între jihad-ul concret şi jihad-ul spiritual. De aceea Mesagerul lui Allah, când se întor-cea de la război, a zis: "De la jihad-ul mic ne întoarcem la jihad-ul mare."[35]

Faptul că inima omului este mereu legată de moscheie, adică omul este pătruns de namaz în exterior şi în interior şi ataşarea cu ardoare de namaz, în sensul pe care l-a dat Profetul, ajungând să iubească namaz-ul încât, să fie precum lumina ochilor pentru El, reprezintă echivalentul activităţii celui care păzeşte graniţele ţării.

Dacă vrem să rezumăm consideraţiile noastre asupra acestui hadis, putem să conchidem: Aici sunt tratate trei subiecte, dintre care două sunt legate de comportamentul şi conduita noastră, iar al treilea, de intenţia noastră.

Un verset din Coran zice: "Faptele bune le alungă pe cele rele." (Hud [Hud], 11 / 114).

Conform celor spuse în verset, binefacerile îl curăţă pe om de păcatele înfăptuite în trecut şi-l mobilizează împotriva posibilelor păcate ale viitorului, facilitându-i strângerea legăturii sale cu Cel Drept şi cu puterea intenţiei.

Primul: atunci când condiţiile atmosferice şi starea apei nu sunt prielnice pentru abluţiune, când apa şi aerul sunt reci sau apa este o raritate şi nu o poţi consuma pentru abluţiune, în cazul acesta, îndeplinirea abluţiunii cu stăruinţă constituie o curăţenie sufletească adâncă, cere o ambiţie serioasă, o dorinţă de a fi robul lui Allah. Dacă omul poate să facă abluţiunea în aceste condiţii grele, atunci sufletul lui va fi bogat şi va fi în legătură permanentă cu Cel Drept.

Deoarece expresia "relaţie totală" desemnează această legătură într-o asemenea lume plină de lumină, chiar dacă petele se înfig ca nişte aşchii în adâncimea sufletului, nu vor dăinui prea mult acolo. Pe lângă faptul că abluţiunea înseamnă echilibrarea electricităţii corpului, a faptului că omul învinge stresul prin abluţiune, şi că spiritul se înnoieşte de cinci ori pe zi cu o putere metafizică, con-stituie pentru noi o problemă incontestabilă.

Al doilea: Înălţarea (mirac) înseamnă calea spre Allah, să toceşti calea spre moscheie, să-ţi fortifici corpul, să-ţi păzeşti forţa fizică, să-ţi întăreşti spiritul prin raţiune şi cunoaştere, înainte de a face namaz gândul să-ţi fie cuprins de namaz, să-ţi asiguri concentrarea necesară pentru o rugăciune importantă cu ca-re să te prezinţi în faţa lui Allah, să te cufunzi în meditaţii pe calea exprimată prin expresia "mulţi paşi", să te metamorfozezi în aşa fel încât, prin regrete să ştergi un trecut întunecat , apoi să-l luminezi, iar binele făcut să fie prilej pentru noi bi-nefaceri. Toate aceste semnificaţii crează un mediu atât de folositor încât, trecu-tul şi viitorul unui om care a decis să călătorească în acest mediu, confirmă devo-tamentul lui "Pentru ca Allah să-ţi ierte păcatele tale cele care au fost şi cela care vor veni." (Fetih [Biruinţa], 48 / 2). De aceea, la fiecare popas din timpul acestei călătorii, ochii se deschid şi se închid prin "Ştergerea păcatelor de către Allah", iar sufletele se înflăcărează prin "Înălţarea spre Allah."

Al treilea: Aşa cum îndrăgostitul aşteaptă clipa întâlnirii, tot aşa şi aştepta-rea momentului namaz-ului, moment folosit ca un "tabel al fazelor", organizarea vieţii şi activităţii în conformitate cu acest tabel, este o percepţie a timpului care deschide imaginaţia încât, omul, datorită acestui lucru, numai prin existenţa unei asemenea intenţii, poate umple golurile care apar din cauza împărţirii activităţilor în perioade de timp determinate, poate să transfere şi în afara namaz-ului tihna rugăciunii şi apropierea de Cel Drept, iar prin legarea tuturor preocupărilor lu-meşti de Allah, le poate aduce în starea de exprimare a credinţei.

Aceste consideraţii, ca şi multe rugăciuni care, datorită intenţiei ies din limitele lor şi namaz-ul efectuat cu sufletul în aşteptare, întocmai ca jihad-ul ma-terial-spiritual, prin cuvântul "ribat"devine denumirea legăturii omului cu Stăpânul său. Şi acesta este un exemplu de cuvânt luat tot de la El, scurt dar cuprinzător, cu un conţinut bogat, care se împodobeşte în orizontul abluţiunii.

Fără să mai lungesc cuvântul, vreau să mă refer la o altă comunicare lu-minoasă. De data aceasta este un hadis sfânt. Se ştie că un hadis sfânt este acela al cărui conţinut vine de la Cel Drept, iar comunicarea, transmiterea, de la Domnul nostru.

[34] Müsned, 3 / 199; Nesai, Isretu'n-Nisâ, 1
[35] Aclunî, Keşfü'l-Hafâ, 1 / 424
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.