Analizarea unui grup de hadisuri

Article Index

6. Aşa cum sunteţi, aşa veţi fi conduşi

Într-un alt hadis, Domnul nostru porunceşte: "Aşa cum sunteţi, aşa veţi fi conduşi."[8]

Ce valoare, calitate aveţi, aceeaşi valoare o vor avea şi cei pe care-i conduceţi. Resursele pe care le aveţi sunt produsul celor pe care-i conduceţi. Acesta este un asemenea cuvânt încât, poate forma un dicţionar despre guver-nare. Dacă doriţi, să ne oprim puţin asupra acestui hadis: "Toţi sunteţi păstori şi răspundeţi de cei care pasc."[9]

Aceste cuvinte au ca sens: fiecare are o limită a responsabilităţii, până la şeful statului…Şeful statului este răspunzător pentru cei pe care-i guvernează.

Expresia "Aşa cum sunteţi voi, aşa vor fi şi cei care vă conduc.", îi conferă aces-tui subiect, din punct de vdedere al justiţiei sociale, o dimensiune aparte.

În primul rând: acest hadis le zice celor care conduc că voi sunteţi foarte importanţi. Deoarece, cei care vor veni pe capul vostru, pe orice cale ar fi, sunt nevoiţi să sune la uşa voastră. Căci cei care le vor da o configuraţie sunteţi voi.

Şi socialul are principii specifice care nu se schimbă. Aşa cum fizica, chi-mia, astronomia au propriile principii care nu se schimbă, denumite legile naturii, tot aşa şi socialul are propriile principii, care nu se vor schimba până în ziua de apoi. De aceea oamenii, dacă lasă cale liberă răutăţii, rea-voinţei, vor fi conduşi de oameni răi, rău-voitori. Aceasta este legea neschimbată a Celui Drept.

Da, răutatea, rea-voinţa încolţeşte în structura oamenilor? În aceste struc-turi înverzesc relele? Atunci Allah (c.c) le aduce pe cap oameni creaţi din acelaşi lut, din acelaşi aluat, care să-i conducă.

În al doilea rând: Tot acest hadis explică faptul că, legile, ordinele sunt în-şiruite pe hârtie. Ele nu au o foarte mare influenţă. Chiar dacă oamenii, unindu-şi capacităţile, ar pregăti cele mai solide coduri de legi, se pune întrebarea dacă se respectă sau nu prevederile conţinute în ele. Prin urmare, ele ţin de structura comportamentală şi morală a oamenilor care sunt conduşi. Dacă ei sunt oameni cu tinută morală, care rezolvă problemele ce le revin, şi oamenii care îi vor conduce nu vor fi oameni care să creeze probleme.

Consider că aici este locul să relatez o întâmplare:Există o persoană cu numele de Tahir Efendi, unul dintre primii deputaţi. Această persoană face parte dintre savanţii în ştiinţe religioase (ulema). În timp ce ceilalţi deputaţi ţineau cu-vântări prin pieţe, el prefera să stea retras într-un colţ. Susţinătorii insistă ca şi el să iasă şi să vorbească în faţa oamenilor. Dar, Tahir Efendi era un om care vorbea puţin şi la obiect. El le zice: "Onorată adunare, să ştiţi un lucru, voi sunteţi "müntehib", iar eu sunt "müntehab". Locul unde vom merge este "müntehabün ileyh". Ceea ce faceţi voi se poate numi "intihab". Cuvântul intihab vine de la "nuhbe", iar nuhbe înseamnă caimac. Nu uitaţi că, ce are un lucru dedesubt, are şi caimac de aceeaşi structu-ră. Deasupra iaurtului este caimacul iaurtului, deasupra laptelui este caimacul laptelui, iar pe piatra acră este caimacul pietrei acre.."

Pentru cei care nu înţeleg termenii din limba arabă, oferim semnificaţia lor pe scurt. "Müntehib" înseamnă alegător; "Müntehab" – ales; "Münthgabün ileyh" – locul unde este ales, adunare; "İntihab" – a alege.

Şi încă o adăugire:

Răspunsul lui Haccac, dat unei persoane care se referea la dreptatea lui Ömer, este important din punct de vedere al cursivităţii problemei. În răspunsul său, Haccac a spus: "Dacă voi aţi fi fost oamenii de pe timpul lui Ömer, fără nici o îndoială, şi eu aş fi fost Ömer…"

În al treilea rând: Fiecare om să-şi caute vina în propria persoană. Fiecare fiind propriul său avocat, în timp ce-şi caută vina afară, nu poate parcurge distan-ţa în mod avantajos. Până când oamenii nu-şi schimbă lumea interioară, structu-ra, nu-i va schimba Cel Drept.

Dacă în interior există o degradare, aceasta se va reflecta până-n văzduh. Se pot spune aceleaşi lucruri şi despre dreptatea interioară a oamenilor. Deci, starea celor care sunt conduşi are, de obicei, eficacitate asupra celor care con-duc, în cadrul relaţiei cauză-efect. Şi în spiritul acestui cuvânt nestemată, cine ştie ce se mai include? Şi specialistul cine ştie ce mai percepe…

Da, în cadrul societăţii, pentru cel care expune şi elucidează atât de con-cis o structură bine făcută şi, în acelaşi timp, pentru cel care arată calea unei structuri bune şi frumoase, nu poţi găsi alt cuvânt. Măritul Muhammed (s.a.s) este stăpânul unei măreţe raţiuni…

Da, printre toţi oamenii, El are un loc deosebit în ceea ce priveşte proble-ma comunicării. Nici un scriitor nu-l poate ajunge. Cuvintele Lui nu sunt ca în Coran, dar sunt încărcate de inspiraţie. De aceea, aşa cum am abordat şi la începutul subiectului, toţi scriitorii şi cei care înţeleg literatura, nu pot fi decât slu-jitorii Lui în ceea ce priveşte rostirea cuvântului.

Hassan b. Sabit era un mare scriitor. Se bucura de atenţia specială a Mesagerului lui Allah şi era confirmat de Gabriel. Cu toate acestea, Hansâ găsise în poezia lui de patru versuri, nu mai puţin de opt greşeli. Această femeie, care se pricepea atât de mult la poezie, după ce-L ascultase pe Mesagerul lui Allah, aderase la Islam şi nu făcea altceva decât să-L asculte pe Sultanul Cuvântului. Fusese atât de vrăjită ascultându-l încât, această femeie, care în era ignoranţei, în elegiile scrise la moartea fratelui său a înecat lumea în doliu, atunci când cei patru fii ai săi au devenit martiri la Kâdisiye, fără să spună un singur cuvânt care să exprime vreo plângere, spusese numai atât: "Ce fericită sunt că am devenit mama a patru martiri. Mulţumesc Ţie, Allah!"[10]

Hansâ era o femeie favorizată de inspiraţie. Atunci când unul din fiii săi era ucis, parcă simţea săgeata zvârcolindu-se în ea. Dar, ataşamentul său faţă de Domnul nostru era atât de puternic încât, nici un cuvânt care să exprime vreo plângere nu ieşise de pe buzele ei pline de inspiraţie.

[8] Ali el-Müttakî, Kenzu'l-Ummâl, 6 / 89
[9] Buhârî, Cum'a, 11; Müslim, İmare, 20
[10] İbn Hacer, el-İsabe, 4 / 288
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.