Predica prin exemplu: înțelegerea hizmet-ului lui Gülen în contextul global al filantropiei religioase și al religiei civile

Mișcarea lui Gülen sau hizmet este adeseori înțeleasă greșit, iar asta se datorează în mare parte unicității sale în lumea musulmană, chiar dacă organizațiile de masă Muhammadiyah și Nahdlatul Ulama din Indonezia sunt, într-o oarecare măsură, asemănătoare.

Cu toate acestea, nu există niciun motiv bun pentru care să limităm comparația la lumea musulmană. În calitatea sa de mișcare socială motivată de valori religioase și de idealuri altruiste, angajată în eforturi filantropice și activă în sfera civilă, hizmetul lui Gülen merită comparație cu alte asemenea mișcări din întreaga lume.

Această lucrare privește dincolo de contextul cultural și geografic al lumii musulmane pentru a demonstra că hizmetul lui Gülen împărtășește multe elemente cu numeroase inițiative filantropice occidentale, creștine, din educația și discursul public al ultimelor trei decenii, mai ales din America de Nord. Utilitatea acestei comparații este aceea că ne ajută să înțelegem mai bine aspecte ale hizmet-ului lui Gülen care nu pot fi ușor înțelese în contextul limitat al lumii musulmane. De asemenea, ajută și la spargerea barierelor de genul „noi vs. ceilalți” care îi divizează pe creștini de musulmani, pe Occident de Orient, permitându-ne să identificăm și să recunoaștem griji, valori și experiențe comune.

Această lucrarea explorează și conceptul de religie civilă al secolului XXI, examinează modul în care activitatea religoasă filantropică poate contribui la dezvoltarea religiei civile non-exclusive și aplică aceste perspective hizmet-ului lui Gülen pentru a argumenta că hizmetul întruchipează o alternativă islamică modernă și interesantă la islamism.

Un tip nou și diferit de mișcare islamică

Mișcarea lui Gülen sau hizmet (literal, cuvântul înseamnă „serviciu”, însă este folosit uneori și pentru a descrie mișcarea lui Gülen și va fi folosit, în această lucrare, pentru a denota un alt termen pentru „mișcarea lui Gülen”), o rețea vastă și interconectată într-un grad nu foarte ridicat de școli, universități, ONG-uri, media și edituri autonome este adeseori judecată greșit.1 Iar asta se datorează în mare parte faptului că nu mai există ceva de genul acesta în lumea musulmană. Poate părea, în urma unei analize superficiale, ca o mișcare a Frăției Musulmane, însă, la o examinare mai atentă a doctrinei și valorilor sale, ne putem da seama că nu este sub nicio formă o mișcare islamistă. Dacă mișcările islamiste precum Frăția sunt convinse că aplicarea șaria prin transformări politice și legislative radicale (adică de jos în sus) reprezintă panaceea pentru toate relele societății laice moderne, hizmet-ul lui Gülen nu urmărește să stabilească un stat religios. Vorbind de islamism, Gülen spune:

„Viziunea conform căreia islamul este o ideologie totalizatoare este total împotriva spiritului islamului, care promovează statul de drept și respinge pe față opresiunea împotriva oricărui segment al societății.”2

Respingând aplicarea coercitivă a șaria, hizmet-ul lui Gülen crede în schimb că cea mai bună cale de a crea o societate mai bună este prin dezvoltarea personală a indivizilor cu ajutorul educației și prin stabilirea unui exemplu pozitiv (temsil)3. Însă, la fel ca Frăția Musulmană, Fethullah Gülen și mișcarea creată în jurul său sunt în mod deschis devotați tadjid sau reînnoirii și itjihad, interpretarea continuă a Coranului și sunnei. Vorbind despre propria poziție, Gülen observă că:

„Membrii comunității sunt îndemnați să respecte legile pe care le identificăm ca «principii înalte», precum și legile create de oameni. Islamul nu are nicio obiecție în a lua în considerare itjidad (rațiunea independentă), istinbat (rațiunea deductivă) și istikhraj (devierea) în interpretarea principiilor shari'ah.4

Însă, spre deosebire de mulți dintre cei asociați Frăției, Gülen și adepții săi sunt puternic devotați toleranței, adoptării pluralismului și stabilirii dialogului, iar acest mod5 este cu mult mai progresiv în perspectivă și mai productiv decât ijtihad. Într-adevăr, așa cum Ihsan Yilmaz a spus atât de bine, mișcarea lui Gülen atinge ijtihad și tadjid prin comportament.6

Deși nu există nimic asemănător hizmet-ului lui Gülen în „inima” arabă a lumii musulmane, uriașele organizații de masă din Indonezia – Muhammadiyah și Nahdlatul Ulama – prezintă anumite asemănări. La fel ca Nahdlatul Ulama, hizmet-ul lui Gülen este o articulație modernă a islamului rural, sufist și tradițional. Cu toate acestea, se aseamănă mai mult cu urbanul și modernistul Muhammadiyah în abordarea demersurilor profesionale filantropice, incluzând educația non-religioasă modernă.7 Mișcări similare, deși nu atât de extinse, în ceea ce unii numesc periferie, iar alții margini conducătoare ale lumii musulmane. Totuși, nu este niciun motiv pentru care să ne limităm comparația la lumea musulmană. În calitatea sa de mișcare motivată de valori religioase și de idealuri altruiste, angajată în demersuri filantropice și activă în sfera civilă, hizmet-ul lui Gülen merită să fie comparat cu alte mișcări de acest gen din întreaga lume, atât din prezent, cât și din ultimele decenii.

Această lucrare examinează gândirea lui Fethullah Gülen așa cum este ea reliefată în mișcarea socială pe care el a inspirat-o. Există un accent particular asupra abordării lui Gülen și a mișcării asupra educației și modernității. Concluzia este aceea că, pentru a înțelege foarte bine mișcarea, trebuie să trecem dincolo de contextul geografic și cultural al lumii musulmane. Urmărim să demonstrăm că hizmet-ul lui Gülen are multe în comun cu numeroase inițiative occidentale, creștine, filantropice din educația și discursul public din ultimele trei decenii, mai ales din America de Nord. Hakan Yavuz a descris membrii hizmet-ului lui Gülen ca fiind puritani turci8. Este ușor să respingem astfel de fraze, mai ales atunci când ele sunt folosite de către mass-media fără a se ști foarte bine ce au fost, de fapt, puritanii din secolul al XVIII-lea. În fapt, există o serie de paralele puternice între puritani în general și liderii hizmet-ului și între Gülen și gânditori puritani precum Jonathan Edwards, gânditori quakeri precum John Wooman și, într-o anumită măsură, cu gânditori americani precum John Weasley și Samuel Johnson. Există o corelație chiar și mai strânsă cu mișcări ulterioare din educația creștină, atât protestantă, cât și catolică, până în timpurile noastre. Utilitatea acestei comparații este aceea că ne ajută atât să înțelegem mai bine numeroase aspecte ale hizmet-ului lui Gülen care nu pot fi altfel ușor înțelese în contextul limitat al lumii musulmane, cât și să eliminăm bariera „noi vs. ceilalți” care divizează creștinii și musulmanii, Occidenul de Orient, permițându-ne să recunoaștem griji, valori și experiențe comune. Această lucrarea explorează și conceptul de religie civilă al secolului XXI, examinează modul în care activitatea religoasă filantropică poate contribui la dezvoltarea religiei civile non-excluzive și aplică aceste perspective hizmet-ului lui Gülen pentru a argumenta că hizmet-ul întruchipează o alternativă islamică modernă și interesantă la islamism.

Islamul și statul turc modern

Islamul de stat din Turcia, adică expresia oficială a religiei cu care Ihsan Yilmaz a dublat islamul lausanian, este un produs direct al filosofiei care s-a aflat în spatele revoluției turcești.9

Abordarea statului modern turc asupra religiei se bazează pe convingerea organizării kemaliste, a moștenirii lui Ataturk: statul este capabil să contureze și să coordoneze practica și credința religioasă printr-o aplicare comprehensivă a legii și a intervenției de către instituțiile de stat.10 Asta înseamnă că statul simte nevoia de a menține un control asupra exprimării religioase în sfera publică. Cum armata continuă să fie o instituție foarte puternică în statul turcesc și a intervenit direct prin lovituri de stat (1960 și 1971) și mai puțin prin lovituri „de catifea” (mișcările politice din 1980 și din 28 februarie 1997 sunt privite ca fiind lovituri „de catifea”), guvernul ales democratic reprezintă doar unul dintre elementele statului turc.11 Această dinamică este uneori amintită printr-o referință la o umbrire și o intimidare „adâncă” a executivului și legislativului ales. Armata pretinde să aibă un rol important, în calitatea sa de protector al laicismului turcesc și a moștenirii lui Mustafa Kemal Ataturk. Laicismul Turciei moderne este modelat direct după laicismul francez, fiind, astfel, profund diferit de laicismul lumii engleze.12

Laicismul turcesc nu a proclamat o separare a „bisericii” de stat, ci a rezervat statului dreptul de a coordona toate aspectele exprimării religioase din afara individului și a intimității vieții familiale.13 Pe de o parte, există anumite tipuri de organizații religioase și de mișcări sociale care sunt strict interzise în sfera civilă, în special Sufitarekat, adică ordinele sufiste, vechi de secole. Pe de altă parte, practica credinței islamice este încurajată și sprijinită activ prin agențiile de stat. Educația religioasă, prin Imamul Hatip, este direct controlată de stat prin Departamentul Afacerilor Religioase. Acest departament supraveghează pregătirea imamilor de stat și emite o predică oficială pentru fiecare vineri, pentru a fi citită în toate moscheile din Turcia. De asemenea, coordonează un program susținut pentru asigurarea fatwa, sau directive religioase oficiale referitoare la toate chestiunile legate de islam și de viața modernă.14

Laicismul turcesc modern s-a dovedit a fi foarte popular. Majoritatea covârșitoare a turcilor moderni, inclusiv majoritatea musulmanilor practicanți conservatori, nu au nicio intenție și dorință ca Turcia să devină un stat islamic. Cu toate acestea, există două comunități care și-au exprimat o anumită îngrijorare sau un anumit grad de opoziție față de controlul deținut de stat asupra vieții religioase.

Prima, și cea mai mare, este comunitatea musulmanilor tradiționali sufiști din Anatolia, reuniți în mii de sate, orașele și orașe din interiorul Turciei rurale. Conservatori, extrem de religioși și alcătuind o mare parte a cetățenilor turci, acești „musulmani anatolieni” nu prea aveau niciun motiv să pună în discuție laicismul turcesc atunci când locuiau în micile lor comunități rurale. În ultimele decenii, totuși, zeci de milioane de astfel de oameni s-au mutat la Istanbul – mega-orașul turcesc, la Ankara – capitala Turciei și în marile orașe de pe coastă precum Izmir, aducând cu ei stilul lor tradițional de îmbrăcăminte și de viață în aceste suburbii cu mari densități din vechile orașe. În mod inevitabil, a apărut un anumit grad de fricțiune între cele două culturi: cultura urbană cosmopolită și cultura celor sosiți din interiorul Anatoliei. Cei dintâi sunt obișnuiți ca religia să fie considerată o chesiune personală, în timp ce cei din urmă o privesc ca pe lipiciul care menține coeziunea comunităților. Mulți dintre acești noi locuitori au fost atrași în partide islamiste precum Partidul Bunăstării al fostului prim ministru Arbakan. Recent, și într-un număr mult mai mare, au fost atrași de fenomenul post-islamist al partidului primului-ministru Erdogan – Partidul Virtuției (AKP). Fără îndoială, ceea ce face din aceste partide să fie atractive este susținerea unei abordări mai flexibile față de laicism combinată cu empatia pentru islamul anatolian. Însă, este clar că cea mai mare atracție vine din susținerea intereselor claselor muncitoare și mijlocii.

Cea de-a doua comunitate care nu se simte confortabil cu laicismul turcesc este alcătuită dintr-un număr mult mai mic de oameni care se declară deschiși susținători ai ideologiei islamiste. În mod ironic, islamiștii împărtășesc cu kemaliștii radicali convingerea că statul este capabil să contureze și să coordoneze practica și credința religioasă prin aplicarea legii și controlului de către instituțiile cheie. Și, la fel ca și kemaliștii, nu cred doar că acest lucru este posibil, ci și dezirabil (sigur, ei au viziuni foarte diferite în ceea ce privește rolul pe care religia ar trebui să îl aibă în viața publică). Asta înseamnă că islamiștii și-au focalizat eforturile pe termen lung asupra puterii politice, pentru a putea fi capabili să folosească mecanismele de stat – legea și instituțiile – pentru a crea o națiune și o societate mai islamică.

Fethullah Gülen (n. 1941) și toți cei care conduc hizmet-ul care îi pune în practică ideile sale, sunt critici deschiși și infailibili ai islamismului. Critica lui Gülen asupra islamismului este adânc înrădăcinată în înțelegerea sa progresivă a islamului care scoate în evidență cercetarea rațională și deschisă marcată de toleranța față de diferențe și pluralism și de o dragoste profundă pentru umanitate.15

Ținând cont de rădăcinile sale rurale, profund religioase și conservatoare și de faptul că el continuă negreșit să mențină o poziție ortodoxă convențională hanefită/sunnită în chestiunile legate de teologie, este remarcabil gradul de ecumenism pe care Fethullah Gülen l-a atins.16 Inspirat de Said Nursi, Gülen a manifestat de mult timp un optimism față de potențialul musulmanilor de a colabora cu oamenii Cărții – așa cum evreii și creștinii sunt catalogați în mod tradițional. De curând, Gülen a invitat musulmanii la o evaluare respectuoasă a cărților profetice timpurii și a adepților lor, cu mult dincolo de ceea ce cercetătorii conservatori islamici au promovat:

„Indiferent de modul în care adepții lor își pun în practică credința în viața lor de zi cu zi, există o serie de valori general acceptate precum dragostea, respectul, toleranța, iertarea, milostenia, drepturile umane, pacea, frăția și libertatea pe care religia le promovează. Multe dintre aceste valori sunt puse în centrul mesajelor aduse de Moise, Iisus și Muhammad, pacea fie cu ei, precum și a celor aduse de Budda și chiar Zarathustra, Lao-Tzu, Confucius și profeții hinduși.”17

Gânditor progresist, Gülen crede că viitorul poate fi mai bun decât trecutul și că, în loc să privim cu jind la trecut, la „epoca de aur” de mult trecută a musulmanilor, ar trevui să muncim împreună cu ceilalți oameni de bună credință pentru a crea societăți drepte, milostive și decente. Această viziune pregresistă stă în centrul atenției hizmet-ului focalizată asupra educației și dezvoltării potențialului individual prin studiu și disciplină. Pentru Gülen, democrația laică reprezintă cea mai bună (de fapt, singura potrivită) formă de guvernare a statului modern. El susține că, deși Coranul și sunna vorbesc clar de valori religioase care ar trebui să fie reflectate și sprijinite în stat, ele nu conțin un model de politică.

Islamul nu propune o formă fixă și clară de guvernare și nicio încercare de a contura una. În schimb, islamul stabilește principii fundamentale care orientează caracterul general al unui guvern, lăsând la latitudinea oamenilor să aleagă tipul și forma de guvernământ în funcție de timpurile în care trăiesc și de circumstanțe.18

Gülen sprijină în mod susținut democrația, spunând că este cea mai potrivită formă de guvernământ pentru perioada modernă și că este total compatibilă cu islamul:

„Democrația și islamul sunt compatibile. 95% din regulile islamice sunt legate de viața privată și de familie. Doar 5 % se referă la stat, iar acestea își găsesc materializarea doar în democrație. Dacă unii oameni se gândesc la altceva, poate la un stat islamic, istoria și condițiile sociale ale acestui stat nu permit instaurarea unui astfel de regim. Democratizarea este un procesul ireversibil în Turcia.”19

Se spune că Gülen urmeză moștenirea intelectuală a cercetătorului sufist – Bediuzzaman Said Nursi - foarte influent și apreciat, de altfel.20 Și, într-adevăr, o analiză a scrierilor lui Gülen arată că acestea pornesc de la fundamentul stabilit de Nursi, care, la rândul său, a pornit de la marele sufi anatolian, Mevlana Jalal ad-Din Rumi (m. 1276) și de la scriitorii indieni Ahmad Faruqi Sirindi (1564 – 1624) și Shah Wali Allah al-Dihlawi (1703-1662), printre alții.21 Membrii hizmet-ului lui Gülen, la fel ca sute de mii de alți admiratori ai lui Nursi, se întâlnesc în mod regulat pentru a citi și discuta comentariul său asupra Coranului reunit în numeroase volume, Risale-i Nur sau Tratatul asupra luminii. Pentru acest motiv, hizmet-ul lui Gülen este privit ca fiind o componentă semnificativă a mișcării mai largi numite Nurcu. Cu toate acestea, Gülen nu este un simplu adept al lui Nursi. Mai degrabă este un gânditor, scriitor și lider valoros și de sine stătător. Mare parte din munca lui Gülen ia forma unei sinteze, rearticulări sau aplicări proaspete a lucrărilor lui Nursi și ale altora. Și, la fel ca Nursi și mulți alți cercetărtori islamici, Gülen face adeseori apel în scrierile sale la exemple din viața Profetului Muhhammad pentru dobândirea inspirației și a direcției de urmat. Există, indubitabil, părți semnificative care demonstrează că Gülen este un gânditor și lider de o originalitate și inovație uimitoare. În termeni generali, Gülen, la fel ca Nursi înaintea lui, poate fi descris ca fiind sufi, iar gândirea sa fiind puernic influențată de valori și idei sufiste, mai ales atunci când vine vorba despre atenția acordată inimii, sinelui interior, precum și despre locul rezervat înțelepciunii și spiritualității. Chiar dacă a crescut într-un sat mic – Korucuk, Gülen nu este un sufist tradițional și nu este atașat niciunui ordin sufist sau tarekat, ci este mai degrabă „un sufi în propriul său mod”, după formularea lui Zeki Saritoprak.22

Copil disciplinat, crescut într-o gospodărie pioasă, Gülen a intrat în contact cu viața religioasă de la o vârstă fragedă. El își aduce aminte că „am început să mă rog atunci când aveam patru ani și nu am ratat nicio rugăciune de atunci”.23 La fel ca în cazul majorității băieților de la țară, Gülen a învățat să recite Coranul de la mama sa, Rafi'a și de la tatăl său, Ramiz Efendi, care l-a învățat persană și arabă. Abia mai târziu, la zece ani, a fost luat în tutela primului său profesor, Muhammad Lufti Efendi (m. 1954), care l-a ajutat să memoreze întregul Coran.24 Un aspect important este acela că Lufti Efendi, poet și profesor sufi foarte apreciat, era membru al ordinului Qadiri, în timp ce Ramiz Efendi era membru al ordinului Naqshbandi. Aceste ordine sufiste, orientate spre Shari'ah, erau foarte populare la acea veme în Turcia rurală.

Una dintre zonele în care Gülen a adus cea mai mare contribuție gândirii islamice este învățătura. Gülen este un susținător înfocat al învățăturii în sensul său larg și în orice domeniu de cercetare și dialog. Acest lucru este reflectat atât în angajamentul direct al hizmet-ului în inițiativele educaționale, cât și în inițiativele de publicare și de mass-media care au scopul de a informa și implica.

Nu este surprinzător faptul că hizmet-ul direcționează un număr mare de activități spre educația și încurajarea religioasă, din moment ce este o mișcare adânc înrădăcinată religios. Este un fapt cert că originile mișcării se regăsesc în întâlnirile de lectură regulate concentrate asupra Risale-i Nur a lui Said Nursi la care ne-am referit mai sus. În cele mai multe dintre comunitățile Nurcu, aceste grupuri de lectură sunt cunoscute sub numele de dershane, însă în comunitatea hizmet-ului lui Gülen ele se numesc isik evler sau case de lumină. Fethullah Gülen s-a pregătit pentru a deveni imam de stat într-un colegiu islamic Imam Hatip condus de Departamentul Afacerilor Religioase. Prima sa slujbă ca imam a început în 1966 în marele și cosmopolitul Izmir, situat pe coasta mediterană a Turciei.25 Gülen s-a retras formal din Departamentul Afacerilor Religioase în 1981. În ultima parte a anilor `60, Gülen a înființat câteva isik evler în Izmir. Acestea au crescut în mod constant în număr de-a lungul anilor `70 în Izmir și Istanbul, ajungând să alcătuiască nucleul hizmetului.26

Din primele sale zile de existență, hizmet-ul a fost implicat în activități legate de scris și publicare. Prima revistă a mișcării, Siziniti, lansată la începutul anilor `80, este o publicație populară direcționată către o audiență laică și intenționează să promoveze dialogul și învățătura științifică. Ea are rolul de a crește înteresul în știință și de a demonstra că cercetarea științifică rațională și credința religioasă nu sunt incompatibile. Siziniti, revistă scrisă în turcă, a fost completată, câțiva ani mai târziu, de o publicație în limba engleză – the Fountain (Fântâna) – editată în Istanbul și printată în New Jersey, având scopul de a insufla un interes general în religie și spiritualitate. Articolele din the Fountain tratează în general, dar nu exclusiv, teme legate de islam și reflectă în principiu o orientare tolerantă, sufistă și o articulare modernă a islamului tradițional. O publicație soră a the Fountain, Dialogue (Dialogul) – la care s-a alăturat în 2004 Dialogue Australia Asia din Australia – a fost creată special pentru a încuraja dialogul interreligios.

În domeniul educației, hizmet-ul lui Gülen este cel mai bine cunoscut pentru rețeaua de mai bine de 500 de școli laice private și moderne și de șase universități care au apărut în Turcia, Asia Centrală și în alte zone ale lumii, reunind un număr de 50 de națiuni de pe întregul mapamond. Startul a fost dat în 1983 în Izmir și Istanbul, acolo unde au fost înființate primele școli de acest gen.27 În plus față de aceste școli, există și o serie de colegii și universități, precum Universitatea Credinței din Istanbul și Ankara. Aceste școli, multe dintre ele fiind intenționat amplasate într-unele dintre cele mai sărace și nevoiașe părți ale lumii, sunt privite foarte bine în general și ating un standard înalt de educație, în cartiere, districte și națiuni care nu sunt obișnuite în mod normal cu excelența în educație. Ceea ce face ca ele să se distingă în lumea musulmană este angajamanetul față de educația modernă laică deschisă elevilor și studenților provenind din medii diverse. Școlile, indiferent de națiunea în care operează și de legislația referioare la predarea religiei în școli, se conformează curriculumului laic. Acolo unde statul a rezervat o oră pe săptămână instrucției religioase, ca în cazul Turciei, școlile hizmetului se conformează, bineînțeles, însă școlile sunt la fel de laice în programul lor de învățare și orientare formală ca și școlile creștine contemporane. În acest sens, sunt foarte asemănătoare școlilor anglicane, presbiteriene, metodiste și catolice, care nu au un caracter predominant religios asemănător cu școlile evreiești și creștine independente.

Liderii islamici care cheamă la construcția unei noi moschei în cartierul lor nu sunt puțini. Însă, există câțiva lideri prețioși care își îndeamnă susținătorii să construiască școli și nu moschei, nu neapărat în cartierele lor, ci în societăți străine, atât pentru beneficiul elevilor non-musulmani, cât și a celor musulmani.

Deși hizmet-ul lui Gülen devine din ce în ce mai cunoscut în afara Turciei pentru școlile sale și pentru pasiunea sa pentru educație, aceste școli sunt doar o parte a activismului hizmet-ului. Revistele Sizinti, the Fountain și Dialogul reprezintă publicații religioase moderne care se încadrează în aceeași categorie cu publicațiile creștine contemporane precum The Catholic World Report, Christianity, The Christian Century, Christianity Today, Guideposts și World. Dacă acestea ar reprezenta singurele aspecte ale activității jurnalistice ale mișcării ar fi chiar și așa demne de un studiu serios, însă, după cum vom vedea mai jos, există mult mai multe aspecte ale activității publiciste decât aceaste publicații religioase. Abordarea moderată și general-incluzivă a spiritualității și vieții moderne expusă în aceste reviste religioase sugerează faptul că acest caracter religios al mișcării este comparabil cu cel al confesiunilor creștine din Occident. Aceste publicații portretizează o mișcare religioasă conservatoare din punct de vedere social și doctrinal, însă în mod clar nu una fundamentalistă, la fel ca dreapta creștină americană sau analogiile islamiste din lumea musulmană. Scrierile care tratează tipare ale devotamentului și practicii religioase reliefează o orientare tradiționalistă care împărtășește caracteristici comune, în termeni de respect pentru locuri, oameni și evenimente, cu catolicismul tradițional, anglicanismul/episcopalismul și luteranismul. În același timp, caracterul Mișcării este fără îndoială progresist: optimist în ceea ce privește viitorul și oportunitățile pe care modernitatea le prezintă și dispus să se adapteze și să contribuie. Există în aceste publicații un fel de valori și principii generale care pot fi asociate cu religia civilă americană și cu umanitarismul și cu decența comună a zonei de mijloc a Statelor Unite și cu lumea lui Normal Rockwell, manifestate și în reviste laice precum Reader's Digest, cea mai vândută revistă americană.

În plus față de aceste reviste religioase, mișcarea a publicat sute de cărți cu teme explicit religioase. Isik Publishing, editura înființată în Istanbul și aflată în relație cu the Fountain este responsabilă pentru publicarea celei mai mari părți a cărților religioase ale mișcării lui Gülen. Inima catalogului ei este alcătuită din lucrări ale lui Said Nursi, în special Risale-i Nur și ale lui Fethullah Gülen, printre care se numără studii ale gândirii lui și ale muncii sale devotate, ale vieții Profetului Muhammad și ale vieții religioase otomane. În anumite aspecte, Isik Publishing este comparabilă cu editurile creștine americane precum Eerdmans, Intervarsity Press, Loyola Press Thomas Nelson și Zondervan.

Chiar dacă aceste publicații religioase, atât reviste, cât și cărți, alcătuiesc un aspect vital al hizmet-ului în termeni de vizibilitate și, poate, influență, inițiativele susținute din media laică a hizmet-ului sunt cu atât mai importante. Este clar că aceste inițiative reprezintă unele dintre cele mai remarcabile aspecte ale activismului hizmeut-ului, însă, atunci când vine vorba de stabilirea unor comparații cu mișcările creștine, treaba devine cu mult mai dificilă. Mass-media creștină contemporană din lumea vorbitoare de engleză, cu anumite excepții notabile, precum Christian Science Monitor și unele progrese recente din radio și din noua media, tinde să fie închisă și să se concentreze în mod clar asupra aspectelor religioase.

Hizmet-ul lui Gülen a început „să iasă pe sticlă” după lovitura de stat din 1980 și venirea la putere a guvernului moderat și centrist al lui Turgut Ozal în 1982. Ceea ce este remarcabil este faptul că, la începutul anilor `80, activismul din sfera civilă lua forma, într-o măsură oarecum egală, atât a inițiativelor laice, cât și a celor religioase convenționale precum cele legate de publicat și editat pe care le-am menționat mai sus. Dincolo de școlile în sine, aceste activități laice sunt definite în cea mai mare parte a lor de inițiative care îndeamnă la cercetare și dialog, sub forma ziarelor, revistelor de politică actuală, a posturilor de televiziune și radio și a ONG-urilor orientate spre dialog. În plus față de aceste inițiative laice, s-a dezvoltat si un alt fel de activism care a implicat dezvoltarea unei rețele de oameni de afaceri și instituții asociate domeniului financiar și bancar, precum rețeaua de afaceri Is Hayati Dayanisma Dernegi (ISHAD) și banca Bank Asya(28). Cele din urmă sunt vitale pentru că oferă sprijin rețelei școlare. Rețelele media înființate, în schimb, reprezintă ele în sine afaceri care se auto-finanțează.

Una dintre primele inițiative pe acest front a fost lansarea cotidianului național Zaman, în Istanbul.29 Zaman a fost înființat în 1986 și a reușit să își câștige o reputație bună rapid pentru articolele sale obiective și comprehensibile, fiind condus de o echipă editorială considerată a fi neutră și, spre deosebire de orice alt mare ziar de la acea vreme, nu era aliniat niciunui câmp politic sau poziție ideologică. Într-o piață marcată de periodice partizane, Zaman a fost întâmpinat cu entuziasm de către cei care căutau o raportare de încredere a politici actuale, în conformitate cu standarde journalistice profesionale. Ziarul are în prezent un tiraj de 700.000 de copii și putem spune sigur că mulți dintre cititori nu au absolut nicio conexiune cu Mișcarea Gülen și nu au niciun interes particular în viziunea sa religioasă. Unii dintre jurnaliștii de la Zaman au o perspectivă socială conservatoare asupra subiectelor despre care scriu, însă alții sunt relativ liberali și progresivi. De la crearea sa, s-a dorit ca ziarul Zaman să fie un „ziar de record”, alături de ziare bine cunoscute precum The Times și The Guardian, The New York Times, The Washington Post, The Times of India, Karachi's Dawn și Kompas din Indonezia.

Dincolo de străduința sa pentru oferirea unui jurnalism obiectiv și profesionist, Zaman se remarcă și prin abordarea sa revoluționară care a urmărit să dezvolte afacerea publicării de ziare. Zaman și-a lansat ediția sa online în 1996, plasându-se, în acest mod printre ziarele de elită din întreaga lume care și-au creat și o platformă online, atunci când internetul se afla abia la începuturile sale30. La doar câțiva ani de la apariția sa în Istanbul, Zaman a mers mai departe, publicând ediții în alte patru orașe turcești, dar și în regiuni din afara Turciei. Astăzi, se printează și distribuie ediții regionale în Australia, Azerbaijan, Bulgaria, Germania, România, Kazahstan, Kîrgîstan, Macedonia, Turkmenistan și Statele Unite. Zaman produce de asemenea, ediții speciale internaționale în limbile locale în Europa de Est și în Asia Centrală. Mai mult decât atât, Zaman angajează și o serie de corespondenți străini din întreaga lume, fapt care se reflectă în raportarea extinsă a afacerilor internaționale în paginile ziarului. Ziarul Zaman este ajutorat în activitatea sa, pentru asigurarea acoperirii acesteia extinse, de compania soră CHA, una dintre cele mai mari agenții de presă turcești. Atât Zaman, cât și CHA se află sub controlul Feza Publications Incorporated, care deține și revista săptămânală de știri, alături de Sizinti și ziarul teologic Yeni Umit.

Acest conglomerat de publicații reprezintă, indubitabul, parte a mișcării lui Gülen însă ele se remarcă nu doar pentru profesionalismul lor, ci și pentru perspectiva lor non-sectantă. În acest sens, există paralele cu lumea mass mediei creștine. În unele privințe, Zaman ar putea fi comparat, de exemplu, cu Church of England Newspaper, însă, spre deosebire de Zaman, vulnerabilul Newspaper, publicat încă din 1828, se concentrează mai ales asupra unor aspecte ce se leagă de comunitatea sa religioasă. Același este cazul, într-o măsură mai mare sau mai mică, a altor ziare și reviste creștine menționate mai sus. Cea mai apropiată paralelă a ziarului Zaman este probabil The Christian Science Monitor.

Fondată în 1879 în Boston, Massachusetts, de către Mary Eddy Baker, Biserica lui Hristos, om de știință, este o confesiune creștină relativ mică (membrii săi se numără undeva la câteva sute de mii) care se poziționează în afara cursului principal al protestantismului. Cu emfaza sa neobișnuită asupra vindecării spirituale prin rugăciune și prin „irealitatea” ultimă a păcatului, bolii și morții, biserica a fost privită cu multă suspiciune de către creștini încă de la începuturile sale. Poate tocmai din acest motiv, cât și din dezamăgirea provocată de mass media de la acea vreme, Baker a lansat, în 1908, cotidianul The Christian Science Monitor (publicat de luni până vineri), intenționând „să nu rănească niciun om, ci să binecuvânteze toată umanitatea”. Începând în acest mod neobișnuit și în ciuda numelui său, Monitorul a ajuns să fie un reporter apreciat al afacerilor interne americane și al celor internaționale, câștigând numeroase premii, printre care câteva premii Pulitzer. Singurele indicații ale conexiunilor sale religioase sunt reprezentate de o unică pagină destinată chestiunilor religioase (The Home ForumForumul de acasă) și de o evitare generală a abordării aspectelor legate de medicină și boli.

Zaman, alături de publicațiile ei surori de la CHA, pot fi foarte bine comparate cu The Christian Science Monitor în numeroase aspecte și chiar îl pot depăși în câteva aspecte foarte importante, precum lărgimea viziunilor demonstrate de personalul editorial. Precum Monitorul, ziarul Zaman a profitat rapid de internet, lansându-și prima publicație online în 1995, cu un an înaintea Monitorului. Spre deosebire de Monitor, însă, ziarul Zaman și surorile de la CHA au cunoscut un succes comercial răsunător. Dacă Monitorul s-a luptat mulți ani să își extindă tirajul și circulația și să obțină profit, ziarul Zaman a crescut din ce în ce mai mult. Se poate ca unul dintre motivele care au stat la baza succesului ziarului Zaman să fie satisfacerea oferită de cotidian a nevoii de reportaje și analize obiective, profesioniste și non-partizane. Probabil că acesta este și motivul pentru care mișcarea lui Gülen a reușit să se extindă și în media electronică, acolo unde Monitorul a încercat și a eșuat.

Televiziunea Samanyolu a fost lansată în ianuarie 1993. Această inițiativă a reprezentat un risc financiar într-un timp în care televiziunea privată era dominată de tabloide și de emisiuni de amuzament care promovau valori de producție slabe și conținut senzaționalist. La fel ca și publicațiile CHA, Samanyolu a urmărit să ofere un conținut non-sectarian și puternic secular de un standard înalt. Produsul și-a găsit rapid piața și, în ciuda riscului mare asumat, și-a consolidat poziția și viabilitatea comercială. Samanyolu a ajuns să atingă același grad de calitate pentru care sunt atât de bine cunoscute posturi TV precum BBC (British Broadcasting Commission) din Marea Britanie, PBS (Public Broadcasting Service) din America și ABC (Australian Broadcasting Commission). Spre deosebire de BBC, PBS și ABC, totuși, Samanyolu rămâne în totalitate un risc comercial ridicat, chiar dacă este unul condus de o filosofie similară – aceea de a promova calitatea și emisii valoroase atât de politică actuală, cât și de amuzament populat, incluzând producții de filme și documentare de interes general și programe de lifestyle.

Un aspect separat, însă asociat, al activităților hizmet-ului se regăsește în Fundația Ziariștilor și a Scriitorilor (Gazeteciler ve Yazarlar Vakfi - JWF) înființată în 199431. Acest ONG foarte influent se duce dincolo de raportarea directă și analiza jurnaliștilor pentru sprijinirea inițiativelor intelectuale publice strategice legate de promovarea dialogului. Una dintre cele mai importante activități ale Fundației este găzduirea unui forum de dialog de nivel înalt cunoscut sub numele de Platforma Abant (numită după locația întâlnirilor sale anuale) care are ca scop aducerea laolaltă a unor elemente disparate ale elitei politice și culturale pentru discutarea față în față a unor aspecte de o importanță națională capitală32. Fiecare Platformă Abant produce o declarație care rezumă punctele discutate. Prima Platformă Abant a fost organizată în iulie 1988 pe tema „Islamul și laicismul”. Analizând declarația Abant din 1998, Ihsan Yilmaz a observat:

„Ea încearcă să redefinească sensul laicismului în conformitate cu modul în care el este practicat în culturile anglo-saxone. Mai mult decât atât, Declarația reinterpretează teologia islamică pentru a răspunde provocărilor moderne. Declarația postulează clar faptul că revelația și rațiunea nu intră în conflict, că indivizii trebuie să își folosească rațiunea pentru organizarea vieților lor sociale, că statul trebuie să fie neutru în relație cu credințele și religiile care prevalează în societate, că guvernarea unui stat nu se poate baza pe dominația tradiției religioase, că secularismul trebuie să extindă libertățile și drepturile individuale și că nu ar trebui să excludă nicio persoană din sfera publică.”33

Platformele Abant ulterioare s-au ocupat de teme precum: „Religia și relațiile statului” (iulie 1999), „Islamul și democrația” (iulie 2000) și „Pluralismul” (iulie 2001). În aprilie 2004, Fundația Ziariștilor și a Scriitorilor a mers în America și a organizat un forum de succes la Universitatea Johns Hopkins din Washington D.C cu tema „Islamul și democrația” 34. Apoi, Platforma Abant s-a reunit și în Europa și plănuiește să organizeze multe alte întâlniri internaționale.

Atunci când se încearcă să se facă o comparație cu mișcările islamice din întreaga lume și Mișcarea lui Gülen sau hizmet, este clar că singurii termeni de comparație pot fi organizațiile indoneziene – Muhammadiyah și Nahdulah Ulama, însă doar în anumite privințe - cum ar fi canalele mass-media, însă nici acestea nu se ridică la înălțimea hizmet-ului lui Gülen.

Lăsând deoparte eforturile de neegalat ale mișcării lui Gülen în domeniul mass-mediei moderne, cea mai apropiată paralelă cu hizmet-ul nu poate fi găsită în sfera civilă a lumii musulmane, ci mai degrabă în emisfera vestică, în mișcările și organizațiile societății civile creștine contemporane și din istoria modernă. Motivul care stă la baza acestei realități este acela că mișcarea a răspuns unor anumite nevoi sociale ale societății turcești moderne, profitând de oportunitățile care au apărut pentru satisfacerea lor în ultimele trei decenii. La fel de important este și că Fethullah Gülen și mișcarea sa împărtășesc o abordare filosofică asemănătoare față de știință și învățare. Următoarea declarație a lui Gülen putea să vină la fel de bine de la John Weasley sau Jonathon Edwards sau orice alt număr de frați iezuiți:

„Neglijarea intelectului nu poate decât să ducă la o comunitate de mistici săraci, docili. Neglijența inimii sau a spiritului, pe de altă parte, ar da naștere la un raționalism crud, lipsit de orice dimensiune spirituală. Doar atunci când intelectul, spiritul și trupul se află în armonie și când omul este motivat să acționeze în maniera luminată a mesajului divin, poate el să devină complet și să atingă adevărata umanitate.”35

O persoană este cu adevărat umană atunci când învață și predă și îi inspiră pe ceilalți. Este dificil să privim ca fiind perfect uman pe cineva care este ignorant și nu are nicio dorință de a învăța. De asemenea, este îndoielnic dacă o persoană învățată care nu se reînnoiește în permanență și nu se reformează pentru a da un exemplu celorlalți este umană în adevăratul sens al cuvântului.38

Cunoașterea științifică lipsită de religie duce la ateism sau agnosticism, în timp ce cunoașterea religioasă lipsită de luminarea intelectuală duce la bigotism. Atunci când se combină, ele îndeamnă omul să cerceteze, mai mult și mai mult, afundându-se atât în credință, cât și în cunoaștere.37

După cu Hakan Yavuz a observat atât de atent:

„Concepțiile lui Gülen referitoare la identitate și moralitate sunt interconectate, însă ele nu formează un sistem închis. Moralitatea se traduce în identitate prin comportament și acțiune colectivă, așa că acționarea și angajarea în sfera publică și cea privată reprezintă părți ale procesului de construire ale sinelui moral. Pe scurt, moralitatea și identitatea trebuie pune în practică și reinterpretate pe baza noilor provocări. „Islamul prin comportament” (hizmet și himmet) și „Islamul prin produs” (eser) reprezintă două concepte cheie ale Mișcării lui Gülen.

Pentru Gülen, islamul reprezintă constituția moralității și a identității. Așadar, el accentuează rolul educației pentru cultivarea sinelui. Proiectul său educațional se bazează pe trei principii: cultivarea eticii, predarea științei și auto-disciplina. În proiectul său educațional inspirat de credință, moralitatea și disciplina presupun sacrificiu, responsabilitate față de ceilalți, muncă fizică și idealism. În fapt, această educație religioasă cu motivații globale este o cale de readucere a lui Dumnezeu în viața noastră prin etica sacrificiului de sine și a muncii asidue. Musulmanilor li se readuce aminte în permanență că nu este suficient să evite săvârșirea de păcate, ci că trebuie să se angajeze în crearea unei lumi mai umane. Salvarea nu presupune doar „salvarea de la” activități păcătoase, ci și angajarea activă în inițiativa de îmbunătățirea a lumii.38

Putem spune clar și răspicat că Fethullah Gülen „predică prin exemplu” și că, pe frontul activismului social și al demersului de obținere a binelui comun prin învățare și cunoaștere, exemplul său este valabil nu doar pentru lumea musulmană, ci și pentru Occident.


 

1. Bekim Agai (2003) („Etica educațională islamică a mișcării lui Gülen”) 'The Gülen Movement's Islamic Ethic of Education in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.53-4, 60-1, 67.

2. M. Fethullah Gülen (2005) („Un interviu cu Fethullah Gülen”) 'An Interview with Fethullah Gülen (tradus de Zeki Saritoprak și Ali Unal)', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.452.

3. Pentru mai multe despre temsil vezi Yavuz, M. Hakan (2003) („Mișcarea lui Gülen: puritanii turci”) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.41; și Elisbeth Ozdalga (2003) („Urmând pașii lui Fethullah Gülen”) 'Following in the Footsteps of Fethullah Gülen' in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.86.

4. M. Fethullah Gülen (2005) („Un interviu cu Fethullah Gülen”) 'An Interview with Fethullah Gülen (tradus de Zeki Saritoprak și Ali Unal)', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, p.450.

5. John O. Voll (2003) („Fethullah Gülen: transcederea modernității în noul discurs islamic”) 'Fethullah Gülen: Transcending Modernity in the New Islamic Discourse', in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.245-7.

6. Ihsan Yilmaz (2003) („Ijtihad și tadjid prin comportament: Mișcarea lui Gülen”) 'Ijtihad and Tadjid by Conduct: The Gülen Movement', Gülen' in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen)Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.208-37.

7. Pentru mai multe detalii legate de acest aspect, vezi Greg Barton (2006) („Hizmet-ul lui Gülen din Turcia și ONG-urile neo-moderniste din Indonezia; exemple remarkable de gândire progresivă islamică și de activism social în lumea musulmană”) "Turkey's Gülen hizmet and Indonesia's neo-modernist NGOs; remarkable examples of progressive Islamic thought and civil society activism in the Muslim world", in Fethi Mansouri și Shahram Akbarzadeh (ed), (Islam politic și securitate umană) Political Islam and Human Security, Newcastle: Cambridge Scholars Press, p.140-160.

8. Yavuz, M. Hakan (2003) („Mișcarea lui Gülen: puritanii turci) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, in M. Hakan Yavuz și John Esposito (eds.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.19-47.

9. Ihsan Yilmaz, (2005) („Stat, lege, societate civilă și islam în Turcia contemporană”) 'State, Law, Civil Society and Islam in Contemporary Turkey', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.386-90

10. Ihsan Yilmaz (2005) („Stat, lege, societate civilă și islam în Turcia contemporană”) 'State, Law, Civil Society and Islam in Contemporary Turkey', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.392-3.

11. Yavuz, M. Hakan și Esposito, John (2003) („Introducere: islamul în turcia: retragerea de pe calea laică?”) 'Introduction: Islam in Turkey: Retreat from the Secular Path?' in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p. xxiv-xxv.

12. Yavuz, M. Hakan ți Esposito, John (2003) („Introducere: islamul în Turcia: retragerea de pe calea laică?”) 'Introduction: Islam in Turkey: Retreat from the Secular Path?' in M. Hakan Yavuz și John Esposito (es.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p. xx-xxiii.

13. Desigur, nu a atins niciodată gradul de control pe care și-ar fi dorit să îl aibă. Cu toate acestea, susținerea ideii conform căreia statul are dreptul de a direcționa viața publică a constituit o armă puternică de represiune a mișcărilor sociale de care s-a simțit amenințată și i-a dat armatei un pretext folositor pentru intervenția în viața politică în numele susținerii laicismului turcesc.

14. Ihsan Yilmaz (2005) („Stat, lege, societate civilă și islam în Turcia contemporană”) 'State, Law, Civil Society and Islam in Contemporary Turkey', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.390-2.

15. Emfaza pusă pe toleranță și pe practica dialogului a evoluat astfel încât a ajuns să ocupe o importanță capitală în gândirea lui Fethullah Gülen și în activitatea mișcării sale începând cu mijlocul anilor 90; vezi Bekim Agai (2003) („Etica educațională islamică a mișcării lui Gülen”) 'The Gülen Movement's Islamic Ethic of Education in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.64-5,

16. Elisabeth, Ozdalga (2005) („Salvator sau paria? Comunitatea lui Gülen în procesul civilizator”) 'Redeemer or Outsider? The Gülen Community in the Civilizing Process), The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.441.

17. Fethullah Gülen (2004) (Către o civilizație globală a dialogului și a toleranței) Toward a Global Civization of Love and Tolerance, New Jersey: Light, pp.75-6.

18. Gülen, M. Fethullah (2001), („O abordare comparativă a islamului și democrației”) 'A Comparative Approach to Islam and Democracy', SAIS Review 21, no. 2. p. 134.

19. Gülen intervievat în Sabah, 27 ianuarie 1995 și citat în Yavuz, M. Hakan (2003) '(„Mișcarea lui Gülen: puritanii turci”) The Gülen Movement: The Turkish Puritans, in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.28.

20. Despre legături cu Nursi, vezi: M. Hakan Yavuz și John Esposito (2003) („Introducere: islamul în Turcia – un abandon al căii laice?”) 'Introduction: Islam in Turkey: Retreat from the Secular Path?' în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p. xxvii-xxviii. Yavuz, M. Hakan (2003) („Islamul în sfera publică: cazul mișcării Nur”) 'Islam in the Public Sphere: The Case of the Nur Movement', in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.1-18. Yavuz, M. Hakan (2003) („Mișcarea lui Gülen: puritanii turci”) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.19-47. Vezi și: Ahmet T. Kuru (2003) (Căutarea unei căi de mijloc între modernism și tradiția musulmană a lui Fethullah Gülen) Fethullah Gülen's Search for a Middle Way Between Modernity and Muslim Tradition', in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.118-9.

21. Zeki Sariotoprak și Sidney Griffith (2005) („Fethullah Gülen și Oamnii Cărții: o voce din Turcia în favoarea dialogului interreligios”) 'Fetullah Gülen and the 'People of the Book': A Voice from Turkey for Interfaith Dialogue', The Muslim World Vol. 95 no. 3 iulie 2005, pp.331-2.

22. Pentru o discuție cuprinzătoate, vezi: Zeki Saritoprak (2003)(„Fethullah Gülen: un sufist în modul său propriu”) 'Fethullah Gülen: A Sufi in His Own Way', in M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.156-69. Vezi și Thomas Michel (2005) („Sufismul și modernitatea în gândirea lui Fethullah Gülen”) 'Sufism and Modernity in the Thought of Fethullah Gülen', The Muslim World Vol. 95 no. 3 iulie 2005, pp.341-58.

23. Citat în Lester R. Kurtz (2005) 'Gülen's Paradox: Combining Commitment and Tolerance', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, p.375.

24. Vezi Sariotoprak și Sidney Griffith (2005) („Fethullah Gülen și Oamnii Cărții: o voce din Turcia în favoarea dialogului interreligios”) 'Fetullah Gülen and the 'People of the Book': A Voice from Turkey for Interfaith Dialogue', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.330-1. Vezi și Osman Bakar (2005) („Gülen despre religie și știință: o perspectivă teologică”) 'Gülen on Religion and Science: A Theological Perspective', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.360.

25. În Izmir, Gülen s-a atașat Școlii Coranice Kestanepazari. Din această bază a putut să construiască un circuit de discuții regulate în cafenele, în centre comuniate, în case privare și moschie din și din jurul Izmirului. Vezi: Yavuz, M. Hakan (2003) („Mișcarea lui Gülen: puritanii turci”) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, în M. Hakan Yavuz și John Esposito (eds.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.20

26. Yavuz, M. Hakan (2003) ) („Mișcarea lui Gülen: puritanii turci”) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.30-5.

27. Ahmet T. Kuru (2003) (Căutarea unei căi de mijloc între modernism și tradiția musulmană a lui Fethullah Gülen) Fethullah Gülen's Search for a Middle Way Between Modernity and Muslim Tradition', , în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen)Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.116. Pentru o perspectivă generală asupra rețelei școlare și aspecte legate asociate vezi Bekim Agai (2003) („Etica islamică educațională a mișcării lui Gülen”) 'The Gülen Movement's Islamic Ethic of Education , în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.48-68; Thomas Michel (2003) („Fethullah Gülen ca educator”) 'Fethullah Gülen as Educator' , în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen)Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.69-84; și Elisabeth Ozdalga (2003) („Urmând calea pașilor lui Fethullah Gülen”) 'Following in the Footsteps of Fethullah Gülen' , în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen)Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.85-114.

28. Yavuz, M. Hakan (2003) (Mișcarea lui Gülen: puritanii turci) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen)Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.36-7.

29. Yavuz, M. Hakan (2003) („Mișcarea lui Gülen: turcii puritani”) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, , în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.36.

30. „Internetul” a început să fie cunoscut în întreaga lume sub acest nume abia în 1996. Versiunea 1.0 a Mosaic, primul browser a fost lansat în 1993 și, până la finalul anului următor, putem spune că internetul a început să se extindă dincolo de comunitățile academice și tehnice.

31. Yavuz, M. Hakan (2003) („Mișcarea lui Gülen: puritanii turci”) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.42.

32. Yavuz, M. Hakan (2003) („Mișcarea lui Gülen: puritanii turci”) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen)Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press,p.45.

33. Ihsan Yilmaz (2005) („Stat, lege, societate civilă și islam în Turcia contemporană”) 'State, Law, Civil Society and Islam in Contemporary Turkey', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.400.

34. Zeki Saritoprak (2005) („O abordare islamică a păcii și non-violenței: o experiență turcească?”) 'An Islamic Approach to Peace and Nonviolence: A Turkish Experience', The Muslim World Vol. 95 no. 3 July 2005, pp.423.

35. Gülen, Fethullah (2001) (Profetul Muhammad: aspecte ale vieții lui) Prophet Muhammad: Aspects of His Life, trans. Ali Unal, Fairfax, Va.: The Fountain, pp. 105-6.

36. M. Fethullah Gülen (1999) („Necesitatea dialogului interreligios: o abordare musulmană”) 'The Necessity of Interfaith Dialogue: A Muslim Approach', discurs susținut la parlamentul Religiei Lumii, Capetown, 1-8 December 1999; citat în Thomas Michel (2003) („Fethullah Gülen ca educator”) 'Fethullah Gülen as Educator' în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen) Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.79.

37. M. Fethullah Gülen (1997) (Înțelegere și credință: elementele esențiale ale credinței islamice) Understanding and Belief: The Essentials of the Islamic Faith, Izmir: Kaynak, p.302.

38. Yavuz, M. Hakan (2003) („Mișcarea lui Gülen: puritanii turci”) 'The Gülen Movement: The Turkish Puritans, în M. Hakan Yavuz și John Esposito (ed.) (Islamul turcesc și statul laic: mișcarea lui Gülen)Turkish Islam and the Secular State: The Gülen Movement, Syracuse, New York: Syracuse University Press, p.26.

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.