Mişcarea Gulen trecut şi prezent

Întâlnirea cu Gülen

În 1966, când ne-am întâlnit cu Fethullah Gülen, preda ştiinţe clasice şi tradiţionale în calitate de imam oficial al Departamentului de Probleme Religioase. La acea vreme majoritatea savanţilor şi a imamilor încurajau comunitatea să construiască moschei şi să ţină cursuri de predare a Coranului. În mod contrar, am auzit că Fethullah Gülen sugera construirea de şcoli fondate pe ştiinţe moderne şi moralitate.

Unic în abordare, un vizionar ce depăşeşte timpul în care trăieşte

În acest timp eram student la cursul Kestane Pazari Qur'an unde preda Gülen. Viziunea şi devotamentul său mă atrăseseră spre el. Pentru a-şi câştiga existenţa preda 10 cursuri pe zi şi mare parte din ceea ce câştiga mergea la bursele pentru studenţi. Cu toate că avea dreptul la înlesniri, se abţinea să mănânce din mâncarea gătită pentru studenţi. Îşi cumpăra propria mâncare cu puţinii bani ce rămâneau. În acele vremuri erau doar câţiva oameni care îi înţelegeau viziunea. Însă cercul acestora a început să crească rapid. El credea că ignoranţa este inamicul public numărul unu, aşadar în timp ce le preda studenţilor valori religioase şi universale, îi încuraja de asemenea pe cei din jurul său să fondeze şcoli.

În cele din urmă, în 1976, o instituţie de învăţământ denumită Centrul de Găzduire Bozyaka a fost înfiinţat la Izmir. Studenţi eminenţi care nu dispuneau de finanţele necesare pentru a face facultatea erau sponsorizaţi de oameni de afaceri locali ce au ascultat de sfatul lui Gülen. Studenţii locuiau în căminul centrului în timp ce îşi continuau educaţia la şcoli de stat. În orice caz, visul lui Gülen era acela de a fonda şcoli private în care studenţilor li se dădea prilejul de a aprofunda ştiinţele moderne în timp ce erau formaţi cu moravuri, etică şi iubire pentru întreaga omenire. Pe măsură ce oamenii începeau să înţeleagă vastitatea viziunii sale i se alăturau cu pasiune în a-i susţine cauza.

Un nou început la Konya

De multă vreme, Gülen sugera ca cei ce îi sunt apropiaţi să meargă în alte localităţi, prin urmare am fost rugat să merg la Konya, una din cele mai conservative provincii ale Turciei. În anul 1982 mi-am făcut bagajele să m-am dus la Konya. Acolo am început să explic viziunea lui Gülen, importanţa fondării de şcoli şi a acordării de burse copiilor mai puţin privilegiaţi. Structura socială a acestui oraş era foarte conservatoare. Aveam nevoie de sprijinul unor personalităţi locale pentru a ajuta la explicarea semnificaţiei educaţiei moderne localnicilor.

Acolo era un sergent major din poliţia locală din Konya. Era un om sincer cu care m-am împrietenit. El a crezut în scopurile ideilor lui Gülen. În cadrul unei întâlniri pe care am organizat-o sergentul s-a adresat celor care veniseră; „O, voi oameni din Konya, este bine ştiut faptul că în comunitatea voastră moscheile şi cursurile de Coran sunt considerate mai presus de orice altă necesitate. Probabil Dumnezeu vă va răsplăti şi vă va ierta păcatele comunităţii voastre în următorii 200 de ani pentru contribuţiile aduse la clădirea de moschei şi de instituţii islamice. În orice caz, începând de azi haideţi să lucrăm într-un domeniu nou care are nevoie de atenţie urgentă. Haideţi să îi dăm o mână de ajutor acestui domn (se referea la mine) să construiască şcoli moderne şi să acorde burse copiilor voştri care merg la şcoli de stat şi copiilor nevoiaşi.”

A fost nevoie de ceva vreme pentru a explica importanţa acestei chestiuni astfel încât oamenii să înţeleagă. A fost dificil să câştig inimile oamenilor ce urmaseră o anumită tradiţie timp de mulţi ani. Însă prin sacrificiile personale ale multor profesori motivaţi de ideile lui Gülen de a-l sluji pe Dumnezeu prin slujirea comunităţii şi cu ajutorul sacrificiilor financiare făcute de de oameni de rând ale căror salarii erau cu mult sub normele statului, am reuşit. Profesorii aveau un loc unic în inima lui Gülen. El sugera ca toţi cei ce îi erau apropiaţi să devină profesori. Mulţi dintre cei ce au acceptat sfatul său au sacrificat o viaţă confortabilă pentru a merge la facultate şi a deveni profesori.

Era o perioadă când mulţi au început să sprijine ideile lui Gülen. Clasa muncitoare, micii proprietari de afaceri, profesorii şi alţii au dat o marte semnificativă din câştigurile lor pentru înfiinţa fundaţii ce mai târziu au reuşit să înfiinţeze şcoli private. În jurul anului 1982, Mişcarea a început să înfiinţeze şcoli pe tot teritoriul Turciei.

În prezent există sute de colegii în toate provinciile, oraşele şi regiunile Turciei. Pe lângă acestea, există mii de alte instituţii de învăţământ inclusiv grădiniţe, centre de pregătire particulară, centre de studiu şi pentru efectuarea temelor de acasă, cum ar fi căminele şi adăposturile pentru tineret şi centrele de găzduire a studenţilor.

Viziuniunea lui Gülen la nivel internaţional

Unul din principalele scopuri ale lui Fethullah Gülen este acela de a ajunge la pacea universală. Şi-a învăţat ucenicii că educaţia, iubirea, respectul reciproc şi filantropia sunt singurele căi de a stabili pacea şi armonia între fiinţele umane. Unul din factorii cheie în aplanarea conflictelor este respectarea celorlalţi pentru ceea ce sunt. Acest lucru poate fi făcut cu ajutorul informaţiilor, interacţiunii şi al înţelegerii reciproce. Prin urmare, educaţia a fost primul pas spre înţelegere.

Ca urmare a succesului repurtat în Turcia, a venit timpul de a purta acest concept spre alte regiuni ale lumii. Limba din aceste şcoli va fi aceea a iubirii pornite din inimă şi compasiunea, predarea cu ajutorul exemplului cu referiri speciale la valorile şi moravurile umane comune şi acceptarea oamenilor pentru ceea ce sunt. Un asemenea program de învăţământ era imperativ datorită celor trei probleme majore cu care se confruntă lumea modernă, iar situaţia era şi mai gravă în lumea musulmană – aceste trei probleme importante sunt ignoranţa, sărăcia şi lipsa de unitate. Acestea sunt probleme importante deoarece constituie cauza principală a majorităţii conflictelor şi a războaielor din lume. Pentru a ajunge la pace toate aceste trei probleme trebuie înlăturate. Ignoranţa va fi rezolvată prin educaţie, sărăcia cu ajutorul filantropiei, iar lipsa de unitate cu ajutorul iubirii şi al respectului faţă de omenire.

Insule ale păcii

Viziunea lui Gülen cu privire la educaţie a fost primul pas şi a avut un asemenea succes încât a început să adune laolaltă oameni de toate credinţele pretutindeni în lume. Eforturile internaţionale de a stabili modelul educaţional la care s-a ajuns în Turcia a început odată cu căderea fostei Uniuni Sovietice. În anii 1990, au fost înfiinţate multe facultăţi şi instituţii de învăţământ în statele Asiei Centrale, iar apoi s-au răspândit la mai bine de 100 de naţiuni de pe glob. În prezent, aceste şcoli deservesc oameni de toate rasele, indiferent de culoare, crez sau credinţă. În aceste şcoli studenţilor de toate rasele, culturile şi credinţele li se predă valorile şi eticele universale odată cu ştiinţele moderne.

Viziunea lui Gülen cu privire la pacea universală prin educaţie a început să dea roade când şcolile au fost înfiinţate în anumite zone de conflict pe faţa pământului. De exemplu, şcolile din Bosnia au adunat laolaltă catolici şi musulmani, şcolile din Rusia au fost în mare parte creştine, şcolile din Filipine – unde musulmanii şi catolicii erau angajaţi într-un conflict permanent – au avut studenţi din ambele tabere ale conflictului, şcolile din India au adunat persoane de confesiune Sikh, hinduşi şi musulmani. iar şcolile din Irak au adunat laolaltă creştini şi musulmani.

În acest timp, au apărut de asemenea probleme ce au afectat unitatea Turciei. Polarităţile ce au existat în Turcia erau:

• turci – kurzi,
• sunni – Alevi,
• religios – laic,
• de stânga – de dreapta,
• musulmani – non-musulmani

Polarităţile dintre diferite grupări au trebuit îndepărtate. Turcia avea nevoie de un anumit tip de serviciu al informaţiilor prin care oamenii să se înţeleagă unii cu alţii şi să-şi respecte punctele de vedere.

Media, intelectuali şi profesori universitari

În acele zile, marea majoritate din mass-media din Turcia era controlată de oameni care pompau în mod constant provocări, dezbinare şi ură prin intermediul ecranului şi al articolelor lor. Tocmai în acest timp Gülen i-a încurajat pe cei din jurul său să fondeze instituţii de transmitere a ştirilor. Şi încă o dată oameni devotaţi şi-au suflecat mânecile şi au făcut sacrificii financiare enorme pentru a fonda revista Sizinti, ziarul Zaman, canalul de televiziune STV, revista Fântâna şi multe alte ziare. În orice caz, acest lucru nu a fost suficient deoarece au rămas o mulţime de jurnalişti, intelectuali şi scriitori care au rămas la polul opus. Având în vedere acest lucru a fost înfiinţată Fundaţia Ziariştilor şi a Scriitorilor (GYV) şi pentru prima dată numele lui Gülen a apărut într-o organizaţie cu funcţie onorifică. Am vizitat toate ziarele din cele mai diverse spectre socio-politice. Mesajul nostru a fost: „Fără polaritate, conflicte şi duşmănie…”

Datorită GYV gânditorii şi scriitorii aparţinând diverselor ideologii şi perspective s-au adunat pentru prima dată în jurul aceleiaşi mese. Gülen a încurajat, de asemenea, scriitorii şi ziariştii ce au viziuni diverse să scrie pentru alte ziare şi jurnale. A iniţiat cinele Ramadan (iftar) ce au adunat laolaltă oameni din poli opuşi ai spectrului socio-politic şi oameni care aveau viziuni asupra lumii complet diferite.

Într-o ţară 99% musulmană s-a întâlnit cu lideri din comunităţile religioase minoritare. Printre ele se numărau comunităţile asirienilor, armenilor, grecilor ortodocşi şi ale evreilor. Cu această iniţiativă, Gülen a pavat calea spargerii tabuurilor şi a stereotipurilor cu privire la amestecarea şi întâlnirea cu persoanele ce nu aparţin religiei musulmane. A fost primul imam, dintre liderii musulmani care s-a întâlnit regulat cu Patriarhul Ortodox al Turciei şi cu Rabinul Şef al Turciei.

La vremea respectivă a întâlnit multe obstacole în calea sa. La început, eforturile sale de a promova facultăţile cu educaţie modernă au fost primite cu critică îndârjită de către diverse religii, grupuri laice şi naţionaliste. În orice caz, cu timpul şi-au dat seama majoritatea dintre ele de semnificaţia viziunii sale şi au început să îl sprijine.

Aceste progrese au condus la o creştere a activităţilor şi relaţiilor constructive în Balcani şi nu numai. Un exemplu implică un naţionalist turc de etnie greacă, care lucra pentru Patriarh. A fost abordat de un bărbat în timpul serviciului militar pe care îl desfăşura în Turcia. Acest bărbat a spus ca rezultat al atmosferei politice de la vremea respectivă din Cipru: „Dacă nu ar fi ideile şi învăţăturile lui Gülen ţi-aş trage o bătaie zdravănă.” Această poveste a ajuns la urechile lui Gülen din gura patriarhului, care i-a mulţumit şi el pentru serviciile imense aduse nu numai naţiunii turce, ci şi oamenilor de toate credinţele şi culturile.

Un alt exemplu mi-a fost povestit de Yusuf Sag, un preot ortodox asirian care a fost apostrofat de un musulman care l-a văzut citind din Sfântul Coran şi care a întrebat: „De ce citeşti din Cartea mea Sfântă?” A continuat spunând cât de mult s-au schimbat atitudinile ca urmare a activităţilor de dialog pozitiv ce au loc în Turcia.

La vremea respectivă, numeroase probleme geopolitice cum ar fi conflictele din Cipru, Armenia şi Palestina au afectat sensibilitatea cu privire la rasă. Însă cuvintele şi acţiunile lui Gülen au inspirat pe majoritatea. Drept urmare, oameni de toate condiţiile sociale s-au unit şi au început să discute despre lucruri pe care le aveau în comun.

Gülen este extrem de sensibil cu privire la protejarea vieţii umane astfel încât nu numai că a simţit o mare durere în timpul Războiului din Golf, când mulţi musulmani nevinovaţi şi-au pierdut viața, dar a simţit o durere profundă când a auzit că Saddam a bombardat copiii nevinovaţi ai Israelului. El a fost întotdeauna de partea celor nevinovaţi, indiferent de rasă sau religie şi şi-a implorat gruparea să facă la fel.

A fost citat în mass media internaţională pe 12 septembrie 2001 (la câteva zile după atacurile teroriste de pe 9.11): „Un musulman nu poate fi terorist şi un terorist nu poate fi musulman”. Comentariile sale au fost de asemenea publicate de New York Times.

Desigur că au mai fost şi alţi musulmani care au propovăduit dialogul, însă Gülen, prin propriul exemplu şi prin insistenţa sa să lege totul de Coran, sunna şi de vieţile companionilor Profetului Muhammad (Sahabe) a adus dovezi întemeiate cu privire la sursele şi teologia islamică.

Ca urmare a relaţiilor strânse legate cu membrii altor credinţe, au început să apară noi oportunităţi. De exemplu, după întâlnirea dintre Fethullah Gülen şi Rabinul Șef al Israelului în 1998, Kerim Balci (reprezentantul israelit al ziarului Zaman), a fost contactat de către rabin în iulie 1999. Acesta i-a cerut să îi prezinte lui Gülen trei probleme:

1. Dorea ca Gülen să îl însoţească în calitate de musafir de onoare când Papa Ioan Paul II intenţiona să viziteze Israelul în anul 2000.

2. A afirmat că dacă Mişcarea dorea să înfiinţeze o şcoală în Israel avea să facă tot posibilul să dea o mână de ajutor.

3. A întrebat de asemenea dacă poate oferi asistenţă în problema a 13 iranieni de origine iudaică ce erau torturaţi în Iran.

Cu o altă ocazie, ambasadorul Marii Britanii în Turcia a vorbit cu Gülen pentru a-i cere să transmită un mesaj musulmanilor cu privire la un incident în care doi cetăţeni britanici erau ţinuţi prizonieri de către un grup în Cehia. Imediat, Gülen a organizat un interviu la televiziunea cehă şi a transmis un mesaj tuturor musulmanilor acelei naţiuni, explicându-le că asemenea tip de comportament erau împotriva învăţăturilor islamului. La puţină vreme după aceasta, cetăţenii britanici care fuseseră răpiţi au fost eliberaţi.

Pe lângă învăţământ, dialog şi mass-media, alte activităţi incluse pe agenda lui Gülen sunt activităţile caritative, organizaţiile de ajutorare, serviciile de sănătate şi bunăstare. În fiecare an, organizaţii şi fundaţii de ajutorare fondate de Mişcare organizează diverse campanii pentru a-i ajuta pe oamenii din regiunile devastate de război, din regiunile lovite de calamităţi şi sărăcie ale lumii.

Încotro cu dialogul

Ar trebui să ne dăm seama că toate credinţele ancestrale revelate în mod divin merg până la Adam, prin urmare suntem legaţi de această relaţie şi prin multe alte lucruri pe care le avem în comun ce ne unesc.

Gülen ne aminteşte adesea ceea ce Tradiţia Profetică sugerează cu privire la relaţiile umane: „Cel mai binecuvântat dintre toţi oamenii este cel ce îi face pe ceilalţi să beneficieze…”

Musulmanii nu se angajează în dialog numai pentru că Gülen a cerut acest lucru, ci facem acest lucru pentru că Coranul recomandă acest lucru. Gülen îi subliniază doar importanţa şi ne aminteşte cât de valoros este acesta pentru umanitate şi că este un comportament ce îi place Creatorului.

Tweet

Whatsapp