Respect pentru umanitate
A iubi și a respecta umanitatea pentru simplul motiv că este alcătuită din oameni este o expresie a respectului pentru Dumnezeu Atotputernicul. Pe de altă parte, a iubi și a arăta respect doar pentru cei care cred ca noi nu este decât o dovadă de egocentrist și egolatrie. Mai mult decât atât, a răni sentimentele celor care nu cred exact ca noi, dar care, totuși, merg pe același drum principal de gânduri și viziuni cu noi este ireverențios și arogant.
Visăm la o generație care va îmbrățișa și va construi adevărul pe baza interpretării problemelor, nu în conformitate cu sursele sau rațiunile din care se nasc, ci din respect pentru idealurile lor. Dacă suntem niște pasageri aflați pe drumuri diferite și folosim strategii diferite, dar ne îndreptăm spre aceeași destinație, atunci de ce ar trebui să îi calomninem pe cei care sunt alături de noi în această călătorie sacră spre un scop așa măreț?
Circumstanțele care vor contura umanitatea în viitor, și în particular, lumea afacerilor actuală, ne vor forța să acționăm cu o deosebită grijă și precauție; în fapt, ele ne forțează să acționăm în acest mod într-un asemenea grad încât orice decizie luată în grabă și orice măsură temporară pot da naștere la erori de neîndreptat. Arhitecții viitorului sunt obligați să își construiască lumea pe fundamentele dictate de dragoste umană și respect și pe ceea ce ei reprezintă cu adevărat.
Din cauza multitudinii de dimensiuni pe care le cuprinde, lumea modernă a împins umanitatea către numeroase alei întunecate. Astfel, suntem puși zi de zi în fața a numeroase probleme, pe care nu știm cum să le rezolvăm. Încercăm să facem față acestor probleme, însă, fiind extrem de alunecoase și inconstistente, și rezultatele sunt, în cea mai mare măsură, pline de contradicții. Există mii de Khidri care s-au dedicat colectării apei vieții de pe Muntele Qaf pentru umanitate, însă niciunul dintre ei nu face dovada vreunui semn al deținerii elixirului imortalității. În ciuda tuturor acestor eforturi depuse de acești „apostoli în devenire”, respectul pentru sufletul uman a fost grav afectat de către pericole reale.
Ne-am luptat mult timp în acest mod. Cu toate acestea, nu am obținut nicio sinteză care să fixeze pilonii zilei de mâine. Acest lucru a fost pur și simplu imposibil. Sentimentele și gândurile noastre au promis și au adus în discuție lucruri discrete și am ajuns să fim ca niște muzicieni cu instrumente stricate și compoziție incompletă, bătând din ușă în ușă ca să ne găsim un producător muzical. Va fi vreodată posibil să ne aliniem ideile, să obținem noi sinteze, să descoperim remedii salvatoare, în condițiile în care fiecare individ refuză toate celelalte adevăruri pentru că este de părere că adevărul este cel aflat în mâinile sale și constrânge pe ceilalți să rămână la porțiunea lor de adevăr? Putem face acest lucru când ne hărțuim unii pe ceilalți cu acuzații de necredință și păcătuire sau chiar cu atac fizic?
Situația în care am ajuns astăzi este foarte dramatică și provocatoare pentru minte. Cei care au mers unul lângă celălalt în trecut, astăzi sunt străini unul de celălalt. Adevărurile și neadevărurile au fost strămutate de pe pilonii lor și duși spre căi alunecoase, în conformitate cu preferințele de grup. Într-un astfel de mediu haotic, este imposibil să stabilim și măreția scopului și diferențele între mijloacele pe care le putem folosi pentru a-l atinge.
Se pare că umanitatea s-a fixat asupra unei singure flori, deși oamenii sunt formați pentru a se bucura de primăvară. Ei și-au pierdut toate speranțele legate de atingerea scopului care se află la capătul drumului lor; mijloacele prin care l-ar fi putut atinge nu reprezintă altceva decât ceea ce au luptat pentru. Eforturile și acțiunile lor au devenit automate. Așa cum un ghid care este absorbit de încercarea de a-i delecta pe turiști poate să își uite responsabilitatea de a servi templul și calitatea sa de slujitor al lui Dumnezeu. Așa este și cazul celor care se devotează unei cârdășii sau unui partid și care devin străini și indiferenți față de idealul și scopul lor adevărat în viață.
Umanitatea timpurilor noastre este încătușată prin focalizarea asupra unei singure flori pe drumul lor către primăvară și se lasă păcălită de o picătură de apă în timp ce urmăresc să atingă oceanul. Cred că o astfel de sclavie este imposibil de depășit până nu eliberăm umanitatea și găsim o nouă perspectivă. Suntem împovărați cu sarcina de a spune adevărul... Mi-aș dori să fi fost capabili să o fi dus la bun sfârșit!
Indiferent de cât de fermecătoare și atractivă este atmosfera care ne păcălește ochii sau ne umple inimile este inacceptabili pentru oameni să uite adevărul căruia îi suntem devotați. Nu putem să fim străini unii de ceilalți în condițiile în care ne aflăm în aceeași tabără. Nu deținem monopolul asupra binelui și frumosului. Astfel, nu ne poate fi permis să purtăm un război cu pasagerii care se îndreaptă către aceeași destinație, însă urmând o cale diferită.
Putem să avem anumite critici la adresa căilor și sistemelor pe care unii le urmează și care sunt diferite de ale noastre. Aceasta nu este decât dovada unei minți care operează în mod diferit. Însă, dacă ne îndreptăm către același orizont, trebuie cel puțin să respectăm modul în care ceilalți cred. Aceasta este o premisă a îndreptării către aceeași direcție, a împărtășirii unei aceleiași credințe, a utilizării unei aceleiași terminologii și, în sfârșit și mai presus de orice, a respectării înțelesului sacru glorificat de Dumnezeu Atotputernicul.
Haideți să fim respectuoși față de umanitate! Haideți să respectăm adevărurile mărețe pe care le deținem! Haideți să iubim oamenii datorită lui Dumnezeu Creatorul. Dacă putem crește o comunitate cu o astfel de perspectivă, oamenii își vor reveni în cele din urmă și vor reuși să compenseze pentru ceea ce au pierdut până acum.
- The Fountain, ianuarie - martie 2006, nr. 53
- Creat la .