Să-i învăţăm copiii despre Coran

Ca să le dezvoltăm copiilor conştiinţa religioasă trebuie să îi facem să iubească Coranul. Dacă le spunem copiilor „Coranul este sacru”, şi numai atât, nu descriem Coranul şi nu îl facem cunoscut decât într-un mod superficial. Poate fi o modalitate bună la început, dar ea va eşua pe termen lung. De fapt, este dăunătoare, căci conduce spre formarea unor opinii preconcepute despre noţiunile religioase. Trebuie să-i spunem copilului şi să sădim în el această convingere: „Coranul este ultima şi incontestabila revelaţie a lui Dumnezeu, ale cărei învăţături absolute pătrund dincolo de limitele cunoscute ale ştiinţei şi tehnologiei”.

Coranul este cartea minunată care confirmă descoperirile ştiinţifice cele mai recente în materie de Univers, de creaţie şi de existenţă. Coranul îţi oferă date concise despre toate aceste subiecte. Putem spune că explică totul în termeni de creaţie, de la microunivers până la macrounivers. Ne confirmă acestea următorul verset: „Şi la El sunt cheile necunoscutului şi nu le ştie decât numai El. Şi El cunoaşte ceea ce este pe uscat şi ceea ce este pe mare. Şi nu cade nici o frunză fără ca El să o ştie. Şi nu există bob în întunericurile pîmântului, nimic proaspăt şi nimic uscat, fără ca ele să fie [însemnate] într-o Carte Limpede” (6:59).

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2024 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.