Abnegaţia, modestia

Profeţii nu pretind nici un fel de recompensă pentru munca pe care o fac.

Această particularitate deosebită a lor este relevată în Coran cu diferite ocazii, în diverse versete, punctul comun al cuvintelor din ele concentrându-se în adevă-rul: "Recompensa mea îi aparţine numai lui Allah." Însă noi, chiar dacă nu aştep-tăm o recompensă materială, putem spera la una spirituală. În timp ce profeţii nu aşteaptă nici atât şi tot ceea ce fac o fac din porunca Celui Drept. Ca o ipoteză imposibilă, chiar dacă la sfârşit vor arde în focurile iadului, limpezimea gândirii lor nu va fi tulburată şi vor continua să năzuiască să-şi facă datoria…

Profeţii sunt încredinţaţi că au un simţ dezvoltat materialist - spiritual şi în această problemă sunt fiinţe superioare. Nu iubirea de rai sau frica de iad îi face să continue această muncă dură şi grea, ci obţinerea binecuvântării Stăpânului.

Fiecare profet este devotat, are simţul abnegaţiei. Însă, punctul culminant al abnegaţiei îi aparţine Sultanului Profeţilor, lui Muhammed (s.a.s). Atunci când a venit pe lume a zis: "Credincioşii mei", iar când a plecat: "Credincioşii mei, Cre-dincioşii mei."^[1]

Avea simţul devotamentului atât de dezvoltat încât, atunci când va fi aş- teptat cu respect în raiul cu uşile larg deschise, El, pentru a-şi putea duce acolo şi credincioşii, va prefera momentele cele mai chinuitoare ale iadului.

De asemenea, purta în El o asemenea abnegaţie încât, cere acest lucru nu numai pentru rudele şi apropiaţii săi, ci pentru toată comunitatea dreptcre-dincioşilor, incluzând şi pe cei vinovaţi.

Da, spiritul profeţilor se deschide numai într-o direcţie: acceptarea lor de către Allah…în afara căreia ei şi-au închis şi şi-au zăvorât uşile.

În zilele noastre mai ales, cei care şi-au asumat munca de mesager şi că-lăuzitor, o muncă ce aparţine profeţilor, trebuie să fie foarte atenţi la calea pe ca-re şi-au ales-o şi, faţă de acest subiec, să aibă un comportament adecvat.

Deoarece, înrăurirea cuvântului nu stă în elocinţă şi elocvenţă, ci în since-ritate. Pentru acest lucru este nevoie de dezinteresare, de dăruire.

În Coran se atrage atenţia asupra acestui lucru: "Urmaţi-i pe cei care nu vă cer răsplată şi sunt drept călăuziţi!" (Ya Sin [Ya Sin], 36/21).

Desigur că, atunci când ei zboară pe bolta căii călăuzitoare, urmaţi-i şi voi, deoarece ei nu cer nimic în numele umanităţii. Să vă gândiţi bine pe cine să ur-maţi şi cu cine vă potriviţi, fiind alături de oameni cumpătaţi, în aşa fel încât, zile-le şi nopţile lor să fie pline de dorinţa de a munci.

El va prefera să pregătească drumul pentru carul victoriei generaţiilor care vor veni şi va dori să-i întâlnească în zilele fastuoase şi grandioase ale epocii lor. Dar, lumea lui sufletească plină de abnegaţie, să nu fie umbrită de o dorinţă atât de nevinovată.

Iată, alegeţi-vă un asemenea lider şi călăuzitor şi mergeţi pe urmele lui!

Mesagerul lui Allah era plin de dăruire. Toată viaţa nu-şi astâmpărase foa-mea nici cu pâine de orz. Căteodată treceau zile, săptămâni şi chiar luni şi, în go-spodăria Lui fericită nu ardea nici un foc şi nu era pus nici un vas pe vatră, pentru a pregăti mâncarea.^[2]

Ebu Hureyre (r.a) relatează: "Într-o zi m-am dus la Mesagerul lui Allah. Îşi făcea rugăciunea stând jos. După ce şi-a încheiat namaz-ul, L-am întrebat:

-Eşti bolnav, Doamne?

Mi-a răspuns:

-Nu sunt bolnav, ci înfometat!

Eu am început să plâng. Cel pentru care fusese creat universul, cel mai iubit om de către Allah îşi făcea rugăciunile stând jos, deoarece nu avea putere să se ridice în picioare din cauza foamei.

Văzându-mă plângând, a încercat să mă consoleze:

-Nu plânge, Ebu Hureyre! Cel care va îndura chinurile foamei în lumea a-ceasta, va putea îndura şi chinurile din lumea de apoi."^[3]

O femeie, care făcea parte din rândul musulmanilor aliaţi din Medina, i-a adus într-o zi o saltea şi Mama Noastră, Âişe, a aşternut-o peste rogojina pe care se odihnea de obicei Mesagerul lui Allah. Intrând în casă şi având această prive-lişte în faţa ochilor, Mesagerul lui Allah a întrebat ce este apoi a zis:

-Âişe! Să dai neîntârziat salteaua înapoi! Jur pe Allah că, dacă aş fi dorit, Allah ar fi înălţat munţi de argint şi aur în dreapta şi stânga mea, dar eu nu voiesc acest lucru…^[4]

Desigur că, dacă ar fi dorit, ar fi dus un trai îmbelşugat, dar nu voia.

Într-o zi a venit un înger, aducându-i salutări de la Stăpân, apoi L-a între-bat: "O, Mesagerul lui Allah! Cel Drept te salută şi te întreabă: Vrei să fii un profet rege sau un profet rob?"

Gabriel, venindu-i în ajutor, îi zice: " O, Mesagerul lui Allah! Fii modest!"

Mesagerul lui Allah face alegerea: "Voiesc să fiu un profet rob, care o zi să se roage fierbinte fiind flămând şi altă zi, fiind sătul, să fie recunoscător."^[5]

El lua masa împreună cu robii şi slujitorii săi. Văzând această privelişte, o femeie zise: "Stă şi mânâncă ca un rob."

Domnul nostru îi răspunse: "Ar putea exista un rob mai bun ca mine? Eu sunt robul lui Allah!"^[6]

Viaţa Mesagerului lui Allah este plină cu scene de abnegaţie. Deocamdată încredinţăm detaliile exemplelor miilor de cărţi care au ca temă măreaţa sa viaţă.

El a trăit pentru a fi în frunte, alesul printre profeţi, care prin faptele lui nu a revendicat nimic, nici în numele omenirii şi nici a lumii de apoi, în schimbul servi-ciilor aduse. Din această cauză, vorbele Lui au impresionat oamenii. Dacă este aşa, cei care doresc ca vorbele lor să aibă efectul unui elixir, în primul rând tre-buie să nu ceară nimic ca recompensă pentru serviciile aduse…

Tweet

Whatsapp