Comunicarea (Tebliğ)
A treia însuşire a profeţilor este comunicarea. Dacă doriţi, puteţi să-i spu-neţi relatarea adevărului İslamului sau conformarea la ceea ce interzice şaria, a nu face ceea ce interzice şaria. Semnificaţia este aceeaşi; înseamnă că aţi rela-tat despre această mare însuşire aparţinând profeţilor.
Comunicarea este scopul vieţii profeţilor. Dacă nu ar fi fost comunicarea, trimiterea profeţilor ar fi fost fără scop şi nefolositoare. Allah (c.c) şi-a transmis milostenia şi mărinimia prin profeţi şi prin vieţile lor şi-a arătat mila şi milostenia. Reflectarea acestora asupra altor oameni se face numai prin comunicare.
Prin faptul că, în fiecare zi fixează un soare zâmbitor pe cerul nostru, Allah (c.c) ne arată milostenia Sa…Un soare, care devine sobă pentru cei ce vor să se încălzească, vatră pentru bucatele pregătite şi pensulă pentru a zugrăvi frumuse-ţi multicolore. La fel ca şi soarele, Cel Drept îşi arată mila şi milostenia, prin tri-miterea unui profet.
Măritul Muhammed Mustafa (s.a.s) este, pentru oameni, reprezentantul milei şi milosteniei Celui Drept, aşa cum se relatează şi în Coran:
"Şi noi nu te-am trimis decât ca o îndurare pentru lumi." (Enbiyâ [Profeţii], 21 / 107).
Dacă n-ar fi venit Profetul nostru şi n-ar fi înnoit misiunea celorlalţi profeţi, n-am fi putut obţine milostenia Celui Drept. Atunci am fi rămas singuri şi uimiţi în pustiul sălbatic al ignoranţei, necredinţei şi abaterii.
Atunci când se zbâtea în sălbăticie, omenirea a simţit răsuflarea însufleţi-toare a Profetului nostru şi a celorlalţi profeţi. Cum a simţit acea răsuflare, cum s-a pomenit în grădina raiului. Altfel, ar fi înnebunit şi ar fi murit în sălbăticie şi singurătate…
Da, noi ce suntem? De unde venim şi încotro mergem? Aceste întrebări ne vor sfredeli corpul ca un burghiu. Ne vor sfredeli şi noi nu vom găsi nici un răspuns şi am fi fost nevoiţi să îndurăm această durere toată viaţa. Îndeosebi oa-sele uscate din morminte…văzându-le, ne-am fi înfiorat şi am fi fost pătrunşi de întuneric…şi, dincolo de toate acestea, gândul de a nu mai fi şi îngrijorarea că, orice secundă care trece, ne apropie de sfârşit, ne-ar fi otrăvit viaţa.
Profeţii au venit ca să ne relateze scopul vieţii şi adevărul despre moarte. Datorită acestui lucru am înţeles că, aşa cum venirea noastră pe lume este lega-tă de un anume scop, tot aşa şi plecarea se sprijină pe un temei. Moartea nu es-te dispariţie şi nimicnicie, ci doar o schimbare de loc şi o eliberare de la îndatoriri. Pe când mormântul este un salon de aşteptare şi o uşă deschisă spre lumea de apoi. Aflând toate acestea de la Profetul nostru, noi ne-am eliberat de sălbăticie, totul s-a apropiat de inimă. Toată neliniştea şi frica ce ne umplea inima s-a şters şi în locul lor au venit apropierea şi bucuria…
Iată că, profeţii ne-au adus acest mesaj şi altele asemănătoare. A ne face cunoscute aceste mesaje, este scopul lor în viaţă. Noi vedem misiunea de comu-nicare ca pe un drept şi o îndatorire şi o îndeplinim. Însă profeţii, o consideră un scop al vieţii lor şi-şi îndeplinesc misiunea prin înţelepciune. Ei afirmă: "Venirea noastră pe lume nu are un alt scop. Allah ne-a trimis oamenilor ca să alungăm întunericul şi să le luminăm dreapta-stânga, faţa-spatele, deasupra-dedesupt, pentru ca ei să poată păşi pe calea luminoasă, fără a devia. În aşa fel încât, dia-volul să nu găsească nici o cale de a le intra în suflet, iar ei să nu se împiedice în lungul lor drum…"
Da, repet încă o dată: noi îndeplinim comunicarea ca pe o îndatorire, iar profeţii îndeplinesc această îndatorire ca un scop al vieţii lor.
- Creat la .