Cuvânt înainte

Redarea măreţei şi deosebitei personalităţi a profetului Muhammed Mus- tafa (s.a.s) şi, înainte de toate, faptul că El a încercat să găsească o soluţie pentru salvarea omenirii, oferind un elixir pentru suferinţele de nevindecat ale oa-menilor şi a-i face cunoscută Măreaţa Existenţă, este pentru mine, ca şi pentru alţii, un important subiect, care mi-a cuprins gândurile, transformându-se într-o dorinţă de nestăvilit.

El este mândria omenirii. De paisprezece secole, geniile lumii, filosofii, cu- getătorii şi oamenii de ştiinţă i s-au plecat, zicând: "Tu eşti omul cu care ne mân- drim!". Pentru măreţia Lui este de ajuns faptul că, după atâtea distrugeri ce au avut loc în timpurile noastre, noi încă mai simţim din minarete răsunetul vorbelor: "Mărturisesc că Muhammed (s.a.s) este robul şi profetul lui Allah", observăm inf- luenţa spiritului Său şi de cinci ori pe zi ne înflăcărăm…

Tot în numele măreţiei Lui putem spune că, în ciuda corupţiei generaţiilor, cu toată străduinţa duşmanilor dinăuntru şi dinafară, azi mulţi tineri cu tuleiele abia răsărite, înţelegând adevărurile Lui, aleargă către El, precum fluturii către lu- mină. Acest lucru este un eveniment fără precedent în lume. Timpul n-a reuşit să tocească în sufletele noastre nici un adevăr referitor la El, dimpotrivă, l-a menţinut nealterat.

De multe ori, aşa cum le-am mărturisit şi prietenilor mei, atunci când mă duc la Medina, aura Lui mă-nconjoară atât de mult, încât am impresia că-L văd în persoană şi-L aud spunându-mi: "Bine-aţi venit!". Iată cât este de viu în sufletele noastre!

Desigur că timpul trece, unele idei se învechesc şi-şi pierd importanţa dar, în sufletele oamenilor profetul Muhammed (s.a.s) se-nnoieşte în fiecare zi pre- cum un boboc în deschidere, devine mai viu. După părerea mea, dacă noi am putea relata despre El cum relatăm despre alte lucruri, dacă ar fi posibil să vor- bim despre El atât cât se vorbeşte despre alţii, instituţiile care relatează despre viaţă s-ar mobiliza, în sufletele generaţiilor de astăzi s-ar găsi numai El.

Desigur că astăzi, în America, Anglia, Franţa, Germania şi în întreaga lu- me, reînvie interesul asupra personalităţii Sale şi, aproape peste tot, musulmanii ţes neobosiţi cu suveica ideile Lui şi, în numele İslamului, brodează dantele pe canava şi İslamul trăieşte spiritul unei noi "Ere fericite".

Nici în lumea islamică situaţia nu este diferită…În urmă cu două sau trei secole, în locul oamenilor care doar manifestau interes pentru lumea musulmană şi musulmani, astăzi există oameni culţi care făuresc ştiinţa problemelor islamice şi, sub spectrul luminos al ştiinţei, îl urmează pe Muhammed (s.a.s) .

Până acum, cei care exploatau grupul savanţilor, cei care foloseau şcolile, universităţile, facultăţile în avantajul unor "izm" şi cei care se străduiau să folose- ască instituţiile naţionale pentru a huli, se destramă precum se topesc nişte ais- berguri şi se orientează spre El.

De ani de zile, cei care au schimbat mii de locuri, schimbându-şi locul, au căutat o cracă de care să se agaţe, s-au mutat de la o mişcare la alta, toţi aceştia văd cum toată zbaterea lor se sfârşeşte printr-un fiasco şi aleargă spre şcoala lui Muhammed (s.a.s), şcoală ce până acum n-a cunoscut nici un eşec. Iată, nume precum M. Bucaille, R. Garaudy şi alte nume încă necunoscute…

Oare noi am reuşit să-L cunoaştem îndeajuns pe sultanul sufletelor, pe cel care a insuflat putere puternicilor? Pentru ce vă implic şi pe dumneavoastră? Eu, care de la vârsta de cinci ani m-am aplecat în rugăciuni, am fost subjugat de El, am declarat că sunt "câinele" de pază la uşa Lui, am reuşit oare să vi-l dezvălui? Sau v-am făcut cunoscut tot ceea ce ştiam? Îi întreb pe toţi cei care sunt în situa- ţia de a relata şi, incluzându-mă şi pe mine în rândul acestora, spun că: oare am reuşit să redăm la adevărata valoare pe Domnul Domnilor, care a dat strălucire sufletelor oamenilor secolului al XX-lea, încât să le însufleţească inimile? Nu! Dacă umanitatea L-ar fi cunoscut îndeajuns, ar fi nebună după El, urmându-L. Sufletele oamenilor ar fi năpădite de frumoasa-i amintire, ochii lor s-ar umple de lacrimi şi s-ar înfiora dacă ar putea pătrunde în puritatea, în lumea Lui profetică, în climatul atât de curat şi, vrând să însufleţească cenuşa inimii, ce arde în focul iubirii pentru El, ar ieşi în calea vântului şi s-ar târî mereu în aceeaşi direcţie…

Omul, iubind într-o anumită măsură ceea ce iubeşte, poate deveni duşma- nul a ceea ce nu cunoaşte. De aceea, punctul unde se focalizează problemele care dau naştere de-alungul vieţii la conflictul cu duşmanii, îl reprezintă străduin- ţa de a se uita măreţul renume şi creşterea noii generaţii ca duşman al Stăpânu- lui Lumilor.

Adversarii noştri doresc să-I şteargă numele din suflete, astăzi s-au uzat toate impedimentele şi obstacolele pentru a ajunge la El, iar omul, in timp ce se bate cu moartea zile întregi în arşiţa dogorâtoare a pustiului, atunci când lângă el apare apa Kevser, cu bucurie se aruncă în braţele Lui. Desigur că, acel piept plin de mărinimie îi va îmbăţişa pe cei care aleargă spre el cu dor şi nu-i va părăsi.

V-aţi uitat vreodată la oamenii care în zilele de vineri umplu până la refuz moscheile? Dacă v-aţi uitat, aţi văzut că în majoritate sunt tineri. Oare ce-i îndeam- nă pe aceşti tineri să facă abluţiunea, în cele mai grele condiţii de iarnă să alerge la moscheie, tremurând de frig? Dacă vreţi, vă spun eu: farmecul divin al lui Muhammed (s.a.s).

Dacă nu mintea, inima ne este precum un fluture în faţa Lui, a soarelui. În viitorul cel mai apropiat, cei care până acum nu au putut să alerge în întâmpina- rea Lui, cei rătăciţi, care, precum muştele de iarnă, s-au răzleţit, se vor căi şi vor zice: "Noi pentru ce n-am alergat spre El prefăcându-ne în fluturi?" Atunci poate că pentru mulţi dintre ei va fi prea târziu…

Lumea va alerga către El, oamenii de ştiinţă vor face cercetări, cei deschişi spre cugetare îl vor urma, mulţi dintre adversari vor deveni adepţi înfocaţi şi se vor refugia lângă El. Astăzi măreţia Lui este recunoscută chiar şi de lumea adversarilor săi. Într-unul din hadis-uri scria: "M-am cântărit cu zece oa-meni dintre credincioşii mei, am fost mai greu. Apoi m-am cântărit cu o sută, cu o mie, tot am fost mai greu. Atunci au apărut doi îngeri şi au zis: "Lasă, chiar dacă s-ar cântări cu toţi credincioşii săi, tot va atârna mai greu"^[1]. Acest lucru s-a adeverit. Astfel povesteşte un vis pe care l-a avut: "Pe un taler al balanţei eram eu, pe celălalt erau toţi credincioşii mei şi eu eram mai greu".^[2]

Desigur, dacă toţi companionii, susţinătorii, oamenii cei mai mari care se vor naşte până-n ziua de apoi, toţi sufiţii şi misticii, sfinţii, cei sinceri, cei milostivi, toţi aceştia dacă vor fi puşi într-un taler, tot Stăpânul inimilor, lumina ochilor noştri ar atârna mai greu, căci tot ceea ce există a fost creat din respect pentru chipul său.

El este menirea universului şi într-un hadis se spune: "Dacă n-ai fi fost tu, n-aş fi putut crea lumea!".^[3]

Desigur, este inutil a scrie o carte fără înţeles. Ca urmare, ca şi Domnul timpului şi universului, un telal cu o voce puternică vrea să redea semnificaţia universului. La fel ca şi El, trebuie găsit un îngrumător, un vestitor încât omul, căruia i-a fost dăruit tot universul, luna-soarele-stelele şi toate fiinţele, să facă cunoscut şi să explice de unde vine, unde se duce, ce-i este menit. Dacă El n-ar fi existat, universul, ca şi omul, ar fi fost fără sens…

Profetul Muhammed (s.a.s) este un om care dă sens lucrurilor. Pentru noi este cel mai iubit dintre cei iubiţi. Acum, cu mărturisirea faptului că mă văd ca cel mai păcătos dintre credincioşi, nu pot trece mai departe fără a vă relata un simţă-mânt de-al meu. Iată, ceea ce vă voi relata este o stare de spirit, cu toate că ezit să aduc în faţa voastră o problemă care se referă la persoana mea. Atunci când Cel Drept mi-a hărăzit fericirea de a avea parte de a-mi atinge chipul păcătos de sfânta glie, satul Mesagerului lui Allah mi s-a înfăţişat atât de strălucitor şi am avut o stare sufletească atât de plăcută încât, dacă atunci, deşi este imposibil, aş fi fost poftit să intru prin toate uşile raiului, vă rog să mă credeţi că nu m-aş fi dus, aş fi preferat să rămân acolo.

În realitate raiul este dorinţa tuturor, nu poţi concepe că ar exista vreun musulman care să nu-şi dorească să ajungă acolo. În fiecare dimineaţă şi seara, în rugile noastre, nu cerem de la Stăpânul nostru să ne ferească de iad şi să ne ia în raiul său? Acceptând toate acestea zic: în clipa în care dacă aş fi fost che-mat să am parte de a mi se dărui această mare cinste, probabil să aş cere voie Stăpânului meu şi mi-aş exprima dorinţa de a rămâne în Grădina Purificării Trimi-sului lui Allah. Prin această dorinţă am vrut să-mi exprim dragostea şi ataşamen-tul meu faţă de Mesagerul lui Allah. Ori eu sunt dintre cei care, în decursul întregii mele vieţi, m-am rugat să ajung unul dintre cei mai neînsemnaţi adepţi ai Mesagerului lui Allah, un rob preasupus. Pentru mine ruga: "Cel Drept să nu ne ţină nici o clipă departe de gândul nostru de a ne şterge chipul cu praful de pe picioarele lor!", a devenit de multe ori cea mai arzătoare rugă. Aceeaşi stare o avusesem şi în Casa lui Allah. Aceste rugi poate că ne sunt comune tuturor. Numai că, nu sunt eu singurul sau alţi câţiva oameni care trăiesc simţind astfel. Mesagerul lui Allah are mulţi adepţi înflăcăraţi, aşa încât starea mea sufletească pe care o relatez ar putea să li se pară primitivă şi absurdă.

Ajungând în acest punct, vă relatez încă o amintire: în acele zile eram în pelerinaj împreună cu domnul parlamentar Arif Hilmet. El îşi dăduse sieşi cuvân-tul că, dacă va merge la Medina, se va tăvăli precum un măgar pe pemântul sfânt. Deabia ajuns la Medina se ţine de cuvânt şi acest mare spirit se aruncă la pământ şi se tăvăleşte pe jos. Ori de câte ori îmi amintesc de acest tablou, ochii mi se umplu de lacrimi.

Mesagerul lui Allah este un profet, dar este un profet a cărui venire a fost vestită de la minaretul profeţiei de câtre ceilalţi prooroci de dinaintea lui. Iată ce scrie în Coran despre vestea venirii unui nou profet şi ce li se cere celorlalţi proo-roci: "Eu v-am dat din Carte şi din înţelepciune. Un trimis a venit la voi întărind ceea ce aveaţi deja. Credeţii lui şi ajutaţi-l. Vă învoiţi să luaţi asupra voastră sar-cina mea? Ei au spus: "Ne învoim!" El spuse: "Mărturisiţi, căci şi eu voi fi cu voi dintre martori." (Âl-i İmran [Neamul lui Imran], 3/81). Astfel că, acei profeţi care au trăit respectându-şi cuvântul dat Stăpânului lor şi, prin toate acţiunile lor, s-au străduit să rămână pe această direcţie.

În timpul înălţării (Mi'rac) lui Muhammed (s.a.s), ei au continuat să se roage din suflet.^[4] Într-adevăr, toţi profeţii, în frunte cu Abraham, Moise, Noe, Iisus, doreau să fie muezinul, vestitorul Lui. Iisus, în Evanghelia lui Ioan, zicând: "Eu plec ca să vină domnul timpului" (16/8), atrăgea atenţia omenirii asupra Marelui Profet.

Da, atunci când El a apărut, poalele cerurilor s-au umplut de giuvaeruri, stelele i s-au aşternut la picioare precum pietrele caldarâmului şi soarele, atunci când a ajuns la orizontul lui Muhammed (s.a.s), a dorit să fie podoaba coroanei Lui. Ce rezultă din cele de mai jos:

În jurul lui Ahmed, strălucitoare lumânare, roiesc toţi Cibril-ii,
Pe Muhammed, chip luminos, îl înconjoară toţi îngerii.

El are şi caracteristici umane, reprezentate în cel mai înalt grad, care pentru noi sunt îndrumar. De exemplu, El era un desăvârşit cap de familie. Într-o anume perioadă a vieţii a fost cununat cu nouă femei de care a avut grijă, dar nu le-a dat prilej de discuţii sau certuri. În acea casă, în care picura strop cu strop e-lixirul profeţiei, fiecare dintre copiii pe care i-a crescut dacă ar fi devenit partici-pant al timpului său, ar fi devenit novatori şi propovăduitori ai timpului lor. Nu ştiu câţi oameni au reuşit să-L cunoască în acest sens.

El era un om de încredere pentru oamenii de ştiinţă. De obicei, hadis-urile, care vor dura până la sfârşitul lumii, le zicea ca şi cum le-ar fi privit pe ecranul unui cadru invizibil.^[5]

După atâtea secole de la trecerea Lui în nefiinţă, astăzi toată lumea vede steagul înfipt de Muhammed (s.a.s) acum paisprezece secole, în rezultatele cercetărilor tehnice şi tehnologice. Am vizionat o casetă video în care Prof. de anatomie Keith Moore de la Universitatea din Toronto, Facultatea de Medicină, ascutând versetele din Coran despre etapele prin care trece fătul în uterul ma-tern, lucru despre care s-a ştiut doar datorită tehnicii moderne, s-a plecat în faţa Lui, zicând: "Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah. Şi din nou mărturisesc că Muhammed este Profetul lui."

Un savant japonez, fiziolog, văzând versetele care au legătură cu dome-niul lui, a zis: "Mărturisesc că în afară de Allah nu există altă divinitate." şi n-a şovăit să treacă la islamism. Da, după cum s-a văzut, acolo unde savanţii se împotmolesc, Coranul deschide căi şi ultimul punct la care ajung ei se regăseşte în primul punct al Mesagerului lui Allah. Ei bine, pe El cine l-a învăţat, cine i-a transmis toate acestea? El a învăţat de la Allah, care este Învăţatul, Ştiutorul.

El era un om iubit de companioni cu o dragoste de care nimeni nu avea parte. De exemplu: la sfârşitul luptelor de la Mâu Rec, Hubeyb b. Adiyy (r.a), când a fost dus la locul de execuţie de către necredincioşii plini de furie şi răzbunare, a fost întrebat: "Acum în locul tău ai fi dorit să fie executat Muhammed?" Răspunsul a fost categoric, limpede: "Nu, chiar dacă e cu preţul scăpării mele, nu pot fi de acord nici măcar să-i înţepe picioarele un ghimpe!" Apoi, ridicându-şi braţele, zise: "Stăpâne, am ajuns aici fără să-mi pot lua rămas bun de la Cel Iubit de Tine, fără să-İ ajungă salutul meu!" Tocmai atunci Mesage-rul lui Allah stătea de vorbă cu unul din adepţii săi şi deodată, îndreptându-se, zise: "Ei, Hubeyb, salutările mele!" Când cei din jur l-au întrebat ce se-ntâmplă, El, cu ochii înlăcrimaţi, spuse: "Necredincioşii l-au martirizat pe Hubeyb. În ultima clipă mi-a transmis salutări şi eu le-am primit".^[6]

Încă un tablou care aduce bucurie în sufletele celor care cred, chiar dacă de atunci au trecut secole. Sümeyra, auzind că la Uhud Mesagerul lui Allah a ajuns martir, aleargă la poalele munţilor Uhud, unde i se arată sicriele în care zăceau tatăl, soţul şi copiii săi, dar ea nu se preocupă de ei, ci neîncetat îl caută pe Mesagerul lui Allah, întrebând: "Ce s-a întâmplat cu Mesagerul lui Allah? ". Arătându-i-se locul unde se afla, se aruncă în faţa Lui şi zice: "Dacă Tu eşti în viaţă, toate nenorocirile mi se par uşoare!".^[7]

Apropiindu-se momentul despărţirii de prieteni, cu care avusese soartă comună timp de 23 de ani, în ultimele zile se arăta în mijlocul companionilor cam trist şi necăjit. Această melancolică stare se pare că îi necăjea pe companioni şi apropierea trecerii în casa fericirii făcea ca fiecare inimă să simtă venirea toam-nei. Muaz b. Cebel fusese trimis în Yemen cu o însărcinare… El pleca şi venea, ducea mesajele Domnului şi aducea probleme ce necesitau dezlegare. La ultima lui ieşire se înfăţişă înaintea Mesagerului lui Allah. Voia să se despartă cerându-i binecuvântarea. Profetul îi zise: "Du-te Muaz, dar la întoarcere probabil că-mi vei vizita mormântul". Muaz, parcă lovit în cap, cu trupul moale, cu ochii plini de lacrimi, căzu la pământ. Nu mai avea putere nici să se mai ridice.^[8]

El era un om care rezolva cu uşurinţă problemele sociale. Bernard Shaw este unul din sutele de opozanţi care a acceptat acest adevăr prin cuvintele: "În veacul nostru, când problemele se suprapun una peste alta, cât de necesar este un om ca Muhammed(s.a.s), care rezolva orice dificultate cât să bei o ceaşcă de cafea!" Merituos este faptul că duşmanul mărturiseşte acest lucru.

Da, câd omenirea îşi va întoarce faţa spre El, va dobândi încredere şi bu-năstare , va atinge un orizont luminos, nu va mai fi o jucărie a timpului, va scăpa de sărăcie şi se va înălţa pe culmile omeniei. A început deja adierea celei de-a doua învieri. Iată ce spune Coranul: "Aceştia vor să stingă cu gurile lor lumina lui Allah, însă Allah împlineşte Lumina în ciuda tăgăduitorilor. El este Cel ce l-a tri-mis pe profetul Său cu călăuzirea Sa, adevărata Lege, ca să o aşeze deasupra tuturor legilor în ciuda închinătorilor la idoli "(Sâff [Rândul], 61/8-9).

El într-o zi va cuceri toate inimile, fiind iubit şi căutat de toţi oamenii. El ne-a adus linişte sufletească. Noi ştim şi credem cu tărie că mesajul Lui este în ace-laş timp izvor de binefacere. Pentru a face ca omenirea să cunoască această bi-nefacrere este nevoie să facem cunoscută lumina Lui. Cu cât va fi mai bine cu-noscut, cu atât va fi mai iubit.^[9]

Pe scurt, sprijinindu-mă pe grija şi mărinimia Celui Drept, m-am străduit a vă oferi un tablou al Domnului Celor Două Lumi.

Principalul lucru este că, orice cuvânt care se referă la El este frumos; cuvintele care nu sunt frumoase să fie explicate. Dacă în aceste explicaţii există vreo scăpare, mie mi se datorează acest lucru. Dar tot ceea ce se referă la Domnul Universului este frumos.

Tweet

Whatsapp