Generozitate şi modestie (Kerem ve Tevazuu)

Înainte de a trata subiectul, aş dori să amintesc un lucru. Mai sus am abordat un subiect important: "Măreaţa raţiune a Mesagerului lui Allah." Dacă am amintit acest lucru, să mai repetăm: Raţiunea înseamnă logica profetică de dimensiunile revelaţiei, în faţa căreia limba amorţeşte.

Orice logică, orice raţionament poate ajunge la un moment dat într-un punct mort…ştiinţele nu pot depăşi un anume prag…numai raţiunea şi logica profetului se înaripează precum o turturea şi deschide culmi ce păreau de nedes-chis. Acesta este un indiciu al profeţiei Lui.

De altfel, în toate problemele pe care le-am abordat până acum, ne-am străduit să ne referim la starea Lui de profet. Nu este posibil să nu confirmi fap-tul că este profet, văzându-i răbdarea de care dă dovadă. Pe chipul răbdării este scris adevărul că "Muhammed este Mesagerul lui Allah." şi toată lumea milostivă citeşte acest înscris. Numai Mesagerul lui Allah este în stare să ia în piept perico-lul, să-şi întindă pieptul împotriva nenorocirilor.

Mesagerul lui Allah este un om deschis către o nemărginită generozitate şi este încărcat cu milostenie, mai mult decât un nor, cu ploaie. În concluzie, este întruchiparea Milostivului Lumii. (Rahmetenli'l-âlemin).

Milostenia Lui nu s-a revărsat numai asupra oamenilor. Poate că tot uni-versul a beneficiat de milostivirea Lui şi încă beneficiază şi va beneficia până în ziua de apoi.

Da, şi noi ne întoarcem mereu la stăpânul cuprinzătoarei milostenii, cel care în conştiinţa Lui a avut sentimentul unui porumbel ce şi-a pierdut puii şi ne-am străduit să vedem şi să arătăm pe chipul Lui semnele profeţiei.

În cele din urmă, ne-am străduit să relevăm blândeţea Lui şi faptul că El este o dimensiune a milosteniei. Toate acestea constituie o dimensiune a raţiunii Lui. Raţiunea poate fi înţeleasă numai referindu-ne pe rând la aceste dimensiuni.

Un segment de generozitate

O altă dimensiune a milosteniei, datorată raţiunii, este generozitatea Me-sagerului lui Allah. Acum să lărgim puţin acest subiect:

Generozitate înseamnă a iubi binefacerea, a fi ospitalier. Ea este o calitate mult apreciată de către arabi. Dacă veţi căuta în poezia din epoca ignoranţei, veţi vedea că arabii acelei perioade se mândreau zicând: noi ne-am ospătat musafirii sacrificând atâtea vaci, cămile şi oi.

Da, ospitalitatea generoasă arătată musafirilor, era un prilej de a se lăuda încât, în această problemă clanurile şi triburile se luau la întrecere. Desigur că, toate acestea erau făcute din egoism.

Iată că, în perioada în care dărnicia şi generozitatea aveau o asemenea importanţă, din rândul lor a apărut o Persoană, generosul generoşilor. Toată lu-mea a amuţit în faţa generozităţii Lui. Această Persoană generoasă, făcea totul în numele lui Allah şi dacă dăruia unuia lumea, nu spunea nici un cuvânt despre acest lucru.

În poeziile în care poeţii relatează despre dărnicia şi generozitatea Lui, eceste exprimări nu-i sunt atribuite, ci încredinţate numai lui Allah, Generosul Generoşilor (Ekremü'l-Ekrem).

El era ca o oglindă strălucitoare încât, numele de "Generos" al Celui Drept, se arăta în El. Şi la acest subiect, ca şi în celelalte, era cel mai mare calif al Celui Drept şi nu se putea arăta un alt om mai generos pe pământ.

Măritul Muhammed (s.a s) este calea sprea rai, prin generozitate. Avariţia, denumită în Coran "Şuhh", este calea ce duce omul în iad. Chiar şi cei care îl ve-deau de departe pe Stăpânul Lumilor, îl recunoşteau imediat după însuşiri. Un mare cugetător al secolului, îl numeşte "Aghiotantul Generos" (Yâver-i Ekrem). El este singurul călăuzitor al omenirii spre rai. Fără consimţământul Lui, nu se poate ajunge în rai. Dacă El nu ar participa la problemele oamenilor, ele s-ar încurca. Măritul Muhammed (s.a.s) adună la un loc toate chestiunile omeneşti încurcate, ca apoi să le descurce, devenind dezlegător de probleme.

Noi îi zicem şi Generosul Generoşilor, luând unul din titlurile Creatorului. Deoarece El este un om care a întrecut normele omeneşti prin generozitate şi este singurul ucenic al Stăpânului în ceea ce priveşte generozitatea.

În inimile în care nu a putut pătrunde prin însuşirile de care am amintit mai sus, a pătruns prin generozitate. Milostenia Lui a căpătat forma unui nor, s-a înăl-ţat, ajungând în stare de rouă, apoi, sub forma generozităţii, a coborât pe pieptul omenirii. A coborât şi a muiat toate durităţile, pregătind solul pentru ca germenii şi mlădiţele să încolţească. Adică, prin blândeţe a cucerit sufletele, iar cu genero-zitatea Sa, a pus stăpânire pe ele. Dacă nu veţi analiza împreună aceste două însuşiri, nu veţi putea înţelege o latură importantă a Lui.

Dacă ar fi dorit, ar fi ajuns unul din cei mai bogaţi oameni ai lumii. De alt-fel, în primele zile ale comunicării profeţiei, clanul Kureyş nu îi făcuse o aseme-nea propunere, cu condiţia să renunţe la această misiune?[1]

Mai târziu, toate bunurile, pe care musulmanii le ofereau în numele lui Allah, treceau prin mâinile Lui. Erau nenumărate cadouri ce soseau de la suve-rani şi regi. Dar El nu s-a gândit să ia ceva în numele său şi nici nu concepea aşa ceva.

El se considera doar un călător şi trăia gândindu-se că în curând se va muta. După opinia sa, în timpul unei lungi călătorii, lumea era un arbore la umbra căruia te puteai odihni temporar…

În această lungă călătorie, El trebuia să-şi ocupe inima cu chestiunile ce necesitau mare atenţie. Era necesar să-i înveţe pe oameni care sunt căile Lui ce duc spre oameni. Va rămâne sub acest arbore cât va fi necesar, apoi îşi va conti-nua drumul.

Scopul şi ţinta erau sublime. Primul Lui scop era de a ajunge la Allah…şi misiunea de a-i face pe oameni să atinge aceeaşi ţintă. Iată, El pentru asta se frământa. Pentru un om în starea Lui, ce importanţă putea să aibă avţia lumeas-că? Desigur că, nici una…şi nu merita să se preocupe…

Pentru viaţa sa personală alesese sărăcia. Acest lucru nu însemna că do-rea ca toată lumea să fie săracă. Nici nu-i făcea plăcere să vadă oameni chinuiţi de foame. De altfel, datorită marelui om, în foarte scurt timp, musulmanii ajunse-seră unul din cele mai bogate popoare ale lumii. Nu mai găseau printre ei oameni cărora să dea de pomană. Da, atât de mare era venitul pe cap de om. Printre ei existau şi oameni atât de pioşi încât, dacă aveau în casă alimente pentru o zi, nu mai primeau altceva oricât de atrăgător ar fi fost. Asta însemna altruism, era o chestiune de înălţare sufletească. Este dragostea de a face să existe viaţă. Este idealul de a respinge plăcerea vieţii. Pentru oamenii care nu posedă asemenea simţuri şi sentimente, este imposibilă înţelegerea acestor lucruri.

La o masă de post, Măritului Ebu Bekir i se oferă un pahar cu apă rece. Tocmai când ducea paharul la gură, îl apucă plânsul. Cei de lângă el îl întreabă ce s-a întâmplat. El zice: "Într-o zi, Mesagerul lui Allah a băut un asemenea pa-har cu apă rece, ce i se oferise, apoi a plâns şi a spus că vom fi judecaţi şi pentru această binefacere, citind din Coran următorul verset: "Apoi, în Ziua aceea veţi fi întrebaţi despre plăcerile voastre! " (Tekâsur [Înavuţirea], 102 / 8). Mi-am amintit acel moment şi de aceea am plâns…"[2]

Măritul Ebu Bekir ducea o viaţă simplă şi plină de lipsuri. Socoteala pe ca-re trebuia s-o dea, era foarte uşoară. Atunci când era calif, s-a străduit să-şi în-treţină familia mulgând oile altora. Mai târziu i s-a fixat un salariu, dar i s-a părut mult. El acceptase pentru sine cea mai sărăcăcioasă existenţă din Medina. Banii care-i prisoseau îi punea într-un ulcior. În cei doi ani şi jumătate de califat, tot aşa proceda cu banii luaţi. Înainte de moartea sa, a încredinţat acest ulcior următoru-lui calif. Măritul Ömer devine calif şi sparge ulciorul, iar din el apar monede mici şi o scrisoare. În această scrisoare se adresa noului calif: "Aceşti bani sunt din ceea ce îmi rămănea din salariul pe care-l primeam. Eu îmi luasem ca etalon pe cel mai sărac om din Medina. Banii care îmi prisoseau i-am pus în acest ulcior. Prin urmare, aceşti bani aparţin tezaurului şi trebuie duşi acolo."

Măritul Ömer, citind scrisoarea, a plâns şi a zis: "Ai lăsat o sarcină foarte grea celor care vor veni după tine, o, Eba Bekir!"[3]

Măritul Ebu Bekir învăţase de la Măritul Muhammed (s.a.s) să trăiască pios. Deoarece, Mesagerul lui Allah arătase în practică lui însuşi şi celor din jur că este posibil să trăieşti astfel.

Gândiţi-vă că, Domnului nostru îi revenea o cincime din pradă, lucru con-firmat prin firman de către Cel Drept. Adică totalitatea prăzilor era sub gospodări-rea Mesagerului lui Allah. Corecta întrebuinţare a lor era încredinţată direct Lui din partea Celui Drept. Măritul Ömer va intra într-o zi în firida fericirii Mesagerului lui Allah şi va plânge în hohote. Domnul nostru îl întrebă pentru ce plânge, iar Măritul Ömer îi răspunde: "O, Mesagerule! Regii lumii, suveranii se scaldă în bogăţie. Tu însă nu ai nici măcar un aşternut sub Tine…patul ţi-e o rogojină …şi urmele lăsate de ţărâ-nă pe pielea Ta…Pe când universul a fost creat pentru Tine."

Mesagerul lui Allah îi răspunde: "Ömer, n-ai vrea ca lumea aceasta să fie a lor şi lumea de apoi a noa-stră!?"[4]

Când rostea aceste cuvinte, Mesagerul lui Allah nu le rostea sub forma unor cuvinte spuse de un sărman, un neputincios, care nu are posibilitatea să trăiască altfel. Aşa cum am relatat mai sus, dacă ar fi vrut, ar fi devenit cel mai bogat om de pe lume. Priviţi, aş dori să enumăr, numai pentru a vă face o idee, o cincime din ceea ce îi revenea după bătălia de la Huneyn: 40.000 oi, 24.000 că-mile, 6.000 prizonieri, 4.000 oca de argint.

Dacă ne-am gândi şi la prăzile luate în timpul altor războaie şi la cadourile venite din partea regilor, nimic nu l-ar fi împiedicat pe Domnul nostru să ducă o viaţă îmbelşugată. Însă El, ducea viaţa celui mai sărac om. Tot ceea ce primea, împărţea celorlalţi. Deoarece, El întruchipa generozitatea şi numai Mesagerul lui Allah putea să fie stăpânul unei asemenea generozităţi…

În ceea ce priveşte starea sa internă şi externă, Mesagerul lui Allah rep-rezenta tipul de om cel mai echilibrat. Aspectul său exterior cerea respect şi con-sideraţie şi frumuseţea lui îi fermeca pe oameni. Şi prin lumea sa interioară cuce-rea oamenii. Măritul Enes zice: "Mesagerul lui Allah era cel mai frumos dintre oameni."[5]

Da, datorită chipului şi înfăţişării sale, era cel mai frumos om.

Măritul Cabir b. Semure îşi povesteşte impresiile legate de acest subiect: "Într-o zi eram la moscheie. Era a paisprezecea zi a lunii. Luna strălucea deasupra noastră. În timpul acela, în moscheie a intrat Mesagerul lui Allah. El mă uitam când la lună, când la chipul Mesagerului lui Allah. Jur că, chipul Mesagerului lui Allah era mai strălucitor decât luna."[6]

Mărita Âişe, Mama noastră, astfel relatează o senzaţie legată de El: "Fe-meile din Egipt şi-au retezat degetele la vederea lui Yusuf. Dacă l-ar fi văzut pe Domnul meu, şi-ar fi înfipt cuţitul în piept."

Nedim zice: "Pentru un monument din İstanbul a fost sacrificată toată avuţia lumii." Dacă ar fi cunoscut adevărata măsură a Mesagerului lui Allah, ar fi spus: "Pentru un singur fir de păr al Mesagerului lui Allah, s-ar jertfi întregul univers…

El era cel mai frumos dintre oameni şi Enes continuă : "El era cel mai darnic dintre oameni." Dacă după aspect şi frumuseţe, Mesagerul lui Allah era Cel mai frumos dintre oameni (Ahsenu'n-nâs), din punct de vedere al inimii şi vo-inţei, era Cel mai darnic dintre oameni (Ecvedu'n-nâs).

Conform expunerii lui İbn Abbas, în special în luna Ramazan, tot ce avea în faţă era împărţit. Adică, şi ultimele lucruri pe care le avea erau împărţite. Aceasta era o chestiune de suflet şi voinţă.

El nu trăia pentru sine, ci pentru alţii. Datorită faptului că timp îndelungat se gândise la fericirea altora, de-alungul vieţii nu găsise prilejul de se gândi la propria persoană. De altfel, nu exista ceva care să-l bucure, în măsura în care îl bucura fericirea altora. În altruismul său, locul cel din urmă îl ocupau familia şi apropiaţii săi. El, în primul rând, era interesat şi preocupat, începând cu cei de-părtaţi lui şi la sfârşit venea rândul celor din apropierea sa. Atunci când trebuia împărţită prada, se recunoştea prioritatea familiilor celor deveniţi martiri în luptele de la Bedir şi Uhud. Şi, de multe ori le zicea celor din familia sa: "Înainte de a le da lor, eu nu pot să vă dau nimic."[7]

El era cel mai viteaz şi fără de frică dintre oameni. Da, El era cel mai puţin temător om. În viaţă, în afară de Allah, nu-i era frică de altcineva. Dimpotrivă, în timp ce oamenii se ascundeau de frică, El se repezea de unul singur, precum un leu, asupra celui mai turbat duşman.

Unele inimi care nu se deschideau cu cheia blândeţii sau a simţămintelor înalte, în faţa Lui se deschideau prin cheia generozităţii. Şi Safvan. B Ümeyye era unul dintre aceştia.

Măritul Enes relatează: "Înainde de a merge la războiul de la Huneyn, Me-sagerul lui Allah împrumutase arme de la această persoană. La sfârşit, Safvan se uita cu admiraţie şi ciudă la capturile războiului. Acest lucru i-a atras atenţia Mesagerului lui Allah, care i-a spus: "Cămilele la care te uiţi şi ţi-au plăcut, ale tale să fie." Apoi îi mai dădu şi multe altele. În faţa acestei dărnicii, Safvan răma-se uimit. Se pare că, acest om, plin de ură şi duşmănie faţă de Mesagerul lui Allah, se schimbă brusc.

Da, această generozitate a Mesagerului lui Allah îl îndepărtase pe acel om de ură şi duşmănie şi Stăpânul Lumilor devenise pentru el cel mai iubit dintre oameni. Câştigarea lui Safvan era desigur mai importantă decât mii de cămile şi vaci. Şi Mesagerul lui Allah făcuse lucrul cel mai important. De altfel, dărnicia arătată lui Safvan nu rămăsese fără răspuns. Acesta se dusese imediat la clanul său şi spusese: "Hai, alergaţi şi acceptaţi İslamul ! Deoarece, Măritul Muhammed dă atât de mult încât, numai un om căruia nu îi este frică de sărăcie şi care are încredere în Allah, poate să dea atât!"[8]

Când i se cerea ceva, dacă avea dădea, iar când nu avea, promitea. Câ-teodată i se cerea până şi haina de pe El. Şi El, fără să stea pe gânduri, dădea.

Venise un nomad şi îi ceruse ceva. Mesagerul lui Allah i-a dat ceea ce ce-ruse. Omul a mai cerut o dată, iar El i-a dat. A treia oară însă, deoarece nu mai avea ce să-i dea, Mesagerul lui Allah a făcut o promisiune. Adică, atunci când va avea ceva, îi va da neapărat.

Această situaţie l-a mâhnit pe Măritul Ömer, fiind deranjat că-l tulbură pe Mesagerul lui Allah. Ömer, zise: "Au cerut, le-ai dat. Încă o dată au cerut, iar le-ai dat. Au mai cerut şi le-ai promis. O, Mesagerule! Nu te expune la atâta chin! "

Dar, aceste cuvinte nu i-au plăcut Mesagerului lui Allah. Abdullah b. Husâfet'üs-Sehmî, văzându-l că-şi încruntă sprâncenele, se ridică în picioare şi spune: "Să dai, Mesagerul lui Allah! Să nu crezi că Allah te va sărăci şi îşi va ret-rage binefacerile! "

Stăpânul Lumilor tăcu un moment, apoi spuse: "Iată că mie asta mi s-a şi poruncit."[9]

Ce frumos sune Ferazdak: "În afară de un moment de tăcere, nu a zis "Nu" Dacă n-ar fi fost acel moment, Cuvântul "Nu" ar fi devenit "Da"

El atât de mult se confunda cu "Da". În perioadele grele, accepta toate cererile şi dădea ce i se cerea.

Da, Sultanul Profeţilor nu avea egal nici în dărnicie. Iar o dărnicie de o asemenea dimensiune, se poate explica doar prin aceea că era profet.

Dacă dărnicia este un simţământ care te apropie de Allah, cum putea Mesagerul lui Allah să nu fie darnic? Pe când El, în privinţa apropierii de Allah, îl întrecuse şi pe Gabriel…

De altfel, personal a zis: "Dărnicia este aproape de Allah, de rai şi de oameni şi departe de iad. Pe când zgârcenia, este departe de Allah, de rai şi de oameni şi aproape de iad."[10]

Cărţile descriu arborele Tuba cu rădăcinile în sus şi cu crengile în jos. Nu ştiu dacă aşa este într-adevăr arborele Tuba, dar ştiu că, Mesagerul lui Allah es-te precum un arbore al dărniciei, care ne învăluie. Asupra acestui lucru nu avem nici o îndoială. Este precum o turturea care se adăposteşte în acel arbore, se agaţă de ramurile lui, apoi zboară în rai.

În legătură cu acest subiect, Mesagerul lui Allah spune: "O, oameni! Allah a ales pentru voi İslamul. Dacă este aşa, şi voi întregiţi afinitatea pe care o aveţi faţă de İslam, prin dărnicie şi frumoasă morală."

İslamul merge pe traiectoria moralei frumoase şi a dărniciei. Voi chiar da-că nu sunteţi pe o traiectorie desăvârşită, puteţi să vă înălţaţi printr-o morală fru-moasă.

Dărnicia este una dintre disciplinele moralei. "Cu o morală frumoasă şi dărnicie fiţi sub influenţa binefacerilor İslamului. Dărnicia este precum un arbore. Rădăcinile se află în rai, iar ramurile atârnă deasupra omenirii. Oricine, dacă tră-ieşte sub acest arbore şi este darnic, în cele din urmă se va ţine de una din ra-murile arborelui şi se va înălţa acolo unde se găsesc rădăcinile lui."[11]

Dacă zgârcenia este un dezechilibru, o exagerare, risipa este o minimali-zare şi amândouă reprezintă un dezechilibru. Raţiunea şi inteligenţa profetului fo-losesc dărnicia pentru preamărirea İslamului. El a intrat în inimile oamenilor atât prin milostenie şi blândeţe, cât şi prin folosirea binefacerilor lui Allah şi a deschis inimi ce păreau ferecate.

Mărita Hatige, Mama noastră, este o femeie care, cel mai devreme, a fost conştientă de apariţia İslamului. De altfel, Hatice înseamnă "născută devreme". Ea s-a născut cu cincisprezece ani mai devreme decât Domunul nostru şi şi-a dat seama, cel mai devreme, de apariţia İslamului. În acelaşi timp, la Ea există şi această potrivire de nume.

Această femeie, una dintre cele mai bogate din Mecca, şi-a cheltuit toată avuţia în slujba lui Allah şi a Mesagerului lui Allah încât, la trecerea ei în nefiinţă, nu mai avea nimic, nici pentru giulgiu. Mesagerul lui Allah a împrumutat bani pentru giulgiu şi, după părerea mea, cea mai potrivită moarte pentru această mare femeie, era aceasta.

İnainte de a accepta İslamul, Ea era cunoscută pentru bogăţia ei. Această mare bogăţie fusese cheltuită până la ultimul bănuţ pentru renumele religiei. Acest lucru reprezintă un exemplu pentru calea cea dreaptă. Mesagerul lui Allah îşi folosise generozitatea cu atâta raţiune şi inteligenţă încât, dărnicia de care a dat dovadă nu a fost în zadar şi s-a întors către omenire întruchipată în puterea İslamului…

Modestia Lui (Tevazuu)

Modestia şi felul Lui simplu de a se purta, strălucesc precum o stea, fiind o dimensiune aparte a raţiunii sale. Cu cât i-a crescut renumele şi a fost acceptat, cu atât a devenit mai profundă modestia Lui. De parcă modestia şi simplitatea s-ar fi născut odată cu El. Aceste două însuşiri s-au lărgit şi au continuat până la sfârşitul vieţii. Măritul Muhammed (s.a.s) era cel care aplica şi reprezenta cel mai bine vorbele: "Cine va fi modest, Allah îl va preamări".

Întotdeauna s-a considerat pe sine a fi un om oarecare şi niciodată nu s-a separat de ei. Există aceste cuvinte plăcute atribuite Măritului Ali: "Să fii un om printre oameni!". Potrivit acestor cuvinte, profetul şi-a dus viaţa pe această linie şi a avut grijă să rămână un om.

Da, starea şi poziţia lumească nu ar trebui să-l răsfeţe pe om, ci să-l facă să nu uite cine este. Omul poate fi şi rege, şi paznic de câmp. Ei au în comun faptul că sunt oameni. De aceea, asumarea responsabilităţii îl fereşte pe om de a deveni altceva. Ca urmare, omul ar trebui să accepte faptul că, întotdeauna şi oriunde, este un om printre oameni.

Dacă aşa zisul sistem democratic este cel mai înalt sistem de pe pământ, după părerea unora, atunci İslamul a atins acest nivel cu veacuri în urmă. Dar noi nu putem să spunem că İslamul ar fi întocmai un sistem democratic.

Atunci când Măritul Ali s-a dus să se judece cu un datornic, cadiul Şüreyh îi arată un loc unde să stea. Măriul Ali îşi încruntă sprâncenele şi refuză această propunere căci, în timp ce adversarul său stătea în picioare, el nu putea să se aşeze. Gândiţi-vă că, în zilele acelea el era califul unei mari ţări.

Mesagerul lui Allah era legat de viaţă, un om al naturii. De multe ori, cei care veneau la moscheie, nu ştiau cine este. Îşi dădeau seama că este Mesagerul lui Allah, ori după atitudinea companionilor, ori atunci când El începea să vorbe-ască. În prioada emigrării, mulţi dindre mediniţii care nu-L văzuseră încă pe Me-sagerul lui Allah, au alergat să sărute mâna lui Ebu Bekir. Crezuseră că el este Mesagerul lui Allah. Numai atunci când Ebu Bekir începu să-i facă vânt cu un evantai, s-a ştiut cine este Mesagerul lui Allah. Aşa se întâmplase deoarece, Mesagerul lui Allah nu avea un comportament care să-L deosebească de Ebu Bekir.

Clipa intrării Lui în Mecca, învăluit în modestie, este o epopee. Fiind căla-re, omul atât de sobru era atât de îndoit de mijloc încât, putea să atingă cu capul şaua animalului. Acel renumit Profet intra în acel oraş renumit cu un asemenea spirit de modestie.

Mărita Mama noastră, Âişe, relatează într-un hadis: "În casă, Mesagerul lui Allah se comporta ca orice om. Îşi peticea hainele, îşi repara încălţămintea şi îşi ajuta soţiile la treburile casnice."[12]

În timp ce El făcea aceste lucruri, numele Lui era amintit în cele patru col-ţuri ale lumii, toată lumea vorbind despre El şi religia pe care o adusese. Îşi îm-părţea în aşa fel timpul încât, printre atâtea responsabilităţi importante, găsea timp şi pentru asemenea activităţi. El era potrivit să stea pe culmea oricărui caracter frumos, şi aşa a fost…

Se afla printre oameni

Indiciul măreţiei la cei măreţi, este modestia şi simplitatea. Semnul micimii este îngâmfarea. Mesagerul lui Allah este cel mai mare om dintre oameni. Drept urmare, şi modestia Lui prebuia să fie la fel de mare…

În timpul construcţiei moscheiei, El căra doi chirpici, pe când alţii duceau câ-te o bucată, când se săpa un şanţ, El scotea câte două pietre, faţă de alţii, care scoteau doar una. Unui om, care-L văzuse şi tremura de respect şi grijă pentru El, i-a zis: "Fratele meu! Nu-ţi fie frică, eu, ca şi tine, sunt un om a cărui mamă a mâncat pâine goală."[13] Un om care spune asemenea cuvinte, fără îndoială este cel mai modest dintre oameni.

Cei care în societate stau picior peste picior, ca semn al importanţei lor, nu ştiu în ce ramură a psihiatriei se încadrează, dar pot spune cu certitudine că, au un neajuns serios.

Mesagerul lui Allah se aşeza ca toţi oamenii şi se comporta ca ei. Toate acţiunile Lui se desfăşurau într-un cadru de amabilitate şi bunăcuviinţă. Îşi arăta măreţia atunci când îşi pleca fruntea şi se înclina.

Într-un hadis se spune: "Cine va fi modest, Allah îl va înălţa. Cine va fi în-gâmfat, Allah îl va pune cu nasul în ţărână."[14]

Modestia şi simplitatea sunt ca două aripi pentru om, care îl fac să zboare către o lume înaltă. Mesagerul lui Allah, datorită modestiei, i-a întrecut pe toţi şi a devenit liderul omeniei pe veci. Oamenii ies în întâmpinarea acestui distins şi de-osebit lider, care a depăşit dimensiunile mărginite ale timpului şi locului. Ies foate liniştiţi şi ascultă în linişte cele spuse de El. Deoarece, şi El era un om liniştit.

Kâdı İyaz relatează: "Într-o zi veni la El o femeie cu mintea rătăcită, îl trase de mâini şi îi zise: Vino şi fă-mi treaba din casă. Femeia îl trăgea pe Mesagerul lui Allah, El mergea cu ea, iar companionii se iau după ei şi Mesagerul lui Allah rezolvă foarte liniştit treaba femeii, apoi se întoarce."[15] Această treabă poate că era de măturat prin casă sau de spălat rufe. De orice natură ar fi fost această treabă, Mesagerul lui Allah o făcuse. Deoarece, această activitate nu i se părea de dispreţuit. Nici prin vis nu-i trecea să fie dispreţuitor. Şi cum să fie aşa, căci El era ca un leu înfuriat faţă de blasfemie şi nesupunere. Aşa cum am amintit mai sus, El era cel mai curajos, mai viteaz dintre oameni.

Măritul Ali zice: "Când nouă ne era frică pe câmpul de luptă, ne adăposte-am în spatele lui ca să ne apere."[16] Chiar şi armosfera din jurul Lui, le insufla încredere şi siguranţă oamenilor. Dacă un asemenea om îşi arăta simplitatea astfel, acest lucru se datora modestiei sale.

Temperamentul Lui (Fıtrîliği)

Aşa cum modestia nu este dispreţ, nici orgoliul nu este demnitate. Modes-tia Mesagerului lui Allah era echilibrată. Şi această însuşire ne face să-L numim "Muhammed-Mesagerul lui Allah".

Un magistrat, judecător trebuie să fie serios, grav. Aceasta înseamnă demnitate. Dar, acelaşi comportament în casă şi faţă de copii, devine orgoliu. Acestea sunt norme coranice şi înfăptuitorul lor este Mesagerul lui Allah. Toţi ceilalţi i se supun şi-L imită.

Este perceput de toţi ca cel mai mare, dar El a zis: "Nimeni nu poate intra în rai prin faptele sale.Celor care zic "Şi tu?", spune "Da, şi eu. Dacă Allah (c.c) nu m-ar învălui în milostenia Sa."[17]

Iată că El, era un om obişnuit şi normal, în stare să spună asemenea cuvinte. Se vedea pe sine ca o persoană făcând parte dintre oameni, apoi îşi pot-rivea acţiunile în funcţie de asta.

Într-o zi vine la El Măritul Ömer ca să-i ceară permisiunea pentru a vizita locurile sfinte în afara pelerinajului. Deoarece, şi pentru acest lucru era nevoie de aprobarea Lui. Căci ei erau oameni disciplinaţi. Orice făceau, orice dificultăţi întâmpinau, alergau la Mesagerul lui Allah, solicitându-i dezlegare. Cine avea fiice de măritat în casă, venea la El şi zicea: "O, Mesagerule! Am în casă fată de măritat. Dacă ai în vedere pe cineva, porunceşte! "

Un altul, care dorea să-şi doneze grădina, venea în faţa Mesagerului lui Allah şi îi expunea problema. Cei care doreau să ducă o viaţă de ascet, cei care voiau să participe la campanii veneau tot la Mesagerul lui Allah şi cereau voie.

Iată că venise şi Măritul Ömer să ceară învoire pentru pelerinaj. Mesagerul lui Allah nu-i respinsese această cerere şi Măritul Ömer toată viaţa lui n-a putut uita cuvintele Mesagerului lui Allah: "Fratele meu, asociază-ne şi pe noi la rugile tale!" Într-o zi, referitor la acest lucru, Măritul Ömer avea să spună: "În ziua aceea, dacă lumea ar fi fost a mea, nu m-aş fi bucurat mai mult."[18]

Modestia şi dimensiunea robiei

Modestia şi simplitatea Lui cucereau de două ori inimile oamenilor. Iar El, luându-i de mână, îi înălţa pe culmile cele mai înalte. Măritul Ömer câştigase spaţiu la primul salt. Dar, Mesagerul lui Allah dorea să-i înalţe şi mai sus. Aşa a şi făcut…dintr-o societate de nomazi a făcut o comunitate de învăţători şi călău-zitori. În timp ce înălţa oamenii pe culmi, şi El se ridica drept în sus. Numai că, îi sporea modestia şi simplitatea în proporţie egală cu etapele parcurse, iar în ceea ce priveşte propria persoană, se considera un rob printre robi.

Ahmed b. Hanbel relatează din spusele lui Ebu Hureyre: "Mesagerul lui Allah stătea de vorbă cu Gabriel şi nu se ştie de câte zile nu pusese nimic în gu-ră. Gabriel era cel mai adevărat prieten. Se zice că acesta i-ar fi spus: "După Tine, eu voi mai coborî pe pământ de câteva ori." Deoarece, o lume fără Mesa-gerul lui Allah i se părea tristă lui Gabriel. (De altfel, de mai mulţi ani şi nouă ni se pare lumea tristă). I-a spus lui Gabriel: "De zile întregi n-am pus nimic în gură." Deodată se auzi o voce ca de tunet. Cobora un înger. (Taberanî spune că era İsrafil (Serafim). Gabriel îl înştiinţează pe Mesagerul lui Allah că acest înger co-boară pentru prima dată pe pământ. Îngerul venea din partea lui Allah şi i-a spus că Allah (c.c) îl întreabă: "Vrei să fii un profet-rege sau un profet-rob?" În faţa unei asemenea propuneri venite din partea Celui Drept, Mesagerul lui Allah se uită uimit la Gabriel. (El lua lecţii de abilitate de la Gabriel. În timpul mir'aj-ului Domnul nostru fusese uimit de atitudinea apropiată a lui Gabriel faţă de Cel Drept şi acest lucru este menţionat cu un anume prilej. Da, nu era posibil să-L cunoască cineva pe Cel Drept aşa cum îl cunoştea Gabriel.) Gabriel îi face semn Mesagerului lui Allah şi zice: "O, Mesagerul lui Allah! Fii modest faţă de stăpânul Tău!"[19]

De altfel, Cel Drept nu-i porunceşte să fie modest şi în Coran?:

"Şi lasă aripa Ta ocrotitoare deasupra credincioşilor care Te urmează pe Tine." (Şuara [Poeţii], 26 / 215).

Şi, Mesagerul lui Allah ceru: "Vreau să fiu un profet-rob."

După ce alese a fi rob, Allah (c.c) din robia Lui îi făcu coroană. În multe locuri din Coran este redat ca robul Lui Allah. Musulmanii, atunci când îşi mărtu-risesc credinţa, depun mărturie asupra faptului că El este robul şi Mesagerul lui Allah. Da, El este în primul rând robul lui Allah, apoi Mesager. Faptul că este robul lui Allah este înaintea profeţiei.

Oricine poate să fie robul cuiva şi să poarte la gât însemnele lui. Dar, Mă-ritul Muhammed (s.a.s) a fost robul lui Allah dintotdeauna. În nicio perioadă, eta-pă a vieţii sale nu s-a plecat în faţa altcuiva. A fi robul lui Allah a fost una din principalele Lui însuşiri.

Ca un indiciu al respectului de care se bucură, de cinci ori pe zi, din mina-retele geamiilor se anunţă că El este robul lui Allah, pe lângă faptul că este profet. Căci, aşa cum am relevat mai sus, faptul că este robul lui Allah primează profeţiei.

În Coran, Cel Drept, spune în legătură cu acest lucru:

"Şi când s-a ridicat Robul Lui Allah, chemându-L pe El, aproape că s-au îmbulzit către el." (Cin [Gin-nii], 72 / 19).

Această îmbulzeală fie că este atribuită ginnilor, fie idolatrilor din Mecca, pentru noi important este faptul că, în Coran, El este menţionat cu titulatura de "Robul lui Allah" (Abdullah).

Şi în versetele de mai jos se relevă faptul că El este robul lui Allah:

"Dacă vă îndoiţi, într-un fel oarecare, de ceea ce s-a coborât [din cer] supusului Nostru, atunci aduceţi o sura asemănătoare cu aceasta, iar dacă ţineţi la adevăr, chemaţi în ajutor martorii voştri, în afara lui Allah! Dacă nu puteţi face aceasta – şi n-o veţi putea face! – atunci temeţi-vă de focul care arde oameni şi pietre, întrucât focul acesta a fost pregătit pentru necredincioşi." (Bakara [Vaca], 2 / 23-24).
"Slavă celui care a făcut ca, într-o noapte, Robul Său să călătorească de la Moscheea Sfântă până la Moscheea Al-Aksa, cea mai îndepărtată, a cărei împrejmuire am binecuvântat-o, pentru a vedea unele din semnele Noastre! Căci El este cel care aude şi vede! " (İsra [Călătoria nocturnă], 17 / 1).

Evenimente, precum boicotul, apoi moartea Măritei Hatice şi a lui Ebu Talib, l-au lăsat pe Mesagerul lui Allah fără apărare în faţa oamenilor. După dis-pariţia oricărei motivaţii şi frângerea oricărei rezistenţe, Allah, care ţine în mână toate motivaţiile în Cetatea Unicităţii, şi-a arătat desăvârşita milostenie. După afirmaţiile celui mai mare gânditor al secolului, lumina credinţei în unicitatea lui Allah s-a arătat în Cetatea Unicităţii şi Mesagerul lui Allah a fost poftit în ceruri la Stăpânnul său, pentru a-L vedea pe Stăpân şi Creator, fiind tratat ca cel mai onorat musafir.

Aici scopul nostru nu este să relatăm despre mi'raj. Numai că, pentru a vă atrage atenţia asupra unei chestiuni, am fost nevoit să mă opresc puţin. Şi ace-asta este: În relatarea acestui important miracol, Allah (c.c) nu-L aminteşte pe Domnul nostru cu numele de Muhammed, Ahmed şi Ahyed, cum este în Coran, în Evanghelii şi Tora, ci îl numeşte "Robul lui Allah" (Abdihi). Ca şi cum Mesage-rul lui Allah ar zice: "Eu am devenit rob", iar Allah (c.c) îi spune: "De vreme ce ai devenit rob, şi Eu am adus robia în ipostaza de cea mai mare importanţă şi va-loare. De aceea, oriunde doresc să amintesc despre importanţa şi valoarea ta, acolo voi arăta supuşenia ta. Şi voi arăta în aşa fel încât, orice musulman în măr-turia lui de credinţă va exprima supunerea ta, înaintea profeţiei şi cele patru col-ţuri ale lumii vor răsuna de acest strigât al lor…" Da, tot universul va striga: " Tu eşti robul lui Allah!"

Un rezumat

În cărţile biografice, Mesagerul lui Allah este descris sub toate aspectele. Ca înfăţişare dacă este un om desăvârşit, şi din punct de vedere al caracterului şi spiritului, este un om desăvârşit. În cuvintele de mai jos, atribuite Măritului Ali, se spune: "În privinţa generozităţii şi dărniciei, Mesagerul lui Allah este cel mai darnic dintre oameni. Este omul cu sufletul cel mai larg în ceea ce priveşte blândeţea şi calmul. Fusese însărcinat cu îndatoriri cât universul şi le suportase fără să spună nici "Of"…a luat în piept greutăţi de nesuportat, care nu pot fi ima-ginate şi s-a comportat cu bărbăţie în faţa tuturor suferinţelor, chinurilor şi răutăţi-lor. În ceea ce priveşte felul de a vorbi, era cel mai bun."

(Adică, spunea adevă-rul. Chiar şi când glumea, în spusele Lui nu apăre-au contradicţii, neadevăruri. Nici în timp ce visa nu spunea minciuni. A stat drept, a mers drept, a vorbit drept, a gândit drept, a spus adevărul şi a îndemnat la ade-văr.)

Era un om extraordinar de natural. Dacă aţi fi stat lângă El, nu aţi fi fost deloc tulburaţi. V-aţi fi simţit bine, ca şi cum aţi fi stat lângă un prieten. Avea un asemenea caracter, un spirit atât de superior încât, nici un om nu poate să ajun-gă la nivelul Lui, nu poate gândi ca El, nu poate fi ca El. Cobora cu umilinţă în mijlocul celor din moscheie, fără să-i tulbure, fără să creeze vreo diferenţă.[20]

Dacă vedea un om care nu putea ţine pasul cu ceilalţi, îşi potrivea paşii după el. De altfel, acest lucru poruncea şi celorlalţi. Acest principiu care include toată coeziunea lumii, era aplicat de El.

Făcea parte din cel mai nobil clan. Cei care-L vedeau, îl îndrăgeau. Cei din preajma Lui îl iubeau mai mult decât alţii. (Măritul Ebu Bekir îi era cel mai ap-ropiat şi îl iubea cel mai mult.)

Nu va fi posibil să puteţi indica un alt om care a fost iubit ca El, nici înainte şi nici după El. Toţi oamenii, unii prin limbă, alţii prin starea lor, prin toată fiinţa lor, mereu spuneau şi vor spune:

"Încântarea inimii, ce pe tine te iubeşte, de unde-i?
Strălucirea frumuseţii tale luminoase, de unde-i?
"

Da, aşa este. Deoarece, El este cel îndrăgit de Stăpânul Lumilor.

[1] İbn Hişam, Sire, 1 / 285
[2] Müslim, Eşribe, 140; Ebu Nuaym, Hiye, 1 / 30
[3] Taberi, Tarihu'l-Ümeın ve'l-Müluk, 4 / 250-252
[4] Buhârî, Tefsir, (66), 2; Müslim, Talak, 31
[5] Müslim, Fezail, 48; Buhârî, Menakıb, 23
[6] Suyutî, el-Hasâisu'l-Kubra, 1 / 123; Kenzu'l-Ummâl, 6 / 168
[7] Buhârî, Daavât, 11; Ebu Davud, Edeb, 100; Müsned, 1 / 136
[8] İbn Hişam, Sire, 4 / 137; İbn Hacer, el-İsabe, 2 / 187; Müsned, 6 / 465; Kenzu'l-Ummâl, 10 / 505; Müslim, Fezail, 59
[9] İbn Kesir, el-Bidaye, 6 / 63
[10] Tirmizi, Birr. 40
[11] Kenzu'l-Ummâl, 6 / 571
[12] Tirmizi, Şemâil, 383; Müsned, 6 / 256
[13] Mecmeu'z-Zevaid, 9 / 20; İbn Mace, Et'ime, 30
[14] Müsned, 3 / 76; Mecmeu'z-Zevaid, 10 / 325
[15] Kadı İyaz, eş-Şifa, 1 / 131, 133
[16] Müsned, 1 / 86
[17] Buhârî, Rikak, 18; Merdâ, 19
[18] Tirmizi, Daavât, 109; İbn Mace, Menâsık, 5; Ebu Davud, Vitr, 23
[19] Müsned, 2 / 231; Mecmeu'z-Zevaid, 9 / 18
[20] Tirmizi, Şemail, 276-278; Menâkıb, 8; İbn Sa'd, Tabakat, 1 / 121
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.