Raţiunea, judecata (Fetanet)
A fi raţional, cu judecată, înseamnă să depăşeşti raţiunea prin raţiune. Prin "fetanet" putem denumi şi logica profetică. Acest lucru înseamnă a analiza la un loc logica, spiritul, inima, senzaţia.
Raţiunea nu este o simplă judecată şi o logică simplă. De aceea, atribuin-du-i Islamului o asemenea judecată şi logică, să afirmi că "Islamul este religia minţii ", "Islamul este religia logicii ", înseamnă primul pas spre denaturarea Islamului. Nu, Islamul nu este nici religia minţii, nici a logicii, este de-adreptul o religie a revelaţiei.
Islamul nu vine în contradicţie cu mintea, cu logica; acest lucru se dato-rează pe de o parte faptului că, într-un mediu ştiinţific îşi confirmă toate proble-mele cu ajutorul minţii, iar pe de altă parte, este comentat prin logica cuprinză-toare şi înţeleaptă a profetului. Adică, este inspiraţia profetului şi logica lui şi nu altceva…Acea logică, care a luat naştere într-o dimensiune capabilă să accepte revelaţia. Tot acea logică, care este deschisă senzaţiei, raţiunii, inimii şi filosofiei prin sensul de înţelepciune. Este o logică superioară sau într-un cuvânt, Măreţia raţiunii (Fetanet-i Azam).
Reflectarea, în această logică, a oricărei revelaţii ce vine de la Cel Drept, este o necesitate. Numai această necesitate este orientată către oameni. Deoa-rece, revelaţia, trecând mai întâi printr-o asemenea logică, nu ar fi pregătită să devină poruncă sau dacă ar ajunge la oameni fără să capete o transformare, aşa cum se trasformă curentul alternativ în curent continuu, atunci omenirea ar fi ars în flăcări în faţa revelaţiei şi inspiraţiei, care vin prin voinţă divină. Dacă Cel Drept ar trage perdeaua de pe starea Sa divină, tot universul ar arde, prefăcându-se în scrum; este acelaşi lucru şi în trimiterea revelaţiei.[1]
Da, raţiunea, intelectul profeţilor oferă climat scânteii arzătoare. De altfel, acest lucru înseamnă religie. Dăruirea divină a fost coborâtă la nivelul percepţiei umane. Şi acest lucru a fost făcut prin logica, raţiunea pe care o au profeţii. De aceea, raţiunea este o însuşire pe care trebuie s-o aibă orice profet. Dar nu este corect să denumim logica, judecata prin "Geniu". Adică, logica, judecata profeţi-lor se află deasupra tuturor şi o putem denumi raţiune, intelect.
Dacă profeţii n-ar fi avut raţiune, inteligenţă, cum ar fi fost posibil să expli-ce şi să comenteze atâtea probleme ce se iveau în faţa acestor oameni expuşi opoziţiei duşmanilor, întrebărilor prietenilor? O asemenea imposibilitate, fără nici o îndoială, ar fi generat ca rezultat neînţelegerea religiei. În acest caz însă, ofer-tele religiei n-ar mai fi avut nici un sens şi nemaifiind ofertele religiei, crearea omului ar fi fost inutilă. Iată, inexistenţa acestor rezultate negative este condiţio-nată de înzestrarea profeţilor cu o extraordinară logică. Da, profeţii sunt superiori prin raţiune şi pot să rezolve cu uşurinţă toate dificultăţile.
- Creat la .