A fost scris Coranul de Profetul Muhammad?

Datorită faptului că această întrebare a generat multe scrieri, îmi voi baza răspunsul pe cele mai pertinente puncte.

Această afirmație este făcută de către Orientaliști¹, așa cum era făcută de predecesorii lor: scriitorii creștini sau evrei care respingeau răspândirea islamului. Primii care au făcut-o au fost oponenții Profetului (s.a.a.w.s), după cum citim în Coran:

„Când li se citesc versetele Noastre ca dovezi vădite, cei care tăgăduiesc spun despre Adevăr când vine la ei: «Acestea sunt o vrajă vădită!» ori spun: «El le-a născocit!»”(46-7-8)

Aceștia erau disperați să își protejeze interesele împotriva dezvoltării islamului și au sperat, așa cum o fac și omologii lor moderniști, să împrăștie dubii asupra autorității divine a Coranului.

Coranul este unic printre Scripturi în două aspecte, care sunt acceptate chiar și de cei care resping islamul. În primul rând, Coranul există scris în limba arabă, limba sa originală fiind încă foarte răspândită și vorbită în zilele noastre. În al doilea rând, textul său este demn de toată încrederea, deoarece nu a fost schimbat, editat sau alterat de-a lungul timpului.

În schimb, versetele creștine nu mai există în limba originală în care au fost scrise; limba versiunii cele mai vechi ale Scripturii este o limbă moartă². În plus, textele Scripturii au fost schimbate, reeditate de către oameni de-a lungul multor generații, pentru a promova diferite interpretări sectante. Aceste texte și-au pierdut autoritatea de Scripturi, și au servit doar ca mitologie națională sau culturală pentru grupuri ale căror strămoși au creat propriile lor versiuni. Acesta este, mai mult sau mai puțin, consensul vestic asupra statutului acestor Cărți cândva divine.

Timp de aproape 200 de ani erudiții vestici au supus Coranul aceleeași examinări riguroase. Cu toate acestea, ei nu au putut dovedi că Coranul a suferit vreo schimbare așa cum au suferit Scripturile. Ei au descoperit că musulmanii, precum creștinii, s-au împărțit uneori în grupuri. Dar, spre deosebire de creștini, toate grupările islamice și-au justificat opiniile referindu-se la același Coran. Alte versiuni ale Scripturilor ar mai putea fi încă descoperite.³ Toți musulmanii cunosc doar Coranul, păstrat perfect, scris cu aceleași cuvinte încă de la moartea Profetului (s.a.a.w.s), când s-a încheiat Revelația.⁴

Musulmanii dețin de asemenea și o dovadă a învățăturilor Profetului (s.a.a.w.s) în sunna, implementarea islamului în viața de zi cu zi. Multe, dar cu siguranță nu toate dintre faptele și cuvintele Profetului (s.a.a.w.s) sunt păstrate în scrierile hadithurilor⁵. Aceste două surse nu se poate să fi fost mai diferite în conținut, calitate și exprimare. Toți arabii care l-au auzit și văzut pe Profet (s.a.a.w.s) vorbind, indiferent de religia pe care aceștia o aveau, au recunoscut că cuvintele acestuia erau concise și convingătoare. Când au auzit Coranul, ei au fost copleșiți de uimire și extaz. Putem simți în hadithuri vocea cuiva care se adresează altor oameni, o persoană ce adresează întrebări grele, care, atunci când vorbește o face cu o anumită gravitate și cu uimire în fața Voinței Divine. Coranul, pe cealaltă parte este văzut ca fiind imperativ și sublim, având o măreție a stilului și a conținutului transcendente. Să presupunem că Coranul și hadisthul au aceleași origini ar însemnă să sfidăm simțurile și rațiunea.

Coranul este independent de orice contribuție omenească în transcendența persepectivelor și a punctelor de vedere. În unele pasaje din anumite Scripturi, cititorii sau ascultătorii ar putea simți pe alocuri prezența Mesajului Divin adresat umanității. În Coran, fiecare silabă aduce cu sine această intensitate sublimă ce aparține Mesajului Divin ce provine de la Unicul, Atotștiutorul, Milostivul.

Despre Coran nu se poate discuta în mod abstract, deoarece este nevoie ca noi să îl putem înțelege și să ne îmbunătățim stilul de viață. Coranul are puterea de a-și pune amprenta în adâncul ființei noastre și ni se adresează nouă ființelor umane competente din punct de vedere fizic și spiritual ca creaturi ale Celui Milostiv. Coranul nu se adresează numai uneia dintre subfacultățile noastre umane (rațiunii filozofice, de exemplu), ci și sensibilității noastre poetice și artistice, abilității noastre de a ne descurca în afacerile politice sau legale, nevoii noastre de compasiune și putere de iertare mutuală, dorinței noastre puternice de cunoaștere și de consolare; se adresează tuturor, indiferent de vârstă, gen, rasă, locație sau moment.

Această transcendență poate fi găsită în orice chestiune menționată în mod special în Coran. De exemplu, a avea grijă de părinții mai în vârstă este o faptă ce stă de-a dreapta credinței în unicitatea lui Dumnezeu și de a aminti mereu unei soții divorțate că trebuie să rămână supusă lui Dumnezeu Atotștiutorul. Un asemenea raționament îi aparține doar lui Dumnezeu, însă slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu pot descrie efectul său: permite îndreptarea sinelui lăuntric ce face posibile acțiunile virtuoase. Deci, cel ce face fapta o face cu grație, iar cel ce beneficiază de pe urma ei nu se simte umilit sau jignit.

Coranul își provoacă detractorii să compună un capitol care să îl poată egala; pentru că până acum nu a reușit nimeni acest lucru. De fapt, așa ceva nici nu poate fi posibil, pentru că numai lui Dumnezeu i se poate atribui perspectiva transcendentă a Coranului. Gândurile și aspirațiile noastre sunt afectate și condiționate de factorii înconjurători. De aceea, mai devreme sau mai târziu toate lucrările produse de mâna omului dispar sau sunt prea generale pentru a avea o oarecare influență reală sau prea precisă de a produce un bine în afara ariei căreia se adresează. Orice am produce deține valoare limitată doar din cauza acestor considerente menționate mai sus. În Coran se spune:

„Dacă oamenii și djinnii s-ar strânge să facă ceva asemenea acestui Coran, ei nu vor face nimic care să îi semene, chiar dacă s-ar sprijini unii pe alții.” (17:88)

Coranul reprezintă cuvântul Atotștiutorului și Atoatevăzătorului, Cel care știe totul despre Creația Sa. Din acest motiv El are capacitatea de a înțelege și de a testa Creația Lui treptat, în timp ce o instruiește. Pentru cei credincioși, conștientizarea faptului că se află în fața Mesajului Divin, în fața cuvintelor Coranului, îi face să tremure, iar atmosfera din jurul lor se transformă deodată.

Esența Coranului este de asemenea un argument puternic ce demonstrează Autoritatea sa Divină. Cei care susțin că un om L-a scris nu pot susține cu nicio dovadă afirmația lor. Alte Scripturi, din cauza faptului că au suferit intervenții umane, susțin că noi știm cum să fim falși. De exemplu, ei menționează un anumit lucru din creație sau un fenomen natural (de exemplu, Potopul), despre care știm din fapte științifice, adică prin intermediul fosilelor sau a descoperirilor astronomice, că este fals. Oamenii au modificat acele Scripturi pentru ca ele să folosească propriei lor puteri de înțelegere, cu rezultatul că progresul științei a făcut posibilă demonstrarea faptului că acea putere a lor de înțelegere și Scripturile lor sunt irelevante și învechite. Oricum, Coranul nu a fost supus unui asemenea tratament.

Dacă într-adevăr Coranul a fost scris de o persoană, cum este posibil ca tot ce se află în El să fie adevărat, ținând cont că toate acele lucruri erau neștiute în acele timpuri când a fost primită Revelația?

„Cei care tăgăduiesc nu au văzut că cerurile și Pământul erau o singură bucată?” (21:30)

Abia acum câțiva ani am putut într-adevăr contempla acest verset în sensul său literal.

În mod asemănător, când citim acum:

„Dumnezeu a ridicat cerurile fără stâlpi pe care să-i vedeți. Apoi s-a așezat pe Tron. El a supus Soarele și Luna; fiecare alergând către un anumit soroc. El cârmuiește totul și lămurește semnele. Poate vă veți convinge de întâlnirea cu Domnul vostru” (13:2) Putem înțelege ce semnifică stâlpii invizibili și forțele centrifuge ce susțin balanța între corpurile cerești. De asemenea, înțelegem din aceste versete dar și din altele (55:5; 21:33,38,39 ; 36:40) că Soarele și Luna sunt stele cu o durată de viață fixă, că puterea lor de a oferi lumină va dispărea și că ele urmează o orbită ce a fost determinată cu cea mai mare exactitate.

O înțelegere literală a acestor versete nu diminuează responsabilitatea ce vine odată cu înțelegerea lor. „Poate vă veți convinge de întâlnirea cu Domnul vostru.” Scopul acestor versete nu s-a schimbat, ci doar cunoștințele noastre despre anumite fenomene. În cazul fostelor Scripturi, avansul științei nu a făcut decât să scoată la iveală toate inadvertențele ce le conțineau, în contrast cu Coranul, progresele științifice nu au făcut greu de crezut sau de înțeles nici măcar un singur verset. Din contră, un asemenea progres a ajutat la înțelegerea multor versete.

Cu toate acestea, unele persoane încă mai susțin că Profetul (s.a.a.w.s) a scris Coranul. Ei susțin ceva ce este imposibil din punct de vedere uman. Cum ar fi putut ști un om ce trăia în secolul al șaptelea, lucruri care abia recent au fost acceptate ca adevăruri demonstrate științific? Cum poate fi afirmat un asemenea lucru, bazându-ne pe rațiune și simțuri? Cum ar fi putut descoperi Profetul (s.a.a.w.s), cu o acuratețe anatomică și biologică tot ceea ce s-a confirmat abia recent (că laptele este produs în țesutul mamar)? Cum ar fi putut El descoperi modul în care se formează norii de ploaie sau grindina sau să determine calitatea de fertilitate a vântului sau să explice cum se formează continentele ori întinderile de pământ? Cu ajutorul cărui telescop gigantic a aflat el despre expansiunea fizică a Universului și cu ce aparat de raze x a putut el explica diferitele stagii ale evoluției embrionului în uterul femeii?

O altă dovadă a originii divine a Coranului este aceea că tot ce prezice, se adeverește. De exemplu, Companionii au privit Pactul Hudaibiyya ca pe o înfrângere: Revelația a spus că ei vor intra în Moscheea Sacră în siguranță și că islamul va domni peste celelalte religii (48:27-28). Era de asemenea promis că romanii (bizantinii) vor învinge persanii la câțiva ani după înfrângerea lor în 615 și că musulmanii vor distruge aceste două superputeri (30:2-5) într-un timp în care existau doar 40 de credincioși, toți fiind persecutați de către șefii de stat meccani.

Deși Profetul (s.a.a.w.s) era un om perfect, putea de asemenea să facă greșeli în ce privește lucrurile care nu aveau legătură cu islamul sau cu Revelația. De exemplu:

Când a scutit câțiva ipocriți de a participa la jihad, el a fost criticat: „Dumnezeu să te ierte! De ce le-ai îngăduit, înainte ca să-ți apară cei sinceri și să-i afli pe cei mincinoși?” (9:43)

După bătălia de la Badr a fost învinuit: Un profet nu are căderea să ia prizonieri până ce nu a supus ținutul. Voi doriți deșărtăciunile vieții de acum, iar Dumnezeu dorește pentru voi Viața de Apoi. Dumnezeu este Înțelept, Puternic. Dacă o Carte de la Dumnezeu n-ar fi venit mai înainte, o osândă dureroasă v-ar fi luat pentru ceea ce v-ați însușit. (8:67-68)

Odată a spus că va face ceva a doua zi, dar nu a spus „cu voia lui Dumnezeu.” I s-a atras atenția: „Nu spune niciodată de un lucru «îl voi face mâine», fără să adaugi «de-o vrea Dumnezeu!» (18:23-24) și Porunca lui Dumnezeu este soartă hotărâtă” (33:37).

Când a jurat că niciodată nu va mai mânca miere sau șerbet făcut din miere, a fost mustrat: „O, Profetule! De ce oprești ceea ce Dumnezeu ți-a îngăduit cu soțiile tale? Dumnezeu este Iertător, Milostiv.” (66:1)

În alte versete, când îndatoririle și responsabilitățile Profetului (s.a.a.w.s) sunt aduse în prim plan, se poate observa limita autorității sale. Există o diferență mare între Mesager și Mesajul care i-a fost trimis, la fel de mare precum un om și Creatorul lui.

Orientaliștii neagă autoritatea divină a Coranului de teama islamului. Multe dintre miracolele care au avut loc au fost asociate cu Coranul. Cel mai vizibil miracol a fost acela de a stabili o civilizație cu o durată de viață lungă. A pus bazele reformelor administrative, legale și fiscale necesare pentru a susține un stat vast compus din comunități culturale diferite și religii. Coranul a insuflat o curiozitate veritabilă oamenilor de a studia natura și de a călători în scopul de a cunoaște alte culturi și alți oameni. Îndemnând oamenii să ofere bani pentru întreprinderi comerciale și pentru a abandona interesele, s-a asigurat astfel că bogăția comunității este în plină creștere. Coranul a inspirat primele programe de combatere a analfabetismului, precum și programe de igienă, deoarece acestea erau foarte importante pentru venerare. Coranul a ordonat de asemenea redistribuirea organizată a surplusului de bogăție celor nevoiași sau săraci, orfanilor sau văduvelor, pentru eliberarea sclavilor și pentru susținerea noilor musulmani.

Lista poate continua considerabil, căci numai Coranul a putut realiza ceea ce mulți oameni își doreau. Au existat multe idei umane de a stabili sau conduce o societate ideală, sau cel puțin un sistem sau o formulă de a rezolva problemele sociale, culturale sau politice în mod egal. Dar a funcționat sau a durat vreodată măcar una dintre ele?

Cei ce neagă autoritatea Divină a Coranului se tem de asemenea de puterea lui și de faptul că într-o zi musulmanii se vor supune comenzilor sale și vor restaura civilizațiile lor. Ei ar prefera ca elita islamică, dar și ceilalți musulmani, să creadă că Coranul este opera unei ființe umane ce aparține unei anumite perioade de timp și loc, și care nu mai este relevant pentru aceste timpuri. O asemenea credință ar retrograda islamul la statutul curent al creștinității: o aducere aminte a ceva ce a apus de mult.

Asemenea oameni vor ca musulmanii să creadă că Coranul aparține secolului al șaptelea. Ei recunosc, doar pentru a-i măguli pe musulmani, că Coranul deținea idei foarte avansate pentru acele timpuri. Deci, ei sunt cei avansați acum, cei care oferă un stil de viață și libertate intelectuală, iar Islamul și Coranul sunt învechite. Dar, cu toate acestea, progresele științifice atestă acuratețea Coranului asupra întrebărilor bazate pe fenomene naturale și ne ajută să Îl înțelegem mai bine, așa cum îmbunătățirile relațiilor și psihologiei umane din sfera noastră de cunoaștere vor deveni reale.

A pretinde că Coranul a fost scris de mâna unui om presupune eșecul de a înțelege că toți indivizii sunt supuși lui Dumnezeu, Cel care ne-a oferit totul. Noi nu ne creem pe noi înșine, ci viața ne este oferită nouă, așa cum ne sunt oferite și capacitățile de a simți milă, de a contempla și de a înțelege. Ne este oferită această lume extrem de subtilă, variată și care mereu se reînnoiește, pentru a ne exersa aceste abilități. Coranul este un dar milostiv și nu există posibilitatea ca El să fi avut autor uman.

1. Orientalismul este o disciplină academică ce a rezultat din nevoia crescândă a Europei imperialistice de a înțelege și controla coloniile sale islamice. Conducătorii acestei discipline erau de obicei misionari sau slujitori ai guvernului colonial. Mai multe informații despre dezvoltarea Orientalismului în cartea Orientalismul de Dr. Edward Said (Random House: 1979).
2. Potrivit site-ului encyclopedia.com, cărțile ce datează de la începutul perioadei creștine au fost scrise în koine, o formă a grecei  folosite în regiuni biblice ale secolului 4 î.H. Greaca modernă este de fapt foarte diferită de aceasta. De fapt, învățații creștini nici măcar nu știu ce limbă folosea Iisus atunci când predica oamenilor sau în relațiile cu ceilalți, ebraică, aramaică sau greacă.
3. Ne întrebăm de ce învățații creștini și evrei au refuzat, atâția ani, să scoată la iveală papirusul de la Marea Moartă. Ar putea afecta aceste texte anumite interpretări ale creștinilor asupra unor pasaje sau idei biblice?
4. În trecut unele grupări șiite au afirmat că versetele coranice au fost modificate sau șterse, doar pentru a-l priva pe Ali și pe descendeții lui de locul binemeritat în lumea islamică. Tusi, un învățat șiit renumit, cunoscut pentru două dintre colecțiile șiite de hadis-uri, a respins în mod categoric această afirmație, așa cum o face și marea majoritate a învățaților șiiți. Tusi îi consideră necredincioși pe toți cei care acceptă această afirmație.

Coranul a fost scris pe hârtie din următoarele motive. La scurt timp după moartea Profetului, aproximativ 700 de musulmani care memoraseră Coranul au fost uciși în timpul bătăliei pe care au avut-o cu Musaylima Mincinosul. Umar i-a cerut lui Abu Bakr să strângă anumite lucruri personale ce aparțineau Profetului (scrieri pe frunze, pietre sau bucăți de piele), pentru a se asigura că nimic nu va fi modificat, adăugat sau șters. Abu Bakr l-a numit pe Zayd ibn Harith pentru a îndeplini acest ordin, iar acesta a fost cel care a produs copia oficială. Copia a fost apoi verificată de cei care memoraseră Coranul pe de rost. Ali nu a contestat autenticitatea copiei oficiale și nu a încercat să o schimbe în cei cinci ani de domnie. Recent s-au descoperit cărți coranice vechi de 1400 de ani în Asia Centrală, iar acestea nu diferă cu nimic atunci când sunt comparate cu Coranul din ziua de azi.

1. Studierea hadithurilor a devenit o știință exactă între învățații musulmani. Textul hadithurilor a fost verificat cu cel al Coranului și s-au dovedit a fi autentice. Dacă se găsea orice inadvertență, hadithul era îndepărtat imediat. La câteva generații după moartea Profetului s-a descoperit o altă metodă de a verifica autenticitatea hadithurilor. Această metodă era aceea de a studia viețile celor care transmiteau aceste hadithuri. S-au scris multe cărți pe tema acestei științe.

Tweet

Whatsapp