Care este rolul profetismului și al profeților?

Profetismul este cel mai mare rang dar și cea mai mare onoare pe care un bărbat îl poate primi de la Dumnezeu. Asta dovedește superioritatea lăuntrică a unui om asupra celorlalți. Un profet este ca o ramură ce se întinde de la Dumnezeu la aria umană. El posedă un intelect suprem ce penetrează realitatea lucrurilor și a evenimentelor.

Profetul este omul ideal, pentru că toate facultățile lui mintale sunt perfect active și armonioase. El se luptă și înaintează rapid spre Rai, așteaptă inspirația Divină pentru a găsi soluții problemelor cu care se confruntă și este veriga de legătură între această lume și cea de Dincolo. Corpul lui este supus inimii sale pe care o urmează, spre scaunul intelectualității spirituale. Percepțiile și cugetările lui sunt întotdeauna direcționate spre Numele și Atributele lui Dumnezeu. Profetul înaintează către ceea ce percepe și astfel ajunge la destinația dorită.

Puterea de percepție a unui Profet, dezvoltată la maximum, văzul, auzul și cunoașterea, depășește pe cea a tuturor oamenilor. Această putere de percepție nu poate fi explicată în termeni ce țin de lumină, sunet sau unde sonore; oamenii obișnuiți nu vor putea dobândi niciodată cunoștințele lui Dumnezeu.

Prin dezvăluirea Mesajului Divin și a ghidării, Profeții ne oferă o viziune limitată asupra creației pentru ca noi să o putem înțelege câtuși de puțin. Fără aceștia nu am putea vedea sau înțelege adevărata natură și adevăratul sens al lucrurilor și evenimentelor, și nici să ne descurcăm în mediul înconjurător. Ei ne învață de asemenea și ce semnifică Dumnezeu și Numele Lui.

Prima lor misiune este aceea de a ne învăța ce înseamnă realitatea, adevăratul scop și înțeles al acestei vieți. Din moment ce Dumnezeu se află în afara puterii noastre de percepție, Profeții trebuie să fie cei mai ascultători, conștiincioși și disciplinați în a-și îndeplini sarcinile. Dacă ei nu ar fi vorbit clar despre Creator, noi nu am fi știut sau spus nimic despre Dumnezeu.

Tot ce există în Univers etalează Numele și Atributele Celui Atotputernic, al Creatorului care le cuprinde pe toate. În același fel, Profeții sunt supuși și credincioși relației subtile, misterioase dintre Dumnezeu și Numele Lui. Deoarece datoria lor este să știe și să vorbească despre Dumnezeu, aceștia înțeleg adevăratul sens al lucrurilor și evenimentelor pe care apoi îl transmit direct și sincer umanității.

Atunci când ne aflăm într-un loc necunoscut nouă, avem nevoie de un ghid. Această analogie se aplică rolului Profeților. Cel care a creat totul pentru a se face cunoscut nouă ne-a trimis ghizi, adică pe Profeți, pentru a ne face cunoscute nouă Numele și Atributele Sale și pentru a ne ghida spre calea cea bună. A trece cu vederea o asemenea nevoie ar însemna că creația nu ne este folositoare. Deci, se pare că toți oamenii vor fi informați asupra acestor lucruri de către un Profet, trimis de Dumnezeu.

Coranul este foarte explicit în acest sens: „Căci am trimis fiecărei adunări câte un Mesager (căruia i-am comandat): «Servește-L pe Dumnezeu și evită răul»”(16:36). Cu toate acestea, mulți oameni au uitat treptat toate învățăturile Divine și au căzut în capcana de a sfida Profeții și de a ajunge chiar la idolatrie. Câteva exemple ar fi: zeitățile muntelui Olimp în Grecia Antică, divinizarea râului Gange în India și multe alte asemenea locuri. Ne este imposibil să înțelegem cum anume a apărut Confucius în China și Brahma în India, chiar și acceptând diferența enormă dintre forma originală și cea actuală a diferitelor religii. Este la fel de dificil ce anume au vrut ei să transmită prin mesajele lor și în ce fel au fost ele corupte de-a lungul timpului.

Dacă Coranul nu ni l-ar fi prezentat pe Iisus, noi nu am fi avut o idee clară despre viața lui și învățăturile sale. Cu trecerea timpului, preoți (și alții) au amestecat adevărul provenit de la Iisus cu filozofiile și idolatria greacă și romană, au atribuit puteri divine oamenilor simpli și L-au antropomorfizat pe Dumnezeu. Trinitatea este un exemplu elocvent. Probabil că Roma ar fi acceptat creștinismul ca religie oficială de stat doar dacă festivalurile, riturile, zilele sfinte și ritualurile păgâne ar fi fost incorporate. Dacă nu ar fi existat revelația edificatoare a Coranului, ne-ar fi fost greu să Îl deosebim pe Iisus Hristos de Adonis sau Dionisio¹.

Ținând cont că creștinismul este relativ recent, și de ceea ce ei i-au făcut Profetului lor și Cărții lui, ne întrebăm câți oameni au mai căzut în aceeași capcană. Un hadith autentic spune: „Discipolii unui Profet vor duce mai departe misiunea lui după moartea acestuia, dar unii dintre urmașii lui vor distruge mai târziu tot ceea ce el a produs.”² Acesta este un punct de vedere foarte important. Multe dintre religiile existente în acest moment sunt considerate false, legende sau superstiții din cauza malițiozității inamicilor lor (sau a greșelilor urmașilor lor), în ciuda faptului că ele provin de la cea mai pură sursă-Divinitatea.

A afirma că un om este Profet când de fapt nu este, arată absența credinței, la fel ca în cazul refuzului de a crede într-un Profet adevărat. Pe cealaltă parte, dacă cazul celorlalte religii false este similar cu cel al creștinismului, ar trebui să le privim cu o anumită rezervare. Ar trebui să luăm în considerare ceea ce Budismul și Brahmanismul ar fi semnificat cu adevărat în formele lor originale, precum și doctrinele atribuite lui Confucius sau practicele și credințele șamanismului. Poate încă mai există unele rămășițe a ceea ce ele au semnificat în variantă originală.

Este posibil ca religiile cândva pure, originale să fi fost distorsionate. Deci, este esențial să putem accepta puritatea bazelor lor cândva originale. Coranul afirmă: „Nu există nici o adunare la care să nu fi venit un predicator” (35:24), „Noi am trimis la fiecare adunare un Mesager” (16:36).

Aceste revelații sunt cele care arată că Dumnezeu a trimis Mesageri fiecărui grup de oameni. Coranul menționează numele a 28 de Profeți, dintr-un total de 124.000 (sau poate chiar 224.000). Nu știm cu exactitate când și unde mulți dintre aceștia au trăit, dar nu trebuie să deținem asemenea informații, pentru că: „Am trimis în trecut vouă Mesageri; dintre care unii vă prezintă adevărul Meu, iar alții un adevăr distorsionat.” (40:78)

Recentele studii din religia comparată, filozofie și antropologie au arătat că există multe comunități separate care împart aceleași concepte și practici. Printre acestea se numără și trecerea de la monoteism la politeism și a se ruga la Dumnezeu atunci când se află la greu ridicându-și mâinile și cerându-I ceva anume. Multe astfel de fenomene indică o singură sursă și o singură cale de învățare. Dacă triburile primitive rupte de civilizație și influența Profeților cunoscuți prezintă o cunoaștere clară a Unicității lui Dumnezeu, deși aceștia nu știu prea bine cum să își ducă existența conform acelei credințe, un Mesager trebuie să le fi fost trimis într-un anume moment din trecut: „Fiecare adunare are un trimis: «când vine trimisul său totul este judecatcu dreptate între ei și nimeni nu este nedreptățit.»” (10:47)

Ce putem spune despre cei ce susțin că lor nu le-a fost trimis nici un Profet? Sunt acești oameni responsabili de credința și acțiunile lor? Potrivit versetului de mai sus, câte un Profet a fost trimis fiecărei adunări. Au existat perioade când a predominat întunericul, dar acele perioade au fost temporare. Cu toate acestea, există posibilitatea ca opera unui Profet să fi fost distrusă complet de idei eronate și rituri. Dar, în astfel de cazuri nu sunt oamenii vinovați de faptul că trăiesc într-o astfel de întunecime. Acești oameni nu vor fi condamnați pentru ceea ce au săvârșit rău, decât atunci când vor fi fost preveniți și nu vor asculta: „Nu vă vom pedepsi până ce nu vă vom trimite un Mesager.”(17:15)

Învățații musulmani au opinii diferite în ceea ce privește acest lucru. Imam Maturidi și școala lui sunt de părere că nimeni nu poate fi scuzat, deoarece există o mulțime de dovezi ce atestă Unicitatea lui Dumnezeu care ne ghidează pe toți către credință. Școala Ashari, referindu-se la versetul de mai sus, susține că prevenirea și ghidarea trebuie să fie premergătoare judecății și că oamenii pot fi trași la răspundere doar dacă acestora le-a fost trimis un Profet.

Mai sunt și persoane care combină aceste două puncte de vedere. Cei cărora nu li s-a trimis un Profet și astfel nu au pășit de bună voie spre necredință sau idolatrie sunt ahl al-najat (cei ce vor fi iertați și astfel vor scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu, cu voia Lui). Acest punct de vedere este bazat pe faptul că unii oameni nu pot analiza mediul în care trăiesc, nu pot înțelege semnificația lui sau deduce cursul adecvat al credinței și al acțiunilor. În primul rând trebuie să li se arate calea cea dreaptă și astfel ei să fie răsplătiți sau pedepsiți, în concordanță cu felul în care își folosesc noile cunoștințe. Cei care cu bună știință aleg necredința și luptă împotriva ei și a religiei, sau cu proprie voință Îl sfidează pe Dumnezeu și comenzile Sale, vor fi pedepsiți și trași la răspundere, în ciuda a cât de izolați ar fi.

1. Doi zei ce provin din Grecia Antică, ce erau foarte venerați atât în Grecia cât și pe tărâmurile ce îi aparțineau, dar și în Imperiul Roman.
2. Muslim, Fada il al-Sahaba, 210-12; Ibn Hanbal, Musnad, 417.

Tweet

Whatsapp