De ce depinde viața unei ființe de moartea alteia?
Așa cum noaptea înlocuiește ziua, primăvara iarna și toamna vara, așa și moartea înlocuiește viața. Creatorul, Cel care guvernează totul, nu face nimic fără rost. El creează cele mai complicate și frumoase ființe din materiale ce par lipsite de importanță. Natura creativității Lui este de a acorda prospețime și noutate în continuu creației Lui, și deoarece El este Cel care pune totul în mișcare în natură pentru a se dezvolta, ascensiunile și setările depind unele de celelalte în această lume.
Înainte de a continua, vreau să definim moartea. Moartea nu este o secătuire finală a naturii sau o transformare în vid, ci este o transformare, o schimbare a locului, stării și ariei în care oamenii trăiesc. Pentru fiecare ființă ce are viață, moartea reprezintă o retragere sau o tranziție în propria sa esență și adevăr. Din acest motiv, moartea este la fel de dorită ca și viața. Este la fel de plăcut ca atunci când ne întâlnim cu prietenii și o binecuvântare atât de mare ca acumularea imortalității.
Materialiștii care nu înțeleg înțelesul morții și al adevărului, ajung să vadă moartea ca pe un lucru oribil. Acești oameni simt aceleași lucruri despre moarte și mereu se plâng din acest motiv.
Moartea este o separare de viață și de trăire, de aceea ne afectează mințile și acele sentimente care ne fac oameni. Este imposibil să negi o asemenea influență, să faci să tacă inima în fața morții. Moartea ridică îngrijorări în inimi și în suflete, deși este trăită foarte puțin. A crede în Reînviere face ca toate aceste regrete să fie uitate, deoarece este ca și cum ai oferi un regat unei persoane ce a pierdut totul sau a asigura fericirea cuiva în viața eternă.
Potrivit celor care înțeleg adevăratul sens al morții, aceasta nu este decât o eliberare de probleme, o schimbare de teritorii, de locuri, o călătorie spre care mulți dintre prietenii noștri s-au îndreptat deja. Acei oameni care nu înțeleg asta, văd moartea ca pe un lucru terifiant, ca pe o execuție, o groapă fără fund sau un drum în vid.
Când credincioșii decedează, aceștia încep să vadă frumusețile Raiului, dar când credincioșii, privați de această plăcere oferită de credință, se gândesc la moarte, încep să simtă chinul și focul Iadului pe care îl nutresc în conștiința lor. Suferințele lor nu sunt limitate doar la sentimentele lor, pentru că în inimile lor ei simt suferințele celor cu care împărțeau interese, plăceri și griji.
Adevărații credincioși consideră că moartea este un mod de a scăpa de povara grijilor lumești și sunt conștienți că totul continuă să existe dincolo de această lume. Deci, ei privesc moartea ca pe o avansare , o perfecționare. Deoarece moartea este fructul existenței eterne și a fericirii, este de asemenea și o binecuvântare și un dar Divin.
Cu toate acestea, fiecare avansare, perfecționare și binecuvântare primită trebuie mai întâi să treacă de niște procese preliminare: examinare atentă, modelare, purificare. Doar prin asemenea procese poate avea loc progresul spiritual la ranguri mai înalte. Minereurile neprelucrate dispar în cuptorul ce le purifică înainte de a obține metalul pur. Până când nu sunt purificate și procesate în acest fel, ele continuă să existe în sol și roci, fără ca metalul să fie vreodată testat și apoi prezentat în adevărata lui formă.
Această analogie ne arată că în timp ce moartea pare o trecere în neființă, în realitate este trecerea la ființă, dar la un nivel mult ridicat și mai sofisticat. Atunci când toate particulele par să se miște spre extincție, de fapt acestea se mișcă spre perfecțiunea care îi este prescrisă. Când atomii de oxigen și hidrogen se combină, fiecare moare în identitatea sa doar pentru ca mai apoi să renască sub particule de apă, care este esențială tuturor formelor de viață. Începând cu cele mai mici particule până la compușii cei mai mari din Univers, toate schimbările, transformările și descompunerile rezultă în frumusețe și prospețime. De aceea definim moartea ca o tranziție a ființelor la un nivel mai ridicat decât cel al extincției lor.
Privită din alt unghi, moartea este timpul în care un individ pasează toate lucrurile sale moștenitorilor săi. Fiecare ființă este făcută pentru a se prezenta într-o formă unică în fața Creatorului său, Cel care i-a dat viață. Atunci când timpul său de prezentare ia sfârșit și registrul faptelor sale este plin, începe parada succesorilor săi. Fiecare ființă își face rolul corespunzător și apoi se dă la o parte pentru ca celelalte să îi poată lua locul, să își facă rolul și să își arate abilitățile. Frumusețea, prospețimea și diversitatea excelentă văzute în creație sunt rezultatul acestor schimbări.
Moartea poate fi înțeleasă ca un sfat tăcut, în sensul că nimic nu există de la sine. Cu alte cuvinte, nici un lucru nu poate supraviețui de unul singur și nici nu este permanent. Pentru cei care se plâng de trecerea lucrurilor, aceasta este o lecție bună despre cum să se maturizeze și cum să fie fericiți. Orice lucru sau orice ființă care ne răpește inimile, ne va părăsi într-o zi, lucru care ne face să râvnim la o ființă eternă pe care să o iubim și care să ne iubească. În lumea noastră trecătoare, această râvnă este primul stagiu de a ne îndrepta spre eternitate.
Fiind date aceste lucruri, putem face asocierea între moarte și o mână ce te poate vindeca complet, o durere ca aceea pe care ne-o oferă nouă doctorii: medicamentele necesare, nu o sabie tăioasă. Tot ceea ce dispare o face doar în puterea noastră limitată de a înțelege, căci identitatea fiecărei forme continuă să existe în memoria noastră, în registrul faptelor noastre și în știința atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Ele există de asemenea și în diferite sfere de viață, în afara percepției corporale. De exemplu, semințele și florile înfloresc și mor, dar identitatea lor ca formă și idee continuă în alte semințe și alte flori ce vor înflori mai apoi.
Dacă nu ar fi existat moartea nu am fi trăit într-un iad de greșeli nedescoperite datorită faptului că am fi trăit o existență fără pauză? Cum am putea măsura valoarea oricărui lucru, să ne conservăm energia sau să ne concentrăm dacă timpul ar fi nelimitat? Dacă ar fi fost posibil acest lucru, acei care se plâng de existența morții, acum s-ar plânge de propria lor absență. În plus, nu am fi martorii varietății interminabile a creației, cu toate aceste imagini minunate pe care le oferă umanității. Cum L-am putea căuta și venera pe Cel care creează și ne pune la dispoziție totul?
Dacă totul ar fi depins de viață, nu de moarte, dacă ființele ar fi continuat să trăiască făcând greșeli sau dacă toate evenimentele și viața în sine s-ar fi îndreptat într-o singură direcție pentru totdeauna, ce s-ar fi putut întâmpla?
Bazându-ne pe ceea ce am spus mai sus, prin moarte obținem binecuvântare și înțelepciune. Viața fără moarte ar fi fost o absurditate și un dezastru, iar în această situație oamenii ar spune că vor să rămână vii, să nu moară.
Dacă niciun lucru nu ar muri, nicio gâză și niciun om nu ar mai fi trăit în timpurile de demult, căci furnicile ar fi invadat și ocupat întreaga planetă. Și mai târziu, dacă nici acestea nu ar fi murit, ar fi existat straturi groase din acestea care acopereau Pământul. Astfel putem vedea că moartea este o binecuvântare și că înțelepciunea Celui de Sus a făcut ca lucrurile moarte să se descompună.
Cât din frumusețea Pământului am fi putut vedea dacă acesta ar fi fost acoperit de straturi de furnici? Ce s-ar fi întâmplat cu această lume, creată să ne arate frumusețea și splendoarea artei Lui, dacă un astfel de lucru s-ar fi întâmplat? Am fi putut noi înțelege puterea, măreția, știința și grația Creatorului și Deținătorului acestei lumi?
În același timp, absența morții ar da naștere la alte probleme: Ordinea și înțelepciunea ce rulează în acest Univers arată că niciun lucru nu a fost creat degeaba. Deținătorul Absolut al domeniilor fizice și spirituale crează din nimic lucruri ce nouă ni se par nesemnificative, transformându-le astfel din neprețioase în prețioase. Dacă corpurilor în care el a insuflat suflete li s-ar fi permis să se descompună în nimic, Înțelepciunea Creatorului Omnișcient ar fi fost în contradicție.
În concluzie, toată balanța și ordinea din creație, controlul și administrarea ei, care susțin armonia excelentă din ea, sunt atât de uimitoare încât inspiră toți oamenii ale căror minți și inimi sunt deschise spre frumusețea și plăcerea din jurul lor. Împărțirea și combinarea atomilor, creșterea plantelor și a copacilor; lansarea răurilor în mări, puterea oceanelor, evaporarea apelor sărate și întoarcerea lor sub forma ploilor, toate acestea se întrec de la un stagiu la altul, mai sus și mai bine.
Ce Univers frumos! Priviți cum mințile noastre nu obosesc! Miracolele paradei Atotputernicului sunt în fața ochilor mei. Adevărul ce apare din ceruri este zâmbetul acestora:
„Văluri ale Luminii Lui în varietăți de culoare și formă
În iarbă, marea, munții, dimineața de primăvară!
Când te naști într-o astfel de lume, a fi poet este normal.”
- Creat la .