De ce există oameni norocoși și oameni fără noroc?

Dumnezeu dăruiește bogație și sărăcie materială oamenilor din motive cunoscute numai de El. De exemplu, o persoană săracă poate moșteni avere atunci când un membru al familiei lui moare. Alți oameni moștenesc inteligență, perspicacitate și abilități în afaceri, iar unora care ar putea îndeplini aceste responsabilități li se neagă șansa.

Se spune că Profetul (s.a.a.w.s) a afirmat că Dumnezeu dăruiește bunurile acestei lumi oricui dorește El, dar cunoaștere doar asupra celor care Îi cer asta. Acest hadith, deși transmis pe care orală, este important. În mod evident, bunurile materiale nu ar trebui văzute ca bunuri neapărat necesare. Dumnezeu nu oferă întotdeauna siguranță materială și fericire celor care cer aceste lucruri.

Este bun tot ceea ce El ne oferă, căci pentru credinciosul care face fapte bune și acte de caritate din ceea ce a primit de la Dumnezeu, bogăția este un lucru bun. Dacă, într-un fel sau altul individul este slab în credință, s-a îndepărtat de calea cea bună și nu face acte de caritate, bogăția se transformă într-un lucru rău. Pentru cineva care nu merge pe calea cea dreaptă, sărăcia ar putea fi o scuză de a se cufunda în revoltă interioară și exterioară asupra lui Dumnezeu. Cei care nu se supun total lui Dumnezeu, sau care nu îndeplinesc atribuțiile islamice, vor vedea bogăția ca pe un stres, un test dur: „Să știți că copiii și bunurile lumești sunt doar o încercare pentru voi, căci răsplata adevărată este în Dumnezeu.” (8:28)

Să ne aducem aminte o spusă a Profetului: „Printre voi se află oameni care, dacă își ridică mâinile și jură pe Dumnezeu, El le oferă tot ceea ce ei își doresc și niciodată nu îi face să jure strâmb. Bara ibn Malik este unul dintre aceștia.”¹ Acest bărbat, fratele mai mic al lui Anas, a trăit o viață săracă, la cel mai jos nivel al subzistenței, neavând îndeajunsă mâncare sau vreun loc unde să doarmă. Deși săraci în aparență, acești oameni au fost cei mai apreciați și iubiți pentru pietatea lor sinceră. Ei au fost preaslăviți și faptele lor erau stimate de către Profet, asigurându-i că sunt printre cei ale căror rugăciuni Dumnezeu mereu le ascultă.

Este consemnat că o dată, 'Umar a intrat în camera Profetului și a observat pe spatele lui urmele dure lăsate de covorul pe care dormise. Acesta a început să plângă, întrebând de ce împărații bizantini și persani trăiau în asemenea lux, în timp ce Profetul dormea pe un astfel de pat improvizat. Profetul i-a răspuns: „Nu crezi că ei ar trebui să beneficieze de această lume, iar noi de Cea de pe Urmă?”² Câțiva ani mai târziu, în timpul califatului său, când toate acele comori au revenit musulmanilor, 'Umar a continuat să trăiască o viață simplă.

Nu sărăcia în sine este un lucru bun, ci mai degrabă starea mentală care a triumfat peste sinele lumesc și care și-a câștigat locul în eternitate; iar sărăcia ar putea fi o cale de a înfăptui această stare. Dar, sărăcia îi duce pe unii oameni la disperare, ură și nemulțumire pentru Dumnezeu, fiind o rădăcină de necredință. Siguranța materială poate face unii oameni mândri de sine, neglijând astfel nevoile celorlalți oameni și datoria lor în fața lui Dumnezeu. Asemenea aroganță și ingratitudine este tot rădăcină a necredinței.

Calea cea mai sigură prin care credincioșii pot progresa este aceea de a înțelege că orice oferă Dumnezeu este făcut astfel încât ei să beneficieze. În ciuda condițiilor personale, credincioșii ar trebui să lupte pentru a îmbunătăți starea celorlalți și să creadă în Dumnezeu Atotputernicul, Milostivul. Cea mai bună atitudine pe care o putem adopta în această lume, care este doar un loc de odihnă înainte de a pleca spre destinația eternă, este exprimată în acest poem:

„Accept Doamne, tot ce vine de la Tine,
Căci acel lucru este pentru bine meu;
Chiar și o robă sau un giulgiu,
Chiar și un spin ascuțit sau un trandafir proaspăt,
Dacă vin cu binecuvântarea Ta,
Sunt un bine pentru mine.”

1. Bukhari, Sulh, 8; Muslim, Qasama, 24.
2. Ibn Maja, Zuhd, 11.

Tweet

Whatsapp