Va deveni religia, dezvoltată de către așa zișii „primitivi” pentru a putea explica necunoscutul, nenecesară?

Cei care răspund cu „da” acestei întrebări, își bazează răspunsul pe următoarele presupuneri:

-          Persoanele care nu puteau explica sau controla un anumit fenomen natural, l-au atribuit Creatorului său.

-          Oamenii au desemnat anumitor fenomene o aură de consacrare. În unele cazuri s-a mers până la zeificare; astfel a devenit Râul Gange sfânt pentru indieni, Nilul pentru egipteni și vacile sfinte atât pentru indieni cât și pentru egipteni.

Unele culturi împart această aură în două zeități: una bună și cealaltă rea, ceea ce a dus la atribuirea de dragoste și milostenie uneia și teroare și pedeapsă celeilalte. Această dispută este folosită pentru a explica Raiul și Iadul și de a ajunge la concluzia că religia a devenit o comoditate de clasă mijlocie precum și o unealtă folosită de cei puternici și de cei religioși pentru a controla masele. Cu alte cuvinte, în terminologie comunistă, religia a devenit drogul oamenilor.

Eu resping această idee din următorul motiv: religia nu este un produs compus al fricii sau a lipsei rațiunii.

Cuvântul arab pentru religie este „din”. Printre multe dintre înțelesurile sale se află și: ascultarea, recompensa și calea cea bună, toate acestea fiind în strânsă legătură. Calea este cea care duce prin ascultarea și supunerea lui Dumnezeu la Cel Atotputernic. După ce murim va trebui să dăm socoteală a ceea ce am făcut în tot timpul cât ne-am aflat pe această cale. În sens tehnic, din poate fi definită ca fiind „Legea Absolută Divină” ce îndeamnă individul prin sunetul minții la bine. „Așa cum legea face distincția între o persoană responsabilă din punct de vedere legal între una iresponsabilă, așa este necesară rațiunea pentru ca oamenii să poată duce o viață religioasă. Religia există pentru că noi avem rațiune și putere de înțelegere.

Libera noastră voință ne oferă posibilitatea de a-L asculta sau nu pe Dumnezeu. Supunerea este necesară, dar nu poate fi impusă. Ideea că religia este necesară doar pentru că putem obține beneficii de pe urma ei într-o sferă diferită de cea umană, este ilogică. Adevărata religie nu neagă libera voință. Din contră, ne arată că natura a fost creată pentru a ne fi nouă de folos și pentru a ne mări potențialul, subliniind că putem face propriile alegeri folosind libertatea ce provine de la Dumnezeu.

Refuz să cred că religia este o urmare a deficienței rațiunii. Religia își are rădăcinile în credință¹. Deși putem deduce existența Creatorului Universului prin intermediul rațiunii, o asemenea deducție este vulnerabilă. Credința în Dumnezeu este posibilă doar cu ajutorul ghidării unui Profet. Toți Profeții au fost înzestrați cu anumite semne (de exemplu: miracolele) ce confirmă investirea lor de Dumnezeu. Scriptura Divină cu care a fost trimis el umanității este cel mai semnificativ miracol. Noi trebuie să urmăm Cartea, credința și acțiunile Profetului (s.a.a.w.s).

Un Profet nu exercită putere lumească asupra celor care îl urmează. Dimpotrivă, toți Profeții au îndurat suferințe extreme și greutăți. Ei nu au cerut și nu au avut nicio așteptare din partea lumii, deși ar fi putut avea orice își doreau dacă ar fi fost de acord să renunțe la misiunea lor. Profetul Muhammad a experimentat frumusețile și plăcerile spirituale ale Raiului în timpul ascensiunii sale miraculoase către Prezența Divină. Cu toate acestea, el a ales să se întoarcă la oamenii săi și să îndure chinurile și ridiculizarea. El și-a dedicat viața servind umanității în numele lui Dumnezeu și nu s-a bucurat de plăcerile fizice sau spirituale.

Unii ar putea întreba dacă pot avea acces direct la Dumnezeu și astfel să primească Revelația. Acest lucru este imposibil, deoarece doar un suflet pur poate primi Revelația; un individ nu poate avea un suflet pur decât dacă Dumnezeu alege acest lucru și îl înzestrează cu Profeție: „Dumnezeu alege mesageri dintre îngeri și din umanitate”(22:75)². Așa cum Gabriel a fost ales de Dumnezeu pentru a transmite mesajul Lui Mesagerului Său, în același fel i-a ales pe Profeți să predice adevărata religie. Profeții au fost oameni ce prezentau un caracter pur și companionii lor au fost suflete distinse, desemnate să transmită religia generațiilor următoare.

Dacă argumentul că religia există datorită nevoii umanității de a face față evenimentelor dificile și a anumitor fenomene naturale ar avea o bază câtuși de puțină, ne-am aștepta ca acest lucru să se întâmple ocazional. Islamul nu se limitează doar la naștere, moarte, ceremonii de căsătorie sau la rezolvarea unei crize colective sau individuale. Islamul este preocupat de întreaga viață a fiecărui individ și a fiecărei societăți. El ghidează și protejează toate evenimentele zilnice și pe cele care se află sub controlul nostru. Chemarea la rugăciune are loc în timpul unei zile, în fiecare zi și este adresată tuturor, fără criterii bazate pe apartenența la o anumită clasă socială. Această religie nu reprezintă un răspuns la apariția eclipselor, a tunetelor sau a altor fenomene naturale, ci este calea divină transmisă tuturor pentru a putea îmbrățișa credința și a fi capabil să aleagă ce e bun.

Vigoarea și stabilitatea credinței noastre depinde de faptele bune pe care le facem și de venerare. Musulmanii care neglijează obligațiile religioase ajung să facă puțin mai mult decât a vorbi frumos despre anumiți strămoși care au trăit o viață religioasă disciplinată. Credința ce nu este hrănită cu fapte bune și cu venerare, într-un final moare. A ne ruga de cinci ori pe zi înseamnă a ne întări credința și a ne reînnoi pactul cu Dumnezeu. Atâta timp cât Îl venerăm pe Dumnezeu cu o intenție puternică, primim asigurare de la El și astfel ne întărim voința și abilitatea de a ne îndeplini toate obligațiile.

Islamul deține anumite reguli și norme pe care trebuie să le îndeplinim în viața de zi cu zi. De exemplu, musulmanii trebuie să caute acceptul lui Dumnezeu în relația lor cu ceilalți precum și prin rugăciunea formală sau informală. Tranzacțiile comerciale trebuie făcute în acord cu Legea Divină; iată deci un alt element care întărește credința. Făcând asta, musulmanii se supun decretului lui Dumnezeu în acea privință și astfel depășesc propriile lor preferințe lumești. De exemplu, comercianții musulmani trebuie să își informeze șefii asupra oricăror defecte ce le prezintă marfa. Acest lucru va scădea profitul,însă comercianții musulmani vor avea satisfacția ascultării de Dumnezeu și nu îndeplinirea propriilor lor dorințe. Atunci când se roagă, această satisfacție va rezulta în întărirea credinței și dăruinței lor.

O asemenea observare este un mod prin care putem ajunge la Prezența Divină, iar Mesagerul (s.a.a.w.s) ne-a îndemnat să aspirăm la acest sfârșit. Odată, el a relatat o poveste a trei bărbați care, fiind închiși într-o peșteră acoperită cu un mare bolovan, au promis fiecare că vor face câte o faptă bună dacă Dumnezeu le permite să scape cu viață de acolo. Noi nu ne putem asemăna fizic cu Muhammad (s.a.a.w.s), dar putem măcar încerca să ne asemănăm lui la comportament și fapte. Asta înseamnă a-I promite lui Dumnezeu că vom face fapte bune dacă ne protejează împotriva Iadului.

Virtutea islamului constă de asemenea în evitarea păcatelor³. Elementele esențiale ce alcătuiesc unitatea islamului sunt: căutarea virtuții, prin observare sau evitarea ei, rugăciune și aducere aminte, stabilirea justiției și a Legii. O astfel de unitate este integrală, pentru că nicio parte nu are sens fără cealaltă. Credința, venerarea, aducerea aminte de Dumnezeu, exemplul oferit de Profet (s.a.a.w.s) și Legea Divină, acestea sunt elementele vitale, integrale ce alcătuiesc din.

Dumnezeu a creat umanitatea pentru ca oamenii să fie delegații Lui pe Pământ. El este Absolut, Transcendent și Independent de orice lucru; de aceea nu este El cel care are nevoie de venerarea noastră, ci noi suntem cei care trebuie să Îl venerăm. Dumnezeu dorește, după cum este scris în Coran, ca noi să ducem o viață echilibrată. El ne-a oferit o cale bună pentru ca noi să nu pășim pe drumuri greșite, iar dacă reușim să pornim pe această cale (Coranul) ne putem dezvolta astfel potențialul individual și colectiv precum și a ști ce înseamnă umanitatea cu adevărat.

Avem nevoie de religie. Dacă am înțelege cu adevărat ceea ce avem nevoie, am realiza, conștientiza și cultiva dispoziția noastră înnăscută pentru fericirea eternă. Astfel vom slăvi dorința și nevoile noastre: „Doamne, oferă-ne o cale de la care să nu ne abatem.”

Cei mai înțelepți filozofi nu au fost în stare să meargă pe o cale bună, însă musulmanii, oameni obișnuiți și-au trăit viețile plini de demnitate deoarece ei au urmat exemplul Profetului (s.a.a.w.s). Într-adevăr, musulmanii care caută bunăvoința lui Dumnezeu și urmează calea Profetului (s.a.a.w.s.) duc o viață fructuoasă, una care se află în armonie cu natura lor cea mai adâncă precum creaturi responsabile ale lui Dumnezeu.

Religia nu este formulată de unii oameni pentru a-i manipula pe ceilalți. Dumnezeu ne-a transmis religia pentru că așa a voit El, pentru că noi avem nevoie de ea și pentru că nu putem fi considerați oameni adevărați în lipsa ei. Acei care au trecut prin diferite stagii ale experienței religioase sunt demni de fericire eternă și se vor bucura în Viața de Apoi. Mesagerul (s.a.a.w.s) a afirmat: „Așa cum poți distinge calul tău dintr-o turmă datorită semnului de pe capul lui, așa și eu voi distinge oamenii mei în Viața de Apoi după luminarea diferitelor părți ale corpului spălate în wudu.”⁴

Calea Religiei Divine constă în anumite fundamente și ramuri. Fundamentele au fost întotdeauna aceleași pentru toate religiile divine ce au apărut pe acest Pământ, deși ramurile (modul de venerare) au fost diferite. Dumnezeu a oferit oamenilor diferite metode de venerare în concordanță cu condițiile lor sociale și cu capacitățile lor.

De exemplu, credința în Înviere a fost prezentă în toate religiile și a fost de asemenea predicată de Profeți. Dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, religia ar fi fost redusă la a fi un sistem socio-economic sau psihologic de norme și reguli, incapabil de a inspira binele și de a preveni răul. Dacă această credință nu ar fi existat, nu s-ar fi produs nici venerarea lui Dumnezeu sau sacrificiile sincere. Acumulăm multe virtuți dacă credem în următoarele: „Chiar cât un fir de praf, cine a făcut bine, îl voi vedea. Chiar cât un fir de praf, cine a făcut rău, îl voi vedea” (99:7-8). Așteptăm cu nerăbdare momentul în care Îl vom vedea fără niciun văl pe Dumnezeu, dar asta doar dacă urmăm cu strictețe calea Lui.

Odată cu aceste fundamente, Dumnezeu a produs schimbări în Legea Sa abrogând ceea ce s-a întâmplat înainte, însă acest lucru nu înseamnă că El s-a răzgândit, ci mai degrabă acest lucru arată Milostenia Lui ca răspuns la pășirea noastră de la un stagiu al copilăriei (era Profetului Adam) la unul al maturității (era Profetului Muhammad)⁵. Islamul, ultima religie Divină și cea perfecta, va dăinui până în Ziua Judecății. Chiar dacă Scripturile anterioare și Legile și-au menținut puritatea lor originală, acestea nu și-au putut menține și legitimitatea, din moment ce autoritatea lui Dumnezeu asupra lor a fost abrogată de islam.

În concluzie, adevărata religie reprezintă împreunarea Revelațiilor și Legilor Divine prin care noi oamenii am putea simți fericirea în această lume, dar și în cea ce va urma. Pacea și fericirea noastră depind de puterea noastră de a duce o viață religioasă pură, pentru că numai prin religie poate fi observată Legea în toate sferele interioare și exterioare ale existenței noastre. Doar religia face posibil ca noi să merităm Paradisul și viziunea lui Dumnezeu, iar asemenea lucruri sunt peste puterea oricărei civilizații umane, oricât de avansată ar fi.

Supunere, simțuri și rațiune

Mulți oameni întreabă cum este posibil ca islamul, ce presupune supunere în fața lui Dumnezeu, să se afle în strânsă legătură cu simțurile și cu rațiunea. Islamul înseamnă într-adevăr supunere față de Dumnezeu și a exista o strânsă legătură între El, simțuri și rațiune.

Principiile vieții islamice sunt expuse în Coran. Dacă nu s-ar fi aflat în Coran, de unde le-am fi știut? Coranul este revelația necoruptă a realității; tot ce este scris acolo despre Divinitate presupune Profeție, din moment ce doar Profeții Îl pot face pe Cel Divin cunoscut umanității. Asemenea demonstrații fac apel la rațiune și simțuri, precum cele legate de moarte și de înviere. Intuiția noastră a eternității provine de fapt din viața eternă în sine. Dacă nu fi fost așa, cum am fi putut noi intui existența sa, bazându-ne pe cunoștințele și experiențele noastre umane limitate?

Mă voi limita la a explica faptul că toate lucrurile ce au legătură cu credința, în islam, pot fi demonstrate prin rațiune; deși, asemenea explicații reprezintă nimic în comparație cu percepția umană profundă.

Prin definiție, orice faptă ce vine de la Dumnezeu este făcută prin simțuri și rațiune, căci El este Înțeleptul, Atotștiutorul. Trebuie să recunoaștem că lucrările noastre, comparate cu ale Lui, nu au aproape nicio semnificație. Acest Pământ, pe care El ni l-a oferit pentru a trăi, va depăși întotdeauna orice lucru pe care noi l-am putea face pentru a mai adăuga ceva la Creație. Mai bine spus, putem adăuga creației doar lucrurile pe care Dumnezeu ni le permite. Date fiind aceste lucruri, putem deduce că fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu are un anumit scop.

Tot ceea ce observăm în jurul nostru atunci când contemplăm legile Divine atât de evidente în Creația Lui, precum și convingerile noastre interioare, fac imposibilă necredința în existența lui Dumnezeu. Acea credință în El, simțirea Existenței Lui, fie în lumea exterioară, fie în sinele nostru conduc în mod inevitabil la supunere lui Dumnezeu. În acest fel, o cale ce se deplasează de la simțuri la rațiune, își găsește supunerea la El și o astfel de cale presupune o ascultare voită a lui Dumnezeu prin supunerea noastră în fața comenzilor Lui și respectarea interdicțiilor impuse de El.

Dumnezeu are motive bine întemeiate pentru comenzile și interdicțiile ce ni le-a trimis, iar pe unele dintre ele le putem înțelege și singuri.Unul dintre aceste motive este că aceste interdicții sunt pentru binele nostru comun sau individual. Unele beneficii se pot observa ușor: stăpânire de sine și ordine, stabilitate în credință și comuniune. Chiar și modul de a ne ruga este descris dintr-un anumit motiv. Faptul că ne spălăm mâinile înainte și după venerare prezintă beneficii asupra sănătății noastre, dar nu numai. Rugăciunile congregaționale susțin existența comunității. Zakat-ul contribuie semnificativ în a menține balanța dintre cei bogați și cei săraci. Postul este un beneficiu adus sănătății noastre. Ca ultim exemplu, codul penal islamic studiat în lumina simțurilor și a rațiunii duce la supunere celui Atotputernic, Înțelept. În ceea ce privește pelerinajul (hajj), Coranul îl prezintă astfel: „Oamenii care pot face drumul trebuie să meargă în pelerinaj la Casă” (3:97). Respectarea acestei comenzi este de asemenea un act de supunere, iar cei care fac acest lucru pot simți experiența hajj-ului ce îi face să contempleze beneficiile sale: o conferință mondială a tuturor musulmanilor, o ocazie pentru noi de a fi împreună de dragul lui Dumnezeu, liberi de orice discriminare umană și deci artificială bazată pe rasă, sex, culoare sau nivel al educației.

Fie că plecăm de la un act de supunere și folosirea simțurilor și rațiunii, sau folosim rațiunea și simțurile pentru ca apoi să ajungem la supunere, islamul este bazat pe simțuri, rațiune și supunere.

1. Credința în islam se bazează pe convingere spirituală și rațională ce presupun gândire, raționament, căutare și verificare. Oamenii își pot baza credința inițială doar prin imitarea celorlalți, dar nu pot rămâne la cel stagiu dacă vor să fie credincioși adevărați. Coranul conține mai mult de 700 versete ce îndeamnă oamenii să studieze fenomenele naturale, să gândească, să raționeze, să reflecteze, să studieze și să verifice. Multe dintre aceste versete se finalizează cu fraze ca: „O, voi oameni, folosiți-vă rațiunea, gândirea; reflectați, studiați”. Coranul descrie necredincioșii ca oameni fără intelect, incapabili de a gândi, de a-și folosi văzul sau auzul. Primul verset revelat Profetului a fost: „Citește în numele Domnului tău” (96:1), fapt ce indică clar că credința unei persoane nu poate fi oarbă.
2. Potrivit islamului, doar bărbații pot fi Profeți sau Mesageri. Motivele sunt date în capitolul despre Profet și Profetism.
3. Islamul definește păcatul ca fiind ceva oprit de la Dumnezeu. Cele mai bine știute și bine de evitat sunt: alcoolul, drogurile, carnea de porc, relațiile sexuale în afara căsătoriei și interesele.
4. Bukhari, Wudu ', 3; Muslim, Taharah, 34, 35; Ibn Hanbal, Musnad, 2:334,362,400,523.
5. Musannaf, 11:428.

Tweet

Whatsapp