Toate argumentele tradiționale pentru existența lui Dumnezeu

Totul este contingent, pentru că este la fel de posibil ca ele să existe sau să nu existe. Orice poate exista oricând și oriunde, sub orice formă și cu orice caracter. Nimic și nimeni nu are un rol în determinarea modului, timpului și locului în care acesta apare, a caracterului și a caracteristicilor sale. Deci, trebuie să existe o putere care să aleagă între existența unui lucru și inexistența acestuia, care îi conferă caracteristici unice. Această putere trebuie să fie infinită, să aibă voință absolută și cunoaștere completă. În mod necesar, este Dumnezeu.

Totul se schimba. Prin urmare, este inclus în timp și spațiu, ceea ce înseamnă că are un început și un final. Ceva ce are un început are nevoie de ceva fără de-nceput pentru a îl face să existe, pentru că nu se poate crea singur, deoarece aceasta ar însemna un infinit regres al creatorilor. Deoarece rațiunea nu poate accepta o astfel de situație, este necesar un creator care este nemărginit de auto-existent, auto-suficient și imun la schimbare. Acest creator adevărat este Dumnezeu.

Viața este o enigmă (oamenii de știință nu o pot explica în cauze materiale sau să îi descopere originea) și transparentă (având putere creativă). Având în vedere acest lucru, viața declară: „Dumnezeu m-a creat.”

Tot ceea ce există, și Universul ca un întreg, dau dovadă de o armonie și o ordine extraordinară în interiorul lor, dar și în relațiile dintre ele. Existența unei părți are nevoie de existența întregului, iar întregul are nevoie de existența tuturor părților pentru propria sa existență. De exemplu, o celulă deformată poate distruge întregul corp. În acelaș mod, pentru a supraviețui, o rodie are nevoie simultan de existența aerului, apei, a solului și a soarelui, toate într-o stare de colaborare și cooperare, precum și cooperarea reciprocă și echilibrată a acestora. Această armonie și cooperare arată prezența un creator al ordinii, care cunoaște relațiile și caracteristicile tuturor lucrurilor și care poate ordona totul. Creatorul ordinii este Dumnezeu.

Toate creațiile sunt de o artă copleșitoare, de o valoare orbitoare. Însă, acestea sunt aduse la viață, în forma în care le vedem, cu multă ușurință și viteză. În plus, creația este împărțită în nenumărate familii, genuri, specii și chiar și grupuri mai mici, fiecare dintre ele existând din abundență. În ciuda acestui lucru, nu vedem decât ordine, artă și ușurință în creație. Aceasta este dovada existenței cuiva cu putere și cunoaștere absolute, care este Dumnezeu.

Orice a fost creat are un scop. Să luăm ecologia de exemplu. Totul, oricât ar părea de nesemnificativ, are un rol și un scop semnificativ. Lanțul creației până la om, ultima sa verigă, este îndreptat în mod clar spre un scop final. Scop unui pom fructifer este de a da roade, iar întreaga lor viață este îndreptată spre acest scop. În același fel, „copacul creației” produce omenirea ca fiind fructul final și unul complet. Nimic nu este zadarnic. Mai degrabă, fiecare element, activitate și eveniment are multe scopuri. Acest lucru are nevoie de cineva înțelept care urmărește anumite scopuri în creație. Din moment ce numai omenirea poate înțelege acele scopuri, înțelepciunea și intenția în creație trebuie să indice neapărat spre Dumnezeu.

Nicio ființă vie, dar nici cele cele care nu sunt vii, nu își poate satisface singure aproape niciuna dintre propriile nevoi. De exemplu, universul poate funționa și să reziste numai prin legi universale precum creșterea și reproducerea, gravitația și respingerea. Dar aceste așa-numite „legi naturale” nu au o existență exterioară, vizibilă sau materială; ele sunt nominale. Cum poate ceva nominal, complet lipsit de cunoaștere și de conștiință, să fie responsabil pentru o creație miraculoasă care are nevoie de o putere și o cunoaștere absolute, înțelepciune, alegere și preferință? Deci, cine are toate aceste atribute a stabilit aceste „legi naturale” și le folosește ca văl pentru a-și acoperi activitatea cu un anumit scop.

Pentru a supraviețui, plantele au nevoie de aer și apă, precum și căldură și lumină. Pot ele să își îndeplinească singure propriile nevoi? Nevoile oamenilor sunt infinite. Din fericire, de toate nevoile noastre esențiale, de la începutul vieții noastre din uter până la moarte, se ocupă cineva capabil să le îndeplinească și care alege să facă acest lucru. Când venim pe această lume, găsim totul pregătit pentru a ne satisface toate nevoile simțurilor, mentale și spirituale. Acest lucru arată în mod clar că cel care este infinit de milostiv și le cunoaște pe toate asigură cele necesare tuturor ființelor create în cel mai extraordinar mod și face ca toate lucrurile să colaboreze în acest scop.

Toate lucrurile din univers, neținând cont de distanță, se ajută reciproc. Această asistență reciprocă este atât de cuprinzătoare încât, de exemplu, aproape toate lucrurile, printre care aerul și apa, focul și pământul, soarele și cerul ne ajută într-o manieră extraordinar de ordonată. Celulele, membrele și sistemele din corpurile noastre lucrează împreună pentru a ne menține în viață. Pământul și aerul, apa și căldura și bacteriile cooperează pentru a aduce beneficii plantelor. Astfel de activități, ale ființelor fără conștiință, care demonstrează cunoștințe și scop conștient, arată existența cuiva care aranjează totul într-un mod miraculos. Acesta este Dumnezeu.

Înainte ca omenirea să înceapă să suprapolueze aerul, apa și solul, lumea naturală a fost curățată și purificată continuu. Chiar și acum, în multe regiuni, ea își păstrează în continuare puritatea inițială, mai ales în locuri în care viața modernă nu a fost adoptată. Te-ai întrebat vreodată de ce natura este atât de curată? De ce pădurile sunt atât de curate, deși multe animale mor acolo în fiecare zi? Dacă toate muștele născute în timpul verii ar supraviețui, Pământul ar fi acoperit complet cu rânduri de muște moarte. Nimic nu este irosit în natură, căci fiecare moarte este începutul unei noi vieți. De exemplu, un corp mort se descompune și intră în sol. Ființele mor și sunt reînviate în plante; plantele mor în stomacurile animalelor și al oamenilor și sunt ridicate la un nivel mai înalt de viață. Acest ciclu de moarte și renaștere este unul care păstrează universul curat și pur. Bacteriile și insectele, vântul și ploaia, găurile negre și oxigenul din corpuri organice, toate acestea susțin puritatea universului. Această puritate arată către cineva care este cu totul sfânt, ale cărui atribute includ curățenia și puritatea.

Numeroși oameni au trăit de când au fost creați Adam și Eva. În ciuda originii comune – un spermatozoid și un ovul, formate din aceleași alimente consumate de părinți – și compuse din aceleași structuri, elemente sau organisme, fiecare persoană are o imagine unică. Știința nu poate explica această unicitate miraculoasă. Nu poate fi explicată prin ADN sau cromozomi, deoarece această diferență este prezentă încă de la prima diferențiere a indivizilor din lume. Mai mult decât atât, această diferență nu este doar în înfățișare. Toți oamenii sunt unici când vine vorba de caracter, dorință, ambiție, abilitate și multe altele. În timp ce membrii diferitelor specii de animale sunt aproape la fel și nu prezintă nicio diferență în comportament, fiecare om este ca o specie diferită care are propria sa lume în lumea largă a omenirii. Acest lucru este o dovadă clară de existență a cuiva cu o putere de alegere complet liberă și o cunoaștere cuprinzătoare: Dumnezeu.Avem nevoie de aproximativ 15 ani pentru a ne putea conduce viața și pentru a înțelege ce este bun și ce este rău. Dar multe animale au astfel de abilitate foarte repede după ce se nasc. De exemplu, puii de rață pot înota în momentul în care ies din ouă, iar furnicile încep să săpare cuiburi în pământ imediat ce ies din cocon. Albinele și păianjenii învață repede cum să-și facă propriile faguri și pânze, care sunt opere extraordinare pe care noi nu le putem reproduce. Cine învață tinerii țipari ce se nasc în apele din Europa să-și găsească drumul spre casa lor din Pacific? Nu este migrația păsărilor încă un mister? Ce explicație pot avea astfel de fapte uluitoare alta decât că li se oferă învățătură și îndrumare de către cel care știe totul și a aranjat universul și locuitorii săi astfel încât fiecare creatură să își poată trăi viața?

În ciuda progreselor științifice însemnate, încă nu avem o explicație a vieții. Viața este darul Celui Etern, care „suflă” suflet în fiecare embrion. Știm foarte puțin despre compoziția spiritului și relația sa cu trupul, dar neștiința noastră nu înseamnă că spiritul nu există. Spiritul este trimis aici pentru a fi perfecționat și pentru a dobândi o stare potrivită pentru Viața de Apoi.

Conștiința noastră este centrul înclinațiilor noastre spre bine și rău. Toată lumea simte această conștiință ocazional, iar majoritatea oamenilor sunt înclinați să se întoarcă la Dumnezeu în anumite momente. Pentru noi, această înclinație și credința în El sunt intrinseci. Chiar dacă respingem în mod conștient existența lui Dumnezeu, credința noastră inconștientă în El se manifestă ocazional. Coranul menționează acest lucru în mai multe versete:

El este cel care vă permite să călătoriți pe pământ și pe mare; și când vă aflați în corabie, vapoarele alergând cu un vânt favorabil și se bucură în ea, vine pe ele un vânt puternic, valuri venind pe ele din toate părțile, și ei cred că sunt înconjurate. Atunci ei strigă către Dumnezeu, făcându-și credința pură doar pentru El (spunând): „Dacă ne eliberați de aceste lucruri, vom fi cu adevărat recunoscători”. (10:22)

Și i-a fãcut pe ei fărâme , afarã de cel mai mare dintre ei, astfel încât sã se întoarcã spre el. Au zis ei: „Cine a făcut aceasta cu zeii noștri? El este, neîndoielnic, dintre cei nelegiuiți!” Au zis [unii]: „Am auzit un fecior pomenindu-i pe ei. El se cheamã Avraam”. Au zis: „Aduceți-l dinaintea oamenilor pentru ca ei să facã mãrturie!” Au zis [atunci]: „Tu ai făcut aceasta cu zeii noștri, Avraam?” A răspuns el: „Ba a fãcut-o cel mai mare dintre ei, acesta! Întrebați-i, dacă ei pot cuvânta!” Atunci s-au întors la sufletele lor și au zis: „Așadar, voi sunteți cei nelegiuiți!” Apoi au întors capetele lor [zicând]: „Tu știi prea bine că aceștia nu vorbesc!” Și a zis el : „Dar oare voi vă închinați, în loc de Dumnezeu, la ceva care nu vã este de niciun folos și nici nu vă poate face nimic rău? Of! pentru voi și pentru ceea ce adorați în locul lui Dumnezeu! Oare voi nu pricepeți?” Au zis: „Ardeți-l și ajutați-i pe zeii voștri, dacă voi vreți sã faceți [ceva pentru ei]!”

Deci, spiritul și conștiința umană sunt un argument puternic pentru a susține existența unui singur Dumnezeu.

În mod natural, oamenii sunt predispuși dispuși la bunătate și la frumusețe, virtute și valori morale și sunt se opun răului și urâtului. Prin urmare, dacă nu suntem corupți de factori și condiții externe, căutăm în mod natural valori bune și morale universale. Acestea sunt până la urmă aceleași virtuți și valori morale susținute de toate religiile divine revelate. Ca martor al istoriei, omenirea a avut întotdeauna un fel de religie. Așa cum niciun alt sistem nu a înlocuit religia în viața umană, Profeții și oamenii religioși ne-au influențat întotdeauna cel mai mult și ne-au lăsat urme de neșters. Aceasta este o altă dovadă incontestabilă pentru existența unui singur Dumnezeu.

Avem intuiții și emoții care reprezintă mesaje de pe tărâmuri imateriale. Dintre acestea, intuiția eternității ne stârnește o dorință pentru veșnicie, pe care ne străduim să o realizăm în diferite moduri. Cu toate acestea, această dorință se poate realiza numai prin credința față de Cel Etern și slăvirea Lui, a celui care a inspirat-o. Adevărata fericire umană constă în satisfacerea acestei dorințe pentru eternitate.

Dacă vin la noi câțiva mincinoși și ne spun aceleași lucruri, noi, în absența unor informații de încredere, s-ar putea să îi credem. Dar când există zeci de mii de profeți care nu au mințit, sute de mii de sfinți și milioane de credincioși care au a acceptat adevărul ca fiind cel mai important pilon al credinței, iar ei sunt de acord cu existența lui Dumnezeu, este oare îndreptățit să respingem mărturia lor și să acceptăm părerile personale ale câtorva mincinoși?

Dovada originii divine a Coranului este de asemenea dovadă a existenței lui Dumnezeu.¹ Coranul ne învață, concentrându-se și punând mare accent, ca Vechiul și Noul Testament al Bibliei, pe existența unui singur Dumnezeu. În plus, au fost trimiși zeci de mii de Profeți pentru a îndruma omenirea spre adevăr. Toți au fost recunoscuți pentru sinceritatea lor și pentru alte virtuți demne de laudă și au acordat prioritate predicării existenței și unicității lui Dumnezeu.

Argumente pentru unitatea divină²

Tot ce există demonstrează unitatea lui Dumnezeu. De exemplu, din nenumăratele argumente pentru existența și unitatea Lui, să luăm viața de exemplu: El face totul dintr-un singur lucru și face un lucru din mai multe lucruri. El crează nenumăratele membre ale unui animal și sistemele corpului său dintr-un lichid ce transportă „sămânța” și apă. Cel care poate face acest lucru trebuie să fie Cel Atotputernic Absolut. Cel care transformă cu o ordine perfectă toate substanțele conținute în nenumărate tipuri de alimente vegetale sau animale în organisme și părți ale corpului, țesând din ele o piele unică pentru fiecare, este cu siguranță cineva Atotputernic și Atotcunoscător.

Aerul îî demonstrază Unitatea. Este un dirijor minunat, ce gestionează nenumărate sunete, voci, imagini și multe alte lucruri simultan, fără vreo confuzie și fără ca ele să se deranjeze unele pe altele. Aceasta arată că există Unul, fără egal, care a creat, controlează și administrează toate lucrurile conform Înțelepciunii Lui.

Universul seamănă cu un copac care a crescut de la o sămânță care conține un sistem cuprinzător pentru ciclul său de viață. Totul este strâns legat. De exempl: o particulă din pupila ochiului are conexiuni cu ochii și îndatoriri față de acesta, precum și cu capul; puterile de reproducere, atracție și respingere; venele și arterele; nervii motori și senzoriali prin care circulă sângele și administrează tot corpul; și cu restul corpului. Acest lucru arată în mod clar că întregul corp, incluzând fiecare particulă, este opera unui Cel Etern, Atotputernic și operează sub comanda Sa.

O moleculă de aer poate ajunge la orice floare sau fruct și poate „lucra” în ea. Dacă această moleculă rătăcitoare nu ar fi stăpânită și nu s-ar supune comenzii Atotputernicului Absolut, ar fi trebuit să cunoască toate sistemele și structurile tuturor florilor și fructelor, modul în care sunt formate, până la liniile lor periferice. Astfel, această moleculă de aer demonstrează unitatea divină ca un soare, precum și  omologii săi în lumină, sol și apă. Și, după cum știm, știința spune că și cărămizile sunt hidrogen, oxigen, carbon și azot.

Semințele tuturor plantelor cu flori și fructe sunt compuse din hidrogen, oxigen, carbon și azot. Ele diferă numai datorită sistemului cu care au fost înzestrate de Destinul Divin. Dacă punem mai multe tipuri de semințe într-un ghiveci plin de pământ care își are propriile elemente caracteristice, fiecare plantă își va îmbrățișa aspectul și forma unice. Ar fi o problemă destul de mare dacă particulele lor nu ar fi stăpânite și controlate de cineva care cunoaște trăsăturile, structurile, ciclurile și condițiile vieții sale, de Cel care oferă totul cu ceea ce este potrivit și necesar pentru ea, către Cine orice se supune fără a opune rezistență.

Pur și simplu, fără implicarea lui Dumnezeu, fiecare particulă de pământ ar trebui să conțină „fabrici imateriale” care oferă viață viitoare plantelor. De asemenea, ar trebui să aibă la fel de multe ateliere câte plante cu flori și fructe, astfel încât fiecare să poată crea fiecare element unic. Sau, ca fiecare plantă să aibă o știință și putere cuprinzătoare, astfel încât să se poată crea singură. De aceea, în absența unui singur Dumnezeu, ar trebui să existe atât de multe zeități câte particulele de pământ. O astfel de credință este imposibil de susținut.

Fiecare particulă conține alți doi martori adevărați ai existenței și unității necesare Creatorului. În primul rând, o particulă poate efectua multe activități importante, deși este absolut lipsită de putere. În al doilea rând, acționând în conformitate cu ordinea universală, fiecare particulă prezintă o conștiință universală, deși nu are viață. Fiecare particulă mărturisește prin propria neputință existența esențială a Celui Atotputernic Absolut, prin acționarea în conformitate cu ordinea universală a Unității Sale.

Fiecare persoană este un univers în miniatură, un fruct al arborelui creației sau al universului și o sămânță a acestei lumi, pentru că fiecare dintre noi conținem mostre ale celor mai multe specii vii. Este ca și cum fiecare persoană ar fi o picătură distilată din univers, având echilibrul cel mai subtil și mai sensibil. Pentru a crea o astfel de ființă vie și a fi Domnul ei trebuie să ai un control total asupra Universului.

Având în vedere acest lucru, înțelegem că următoarele lucruri reprezintă mărci unice pentru Creatorul tuturor lucrurilor, Stăpânul Miestuos al universului: făcând o albină un mic indice al celor mai multe lucruri; înscriind majoritatea trăsăturilor universului la om; inclusiv programul pentru ciclul de viață al smochinului într-o mică sămânță de smochină; arătând lucrările tuturor Numelor Divine prezente în univers în inima omului; și înregistând în mintea noastră informații suficiente pentru a umple o bibliotecă, precum și un indice detaliat al tuturor evenimentelor din univers.

Toată viața este o simfonie a ajutorului reciproc. La fel ca membrele și organele corpului, sistemele și celulele, toate părțile universului se sprijină și se ajută reciproc. De exemplu, aerul și apa, solul și soarele, lucrează împreună pentru ca un singur măr să poată crește. La fel ca secțiunile unei fabrici sau cărămizile unui palat, ființele se sprijină și se ajută reciproc și cooperează pentru a satisface nevoile celorlalți în ordine perfectă. Fiecare face eforturi pentru a ajuta ființele. Componente ale pământului ajută plantele să înmulțească și să supraviețuiască. Cele mai multe amimale trăiesc hrănindu-se cu plante, iar oamenii trăiesc hrănindu-se cu plante și animale. Prin urmare, componentele constituie fundamentul constituției fizice unei ființe vii.

Supunându-se aceastei reguli de ajutor reciproc, care se aplică în tot Universul – de la soare și lună, noaptea și ziua, iarna și vara, la plantele care ajută animalele înfometate și aflate la nevoie, animalele care ajută oamenii, substanțele nutritive care ajută sugarii, fructele și particulele de mâncare care ajută celulele corpului – demonstrează că toate acționează prin puterea unui singur cel mai Minunat Binefăcător și la comanda unui singur Întreținător, cel mai Înțelept.

Providența universală și favoarea acestei înțelepciuni universale sunt evidente în creația intenționată a tuturor lucrurilor. Acest lucru, alături de mila înțelegătoare a providenței și de susținerea universală cerută de această îndurare pentru a oferi tuturor ființelor vii hrană, formează o pecete a unității divine, atât de strălucitoare încât oricine o poate vedea și înțelege.

Toate ființele, în special cele care sunt vii, trebuie să-și satisfacă necesitățile și nevoile de a rămâne în viață. Acest lucru este adevărat dacă ființa în cauză este universală sau particulară, persoană sau aparține vreunei specii. Dar ei nu își pot satisface nici cea mai mică nevoie. Mai degrabă, toate cerințele lor sunt îndeplinite într-un mod neașteptat și dintr-un loc neașteptat, cu o ordine și la momentul perfect, într-un mod potrivit și cu o înțelepciune perfectă. Toate acestea arată existența unui Îngrijitor Înțelept al Măreției, Milosul Furnizorul de Îndurare.

Să luăm soarele de exemplu. De la planete până la picături de apă, fragmente de sticlă și fulgi de zăpadă strălucitoare, se observă un efect radiant special asupra soarelui. Dacă nu sunteți de acord că micii sori  văzuți în aceste nenumărate lucruri sunt doar reflecții, trebuie să acceptați existența unui soare în fiecare picătură de apă, fragment de sticlă și obiect transparent îndreptat spre lumina soarelui. Nu este asta absurd?

Dacă astfel de imagini sau reflecții nu sunt atribuite soarelui, trebuie să acceptați existența a nenumărați sori în locul unui singur soare. Este acesta un lucru logic? În același mod, dacă totul nu este atribuit unui singur Dumnezeu, Cel Atotputernic Absolut, trebuie să acceptați că există tot atâtea zeități câte particulele din univers. Cum puteți să credeți acest lucru?

În timpul primăverii și verii, Dumnezeu aduce la viață nenumărate specii de plante și animale, fiecare membru fiind unic. Procesul este ordonat astfel încât să nu existe nicio confuzie în ciuda amestecării nelimitate. El „înscrie” pe fața pământului membrii individuali ai nenumăratelor specii fără a face vreo greșeală sau neatenție, fără defecte sau deficiențe. Totul se face într-o manieră foarte bine echilibrată, bine proporționată, bine ordonată și perfectă. Acest lucru arată către Marețul, Atotputernicul perfecțiunii, Înțeleptul grației și frumuseții, Cel cu Putere infinită, Cunoaștere cuprinzătoare și Voință capabilă să guverneze universul.

Să ne gândim la ce se întâmplă primăvara și vara. Măsura activității divine în acele anotimpuri este absolut miraculoasă în ceea ce privește întinderea, viteza și liberalitatea, precum și în ceea ce privește generozitatea și ordinea, frumusețea și creația. Doar Unul, cu o cunoaștere infinită și o putere fără limite, poate deține o astfel de „pecete”. Această pecete aparține cu siguranță celui care este pretutindeni, deși El nu este nicăieri, prezent peste tot și văzând tot. Nimic nu este ascuns sau dificil pentru El, iar particulele și stelele sunt egale cu puterea Lui.

Semințele sădite pe un câmp înseamnă că atât câmpul cât și semințele aparțin proprietarului. De asemenea, elementele fundamentale vieții (de exemplu aerul, apa și solul) sunt universale și prezente peste tot în ciuda simplității și naturii lor. Plantele și animalele se găsesc pretutindeni, în ciuda naturii lor asemănătoare în raport cu diversele condiții de viață.

Toate acestea sunt controlate de un singur făptuitor de miracol. Fiecare floare, fruct și animal este o ștampilă, un sigiliu sau o semnătură a acelui Creator. Ori de câte ori se găsesc, fiecare decară în graiul său propriu: „Cel al cărui timbru îl purtam a creat acest loc. Cel al cărui sigiliu îl port este proprietarul acestui loc. Cel al cărei semnătură o arăt, a țesat acest pământ.” Cu alte cuvinte, numai cel care stăpânește toate elementele cu puterea Sa poate să dețină și să susțină și cele mai mici creaturi. Oricine poate vedea că numai Cel care exercită Puterea asupra tuturor plantelor și animalelor poate să dețină, să susțină și să guverneze chiar și pe cele mai simple dintre ele.

Într-adevăr, în limbajul asemănării cu alți indivizi, fiecare ființă spune: „Doar cineva careeste stăpânul speciei mele poate fi stăpânul meu.” În limba răspândită pe planetă dintre alte specii, fiecare specie spune: „Doar cel care este stăpânul planetei poate să ne fi stăpân.” În limbajul lucurilor legate de soare și de relațiile sale reciproce cu Cerurile, Pământul și celelalte planete spun: „Doar acela care este stăpânul tuturor acestor lucruri mă poate stăpâni.” Dacă merele ar fi fost conștiente și cineva ar spune unuia dintre dintre ele: „Tu ești opera mele de artă”, acel măr va răspunde: „Fii liniștit! Dacă poți crea toate merele, mai degrabă dacă poți controla liber toți copacii fructiferi de pe această planetă și toate darurile Celui Milostiv ce vin grămadă din visteria milei, numai atunci puteți pretinde că sunteți stăpânul meu.”

Deoarece fiecare fruct depinde de o lege de creștere dintr-un centru, este la fel de ușor și ieftin să producă unul sau mai multe fructe. Cu alte cuvinte, pentru ca mai multe centre să producă un singur fruct, ar fi la fel de greu și costisitor ca echiparea arborelui, iar pentru a produce echipamentul necesar pentru un soldat ar fi nevoie de toate fabricile pentru o armată. Ideea este clară: atunci când un singur rezultat legat de numeroși indivizi depinde de mai multe centre, există la fel de multe greutăți câte persoanele implicate. De aceea, ușurința extraordinară ce poate fi observată la toate speciile provine din unitate.

Corespondența și asemănările în ceea ce privește trăsăturile și formele de bază văzute la toți membrii unei specii și în toate diviziunile unui gen, dovedește că acestea sunt o lucrare a unui singur Creator, deoarece sunt „inscripționate” cu același pix și poartă aceleași sigiliu. Ușurința absolută cu care apar înseamnă că este necesar și inevitabil ca acestea să fie lucrarea unui singur Creator. În caz contrar, ar fi atât de greu să le aducem la viață încât genul și speciile despre care vorbim nu ar exista.

În concluzie: Când sunt atribuite lui Dumnezeu, Cel Atotputernic, toate lucrurile devin la fel de ușoare ca și cum ar fi unul singur; când este pus pe seama cauzelor, un lucru devine la fel de dificil ca toate lucrurile. Ca rezultat, în univers observăm o extraordinara ușurință și lipsă de efort, precum și abundența nesfârșită, poartă amprenta unității. Dacă aceste fructe abundente și obținute fără mari eforturi nu erau deținute de Stăpânul Unității, nu le-am fi putut cumpăra, chiar dacă am fi plătit toată lumea. Cum putem plăti pentru cooperarea conștientă și intenționată a solului și a aerului, a apei și a luminii solare, a căldurii soarelui și a semințelor și a multor altor lucruri care fac posibilă existența unei rodii? Toți acești factori sunt inconștienți și controlați de un singur creator, care este Atotputernicul Dumnezeu. Costul unei singure rodii sau al oricărui alt fruct este întregul univers.

Viața, care dovedește harul divin, este un argument și o dovadă a unității divine, precum și un fel de manifestare a acesteia. Moartea, care dovedește măreția divină, este un argument și dovadă pentru unitatea divină.

De exemplu, bulele de pe suprafața unui râu arată imaginea, lumina și reflexia soarelui, la fel ca toate obiectele transparente. Aceste fapte demonstrează existența soarelui. În ciuda dispariției ocazionale a bulelor (de exemplu, când trec sub un pod), continuarea splendidă a manifestărilor soarelui și afișarea neîntreruptă a luminii pe bule succesive demonstrează că imaginile soarelui (care apar, dispar și sunt reînnoite) provin dintr-un soare permanent prezent, arătându-se din înălțime. Prin urmare, apariția acestor bule spumante demonstrează existența soarelui, iar dispariția lor afișează continuitatea și unitatea.

În același fel, ființele stau dovadă continuu prin existența și viața lor prezența necesară și unitatea ființei existentă. Ei mărturisesc despre unitatea Sa, veșnicia și permanența prin căderea și moartea lor. Frumoase, delicate creaturi care sunt reînnoite și recrutate, împreună cu alternanța zilei și a nopții, precum și anotimpurile și trecerea timpului arată existența, unitatea și permanența Celui Înalt, veșnic, cu o continuă expunere a frumuseții. Căderea și moartea lor, împreună cu cauzele aparente ale vieții lor, demonstrează că motivele (materiale sau naturale) sunt numai voaluri. Acest lucru dovedește în mod decisiv că aceste arte, inscripții și manifestări sunt artele mereu reînnoite, schimbarea inscripțiilor și oglinzile în mișcare ale Celui Frumos.

Evident, designul perfect și împodobirea unui palat perfect sunt actele perfecte ale unui maestru constructor. Astfel începe urmatoarea serie de relatii: acțiunile perfecte arata numele perfecte ale constructorului (care precizează rangul său), care arata atributele perfecte ale constructorului (originea artei sale), care arată capacitățile perfecte ale masterului și capacitatea esențială, care arată perfecțiunea naturii esențiale a maestrului.

În același mod, faptele și arta fără greșeală din toate ființele bine ordonate indică actele perfecte ale unui Creator eficient și puternic. Astfel de gesturi perfecte arată spre numele perfecte ale Mărețului Creator, iar acestea sunt dovezi ale atributelor perfecte ale Celui Măreț cunoscut după Numele Sale. Acest lucru subliniază și stă ca dovadă a perfecțiunii puterii sale esențiale și calității sale ca Cel Perfect descris de acele atribute, fiind dovadă a perfecțiunii celui care are aceste puteri și calități încât toate tipurile de perfecțiune din univers reprezintă Perfecțiunea Sa, indicii ale Splendorii Sale și aluzii la Frumusețea Sa. Sunt doar umbre difuze, slabe în comparație cu Perfecțiunea Sa reală.

1. M. Fethullah Gülen, „Întrebări despre islam în epoca modernă”, London: Truestar, 1993), 53-97.
2. Adaptată după a doua parte a operei lui Said Nursi „Cuvintele”, „Cel de-al douăzeci și doilea cuvânt” (Izmir, Turkey: Kaynak, 1997)