Copiii

Dainuirea unei naţiuni depinde de capacitatea ei de a educa noile generaţii, de le trezi spiritul şi conştiinţa naţională, precum şi de a le desăvârşi mintea. Dacă o naţiune nu poate creşte generaţii desăvârşite, cărora să le poată încredința viitorul,acesta va fi cu siguranţă unul întunecat. Principala responsabilitate în a creşte astfel de generaţii le revine, fără îndoială, părinţilor.

Adam, primul bărbat, şi Eva, prima femeie, au fost creaţi împreună, chiar la începutul al existenţei umane. Aceasta ne arată caracterul natural al căsniciei. Scopul cel mai important al acestei stări naturale este reproducerea. O căsnicie întemeiată pe alte scopuri decât creşterea unor noi generaţii este doar aventură şi vremelnică disctracţie. Copiii care vin pe lume într-o astfel de căsnicie sunt nefericitele roade ale unor trăiri trecătoare.

Generaţiile vin şi pleacă. Reprezentanţii lor care ating un nivel înalt de spiritualitate pot fi consideraţi oameni. Cei care, prin lipsă de educaţie, nu îşi dezvoltă capacităţile spirituale nu merită să poarte acest nume. Sunt doar ciudate creaturi, deşi coboară din Adam. Iar părinţii lor, cărora le sunt o povară, sunt de compătimit pentru nenorocul de a-i fi crescut.

Părinţii care îşi încurajează copiii să-şi dezvolte capacităţile şi să devină folositori lor înşine şi comunităţii dăruiesc naţiunii un nou stâlp de susţinere trainică. Din contră, cei care nu cultivă sentimentele umane ale propriilor copii aruncă un cuib de scorpioni în sânul comunităţii.

Părinţii au un drept asupra copiilor lor atâta vreme cât îi educă şi îi înzestrează cu virtuţi. Nu pot pretinde vreun astfel de drept atunci când îi neglijează. Ca să nu mai vorbim despre acei părinţii care îşi obişnuiesc copiii cu răutatea şi necuviinţa, şi-i fac să se îndepărteze de umanitate.

Voi, care aduceţi copii pe lume, ridicaţi-i spre tărâmurile de dincolo de Ceruri. Aşa cum vă îngrijiţi de sănătatea trupurilor lor, îngrijiţi-vă şi de viaţa lor spirituală. Fie-vă milă şi salvaţi-i pe aceşti nevinovaţi lipsiţi de apărare. Nu lăsaţi vieţile să li se irosească.

Copacii bine curăţaţi cresc mai frumos şi dau mai multe roade. Dacă nu sunt curăţaţi aşa cum se cuvine, se sfrijesc şi se usucă. Oare omul, cu multiplele lui înzestrări şi capacităţi, nu merită aceeaşi grijă pe care o arăţi unui simplu copac?

Nu te căsători de dragul veşmântului sau al bunăstării sau al frumuseţii exterioare. Căsătoreşte-te de dragul frumuseţii spirituale, al cinstei şi moralităţii, al virtuţii şi caracterului.

Dacă un cuplu vrea să se despartă, motivele cele mai înţelepte nu sunt de niciun ajutor pentru cei care nu s-au căsătorit din bune motive. Important este nu să scapi cât mai întreg din vâlvătaia de acasă, ci să nu laşi să se aprindă o asemenea vălvătaie.

Orice uniune care se face în numele căsătoriei, dar fără gândire temeinică, lasă în urmă văduve înlăcrimate, orfani şi răni în sufletul familiei.

Naţiunile se sprijină pe familie şi pe individ. Dacă familia este bună, atunci naţiunea este bună, iar dacă familia este rău clădită, şi naţiunea este rău clădită. Cei care vor binele naţiunii ar trebui mai întâi să se uite la propriul lor cămin!

Familia este o mică naţiune, iar naţiunea este o familie mai mare. Cine ştie să-şi gospodărească bine căminul şi să şi-i ridice pe ai săi la un înalt nivel de umanitate poate cu uşurinţă să conducă şi o organizaţie mare.

Ce este drept este bine plăcut şi cinstit, chiar dacă pierde, iar ce este nedrept este detestabil şi urât, chiar dacă câştigă.

Ce este drept este şi frumos prin natura sa, iar cel care este drept este şi plăcut. Chiar şi căzută în noroi, dreptatea rămâne la fel de curată şi adevărată; chiar şi unsă cu mosc, nedreptatea rămâne la fel de murdară şi de respingătoare.

Culoarea şi forma se schimbă, însă nu şi esenţa. Un nume şi un titlu se schimbă, dar nu şi caracterul. Mulţi s-au lăsat şi încă se mai lasă păcăliţi de astfel de prefaceri.

Cei care îi asupresc pe cei slabi sunt înfrânţi, chiar dacă au învins. Cei care sunt drepţi sunt învingători, chiar dacă au pierdut.

Unele căsătorii, bazate pe logică şi judecată, se fac prin căutarea refugiului în Dumnezeu. Caracterul lor este atât de sacru încât, pe durata întregii vieţi, sunt ca o şcoală, iar „elevii” lor, o garanţie a dăinuirii naţiunii.

Scopul căsătoriei nu este plăcerea. Este întemeierea unei familii, asigurarea viitorului şi dăinuirii naţiunii, eliberarea omului de orice gând sau sentiment nestatornic şi îmblânzirea dorinţelor trupului. Ca multe alte lucruri care se leagă de natura noastră înnăscută, dată de Dumnezeu, plăcerea este imboldul care ne cheamă spre căsătorie.

Temelia cea mai trainică a naţiunii este familia în care se revarsă fericirea materială şi spirituală, căci o asemenea familie este o şcoală sacră, care ridică oameni plini de virtuţi. Când o naţiune transformă căminele oamenilor în şcoli luminate şi prospere, iar şcolile în cămine primitoare, săvârşeşte cea mai profundă reformă şi asigură mulţumirea şi fericirea generaţiilor viitoare.

Căminul se numeşte cămin datorită oamenilor care îl alcătuiesc. Sunt oameni fericiţi, dacă împărtăşesc valorile umane. Putem spune că oamenii trăiesc în mod uman laolaltă cu membrii familiilor lor. Un cămin devine cămin datorită membrilor lui.

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.