Fiinţele Umane
Oamenii sunt cu adevărat fiinţe umane nu prin latura materială şi trecătoare a existenţei lor, ci prin atracţia pe care o are spiritul lor pentru eternitate şi efortul de a o atinge. De aceea, cei care îşi nesocotesc latura spirituală înnăscută şi se concentrează numai asupra existenţei lor fizice nu-şi vor găsi niciodată adevărata pace şi mulţumire. Toate fiinţele umane sunt în esenţa lor neputincioase, totuşi, îşi descoperă o putere uriaşă atunci când se supun Celui Atotputernic, căci această supunere le schimbă dintr-o picătură de apă într-o cascadă, dintr-o particulă într-un soare, ori dintr-un cerşetor în rege.
Cei care sunt cu adevărat umani stabilesc relaţii cu celelalte fiinţe păstrându-şi conştiinţa datoriei personale faţă de acestea, în limitele necesităţii. Cei care se lasă pradă dorinţelor trupului şi plăcerii păşesc dincolo de ceea ce este îngăduit, deci nu pot păstra distanţa şi echilibrul care se cuvin între datorie şi dorinţă.
Fiecare om este înzestrat cu emoţii sublime, are o înclinaţie naturală faţă de virtute şi simte fascinaţia eternităţii. Până şi omul cel mai vrednic de plâns poartă în suflet un curcubeu a cărui strălucire purcede din ideea de eternitate, dragostea pentru frumuseţe şi sentimentele virtuoase. Oamenii care îşi cultiva aceste trăsături fundamentale şi înnascute pot atinge nivelul de umanitate cel mai înalt şi pot cunoaşte eternitatea.
Desluşirea treptată a „cărţii” existenţei şi a întâmplărilor ei, precum şi înţelegerea legăturii dintre noi şi această carte, naşte în suflet scântei de înţelepciune. Lumina acestor scântei ne face să desluşim natura noastră esenţială şi să dobândim cunoaşterea lui Dumnezeu. Astfel, ajungem în sfârşit în preajma lui Dumnezeu. Dar, pentru a ne atinge scopul, nu trebuie să pornim în această călătorie spirituală cu mintea acaparată de ateism şi de materialism.
Cea mai mare datorie a noastră este aceea de a ne descoperi pe noi înşine şi a ne întoarce faţa către Dumnezeu, pentru a-L privi prin prisma luminoasă a naturii noastre. Oamenii care rămân necunoscători ai adevăratei lor naturi şi care astfel nu pot stabili niciun contact cu Preaînaltul lor Creator, îşi petrec viaţa purtând cu sine o comoară ce le rămâne veşnic ascunsă.
Oamenii fericiţi şi binecuvântaţi sunt cei care ard de dorinţa de a pătrunde în lumile de dincolo. Oamenii care trăiesc în limitele sufocante ale existenţei fizice trăiesc în închisoare, fie şi în imensitatea unor palate.
- Creat la .