Profetul Muhammed

Dacă există cineva pe care neştiinţa, necredinţa şi brutalitatea să-l urască mai mult, atunci acela este Muhammad. Cei însetaţi de adevărata cunoaştere şi în căutarea ei, îl vor găsi într-un sfârşit şi vor porni pe calea lui.

Muhammad ne-a cerut să ocrotim religia, viaţa, raţiunea, proprietatea şi integritatea familiei, a neamului şi să lucrăm în acest scop cu multă străduinţă, într-un mod cât se poate de echilibrat; ne-a spus cu tărie că nu există datorie mai înaltă decât această luptă.

Muhammad ne-a dezvăluit natura trecătoare a acestei lumi şi a morţii, şi ne-a arătat că mormântul este o anticameră spre tărâmul veşnicei fericiri, a călăuzit orice inimă aflată în căutarea fericirii, din orice loc şi orice timp, spre fântâna din Khadr şi a făcut-o să soarbă din elixirul nemuririi.

Omenirea a atins şi a primit adevărata civilizaţie prin Profetul Muhammad. Toate eforturile întreprinse ulterior în numele civilizaţiei adevărate nu au fost decât practicarea sau încercarea de a practica principiile aduse de el, precum şi adaptarea lor la noile condiţii. Iată de ce se cuvine să îl numim întemeietorul civilizaţiei adevărate.

Profetul Muhammad nu i-a iubit pe oamenii leneşi şi pe nepăsători. Munca era pentru el un mijloc de a sluji în adoraţie şi îi preţuia pe cei care trudeau din greu. I-a îndrumat pe cei care i s-au alăturat spre orizonturi în afara epocii în care au trăit şi le-a arătat cum pot fi elementul de echilibru în această lume.

Profetul Muhammad nu are egal, pentru că s-a arătat ca o sabie de virtute şi elocinţă împotriva necredinţei şi sălbăticiei. El a rostit adevărul cu cea mai puternică voce şi i-a arătat omenirii calea spre viaţa adevărată.

Profetul Muhammad este cel care a adus omenirii adevărata libertate şi care a sădit în conştiinţa umană adevărul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. El a arătat că superioritatea stă în virtute, pioşenie şi moralitate. El a văzut în strigarea adevărului împotriva tuturor asupritorilor şi împotriva gândirii represive un mod de venerare.

Muhammqd ne-a cerut să ocrotim religia, viaţa, raţiunea, proprietatea şi integritatea familiei şi a neamului, şi să lucrăm în acest scop cu multă străduinţă. Tot el ne-a spus, cu multă cumpănie, că nu există datorie mai înaltă decât această luptă.

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2024 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.