Ştiinţa și cunoaşterea

Toţi suntem călători, iar lumile, înfăţişari strălucitoare şi cărţi bogate, pline de imagini vii. Am fost trimişi să cercetăm aceste cărţi, să ne îmbogăţim cunoaşterea şi să sădim însufleţire în semenii noştri. Călătoria aceasta desfătătoare, trăită în multiple culori, este un eveniment irepetabil. Oamenii cu simţăminte vii şi inimi treze găsesc în ea răgazul de a face să înflorească grădini asemeni Raiului. Dar, pentru cei ai căror ochi sunt orbi, e doar trăirea unei scurte răsuflări.

La începutul acestui secol, reprezentanţi cu vederi înguste ai materialismului au făcut din ştiinţă un idol şi au sacrificat totul pe altarul ei, în timp ce omul de ştiinţă cel mai de seamă al secolului îi ironiza cu blândeţe: „Ştiinţa fără religie este oarbă, religia fără ştiinţă este neputincioasă”. Ce ar spune despre oamenii din ziua de azi, care sunt la fel de orbi precum sunt de neputincioşi?

A evita contactul cu ştiinţele pozitive din teama de a deveni ateu este pură naivitate şi a le privi ca fiind în contradicţie cu religia şi credinţa este prejudecată şi pură ignoranţă.

A pretinde că ştiinţele pozitive sunt lipsite de orice valoare este ignoranţă şi bigotism. A respinge tot ce nu ţine de domeniul lor este pur fanatism. A realiza că mai sunt încă multe lucruri de învăţat este semnul unei gândiri ştiinţifice adevărate şi al unor idei sănătoase.

Cel care gândeşte profund şi cercetează natura şi legile existenţei, va vedea frumuseţea eternă în tot şi în toate, şi va auzi lauda Puterii Infinite în fiece sunet, în strălucirea de culoare a unei flori, în freamătul unei crengi, în tunetul furtunii şi în ciripitul unei păsări. Oameni ca aceştia văd în legi şi în fenomene, cum ar fi lumina şi căldura, gravitaţia şi reacţiile chimice, precum şi în diriguirea fiinţelor, semnele şi lucrarea unei surse divine.

Ştiinţa şi tehnologia sunt benefice atâta vreme cât le asigură oamenilor fericirea şi îi ajută să atingă adevărata umanitate. Dacă scopul lor este acela de a vătăma oamenii, devin un rău şi o piedică în calea noastră.

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.