Islam jest zgodny z demokracją, mimo niedawnych problemów w Turcji

A simți ca Iisus

Simt un atașament profund față de Fethullah Hogea.

În toate erele și timpurile mimunate există călăuze reprezentante ai Profetului. Dacă comunitatea musulmană nu le tratează cu același devotament cu care Însoțitorii l-au tratat pe Profet, nu trăiește cu adevărat religia sa. Desigur, nu toți ce spun că sunt călăuze și-au asumat la același nivel de responsabilitate acest rol. Dacă ar fi așa, islamul nu ar fi ajuns astfel.

În aceste vremuri de război, dezastre și distugeri, au apărut multe călăuze ce vor să slujească islamului. Fiecare dintre acestea au încercat să lumineze comunitatea musulmană cu lumina pe care o emană. Precum moliile ce zboară către cea mai apropiată sursă de lumină, fiecare credincios trebuie să alerge către cea mai apropiată lumină.

Unele molii se îndreaptă către cea mai puternică lumină. Cred că și eu am făcut asta. Am simțit că flacăra aprinsă de Bediuzzaman (Said Nursi) este cea mai luminoasă. Mulți oameni au căzut în flacără și au ars, dar Fethullah Hogea, fiind el însuși o lumânare, a luat lumină de la gândul luminat și, prin acea iluminare, a devenit el însuși o sursă de lumină. Așa îl văd eu.

Cred că cei care se asociază lui sunt suficient de sinceri pentru a reflecta următorul hadith: „În interiorul comunității mele va fi un grup care va apăra adevărul în toate timpurile până la sfârșitul lumii.”

Însă, pe lângă acest lucru, trebuie să spun că am fost uimit de ceremonia de decernare a premiilor organizată de Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor, al cărei lider spiritual este.

Fethullah Hogea are același comportament cu al lui Iisus. Se pare că Fethullah Hogea oferă indicații ale acestui comportament. În orice caz, suntem comunitatea etenității, și ne este greu să întelegem cu adevărat fiecare acțiune.

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.