Dl. Fethullah Gülen și educația

Fethullah Gülen este educator. Nu este numai un educator al minții, dar și al sufletului și spiritului. El este cunoscut mai ales datorită comportamentului său devotat de a stabili instituții educaționale atât în Turcia cât și înafara ei. În această secțiune ce urmează a fi prezentată, puteți citi viziunea sa în ceea ce privește educația și activitățile educaționale ale antreprenorilor turci dinafara Turciei.

Educația din copilărie până la moarte

Datoria principală și scopul vieții umane este de a căuta înțelegerea. Efortul depus pentru a o obține poartă numele de educație, un proces ce perfecționează, dar pe care îl acumulăm în dimensiunile spirituale, intelectuale și fizice ale ființelor noastre, rangul dat nouă ca exemple perfecte ale creației. La naștere, începutul fazei timpurii ale călătoriei noastre pământene din lumea spiritelor către eternitate, suntem neputincioși și nevoiași. În comparație cu noi, majoritatea animalelor vin pe lume ca fiind deja perfecționate. În decursul a doar câtorva ore, zile sau luni, ele învață tot ce este necesar pentru a putea supraviețui și cum să interacționeze cu mediul înconjurător și cu celelalte creaturi. De exemplu, rândunelele sau albinele dobândesc maturitatea și toate celelalte abilități fizice sau sociale doar în 20 de zile; noi avem nevoie de 20 de ani pentru a putea atinge un asemenea nivel.

Oamenii se nasc neajutorați, ignorând legile vieții și trebuie să strige pentru a primi ajutorul necesar. Abia după un an pot merge pe picioare. La vârsta de 15 ani pot distinge binele de rău. Cu toate acestea, ființele umane au nevoie de o viață întreagă pentru a dobândi perfecțiune și puritate în gândire, concepții și credință. Îndeplinindu-ne datoria de robi ai Creatorului, Protectorului și pătrunzând în misterele creației prin pontețial și calitățile pe care le avem, căutăm să atingem rangul adevăratei umanități și să devenim demni de o viață de apoi fericită, eternă.

Natura noastră umană este direct proporțională cu puritatea emoțiilor noastre. Deși cei care au sentimente rele și ale căror suflete sunt influențate de egoism au chipul unor ființe umane, ne întrebăm dacă chiar sunt. Aproape oricare dintre noi își poate antrena corpul, dar foarte puțini își pot educa mințile și sentimentele. Primul tip de antrenare dă naștere unor corpuri puternice în timp ce cea din urmă, oameni spirituali.

Însușirile înnăscute și educația

Încă de pe vremea lui Ibn Miskawayh, facultățile umane sau „stimulentele” au fost aranjate în trei categorii: rațiunea, furia și dorințele sexuale¹. Rațiunea cuprinde toate puterile noastre de concepție, imaginație, calcul, memorie, învățare și altele. Furia înglobează puterea noastră de autoapărare, definită de legea islamică drept necesarul pentru a ne apăra credința și religia, sănătatea sufleteacă, bunurile, viața, familia și alte valori sacre.  Dorințele sexuale sunt luate în discuție în următorul paragraf:

„Oamenilor le apare drept podoabă dragostea pentru cele dorite: femei, copii, grămezi grele de aur și argint, turme și ogoare semănate; dar acestea sunt doar bucurii vremelnice ale vieții de acum.” (3:14)

Aceste stimulente se regăsesc și în celelalte creaturi. Oricum, toate aceste stimulente, dorințele, inteligența sau hotărârea de a-și apăra teritoriul și viața, sunt limitate în toate creaturile, dar nu și la oameni. Fiecare dintre noi este înzestrat în mod unic cu liberă voință și cu obligația consecventă de a ne disciplina puterile. Această luptă pentru disciplină ne face umani. Combinate unele cu altele și cu alte circumstanțe, facultățile noastre sunt exprimate adesea prin gelozie, ură, dușmănie, ipocrizie, care la rândul lor trebuie disciplinate.

Oamenii nu sunt alcătuiți numai din corp și minte. Fiecare dintre noi dispune de un spirit ce trebuie satisfăcut, altfel nu putem găsi adevărata fericire și perfecțiune. Satisfacția spirituală este posibiă doar prin adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu și credința în El. Noi nu trebuie să îndepărtăm stimulentele, ci să ne folosim de libera noastră voință pentru a le purifica, canaliza și direcționa spre virtute. De exemplu, nu trebuie să alungăm dorințele sexuale, ci să le satisfacem prin reproducere. Fericirea constă în satisfacerea dorințelor sexuale în limita decenței și a castității, nu în destrăbălare, dezmăț.

În același mod poate fi canalizată gelozia spre întrecere lipsită de ranchiună, care ne inspiră să rivalizăm cu cei care excelează în bunătate și fapte bune. Aplicând disciplina adecvată rațiunii, indivizii ajung să acumuleze cunoaștere, pentru ca mai apoi, înțelegere sau înțelepciune.  Purificarea și antrenarea furiei conduce la curaj. Disciplinarea pasiunii și dorinței noastre ne dezvoltă castitatea.

Dacă fiecare virtute ar fi privită ca centrul unui cerc, și orice îndepărtare de la centru un viciu, atunci viciul devine din ce în ce mai mare cu cât ne depărtăm mai mult de centru. Așadar, fiecare virtute are nenumărate vicii, din moment ce există doar un singur centru într-un cerc cu puncte infinite în jurul său. Direcția derivării nu este importantă, deoarece reprezintă tot un viciu.

Există două extreme relaționate cu virtutea morală: deficiența și excesul. Cele două extreme, îmbinate cu înțelepciunea sunt prostia și viclenia. Pentru curaj, ele presupun lașitatea și graba, iar pentru castitate, letargia și dorințele sexuale necontrolate. Deci, perfecțiunea lui Dumnezeu, scopul fundamental al existenței noastre, constă în menținerea unei balanțe și moderații între cele două extreme relaționate cu fiecare virtute în parte.  ‘Ali ibn Abi Talib pare să fi spus:

„Dumnezeu a caracterizat îngerii ca neavând dorințe sexuale, pasiuni sau furie, dar cu intelect, iar animalele cu sentimente de furie și dorință, dar fără intelect. El a slăvit umanitatea cu aceste calități. Conform spuselor sale, dacă intelectul unui om este dominat de dorințele sale sau de furie, el urcă pe o scară mai mare decât cea a îngerilor, deoarece această scară este atinsă de o ființă umană în ciuda obstacolelor ce nu afectează îngerii. A perfecționa o comunitate este posibil  doar prin ridicarea tinerei generații la rangul umanității, nu prin distrugerea celor răi. Dacă sămânța compusă din religie, tradiție și cunoașteri istorice nu este udată pentru a crește în toată țara, noi elemente dăunătoare vor apărea și vor crește în locul celor rele, deja eradicate.”

Adevărata semnificație a educației

Eduația prin învățare și un mod adecvat de viață reprezintă datoria sublimă ce manifestă Numele Divin de Rabb (Susținător). Prin îndeplinirea ei, oamenii ating rangul adevăratei umanități și devin elemente benefice pentru societate.

Educația este un element vital atât pentru societăți, cât și pentru indivizi. În primul rând, natura noastră omenească este direct proporțională cu puritatea emoțiilor noastre. Deși cei care au sentimente urâte și ale căror suflete sunt pline de egoism, arată ca niște ființe umane, este un lucru contestabil. Aproape toți ne putem educa fizic, dar puțini dintre noi își pot educa mințile și sentimentele. În al doilea rând, perfecționarea unei comunicăți este posibilă doar prin înălțarea generațiilor tinere la rangul de ființe umane, nu prin distrugerea celor mai puțini buni. Dacă semințele religiei, a valorilor tradiționale și a cunoașterii istorice ar înflori în țară, atunci elementele noi dăunătoare nu vor mai crește în locul celor bune.

Viitorul unei națiuni depinde de generația tânără. Toți cei care vor să își asigure viitorul, ar trebui să depună la fel de multă energie pentru creșterea copilor săi, cât o fac pentru alte lucruri. O națiune care dă greș în asta, care își abandonează tinerii culturilor străine, le pune în pericol identitatea și este supusă slăbiciunilor culturale și politice.

Motivul apariției acestor vicii la generațiile de azi, precum și incompetența unor conducători și a alte probleme ale țării, constă în condițiile existente și a elitei conducătoare de acum 25 de ani. Astfel, cei care sunt responsabili de educarea generației tinere de azi, vor fi răspunzători și de viciile și virtuțile ce vor apărea peste 25 de ani. Viața „reală” este posibilă doar prin cunoaștere. Cei care neglijează învățarea și predarea ar trebui priviți ca „decedați” deși ei trăiesc, din cauză că noi am fost creați să învățăm și apoi să comunicăm celorlalți ceea ce noi am învățat.

Deciziile adecvate depind de prezența unei minți strălucite și de capacitatea de gândire pură. Știința și cunoașterea luminează și dezvoltă mintea. Din acest motiv, o minte ce nu știe ce înseamnă știința și cunoașterea nu poate lua deciziile corecte, și poate fi ușor de indus în eroare.

Ne putem considera cu adevărați oameni doar dacă învățăm, predăm și îi inspirăm pe ceilalți. Este greu să îi privim pe cei ignoranți și fără dorință de a învăța, drept oameni. De asemenea, este contestabil dacă cei învățați, care nu se reformează pentru a fi exemple demn de urmat pentru ceilalți, sunt cu adevărat oameni. Statutul și meritul acumulate prin cunoaștere și știință sunt mai mari și mai durabile decât cele obținute prin alte mijloace.

Fiind acordată o foarte mare importanță învățării și predării, trebuie să determinăm ceea ce trebuie predat și ce trebuie învățat, precum și momentul și locul. Deși cunoașterea este ea însăși o valoare, scopul învățării este de a face din cunoaștere un ghid de viață și de a ilumina drumul spre perfecționare. Orice cunoaștere neadecvată pentru cel ce o învață, reprezintă o povară, iar știința ce nu îndreaptă individul către scopuri sublime, reprezintă o dezamăgire.

Cunoașterea acumulată pentru un scop bun este o sursă interminabilă de binecuvântare pentru cel ce învață. Cei care posedă o astfel de sursă sunt întotdeauna căutați de oameni, pe care îi îndreaptă spre bine. Cunoașterea limitată doar la a goli teoriile și bucățile de informații deacumulate, care ridică suspiciuni în inimi, este precum o mlaștină în care se adâncesc sufletele disperate și dezorientate. Deci, știința și cunoașterea ar trebui să aducă la lumină natura umanității și misterele creării sale. Orice tip de cunoaștere, chiar și cea „științifică”,  este adevărată doar dacă dezvăluie misterele naturii umane și adevărata esență a existenței.

Viitorul fiecărui individ este strâns legat de impresiile și influențele acumulate în timpul copilăriei și al tinereții. Dacă aceștia sunt crescuți într-un mediu în care entuziasmul este stimulat de sentimente mărețe, ei vor avea minți viguroase, virtuți și valori morale bune.

Fetele ar trebui crescute în așa fel încât mai târziu să fie delicate precum niște flori și bune educatoare ale copiilor, însă o atenție importantă trebuie acordată educării lor pentru a fi în același timp și apărătoarele adevărului.  Altfel, ele se vor transforma în ființe sărace, neputincioase, de dragul bunătății și delicateții. Să nu uităm că există și leoaice, nu numai lei.

Familia, școala și mediul înconjurător

Persoanele care doresc să-și asigure un viitor bun din timp, nu pot rămâne indiferente la modul în care copiii lor sunt educați. Familia, școala, mass-media și mediul înconjurător ar trebui să coopereze pentru a asigura rezultatul dorit. Predispozițiile opuse prezente în aceste instituții vitale vor supune tinerii la influențe contradictorii care le vor distrage atenția și le vor spulbera energia. De fapt mass-media ar trebui să contribuie la educația tinerilor, urmând politica de educare a comunității. Școala trebuie să fie un exemplu perfect, prin intermediul curriculumului, a standardelor morale și științifice ale profesorilor și ale condițiilor fizice. Familia trebuie să ofere căldura necesară și o atmosferă de calitate în care copiii sunt crescuți.

În primele secole ale islamului, mințile, inimile și sufletele s-au chinuit să înțeleagă cele permise de Dumnezeul Cerurilor și a Pământului. Fiecare conversație, discuție și eveniment era atribuit acestui scop. Drept rezultat, oricine putea face acest lucru, absorbea valorile bune și spirit din mediul înconjurător. Era ca și cum totul din jur reprezenta un profesor ce pregătea mintea și sufletul individului și îi dezvolta capacitatea de a ajunge la un nivel înalt în științele islamice. Prima școală în care primim educația necesară pentru a fi perfecționată este casa.

Căminul este vital pentru a crește o generație sănătoasă și pentru a asigura un sistem social zdravăn. Această responsabilitate continuă pe tot parcursul vieții. Toate noțiunile primite de la părinții noștri rămân imprimate în minte și nu pot fi șterse mai târziu. Controlul familiei asupra copilului acasă, în ceea ce privește jucăriile, continuă la școală cu prietenii, cărțile și locurile vizitate. Părinții trebuie să hrănească mințile copiilor lor cu știință și cunoaștere înainte ca mințile lor să fie inundate de lucruri nefolositoare, căci sufletele fără adevăr și cunoaștere sunt precum câmpurile în care gândurile rele sunt cultivate și cresc.

Copiii pot primi o educație bună acasă doar dacă viața de familie este una adecvată. Căsătoria trebuie întemeiată pentru a forma o viață de familie sănătoasă ce contribuie la stabilitatea națiunii și a populației umane în general. Pacea, fericirea și siguranța acasă este acordul reciproc dintre soți în gândire, moralitate și credință. Cuplurile ce doresc să se căsătorească trebuie să se cunoască foarte bine mai întâi și să ia în considerare puritatea sentimentelor, castitatea, moralitatea și virtutea, nu bogăția sau farmecul fizic. O viață de familie ce prezintă disfuncționalități, acestea se reflectă în spiritul copilului, și în consecință asupra societății.

În familie, cei în vârstă trebuie să le arate compasiune celor tineri, iar tinerii trebuie să îi respecte. Părinții ar trebui să se iubească și să se respecte, și să le ofere copiilor lor îndurare și atenție sentimentelor lor. Copiii trebuie tratați toți la fel și să nu se facă discriminări. Dacă părinții își încurajează copiii să își dezvolte capacitățile și să se facă folositori pentru comunitate, atunci aceștia devin noi stâlpi ai societății. Dacă în copii nu sunt cultivate sentimentele adecvate, atunci aceștia vor fi pentru societate niște scorpioni.

Bunele maniere sunt și ele o virtute și foarte apreciate în cei care le absorb. Persoanele care au bune maniere sunt plăcute, chiar dacă au puțină educație. Comunitățile private de educație și cultură dețin indivizi nepoliticoși, cu care nu se pot avea relații de prietenie.  Cei ce au încredere în astfel de oameni sunt întotdeauna dezamăgiți în final.

Școala și profesorul

Școala poate fi considerată precum un laborator ce oferă un elixir ce poate preveni sau vindeca bolile acestei vieți. Persoanele care au cunoașterea și înțelepciunea de a o pregăti și administra sunt profesorii.

Școala este locul de studiu, în care se analizează toate lucrurile din această viață și din cea ce va urma. Ea poate lumina idei vitale și evenimente și poate face studenții să înțeleagă mediul lor natural, uman în care trăiesc. De asemenea, se pot deschide căile pentru a înțelege semnificațiile lucrurilor și evenimentelor, ghidând astfel studentul să contempleze. În fond, școala este locul de venerare, iar „sfinții” sunt profesorii.

Adevărații profesori cresc sămânța pură și o conservă. Pentru ca școala să fie o adevărată instituție de educație, elevii trebuie să aibă un ideal, să își iubească limba și să știe cum să îi folosească eficient bunele moraluri și valorile omenești veșnice. Identitatea socială trebuie construită pe aceste fundamente.

Semnificația educației este diferită de a învățării. Mulți pot fi cei ce predau, dar puțini cei care pot educa. Comunitățile alcătuite din indivizi privați de deal sublim, bune maniere și valori umane, sunt indivizi impertinenți, neloiali în relațiile de prietenie. Ei îi dezamăgesc întotdeauna pe cei care au încredere în ei. Cea mai bună metodă pentru a un individ să dețină valori morale este prin educația religioasă.

Supraviețuirea unei comunități depinde de idealism și bune moraluri, dar și de atingerea nivelului necesar în progresele științifice și tehnologice. Din acest motiv, elevii trebuie să învețe cum să facă negoț chiar din clasele primare. O școală bună nu este o clădire în care se predau doar lucruri teoretice, ci mai degrabă o instituție sau un laborator în care elevii se pregătesc pentru viață.

Răbdarea contează foarte mult în educație. Educarea oamenilor este cea mai dificilă sarcină, dar în același timp sacră, în viață. Pe lângă a oferi un bun exemplu, profesorii trebuie să fie răbdători îndeajuns pentru a obține rezultatele dorite. Cea mai bună metodă de a educa oamenii este prin a arăta un interes special fiecărui individ; să nu uităm că fiecare individ este o „lume” diferită.

Școala pune elevilor la dispoziția posibilitatea învățării continue. Din acest motiv, deși pare să ocupe doar o singură parte a vieții, școala domină de fapt toate timpurile. De-a lungul vieții lor, oamenii pun în aplicare ceea ce au învățat la școală, din care derivă o influență continuă. Profesorii trebuie să știe cum să găsească o cale de a ajunge la inima elevilor, pentru a lăsa urme de neșters în mințile lor. Ei ar trebui să testeze mai întâi informația care trebuie trimisă studenților, prin inimile și mințile lor. O lecție bună este aceea care oferă elevilor mult mai mult decât informațiile necesare. Asta permite studenților că acumuleze o viziune penetrantă asupra relității lucrurilor și puterea de a privi fiecare eveniment ca pe un semn din lumea nevăzută.²

Servicii educaționale răspândite în lume

S-au spus și s-au scris multe lucruri despre educație. Vom analiza această temă din trei unghiuri care inrerrelaționează: uman-psihologic, național-social și universal.

Ne-am aflat sub influența gândirii vestice contemporane, care conține mai multe aspecte superioare, timp de câteva secole. Oricum, această gândire are și unele defecte ce răsar mai ales din perioada istorică prin care a trecut și din condiția unică pe care a creat-o. În Evul Mediu, când Europa trăia sub conducerea bisericii sau a monarhilor delegați de către biserica, ea a luat contact cu lumea musulmană, mai ales prin Andaluzia și prin cruciade. Pe lângă alți factori, acesta a deschis ușa mișcărilor renascentiste și ale reformelor. Acești factori și alții precum confiscarea de terenuri, sărăcia și dorința crescătoare de a-și îndeplini nevoile, și unele țări insulare ca Anglia înclinate spre transporturile maritime, au dus de asemenea la descoperirile geografice maritime.

Scopul fundamental al tuturor acestor dezvoltări era satisfacerea nevoilor materiale. Pe măsură ce s-au dezvoltat studiile științifice în opoziție cu biserica și scolastica medievală creștină, europenii s-au confruntat cu conflictul dintre religie și știință.³  Asta a făcut ca religia să se distanțeze de știință, iar în consecință oamenii să rupă legătura cu religia. Această dezvoltare a dus în cele din urmă la apariția materialismului și a comunismului. În aria socială, umanitatea a fost lovită de  cele mai dure elemente ale istoriei vestice: exploatarea globală, conflictul nesfârșit bazat pe interese, cele două războaie mondiale și divizarea lumii în două părți.

Lumea a fost ținută sub control economic și militar de Vest timp de câteva secole. În secolele mai recente, conflictul dintre religie și știință a fost subiect de dezbatere în multe cercuri intelectuale. Mișcările iluministe ce au apărut în secolul optsprezece privea oamenii prin prisma gândirii. După aceste mișcări au fost cele pozitiviste și materialiste, care le priveau doar ca entități materiale sau corporale. Drept rezultat, au avut loc crize spirituale. Nu ar fi o exagerare să afirmăm că aceste crize, împreună cu satisfacțiile spirituale au fost principalii factori din spatele conflictelor de interese care au învăluit ultimele două secole și au atins punctul sensibil în cele două războaie mondiale.

Ca posesori ai unui sistem de credință cu un miez și o istorie diferită, avem unele lucruri să oferim Vestului, cu care avem relații strânse economice, sociale și chiar militare și umanității în general. În vârful acestora se află abilitatea noastră de înțelegere și modul în care privim umanitatea. Acest punct de vedere nu este nici subiectiv, dar nici obiectiv; ci mai degrabă este un punct de vedere obiectiv ce subliniază adevărata noastră esență.

Noi suntem creaturi alcătuite nu numai din corp, minte sau spirit; ci părți armonioase ale tuturor acestor elemente.  Fiecare dintre noi reprezintă un corp care se zvârcolește într-o plasă de nevoi, dar și o minte care are niște nevoi mult mai subtile decât ale corpului și este condusă de teamă în ceea ce privește viitorul și trecutul, încercând să găsească răspunsuri la întrebările: „Cine sunt? Ce reprezintă această lume? Ce presupune viața și moartea? Cine m-a trimis pe această lume și cu ce scop? Încotro merg și care este scopul vieții? Cine este ghidul meu în această călătorie lumească?”

Mai mult decât atât, fiecare persoană este o creatură a cărei sentimente nu pot fi satisfăcute de minte,  ci o creatură a spiritului, prin care acumulează adevărata identitate umană. Când o femeie sau un bărbat, în jurul căruia toate sistemele se rotesc, este privit sau evaluat drept o creatură din toate aceste aspecte și când toate nevoile lor vor fi îndeplinite, ei vor găsi adevărata fericire. Adevăratul progres uman și dezvoltarea în relație cu ființa noastră esențială sunt posibile doar prin educație.

Pentru a înțelege semnificația educației, trebuie doar să vezi diferența dintre oameni și animale. La începutul călătoriei din lumea spiritelor care se extinde până la eternitate, în sfera pământeană, oamenii sunt slabi, nevoiași și în condiția ingrată de a aștepta totul de la ceilalți.

Spre deosebire de ființele umane, animalele vin pe această lume de parcă ar fi acumulat deja perfecțiune în alte sfere. În două ore sau două luni de la naștere, ei învață tot ceea trebuie să știe, înțeleg relația lor cu universul și cu legile vieții și posedă măiestrie.  Puterea de a trăi și a dobândi capacitatea de a munci trebuie să treacă 20 de ani din viața noastră, însă o rândunică le deține aceste capacități în 20 de zile. Deci, putem spune că ea deja le deține. Acest lucru înseamnă că datoria esențială a unui animal nu este să devină perfect prin învățare sau să caute ajutor prin expunerea slăbiciunii sale. Datoria sa este să muncească în conformitate cu abilitatea sa naturală și astfel să fie un slujnic activ al Creatorului său.

Pe cealaltă parte, trebuie să învățăm totul atunci când sosim în această lume, căci ignorăm regulile acestei vieți. De fapt, în 20 de ani sau pe tot parcusul vieții, încă nu putem să învățăm într-adevăr natura și înțelesul regulilor și condițiilor vieții sau ale relației noastre cu Universul. Noi suntem trimiși în această lume într-o stare foarte neajutorată. De exemplu, putem să stăm în picioare abia la vărsta de un an sau doi. În plus, avem nevoie de aproape toată viața pentru a învăța ceea ce este bine pentru noi și ce nu. Doar cu ajutorul vieții sociale putem să ne concentrăm asupra intereselor noastre și să evităm pericolele.

Asta înseamnă că datoria noastră esențială este să ajungem la stabilitate și claritate în gândire, imaginație și credință pentru a ne putea însuși „a doua natură” și a ne putea califica în a ne continua viețile în „sferele următoare, mult mai elevate”. În plus, îndeplinindu-ne îndatoririle ca slujitori ai lui Dumnezeu, trebuie să ne deschidem inimile, spiritele și toate facultățile înnăscute. Trăind în aceaste lumi interioare și exterioare, în care există multe mistere, trebuie să înțelegem secretul existenței pentru ca în acest mod să ne putem înălța la adevăratul rang al umanității.

Conflictul dintre religie și știință și rezultatele pe care le produce acesta, precum și materialismul, au văzut natura, ca și umanitatea, ca pe o acumulare de material creat doar pentru a îndeplini nevoile trupești. Rezultatul acestui conflict a dus la apariția unui dezastru global de mediu prezent azi.

Cartea este manifestarea materială prin cuvinte, a existenței sale „spirituale” în mintea scriitorului. Între aceste două căi de exprimare a aceluiași adevăr și ale conținutului în două „lumi” diferite, nu există nici un conflict. În același mod, o clădire are o existență spirituală în mintea arhitectului, „destin sau premeditare” sub forma unui plan și clădire sub forma existenței materiale. Nu există nici un conflict între caile celor trei lumi diferite de exprimare a aceluiași înțeles, conținut și adevăr. A produce un conflict nu înseamnă altceva decât un efort irosit.

În mod asemănător, nu poate exista un conflict între Coran, Scripturile Divine ( care provin din Atributul de Comunicare al lui Dumnezeu), Universul (din Atributele Lui de Putere și Voință) și științele pe care le analizează. Universul este un Coran măreț ce derivă din Atributele de Putere și Voință ale lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, fiind o expresie a legilor universale sub altă formă, Coranul este un univers codificat și pus pe hârtie. În adevăratul său sens, religia nu se opune și nu limiteaz știința.

Religia este cea care îndrumă științele, le determină adevăratul scop, și pune valorile morale sau universale umane înaintea ghidării. Dacă acest adevăr ar fi fost înțeles și de către cei vestici, și dacă această relație dintre religie și cunoaștere ar fi fost descoperită, lucrurile ar fi stat altfel. Știința nu ar fi adus atât de multă distrugere, ci numai beneficii și nu ar fi lăsat calea liberă producerii bombelor și altor arme letale.

În ziua de azi se susține ideea că religia este divizivă și că permite omorârea oamenilor. Oricum, este indubitabil că religia, în special islamul, nu a dus la exploatare masivă în ultimele secolele, mai ales în războaiele și revoluțiile secolelor douăzeci care au omorât sute de milioane de oameni și au lăsat în urmă oameni fără case, văduve, orfani și răniți. Materialismul științific, un mod de a privi viața și lumea, care s-a depărtat de religie și a produs o ciocnire de interese, a produs aceste exploatări.

Mai există și problema poluării mediului, datorată materialismului științific, o particularitate de bază a gândirii vestice moderne. Substratul amenințării poluării globale îl reprezintă înțelegerea, adusă de necredința științifică, cum că natura este o adunare de lucruri care nu au nici o valoare în afară de a îndeplini nevoile trupești. De fapt natura este mult mai mult decât o adunătură de lucruri materiale: ea deține o anumită sanctitate, deoarece este locul în care sunt expuse frumoasele Nume ale lui Dumnezeu.

Natura este o expoziție de frumusețe care dispune de atât de multe înțelesuri sub forma copacilor care prind rădăcini, florilor care înfloresc, fructelor care oferă un miros și o aromă plăcute, ploilor, râurilor care curg, aerului inspirat și expirat și a nenumăratelor creaturi. Natura transformă mintea și inima unei persoane într-un fagure de miere a cărui nectar ajunge în mintea sa, călătorește precum o albină, spre judecata și abilitatea lui de a contempla. Din acest fagure răsare doar mierea credinței, a virtuții, a dragostei pentru umanitate și pentru toate creaturile de dragul Creatorului, ajutării celorlalți, a sacrificiului de sine până la a duce mai departe pasiunea pentru viață pentru a-i face pe ceilalți să-și dorească să trăiască.

După cum a afirmat Bediüzzaman (Said Nursi), există o înțelegere a educației ce vede luminarea minții în știință șI cunoaștere șI lumina inimii în credință și virtute. Acest tip de înțelegere, care face avânt studentului pe cerul umanității cu aceste două aripi și caută acordul lui Dumnezeu prin îndeplinirea obligațiilor față de ceilalți, are multe lucruri de oferit. Ea îndepărtează știința de materialism, și de a fi un factor la fel de dăunător pe cât este de benefic atât din perspective materiale cât și spirituale, și de a fi o armă mortală. O asemenea înțelegere, spune Einstein nu va permite religiei să șchiopăteze și nici nu va permite ca ea să fie privită drept distinctă de inteligență, viață și adevăr științific și instituție fanatică ce construiește ziduri între indivizi și națiuni.

Slujirea umanității prin educație

Datorită dezvoltărilor rapide în domeniul transporturilor și al comunicației, lumea a devenit un sat global. Națiunile au devenit ca niște vecini. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că, mai ales într-o lume ca asta, această existență națională poate fi asigurată prin protejarea caracteristicilor specifice fiecărei națiuni în parte. Într-un mozaic unificat de națiuni și țări, cele care nu își pot proteja caracteristicile care le fac unice, „tiparele” vor dispărea. Ca și în cazul celorlalte națiuni, caracteristicile noastre de bază sunt religia și limba, istoria și țara mamă. Ceea ce Yahya Kemal, un faimos poet și scriitor turc a vrut să sublinieze în lucrarea sa The Districts without the Call to Prayer era cultura șI civilizația noastră care se trage din islam și Asia Centrală și împletită timp de secole în Anatolia, Europa și chiar Africa.

Există o expresie folosită de oameni: „Un vecin are nevoie de cenușa vecinului său.” Dacă nu este nevoie de cenușa ta, atunci nu ai valoare. Așa cum am menționat mai sus, avem mai multe de dat umanităii decât să primim.  În ziua de azi, organizațiile voluntare sau non-guvernamentale au fondat companii sau fundații care îi servesc pe celilalți cu bucurie. Acceptarea generală a instituțiilor educaționale ce s-au răspândit peste tot în lume, în ciuda marilor dificultăți financiare cu care acestea s-au confruntat, și cu competiția și câștigarea ei în ciuda colegilor vestici într-o perioadă scurtă de timp, ar trebui să fie dovezi că afirmațiile mele nu pot fi negate.

Ca popor turc, ne-am confruntat cu foarte multe probleme în decursul ultimelor secole. La baza acestor probleme stă concentrarea noastră greșită asupra exteriorului islamului și neglijarea perlei ce se află înauntrul său. Mai târziu am început să îi imităm pe ceilalți  și am presupus că exista un conflict între islam și științele pozitive. Am făcut acest lucru în ciuda faptului că acestea din urmă nu sunt decât descoperiri ale legilor divine care manifestează Atributele de Putere și Voință ale lui Dumnezeu și care sunt expresii diferite ale Coranului ce provine din Atributul de Comunicare al lui Dumnezeu. Această neglijare, în schimb, a dus la despotism în cunoaștere, gândire și administrație; o disperare ce duce la dezordine în aria indivizilor și a instituțiilor; și neatenție în distribuirea forțelor de muncă.

Pe scurt, cei mai de temut dușmani ai noștri sunt ignoranța, sărăcia și schisma internă. Cunoașterea, capitalul e muncă și unificarea pot înfrânge acești dușmani. Deoarece ignoranța este cea mai importantă problemă, trebuie să ne opunem ei prin educație, care a fost întotdeauna cea mai importantă metodă de a servi țării noastre. Acum că trăim într-un sat globalizat, aceasta este cea mai bună cale de a servi umanității și de a stabili dialog cu alte civilizații.

Dar înainte de toate, educația este un serviciu uman, pentru că noi am fost trimiși aici pentru a învăța și a ne perfecționa prin educație. Prin afirmația: „Vechiul statut al afacerilor este imposibil. Avem nevoie de unul nou sau de anihilare”, Bediüzzaman a atras atenția asupra soluțiilor necesare și a viitorului. Spunând că „subiectele controversate nu ar trebui discutate cu liderii spirituali creșini”, el a deschis noi căi de dialog cu membrii altor religii. El a trasat un cerc restrâns care curpinde toți monoteiștii, asemănându-se cu Jalal al-Din al-Rumi care a spus: „Un picior se află în centru, iar celălalt în 72 de sfere (oameni ai tuturor națiunilor) ca un compas.” Acesta susține că zilele în care se folosea forța brutală au luat sfârșit: „Victoria cu persoanele civilizate are loc doar prin convingere” și subliniază că dialogul, convingerea și comunicarea bazată pe probe sunt esențiale pentru cei dintre noi care caută să slujească religiei. El a încurajat cunoașterea și comunicarea spunând că „în viitor umanitatea se va concentra pe cunoaștere și știință și că în viitor rațiunea și comunicarea vor domina.” În final, lăsând la o parte implicațiile directe politice, el a trasat liniile fundamentale ale adevăratelor religii și a slujirii naționale în această eră și în viitor.

În lumina acestor principii am încurajat lumea să servească țării în special și umanității în general, prin educație. I-am îndemnat să ajute statul în a educa și a crește oameni prin deschiderea de școli. Ignoranța este combătută prin educație; sărăcia prin muncă; iar schizma internă și separatismul prin unitate, dialog și toleranță. Din moment ce orice problemă din viața umană depinde în ultimul timp de ființele umane în primul rând, educația este mașinăria cea mai eficientă, în ciuda faptului dacă avem sau nu un sistem politic și social paralizat sau unul care operează cu precizia unor ace de ceasornic.

Școlile

După ce guvernul a permis înfințarea de școli private, mulți s-au oferit voluntari să-și cheltuie averile pentru a sluji țări, pentru a nu păși în Viața de Apoi după ce au dus o viață frivolă aici. Este imposibil ca eu să cunosc toate școlile ce s-au deschis în Turcia sau în străinătate. Din moment ce eu doar am recomandat deschiderea lor, nici măcar nu știu numele multor companii care le-au deschis sau locația școlilor.

Oricum, am urmărit această chestiune în presă și într-o serie de articole ale unor jurnaliști demni de a fi menționați:  Ali Bayramoğlu, Şahin Alpay, and Atılgan Bayar. S-au deschis școli în locuri ca Azerbaijan, Filipine, St. Petersburg (capitala Rusiei țariste) și Moscova (capitala Rusiei comuniste), cu ajutorul și referințele cetățenilor evrei și a importantului om de afaceri, Üzeyir Garih, în Yakutsky. Aceste școli au fost deschise aproape în toate țările, în afară de Iran, care nu permite așa ceva.

Scriitorii și gânditorii care le-au vizitat spun că aceste școli sunt finanțate de organizații turcești voluntare. În multe, dacă nu în toate dintre acestea, recenziile studenților sunt foarte importante. Administrația locală pune la dispoziție pământ, clădiri, directori și profesori atunci când este nevoie. Profesorii, dedicați serviciului în favoarea țării lor și a umanității,  care au găsit înțelesul vieții prin ajutorarea celorlalți, muncesc cu mult entuziasm în schimbul unui salariu foarte mic.

La început, unii dintre oficialii misiunilor străine ai țării noastre au fost reticenți în a-și oferi sprijinul, deoarece nu înțeleseseră scopul. În ziua de azi, însă, mulți dintre ei o fac. Se cuvine să menționez ideile lui Ali Bayramoğlu, un jurnalist care a vizitat multe dintre aceste școli și care afirmă:

„Aceste școli nu oferă educație religioasă și nici nu amestecă activitățile educaționale cu mediul religios, așa cum s-ar presupune. Aceste școli au fost stabilite pe baza modelului liceelor Anadolu⁴ cu echipament tehnic superior și laboratoare. Lecțiile sunt ținute ținând cont de curriculum-ul pus la dispoziție de Ministerul Național al Eduației. Orele de religie nu sunt nici măcar incluse. Ali Bulaç a vizitat aceste școli și a spus apoi că toaletele nu erau foarte curate tocmai pentru a nu da impresia că s-ar putea ține rugăciuni în școli. Activitățile ce se desfășoară au loc în acord legile curente ale țării și cu filozofia educației. De exemplu, în Uzbekistan, după ce studenții învață turca și engleza în școlile pregătitoare, continuă prin a studia știința în limba engleză de la educatori turci și subiectele sociale în limba uzbecă, de la profesorii lor uzbeci. Scopul școlii nu este să predea religia.”

Administratorii locali sunt la fel de sensibili la ideea de secularism sau chiar mai mult decât guvernanții turci. Jurnaliștii noștri luminați precum Alpay, Bayar și alții au afirmat că aceste țări nu au nici cea mai mică îngrijorare asupra viitorului lor în privința acestor școli. De fapt, declarația Directorului Oficiului Național de Educație al Moscovei la ceremoniile de deschidere ale școlilor din Moscova a fost: „Au existat două momente importante în istoria recentă a Rusiei: unul dintre acestea este aterizarea lui Gagarin pe lună, iar celălalt este deschiderea unui școli turcești aici.” El a descris acest lucru ca pe un eveniment istoric.

Pentru unii oameni, această viață constă în trecerea zilelor în pensiunea pământeană, pentru a-și îndeplini propriile dorințe. Însă, pentru alții, viața are un alt înțeles. Pentru mine această viață reprezintă câteva suflări spre călătoria ce începe în lumea spiritelor și continuă etern în Rai sau Iad.

Această viață este extrem de importantă deoarece ne modelează pentru cea care va urma. Dat fiind acest lucru, ar trebui să o trăim în moduri care ne conduc spre viața eternă și să găsim acordul Celui ce dă viață. Această cale trece prin sfera de servitute în fața lui Dumnezeu. Ne servim în primul rând familiile, rudele, vecinii și mai apoi  țara, națiunea, și în final umanitatea și creația. Acest serviciu reprezintă dreptul nostru și a-l face cunoscut celorlalți este responsabilitatea noastră.

Note de final

Acest document a apărut pentru prima oară în Fethullah Gülen: Avocatul Dialogului, de Ünal Ali și Alphonse Williams (Fairfax, VA: The Fountain, 2000), 305-31.

1. Ibn Miskawayh (930-1030): moralist, filozof și istorician musulman. Tratatul său moral Tahdhib al-Akhlaq, influențat de conceptul de înțeles al lui Aristotel, este considerat unul dintre cele mai bune tratate ale filozofiei islamice. Lucrarea sa istorică Kitab Tajarib al-Umam wa Ta’aqub al-Himam (Eclipse of the ‘Abbasid Caliphate) a fost observat datorită faptului că în el au fost menționate toate sursele posibile și a stimulat foarte mult dezvoltarea istoriografiei islamice.
2. Sumarul articolelor lui Gülen publicate în Sizinti, martie 1981-iunie 1982.
3. Acest contrast s-a datorat a doi factori: biserica catolică a refuzat să ajungă la un acord cu descoperirile și conceptele științifice noi și apariția noii clase mijlocii care dorea să fie independentă de regulile disciplinare ale religie.
4. Liceele Anadolu este termenul folosit pentru toate școlile de stat în care subiectele științifice sunt predate în engleză.

Tweet

Whatsapp