Înştiinţări tainice

Înştiinţări despre epoca Sa

1. În primul rând, Buharî şi Müslim, coalizându-se cu toate cărţile de ha-dis-uri, redau aceste probleme. Într-o zi, Mesagerul lui Allah era în amvon, expu- nând comunităţii dreptcredincioşilor mari câştiguri la capătul lumii tainice şi sub semne măreţe. Apoi le-a zis: "Astăzi să-mi spuneţi tot ceea ce doriţi!"

Toată lumea întreba câte ceva, iar El dădea răspunsuri. Tocmai atunci, un tânăr se ridică în picioare şi întreabă: "O. Mesagerule! Cine este tatăl meu?"

Chiar dacă erau puţine, totuşi existau clevetiri în legătură cu tatăl său şi a-cestea îl deranjau pe tânăr. În acea zi, tânărul găsise prilejul de a-L întreba de-spre tatăl său pe Mesagerul lui Allah, care – pe drept – avea ochii deschişi spre cele tăinuite.

Domnul nostru îi răspunse: "Tatăl tău este Hüzâfe".

Tânărul era mulţumit, deoarece răspunsul pe care-l primise, îl liniştise. De-acum numele lui va fi legat de al unui tată , la care nu sperase şi i se va spune Abdullah b. Hüzâfetü-s-Sehmî.

În acel moment sare de la locul său Ömer, cel care înţelesese cel mai bi-ne starea sufletească a Mesagerului lui Allah, zicând: "Noi, ca robi Îl acceptăm pe Allah, ca religie acceptăm İslâmul, iar ca profet pe Măreţul Muhammed (s.a.s)"

Replica lui subtilă, cu semnificaţie, a întredeschis calea manifestării încrederii în pieptul Mesagerului lui Allah. Atunci sentimentul puterii divine fu înlocuit de senti-mentul prieteniei.

Această întâmplare a electrizat companionii prezenţi în geamia plină. Toţi companionii aprobau spusele Mesagerului lui Allah şi, prin tăcerea lor, voiau să spună "e drept".^[1]

2. Müslim relatează: povestitorul hadis-ului este Măreţul Ömer: "Eram la Bedir. Mesagerul lui Allah întocmise strategia de luptă şi cutreiera locurile unde urma să se desfăşoare confruntarea. La un moment dat, de parcă ar fi întrezărit prin vălul tainei şi privirile i-ar fi străpuns orizontul viitorului, a arătat unele locuri cu mâna, zicând: "Aici este locul unde va fi omorât Ebu Cehil; acolo, al lui Utbe, dincolo, al lui Şeybe, iar acolo, al lui Velid…" A mai consemnat şi alte nume. "

După război, Ömer zice sub jurământ: "Acolo unde ne arătase Mesagerul lui Allah că vor cădea acei oameni, i-am găsit morţi după lupte."^[2]

Da, aceşti oameni, care fiind în viaţă, nu-L aprobaseră prin viu grai pe Me-sagerul lui Allah, acum, prin leşurile însângerate, erau mărturii ale dreptăţii Lui. Deoarece, El vesteşte şi ceea ce vesteşte se îndeplineşte întocmai.

3. În "Müsned" –ul lui Ahmed b. Hanbel, se relatează următoarea întâmp-lare: Mesagerul lui Allah era în mescit împreună cu companionii. La un moment dat spuse: "Nu peste mult timp aici va veni un om cu fruntea şi faţa senină, va in-tra pe uşa aceea. El este dintre cei mai buni din Yemen şi are pe frunte un semn lăsat de un înger." După o clipă, a venit un om aidoma cu descrierea făcută de Mesagerul lui Allah, care îngenunchie în faţa Lui şi declară că este musulman. A-ceste nu era altul decât Cerîr b. Abdillah el-Becelî, un om cu suflet curat, monu-ment de bună-cuviinţă.

4. În "Delâilü'n Nübüvve" al lui Beyhakî se relatează: În timpul cuceririi o-raşului Mecca, Ebu Sufyan devenise musulman, dar credinţa nu-i pătrunsese în suflet. Atunci câd Mesagerul lui Allah înconjura Kaaba, era acolo şi Ebu Sufyan. La un moment dat îi trecu acestuia prin minte un gând: "Oare cum ar fi să-i apar în faţă în fruntea unei oştiri?"

Chiar în acel moment, Mesagerul lui Allah se duce lângă Ebu Sufyan şi îi şopteşte la ureche: "Atunci tot te vom învinge." Ebu Sufyan înţelese care era si-tuaţia şi credinţa din inima lui, care până atunci era nesigură, deodată şi-a găsit locul…iar el, sărind de la locul său: "Mă căiesc şi jur credinţă lui Allah!"^[3]

Cine îl înştiinţase pe Mesagerul lui Allah de ceea ce trecea prin mintea lui Ebu Sufyan? Iată că, Ebu Sufyan, prin atitudinea sa, arăta că El este Trimisul lui Allah şi spune adevărul…

5. Tot în preţuitele cărţi cu hadis-uri, se relatează următoarea întâmplare: Umeyr b. Vehb era cunoscut printre companioni drept "călugărul ". În timp ce, în perioada jahiliye, era numit "omul diavolului".^[4]

Împreună cu Safvân b. Ümeyye, Umeyr b. Vehb se înţelege ca el să se dea drept musulman, să se ducă la Medina şi să-L omoare pe Mesagerul lui Allah, iar Safvân b. Ümeyye să-i dea un anumit număr de cămile.

Umeyr îşi ascute sabia şi porneşte la drum. Ajungând la Medina, spune că a venit să se facă musulman şi să se supună Mesagerului lui Allah. Este dus la mescit, dar companionii nu aveau deloc încredere în el. De aceea, nimeni nu do-rea să-l lase singur cu Mesagerul lui Allah. Cu toţii făcuseră din trupurile lor un zid în jurul Mesagerului lui Allah.

Atunci când Umeyr a intrat în mescit, Mesagerul lui Allah l-a întrebat de ce venise. Umeyr înşiră o grămadă de minciuni, dar niciuna nu-L convinse pe Mesa-gerul lui Allah şi la urmă El spuse: "Din moment ce tu nu spui adevărul, să-ţi spun eu: tu ai vorbit cu Safvân şi ai venit ca să mă ucizi. Drept recompensă ţi-a promis să-ţi dea atâtea cămile."

Umeyr, de parcă ar fi fost lovit în cap, apucă mâinile Mesagerului lui Allah şi se făcu musulman. Apoi atât de mult se adânci în rugăciuni, încât fu numit pe drept cuvânt "călugărul".

Această convorbire dintre Umeyr şi Safvân de unde aflase Mesagerul lui Allah? Când exista o distanţă aşa de mare între ei, cine îi comunicase această ştire?

Toţi cei care cred sau nu cred aceste întâmplări sau altele asemănătoare, să stea să le silabisească, iar noi să trecem la capitolul următor…

Informaţii despre viitor

Într-un timp apropiat

1. Buhârî şi Müslim relatează despre Măreţul Üsâme: (Üsâme era fiul lui Zeyd b. Harise. Mesagerul lui Allah îl iubea foarte mult şi nu se despărţea de el. Dacă pe Măreţii Hasan sau Hüseyin îi aşeza pe un genunchi, de multe ori, pe ce-lălalt genunchi îl aşeza pe Üsâme. Odată, dorind să-i aibă lângă El pe toţi trei, s-a rugat: "Allah al meu! Ai milă de ei, căci şi eu mă port duios cu ei.") ^[5]

Spre sfârşitul vieţii, în fruntea armatei, pe care o pregătea împotriva Bizan-ţului, l-a numit comandant pe Üsâme şi pe pământul unde căzuse martir tatăl său cu ani în urmă, îi lăsa lui posibilitatea de a arăta duşmanilor adevărata lor măsu-ră. Doar că, Üsâme, văzând agravarea stării Domnului nostru, a oprit armata şi, până la moartea Mesagerului lui Allah, nu a pornit.

Iată ce spune Üsâme: "Într-o zi eram împreună cu Mesagerul lui Allah. În acea zi, Domnul Domnilor ieşise pe acoperişul unei clădiri înalte din Medina şi admira împrejurimile. La un moment dat a zis: "În clipa aceasta văd cum intrigile se revarsă precum ploaia printre casele voastre."^[6]

Zicând acestea s-a despărţit de noi. După care, străzile au gemut datorită revărsării intrigilor. Da, Măreţul Ömer, Măreţul Osman şi Măreţul Ali (r.a) au ajuns martiri, fiind jertfa acestor intrigi. Parcă intrigile, prin graiul necazurilor şi nenoro-cirilor, îi ziceau Mesagerului lui Allah "fii drept"…

Intrigile

În viaţa lui, Măreţul Ömer se temea de apariţia intrigilor. Odată, pe când stătea în mescit, în mijlocul unei mulţimi numeroase, a întrebat: " Există cineva care are ştire despre intrigile de care a vorbit Mesagerul lui Allah?

Huzeyfe a zis: "Eu sunt."

Măreţul Ömer: "Tu eşti un om viteaz, spune!"

Huzeyfe: "Intriga omenească se află în familia lui, în avuţia lui, în propria persoană, în copiii lui şi în vecinii lui. Pentru acestea drept căinţă sunt postul, na-maz-ul, dania, cunoaşterea a ceea ce este permis şi a ceea ce nu este permis."

Ömer: "Nu, eu nu despre acestea am întrebat. Am întrebat despre intrigile care se unduiesc precum valurile mării."

Huzeyfe: "Dar, Ömer! Ele nu au nici o legătură cu tine. Între tine şi ele es-te o uşă închisă."

Măreţul Ömer: "Această uşă se va deschide sau se va sparge?"

Huzeyfe: "Se va sparge."

Măreţul Ömer s-a cutremurat şi de pe buze îi ieşiră vorbe tremurate: "Da-că este aşa, această uşă nu se va mai închide niciodată."^[7]

După un timp, un companion întrebă: "Oare ştia Ömer că această uşă es-te de fapt el?"

Huzeyfe răspunse: "Da, ştia, aşa cum ştia noaptea de ieri."

Da, ştia, încât după plecarea mea, uşile închise, care sunt în legătură cu unitatea dreptcredincioşilor lui Muhammed (s.a.s), se vor deschide, intrigile şi uneltirile îşi vor face apariţia…în rândul dreptcredincioşilor se vor ivi mentalităţi, diferite curente şi mişcări…

Ömer ştia acest lucru, deoarece cel care înştiinţa despre cele ce se vor în-tâmpla nu era altul decât Măreţul Muhammed Mustafa (s.a.s).

Veni şi ziua în care totul se întâmplă întocmai cum se prevăzuse. Ömer fu înjunghiat de către un iranian hain. În aceeaşi zi în care fu înjunghiat Ömer, uni-tatea islamului primi o grea lovitură. Duşmanii îşi aleseseră foarte bine ţinta şi vâ-nătorul neîndurător nimerise cu săgeata drept în ţintă.

Da, prin moartea lui, intrigile se revărsară şuvoi, invadând lumea islamică. Această situaţie, pe de o parte, era dureroasă, iar pe de altă parte, era un argu-ment, un indiciu pe măsura scrierii cu stele pe cer în limbajul hadis-urilor, a cu-vintelor: "Mărturisesc că, în afară de Allah Preamăritul, nu există altă divinitate şi că Muhammed este robul şi Profetul Lui."

Victoria

2. Suntem martori la acest hadis din lucrarea "Sünen" al autorilor Buhârî şi Ebu Dâvud, relatat de Habbâb b. Eret (r.a). Acum să redăm un rezumat din acest hadis: "Necăjit şi întristat, Mesagerul lui Allah stătea la umbra Kaabei, cu capul a-coperit. Cine ştie la ce fel de insultă mai fusese expus? Era o perioadă în care toate obiceiurile epocii jahiliyei erau folosite ca arme împotriva musulmanilor. Pe vremea aceea eu eram un om care încă nu-şi căpătase libertatea. Chinurile şi suferinţele pe care le înduram, dar pe care stăpânul meu şi mai marii din Mecca nu le luau în seamă, ajunseseră de neîndurat pentru mine.

În acea zi, văzându-l pe Mesagerul lui Allah singur, m-am apropiat de El şi i-am zis: "O, Mesagerul lui Allah! Nu poţi oare rugându-te, să ceri ajutor şi sprijin de la Cel Drept?" Mă gândeam că Mesagerul lui Allah îndată va înălţa rugi către Domnul şi îi va blestema pe koreişiţi, dar Mesagerul lui Allah a zis următoarele: "Jur pe Allah că, dreptcredincioşii de dinaintea voastră au avut de suferit chinuri mult mai înspăimântătoare. Unii dintre ei erau tăiaţi în două cu ferăstrăul şi arun-caţi în gropi şi tot nu renunţau la credinţa lor. Carnea li se desprindea de oase şi tot nu arătau slăbiciune. Allah va întregi această credinţă, dar voi vă arătaţi gră-biţi. Va veni o zi în care o femeie va călători de una singură de la Hîra la Hadra-mut şi nu va fi neliniştită de nimic, în afară de fiarele sălbatice."

Habbâb spune sub jurământ: "Tot ceea ce spusese Mesagerul lui Allah, a fost întocmai; eu am văzut toate acestea cu ochii mei."^[8]

"Tu vei fi prima care te vei reîntâlni"

3. Într-una din zilele în care-şi simţea aproape trecerea în nefiinţă, Mesa-gerul lui Allah chemă lângă El pe mama noastră, Mărita Fâtıma, care, prin tot ce făcea, prin concepţia asupra lumii, semăna întocmai cu El, şi, aplecându-i-se la ureche, îi şopti ceva. Atunci, Mărita Fâtıma aşa de mult plânse şi se jeli, încât toată lumea se sperie de tăria zbuciumului ei. După puţin timp, din nou Mesage- rul lui Allah îi şopti ceva la ureche. De data aceasta, Mărita Fâtıma aşa de mult se bucură, încât cei care o văzură, au crezut că primise chemarea de a intra în rai prin toate uşile… şi, după părerea ei, aşa şi era. Da, se dovedise a fi o veste bună şi o mare bucurie.

Această întâmplare nu scăpă neobservată de către mama noastră, Mărita Âişe, care o întrebă care este cauza comportamentului ei, dar mama Fâtıma nu zise decât: "Este o taină care aparţine Mesagerului lui Allah."

După trecerea în nefiinţă a Domnului nostru, Mărita Âişe o întrebă din nou şi atunci mama Fâtıma îi dădu următorul răspuns: "Prima dată îmi spusese că nu va mai trăi; de aceea am plâns. (Da, aşa de mult plânse, dispariţia Profetului aşa de mult o tulbură, încât versurile ce i-au curs de pe buze în acea zi, au dat naşte-re la mila şi compasiunea întregii lumi: "Un om care a avut parte de mireasma pământului de pe mormântul Lui, Ce nevoie mai are să mai caute şi alte miresme? Îndurat-am în viaţă asemenea nenorociri, încât dacă ele s-ar revărsa. Asupra zilelor, acestea s-ar transforma în întunecoase nopţi!")^[9] A doua oară mi-a dat vestea că eu voi fi prima persoană din familie care mă voi revedea cu El…şi iată pentru ce m-am bucurat."^[10]

După şase luni se dusese şi ea după tatăl ei… Prin moartea ei parcă aproba misiunea Mesagerului lui Allah şi îi spunea "Fii drept!"

Pacea

4. Într-un hadis, care relatează despre afirmaţiile majorităţii personalităţi-lor din Kütüb-i Sitte (Şase cărţi despre legislaţia hanefită), se spune că într-o zi, în timpul predicii de dinainte de namaz-ul de vineri, Mesagerul lui Allah, arătând spre Măreţul Hasan, a spus: "Acesta este fiul meu; el este bei. Prin el Allah (c.c) va aduce pacea între două mari comunităţi."^[11]

Da, El este nobil şi fiu de nobil. Este nepotul Mesagerului lui Allah…este bei. Într-o zi, pentru a nu crea dezbinare în rândul dreptcredincioşilor, va refuza califatul şi sultanatul ce i se vor încredinţa şi va arăta ce fel de bei este.

Nici nu trecură douăzeci şi cinci – treizeci de ani, că se adeveri tot ceea ce spusese Mesagerul lui Allah…După Măreţul Ali, emeviţii s-au trezit în faţa Măre-ţului Hasan. Dar acest om, iubitor de pace şi linişte, anunţând că renunţă la toate drepturile lui, a adus pacea între cele două oştiri musulmane, care erau gata să se încaiere şi a preîntâmpinat, chiar dacă pentru moment, o îngrozitoare intrigă. Ce frumos spune un poet:

"Nobil şi fiu de nobil El este;
Cum să nu fie, căci bunicu-i este
Cel mai bun dintre toţi oamenii,
Cel cu care se mândresc semenii."

Atunci când Domnul nostru a adus la cunoştinţa oamenilor hadis-ul referi-tor la Măreţul Hasan, acesta era un mic copil. Poate că nici nu înţelesese la ce se referise în acea zi Mesagerul lui Allah. Adică el nu făcuse un lucru pentru că aşa îi spusese Mesagerul lui Allah. Poate că Mesagerul lui Allah îi spusese acel lucru ştiind că va proceda întocmai. Da, Măreţul Hasan îl aprobă pe bunicul său şi după mulţi ani spune "Eşti drept!", cu sensul de "Tu spui adevărul".

Va trăi un veac

5. Mesagerul lui Allah, punându-şi sfintele mâini pe capul lui Abdullah b. Büsr, zice: "Acest copil va trăi un veac.", după care adaugă: "Aceşti negi neplă-cuţi de pe faţa lui vor dispărea."

Un companion zice: "Acea persoană a trăit o sută de ani şi i-au dispărut şi negii de pe faţă."^[12]

Mesagerul lui Allah în orice clipă se înălţa spre desăvârşire, depăşindu-şi starea de dinainte şi găsindu-şi starea anterioară plină de lipsuri, în fiecare zi ce-rea de la Cel Drept iertarea păcatelor.

Tot astfel şi dreptcredincioşii, în fiecare zi, mai făceau un pas spre a-L în-ţelege şi a-L cunoaşte şi în faţa înfăptuirii a tot ceea ce spusese despre viitor, îşi sporeau credinţa, spunându-i "Tu eşti Mesagerul lui Allah!"

Viitorul apropiat

Dintre exemplele pe care vi le-am oferit până acum, de-alungul evoluţiei timpului, există unele mai îndepărtate de perioada în care a trăit Mesagerul lui Allah şi mai apropiate de perioada în care trăim noi, care privesc secolul în care ne aflăm şi despre care se aşteaptă a fi confirmate în secolele care vor urma.

Acum să poposim un pic asupra acestora:

Veste din timpul săpării şanţului

1. Aproape toate hadis-urile şi cărţile sfinte consemnează relatarea unui eveniment de către un companion: "Se săpa un şanţ. Apăruse o mare stâncă, pe care, cu toate eforturile noastre, nu reuşeam să o urnim din loc. Domnul nostru săpa şi el împreună cu noi. Pentru a ne ridica moralul, din când în când zicea: "Doamne, în afară de viaţa de apoi nu există altă viaţă. İartă-i pe aliaţi şi pe emig-ranţi!"^[13]

Iar companionii erau entuziasmaţi de vorbele Lui şi răspundeau: "Doamne, dacă n-ai fi Tu, noi nu ne-am fi putut găsi drumul călăuzitor, n-am fi fă-cut namaz, nu am fi făcut danii. Pogoară asupra noastră liniştea sufletească şi dacă e să ne întâlnim cu duşmanul, fă în aşa fel încât, picioarele noastre să nu alunece!"

Companionii îi spuneau Mesagerului lui Allah chiar şi cele mai mici neca-zuri ale lor. Şi despre această mare stâncă i-au spus. El veni în mână cu un levi-er şi începu să sfărâme piatra. Ori de câte ori lovea piatra cu levierul, săreau scântei… şi parcă în acelaşi timp, ieşeau scântei de revelaţie şi inspiraţie din Me-sagerul lui Allah. La fiecare lovitură spunea următoarele: "În momentul acesta mi s-au dat cheile Bizanţului. Văd cum se năruie zidurile sa-sanizilor. Observ cum mi se oferă cheile İranului…"^[14]

Mai trec câţiva ani. Allah (c.c), cu ajutorul săbiilor marilor comandanţi Sa'd b. Ebi Vakkas şi Halid b. Velid, înrâureşte obţinerea victoriei de către musulmani asupra tuturor acestor locuri şi cheile sunt înmânate Mesagerului lui Allah, perso-nalitatea cea mai cinstită. Acest lucru reprezintă confirmarea dreptăţii Lui. De alt-fel era imposibil să nu confirme, căci El venise să reprezinte dreptatea. Prin ab-surd, dacă lucrurile despre care spusese că "vor avea loc", nu se produceau, Allah (c.c), pentru a nu-l scoate mincinos pe apropiatul său, va face ca aceste lucruri să aibă loc.

Chiar şi despre unul dintre renumiţii companioni, Berâ b. Mâlik (r.a), se spune că: "Dacă jură asupra oricărei chestiuni, Allah nu-l va socoti mincinos."^[15] Adică, dacă Berâ jura asupra unui lucru de neîndeplinit, Allah făcea să se îndeplinească. Într-adevăr, companionii îl puneau în fruntea oricărei bătălii, stră-duindu-se să garanteze victoria prin el.

Deci, dacă Cel Drept îi acordă aşa o particularitate unui companion, să nu-i acorde şi apropiatului său? Numai că, El vedea şi spunea. Căci Allah (c.c) îi făcea totul cunoscut. Iar El ştia…

Veste despre siguranţă şi bogăţie

2. Adiy b. Hâtim relatează: (Adiy este fiul lui Hâtem-i Tâi. Înainte fusese creştin. Căută şi-L găsi pe Mesagerul lui Allah; găsi şi se eliberă).

Acest renumit companion spune: "Într-o zi, în prezenţa Mesagerului lui Allah se vorbea despre sărăcie, lipsuri şi jafurile haiducilor. El a spus: "Va veni o zi în care o femeie va călători de una singură de la Hîra la Hadramut şi, în afară de fiarele sălbatice, nu se va teme de nimeni."

Adiy zice: "Ascultând acestea, eram uimit. Ziceam în sinea mea: "De vre-me ce clanul Tây are haiduci, cum este posibil aşa ceva?" Discuţia a urmat: "Va veni o zi în care comorile lui Kisra vor fi împărţite între voi." Eu am întrebat: O, Mesagerul lui Allah! Comorile lui Kisra din İran? "Da, comorile lui Kisra din İran." Eu eram şi mai uimit, deoarece în vremea rostirii acestor cuvinte, İranul îşi trăia cele mai măreţe zile. Apoi a continuat: "Va veni o asemenea zi, în care omul va umbla cu dania în mână, dar nu va găsi pe nimeni căruia s-o dea…" Adiy zice în continuare: Eu am văzut două din acestea şi dacă voi avea zile, voi vedea şi a treia."^[16]

Adiy nu va mai apuca să vadă şi a treia perioadă, dar au fost şi unii care au văzut: în perioada lui Ömer b. Abdülaziz adevărul prezis de Mesagerul lui Allah s-a petrecut întocmai. În acel moment, acel mare stat, care cuprindea trei-zeci de ţări cât frontierele Turciei, ajunsese la un asemenea nivel în ceea ce priveşte repartiţia veniturilor încât, nu rămăsese nici o persoană săracă. Astăzi cred că nu vom exagera dacă vom spune "Standardul de viaţă existent în Ameri-ca şi în alte state occidentale este scăzut în comparaţie cu acea perioadă."

În ţările bogate de astăzi repartiţia veniturilor este aşa de dezechilibrată încât, pe lângă cei care duc o viaţa foarte îmbelşugată, sunt şi oameni care trăiesc în izbe. În timp ce în acea perioadă un asemenea dezechilibru dispăruse.

Mărturia lui Ammâr

3. Se construia Mescit-ul Profetului. Toată lumea muncea de zor. Unii făceau chirpici, alţii cărau…desigur că şi Mesagerul lui Allah era printre cei care munceau. Da, şi El căra chirpici cu spinarea. Ammâr veni lângă Mesagerul lui Allah…în spinare avea doi chirpici…zise plângându-se: "O, Mesagerul lui Allah! M-au încărcat cu doi chirpici!" Mesagerul lui Allah zâmbi şi ştergându-i sudoarea de pe frunte cu sfintele mâini îi relatează întâmplări triste prin care va trece peste treizeci de ani. Îl vesteşte şi-l previne asupra faptului că un nesupus care s-a împotrivit Măritului Ali, va fi martirizat de către comunitate. Da, la Sıffîn Ammâr era de partea Măritului Ali şi în acea luptă devenise martir. Dar susţinătorii Măritului Ali, aducând dovezi că acesta face parte din ta-băra adversă, le-au zis "voi sunteţi răzvrătiţii".^[17]

Da, de fapt la Sıffîn se vărsa sângele lui Ammâr; căci fiecare picătură de sânge parcă i se adresa Mesagerului lui Allah, spunându-i "Cel drept" , ai spus adevărul.

Da, stimate cititor! Dacă Allah nu face cunoscut, cum poate omul să ştie toate aceste lucruri? Astăzi, în filmele de ficţiune se fac preziceri. Nu este un lucru prea greu, deoarece au un precedent, un început…cu capacitatea de a îmbina unele hadis-uri, se pot face presupuneri în diferite chestiuni. În timp ce, în chestiunile vestite de Mesagerul lui Allah referitoare la taină nu poate exista nici un punct în numele unui început şi precedent. Luând în considerare acest lucru, este imposibil ca un om cu o putere de gândire teribilă de dimensiunile unui ge-niu să poate spune una la zece din cele spuse de El. Deoarece, asemenea prob-leme sunt cele care deschid frontierele minţii noastre…adică, fără ca ochii tainei să fie deschişi sau fără a se confirma revelaţia, este imposibil să se ştie aceste probleme. Dacă este aşa, Mesagerul lui Allah nu ştie de la sine, ci i se aduce la cunoştinţă de către Allah, iar cele spuse sunt adevărate…

Un popor necredincios în numele credinţei

4. Într-o zi stătea şi împărţea captura şi deodată apăru un om cu nasul cârn, cu ochii înfundaţi în orbite, cu pomeţii ieşiţi. Această persoană poate că reprezenta în acea zi o comunitate care va apărea în viitor. Cu obrăznicie se adresă Mesagerului lui Allah: "Această împărţire nu este corectă, fii drept!"

Da, poate că era instigator de se adresa astfel Mesagerului lui Allah.

Atunci, Mesagerul lui Allah i-a zis: "Dacă nici eu nu procedez corect, atunci cine? Dacă n-aş fi drept, înseamnă că am suferit prejudiciu şi daună."^[18]

Prin aceste cuvinte, Mesagerul lui Allah a dorit să spună: dacă un profet nu ar fi drept, de la cine să înveţe oamenii ce înseamnă dreptatea? Pe un teren unde n-ar exista dreptatea, oamenii suferă prejudicii şi daune. Dacă este aşa, înseamnă că şi voi sunteţi în pierdere. Şi dacă eu n-aş fi drept, m-aş socoti păgu-bit. Pe când Allah (c.c) m-a trimis ca profet, deci eu n-am pierdut…în cazul acesta, eu sunt drept.

Măritul Ömer (r.a) cere permisiunea de a-i aduce la cunoştinţă acestui ne-obrăzat, care nu ştia cum să vorbească cu Mesagerul lui Allah, că există o limită, zicând: "Lăsaţi-mă să-i zbor capul acestui neobrăzat!" Dar Mesagerul lui Allah nu-i îngăduie şi de pe buzele-i sfinte se revarsă următoarele cuvinte referitoare la taină:

"În viitor îşi va face apariţia un popor. Oamenii acestui popor, cu faţa lată, cu nasul cârn, cu ochii înfundaţi, atunci când vor recita din Coran, recitarea voa-stră vi se va părea limitată. Dar cele recitate nu vor coborî mai jos de gâtlej. Aşa cum săgeata ţâşneşte din arc, tot aşa vor lăsa credinţa, iar pe braţul unuia din ei se află un mare neg."^[19]

Anii trecură repede. Parcă pentru a confirma cele spuse de Mesagerul lui Allah, zilele se iau la întrecere: Măritul Ali trece prin tăişul sabiei la Nehrivan, pe cei din Haric. Este adus un om, care corespundea întocmai descrierii Mesageru-lui lui Allah şi este înştiinţat Măritul Ali. Deci aceştia sunt oamenii care, părăsind credinţa, vor lupta împotriva credinţei.

Într-un hadis, Domnul nostru se adresează Măritului Ali: "Eu am luptat pentru pogorârea Coranului, iar tu vei duce lupta pentru sensul clar."^[20]

Prin aceste cuvinte spunea: odată cu începerea pogorârii Coranului, toţi oamenii au fost împotriva mea; eu am luptat cu aceştia. Va veni o zi în care vor apărea oameni ce vor interpreta şi comenta greşit sensul Coranului, iar tu te vei lupta împotriva acestora.

Veni şi timpul împlinirii acestor previziuni şi Măritul Ali intră în luptă împot-riva celor de la Haric, aflându-se în conflict cu aceşti oameni, care părăsiseră credinţa precum săgeata ţâşneşte din arc.

Da, acest om cu nasul cârn, cu pomeţii ieşiţi parcă fusese creat pentru a confirma cele prevăzute de Mesagerul lui Allah. Aşa se face că, starea lui negati-vă dădea dreptate Mesagerului lui Allah în sens pozitiv.

Desigur că diavolul este sâcâitor pentru un dreptcredincios, în lupta pe ca-re o dă acesta cu diavolul, această luptă fiind echivalentă cu câştigarea unei fap-te bune şi aşa cum diavolul nu câştigă nimic în numele binelui, şi acest om , fiind ucis în acel mod, odată cu prilejul confirmării Mesagerului lui Allah, nu va obţine nimic.

Da, în realitate noi, în cartea fizionomiei lui urâte, citim dreptatea Mesage-rului lui Allah; dar acest lucru nu-l face să câştige ceva. Deoarece el, la acest su-biect, este doar un mijlocitor fără de noroc…

Expediţia cu corăbiile şi Ümmü Harâm

5. Ümmü Harâm binti Milhan, după unele spuse, era mătuşă de lapte pentru Mesagerul lui Allah, iar după altele, o rudă apropiată a mamei, deci mă-tuşă. Era apropiat de familia ei şi îi vizita deseori, uneori rămânând să se odih-nească. Într-o zi se culcaseră să se odihnească. Deodată Mesagerul lui Allah se trezi zâmbind. Ümmü Harâm binti Milhan îl întreabă:

"O, Mesagerul lui Allah, pentru ce zâmbiţi?"
El îi răspunde:
"Am văzut cum s-au reunit dreptcredincioşii mei şi, precum regii, au plecat cu corăbiile la jihad."
"Nu vrei să te rogi ca şi eu să fac parte dintre ei", zise femeia.
"Tu deja eşti printre ei.". îi răspunse Mesagerul lui Allah.
Din nou s-au dus să se odihnească. După un timp, Mesagerul lui Allah se trezeşte tot zâmbind şi-i spune mătuşii sale aceleaşi cuvinte. Mătuşa din nou:
"Nu vrei să te rogi ca şi eu să fac parte dintre ei?"
Atunci, Mesagerul lui Allah:
"Tu vei fi printre premergători"^[21]

Anii trec. Ümmü Harâm, împreună cu soţul ei, Ubâde b. Sâmit, ia parte la campania din Cipru şi îmbolnăvindu-se, moare.

Începând din acea zi şi până astăzi, musulmanii le vizitează mormintele, vărsând lacrimi la căpătâiul lor. Desigur că, fiecare lacrimă poartă semnificaţia confirmării Mesagerului lui Allah. Deoarece, a găsit taina unei ştiri şi această ştire s-a adeverit întocmai. Ciprul, istoria Ciprului şi mormântul de acolo sunt martori de nedezminţit.

Da, spusele Mesagerului lui Allah se ivesc una după alta, atunci când le vine timpul şi noi, observându-le în oglinda istoriei, ne reînnoim mărturia credinţei în El şi de fiecare dată, cu tot trupul nostru, zicem "Adevăr ai spus, o, Mesager al lui Allah!!"

Poate că expunerile noastre nu sunt suficiente pentru a reda acest lucru, dar glasul pe care-l aude orice dreptcredincios în conştiinţa sa este atât de răsu-nător încât, nu numai că se aude, dar este imposibil de negat…

Benu Kanturâ

6. Cu privire la o naţiune care va zgudui lumea islamică, Mesagerul lui Allah spune: "La sfârşitul acestei lumi va apărea Benu Kanturâ. Sunt oameni cu faţa lată, cu ochii mici şi nasul cârn."^[22]

Cărţile de istorie spun că aceştia sunt mongolii. De altfel, în descrierile Mesagerului lui Allah se relatează despre două agresiuni mari şi înfricoşătoare, care se vor abate asupra lumii islamice:

Prima dintre acestea este agresiunea lui Ferdinand asupra Andaluziei, care a desfăşurat toată barbaria apusului; au fost omorâţi oameni, au fost distruse biblioteci, au fost arse cărţi.

A doua este dezastrul adus de mongoli. Aceştia au făcut una cu pământul toate centrele culturale care au existat în Egipt, Siria, Anatolia, transformând totul în ruine, ca apoi să se retragă.

Mesagerul lui Allah era foarte preocupat de soarta dreptcredincioşilor săi; de aceea le atrăgea atenţia cu asemenea ştiri şi de obicei zicea: Allah (c.c) când a considerat că este drept să-i pedepsească pe dreptcredincioşii lui Muhammed, foloseşte împotriva lor ca metodă de corecţie, despoţii. Da, dictatorul este sabia lui Allah. Întâi se răzbună prin el, apoi se întoarce şi se răzbună pe el. Adică dic-tatorul nu este părtaş la despotism. În primul rând doar Allah (c.c) poate să trimită aceşti dictatori asupra musulmanilor, apoi îi zdruncină şi îi bagă sub pământ.

Pentru a se feri de un sfârşit atât de trist, Mesagerul lui Allah, un monu-ment de mărinimie, atrage atenţia dreptcredincioşilor săi, le zugrăveşte acele evenimente pentru a-i sfătui să se ferească de comportamente şi acţiuni care ar putea atrage mânia lui Allah, înştiinţându-i de necazurile şi nenorocirile care pot să-i lovească.

Da, apariţia acestor evenimente după şase-şapte secole după El, procla-mă faptul că a avut dreptate.

Cucerirea İstanbulului

7. İstanbulul urma să fie cucerit. Cunoscut pe atunci cu numele de Constantinopol, oraşul urma să treacă în mâna musulmanilor. Hâkim, în Müstedrek, relatând despre această ştire dată de Mesagerul lui Allah, redă această miracu-loasă prevestire astfel: "Desigur că Constantinopolul trebuie să fie cucerit într-o zi; ce minunată oştire cea care o cucereşte!; şi comandantul care o cucereşte, ce comandant minunat!"^[23]

Aproape toţi comandanţii din acea perioadă şi vitejii cuceritori, începând chiar din perioada companionilor, pentru a confirma această fericită ştire, de mul-te ori s-au dus până la İstanbul şi s-au întors. Ebu Eyyub el-Ensârî este unul din-tre aceştia.

Aici eu mă simt jenat şi consider risipă de timp de a repeta unele eveni-mente cunoscute de toată lumea, dar, chiar şi cu puţină timiditate, nu pot trece fără a vă oferi căteva evenimente:

Ulubatlı Hasan, cel care, în ziua cuceririi İstanbulului, şi-a înfipt stindardul pe zidurile cetăţii, nu era un om de rând. El era un ofiţer format la Enderun şi era coleg de şcoală cu Fatih.

În acea perioadă ei erau doar câţiva. Trei dintre aceştia erau: primul cadiu al İstanbulului, Hızır Çelebi, Ulubatlı Hasan şi cuceritorul lumii, Muhammed Han. Toţi trei învăţaseră împreună, crescuseră împreună, fuseseră colegi.

Ulubatlı, în ciuda faptului că tot trupul îi era ciuruit, se urcase pe ziduri şi reuşise să înfigă stindardul . După puţin timp, Fatih se afla la căpătuiul acestui viteaz. Ulubatlı îşi trăia ultimele clipe. Zâmbetul de pe buzele lui îl uimea pe Fatih. Acesta îl întrebă: "De ce zâmbeşti?" Primi următorul răspuns: "Puţin mai devreme Mesagerul lui Allah inspecta aceste locuri. I-am văzut frumuseţea de trandafir. De aceea mă bucur…"

Dăduse ştirea acum nouă veacuri şi după nouă veacuri se afla în rându-rile oştirii care cucerea acel loc. Şi eu, având încredere în acest lucru, spun şi voi spune mereu: "Dacă ar mai fi trei-patru oameni, cu inimă sinceră şi dacă ei s-ar reuni pentru a sluji credinţa, cu siguranţă că spiritul Mesagerului lui Allah va fi prezent acolo, onorându-i pe ei şi acele locuri."

Iată, aşa cum cucerirea İstanbulului, conform unor martori sinceri, este unul din argumentele care arată dreptatea Mesagerului lui Allah, tot aşa şi Ebu Eyyub el-Ensarî este un martor credibil al acestei mărturii; deoarece el era unul dintre primii oameni care presimţise acea cucerire şi de aceea venise tocmai din Medina, lăsând prin testament să fie înmormântat la İstanbul.

Tweet

Whatsapp