Profetul nostru şi bătăliile sale: Şanţul

Cei din clanul Nadıroğlu se stabiliseră la Hayber şi îi incitau mereu pe localnici împotriva Mesagerului lui Allah. Ei au trimis pe unii la koreişiţi, iar pe alţii la clanul Gatafan. Ambele părţi erau gata şi însetaţi de a primi orice propunere din partea oricui, în intenţia de a-i distruge pe musulmani. La această acţiune au participat şi cei din clanurile Esed şi Selimoğul, iar priveliştea parcă evoca Çanakkale, amintindu-ne de versul lui Akif: "Unii sunt hinduşi, unii canibali, iar alţii nu ştiu ce belea."

Toate clanurile de evrei şi idolatrii făcuseră alianţă pentru a-l distruge pe Mesagerul lui Allah şi pe companionii săi. Ei au luat hotărârea de a porni spre Medina cu douăzeci şi patru de mii de ostaşi. Cu ajutorul extraordinarei sale reţele de informaţii, Profetul nostru ştia acest lucru. El şi-a adunat companionii şi s-a sfătuit cu ei în privinţa tehnicii de luptă. În faţa diferitelor propuneri, crezu potrivită propunerea venită din partea lui Selmân-ı Fârisî. Acesta propunea să se sape şanţuri în locurile pe unde probabil vor fi atacaţi şi astfel se va duce o luptă de apărare. Această tactică nu mai fusese aplicată până atunci.

Koreişiţii şi aliaţii acestora se aşteptau la o luptă desfăşurată ca la Bedir sau Uhud. Dar de data aceasta îi aştepta o surpriză la care nu se gândiseră şi o strategie cu totul deosebită. Datorită faptului că Profetul nostru a plasat ostaşi de jur împrejurul oraşului, cei din împrejurimi nu au aflat nimic. Deoarece cei care stăteau de pază nu lăsau să zboare o pasăre peste Medina şi în jurul oraşului. Şanţurile au fost săpate în mare secret, încât oştirea adversă, venind la Medina şi văzând aceste şanţuri, a fost foarte uimită.

Profetul nostru avea sub comanda Sa trei sute de oameni şi împreună cu ei a luat parte la săparea şanţurilor. Fiecare om trebuia să sape un "arşin" (68 de cm.) de şanţ. Mesagerul lui Allah îşi împărţise oamenii în grupuri de câte zece, dând acestei acţiuni un aer de competiţie. Adâncimea şanţurilor trebuia calculată în aşa fel, încât un călăreţ care ar fi căzut în ele, să nu mai poată ieşi, iar lăţimea era planificată ca nici măcar cel mai iscusit călăreţ să n-o depăşească.[1]

În zilele noastre, acest şanţ este cu totul acoperit. Astăzi cât de mult ne-am dori să vedem acest şanţ, la care a lucrat şi Mesagerul lui Allah cu cazmaua. Nu ştiu cât de adevărate sunt urmele ce ni se arată azi a fi cele ale şanţului. Dacă un comandant de oşti ar studia locurile şi ar zice că acesta ar putea fi locul, merită atenţia.

Da, Mesagerul lui Allah a muncit la săparea şanţului şi această atitudine a constituit un izvor de putere pentru ostaşi. Uneori El îi chema la întrecere, arătând bunăvoinţă când companionilor, când băştinaşilor.

Ostaşii erau flămânzi.Toată lumea îşi legase o piatră de pântece. Mesagerul lui Allah legase două pietre, încercând să depăşească foamea.[2] Nici foamea, nici setea nu nu aveau vreo influenţă asupra efortului de a învinge piedicile. Munceau cu entuziasm şi şopteau: Noi suntem acei oameni care am jurat credinţă Măritului Mohamed (sas). Atâta timp cât suntem în viaţă, vom duce războiul sfânt.[3] Apoi se rugau lui Allah:

Allah, jurăm că dacă n-ai fi fost Tu,
Noi n-am fi găsit drumul călăuzitor.
N-am fi putut dărui sau face namaz.
Pogoară asupra noastră liniştea sufletului!
Şi dacă ne vom întâlni cu duşmanul,
Fă-ne picioarele statornice!
[4]

Profetul nostru participa şi El prin cuvintele:

Allah, nu există altă viaţă decât cea din lumea de apoi.
Iartă păcatele companionilor şi a băştinaşilor!
[5]

Mesagerul lui Allah a aranjat coloanele de ostaşi cu spatele la colina "Sel", iar femeile le-a trimis în locuri sigure. Eu nu sunt ostaş, dar atât cât înţeleg, se va vedea că, în urma unor investigaţii, s-a descoperit că, cea mai importantă hotărâre a Profetului nostru a fost aşezarea cu spatele la colina "Sel". Mesagerul lui Allah luase foarte repede aceste hotărâri şi totul era în regulă.

Atunci când s-au luat măsurile de apărare ale Medinei, s-a avut în vedere şi probabilitatea atacului celor din clanul Kureyzaoğlu. S-a luat hotărârea ca acel front să fie apărat de un grup de companioni, condus de Selem b. Eslem. Da, se aveau în vedere toate posibilităţile şi nimic nu era lăsat la întâmplare.

Şanţul avea un loc pe unde un călăreţ priceput pe un cal bun putea să sară şi să treacă în partea cealaltă. La prima vedere, acest lucru părea o neglijenţă. În schimb, acolo era ceva legat de uimitoarea raţiune a Mesagerului lui Allah. Deoarece cei mai puternici idolatrii vor încerca să sară prin acel loc strâmt şi vor câdea pe rând în mijlocul musulmanilor. Şi acest lucru era o cale, dar nimeni nu trebuia să observe până la timpul potrivit.

Evenimentele s-au precipitat şi la urmă s-au dovedit a fi precum a dorit Mesagerul lui Allah. Da, evenimentele s-au desfăşurat după cum a gândit Profetul nostru. Cei mai renumiţi luptători din împrejurimi şi-au încercat şansele şi, unul după altul, au fost nimiciţi.

Primul care a trecut peste şanţ a fost Amr b. Abdivüdd. Datorită faptului că era în vârstă, putea fi considerat echivalentul a o sută de luptători. El a cerut un luptător. În faţa lui veni Măritul Ali (ra). Văzând un copil în faţa sa, Amr îl ironiză. Nesuportând orgoliul de a lupta călare, el descălecă şi, doborându-şi calul cu o lovitură de sabie, se înfipse în faţa Măritului Ali. Prima lovitură o aplică Amr. Violenţa loviturii sfărâmă scutul Măritului Ali (ra), iar vârful paloşului îl răni uşor. Măritul Ali ripostă, iar paloşul atinse umărul lui Amr. În acest timp, Măritul Ali (ra) striga în gura mare măreţia lui Allah, iar musulmanii strigau după el. Dacă Amr n-ar fi murit în urma loviturii de sabie, precis ar fi murit datorită puterii glasurilor ce recunoşteau măreţia lui Allah. Moartea lui Amr a creat o mare tulburare în rândul idolatrilor. Iar drept-credincioşii s-au bucurat şi le-a crescut moralul.[6]

După Amr veniră luptătorii Dırâr şi Hübeyre, care fugiră şi ei, nefăcând faţă puternicelor lovituri ale Măritului Ali (ra). Ultimul care reuşi să sară şanţul şi să treacă dincolo a fost Nevfel, considerat cel mai vestit luptător din rândul arabilor. Şi pe el îl întâmpină tot Măritul Ali (ra). Încercând să fugă, Nevfel se prăvăli în şanţ, iar musulmanii îl atacară cu pietre. Acesta se rugă de ei: Vă rog să am parte de o moarte onorabilă! Măritul Ali (ra) coborând în şanţ, îl ucise.[7]

Cel mai puternic asediu a avut loc în acea zi. După o lună, asediul a început să-şi piardă din intensitate. Nimeni nu mai dorea continuarea, deoarece nu era deloc uşoară întreţinerea a douăzeci şi patru de mii de oameni.

Cei din clanul Kureyzaoğul, văzând că idolatrii nu reuşesc să treacă de şanţ, iar cei ce trec sunt ucişi unul după altul, au hotărât să atace locul unde se aflau femeile. Înainte de atac au trimis un spion. Mărita Safiyye (r.anha) îl luă prin surprindere pe evreul ce se învârtea în jurul ascunzătorii, îl doborî şi îi luă armele. Înţelegând că omul pe care l-au trimis a fost ucis, evreii au crezut că acolo se află o unitate de ostaşi şi au renunţat la atac.[8]

În timpul acestui asediu, şansele au fost împotriva necredincioşilor. Era în prag de iarnă, iar meccanii nu rezistau iernii din Medina, ei nefiind pregătiţi să înfrunte o iarnă grea. Vântul, care bătea de zile întregi, se trasformase în uragan, forţa căruia smulgea corturile. Idolatrii nu aveau cum să mai reziste. De altfel, aşa s-a şi întâmplat. Nu după mult timp, Ebu Süfyan dădu ordin de retragere.[9]

a. "Ziua Şanţului" în Coran

Coranul cel Sfânt relatează în mod detaliat despre lupta "Şanţului". Dacă doriţi, acum vom urmări luptele din rândurile Sale. Apoi să semnalăm geniul militar de care a dat dovadă Profetul nostru în lupta "Şanţului".

În legătură cu aceste evenimente Coranul zice:

O, voi cei ce credeţi! Amintiţi-vă de harul lui Allah asupra voastră! Când oştirile veneau asupra voastră, Noi am trimis asupra lor furtună şi oştiri nevăzute. Allah a ceea ce faceţi este Văzător. (Ahzâb[Alianţele], 33/9).

Când ei veneau asupra voastră de sus şi de jos, când privirile se roteau, când inimile ajunseseră în gât, voi aţi prins să vă faceţi închipuiri despre Allah. (Ahzâb [Alianţele], 33/10).

Astfel credincioşii fură puşi la încercare şi zguduiţi cu aprigă zguduire. (Ahzâb[Alianţele], 33/11).

Şi când cei făţarnici şi cei care au în inimi boală spuneau: "Ceea ce ne-a făgăduit Allah şi trimisul Său nu este decât amăgire!" (Ahzâb[Alianţele], 33/12).

Şi când o parte din ei spuneau: "O, voi oameni din Yatrib! Nu este loc pentru voi! Duceţi-vă înapoi!", atunci unii dintre ei au cerut profetului îngăduinţă spunând: "Casele noastre au rămas vraişte." Ele nu au rămas vraişte, ci ei nu vor decât să fugă. (Ahzâb[Alianţele], 33/13).

Dacă s-ar intra peste ei din toate părţile (cetăţii) şi li s-ar cere răzmeriţă, ar face-o după ce s-ar codi puţin. (Ahzâb[Alianţele], 33/14).

Cu toate că înainte se legaseră înaintea lui Allah că nu vor întoarce spatele. Legământul cu Allah va fi cercetat. (Ahzâb[Alianţele), 33/15).

Puterea credinţei şi forţa morală a drept-credincioşilor se relatează în acelaşi mod: Când credincioşii văd alianţele, ei spun: "Aceasta este ceea ce ne-au făgăduit Allah şi trimisul Său. Allah şi trimisul Său au spus adevărul." Aceasta nu face decât să le mărească credinţa şi supunerea. (Ahzâb[Alianţele], 33/22).

Din principui nu voi intra în detalii privind morala. Atingerea acestui subiect este ocazională. Principalul nostru scop în relatarea problemelor este de a arăta latura profetică a Profetului nostru. El este stăpân pe o raţiune ce are diferite dimensiuni. Una dintre aceste dimensiuni este aceea de a fi comandant de oşti; un comandant de oşti ce întrece orice alt comandant de oşti. Noi ne-am străduit să demonstrăm faptul că Mesagerul lui Allah s-a dovedit a fi un neîntrecut comandant de oşti în luptele de la Bedir şi Uhud (desigur, mărturisindu-ne cunoştinţele limitate). Ne vom strădui să spunem câteva cuvinte şi despre lupta "Şanţului". Da, El era un comandant fără egal. Lupta "Şanţului" ne va confirma această afirmaţie.

Lupta "Şanţului" reprezintă cea mai grandioasă victorie obţinută în cele mai grele condiţii. Condiţiile care au pregătit această victorie au evoluat în cadrul instrucţiunilor primite de la Cel Drept şi acest om, de o extraordinară inteligenţă a înţeles aceste condiţii trasmise prin revelaţie şi le-a aplicat şi astfel a fost realizată această victorie. Da, era foarte greu ca, în limitele omeneşti, să ajungi la o asemenea reuşită, în condiţii atât de dure şi potrivnice. Era chiar imposibil.

Acum noi să ne străduim să scoatem în evidenţă tacticile pe care Mesagerul lui Allah le-a folosit în acest război, în aşa fel, încât lupta "Şanţului" să ne determine să zicem: "Mohamed este Mesagerul lui Allah!"

b. Partea surprinzătoare a luptei "Şanţului"

1 Armata duşmanului număra douăzeci şi patru de mii de oameni, iar musulmanii erau doar trei mii. Duşmanii erau de opt ori mai mulţi decât musulmanii, fiecare musulman fiind nevoit să lupte cu opt oameni. Realizarea unui asemenea război prin lupte de apărare şi nu prin lupte în câmp deschis, era exprimarea unei raţiuni extraordinare.

Aşa cum am afirmat mai sus, Mesagerul lui Allah a confruntat duşmanul, iat tactica pe care a aplicat-o, n-a mai folosit-o altă dată. Acest lucru s-a văzut în timpul luptelor "Şanţului".

2 Pentru zilele acelea, pentru a opri duşmanul, şanţul era un factor important. Deoarece nici koreişiţii, nici aliaţii nu-şi închipuiseră că se vor confrunta cu un asemenea tablou. Această surpriză i-a derutat încă o dată.

3 Faptul de a lăsa o porţiune îngustă în şanţ, atât cât să treacă un călăreţ priceput, reprezintă un exemplu de genialitate. Astfel, cei mai puternici luptători erau ucişi atunci când treceau unul câte unul şi acest lucru va fi motiv de indignare pe frontul duşman, iar pentru musulmani, de speranţă.

4 La lucrările de săpare a şanţului, Mesagerul lui Allah a participat personal, aflându-se permanent în mijlocul drept-credincioşilor. Acest lucru ridica moralul companionilor. În timpul lucrului, a apărut o piatră ce nu a putut fi spartă de nimeni şi a fost solicitat Mesagerul lui Allah, care a lovit-o cu un târnăcop şi la prima lovitură au sărit scântei ce au luminat locul, apoi Profetul nostru, invocând măreţia lui Allah, i-a vestit ce cei din jur că sultanatul din Iran se va prăbuşi şi toată avuţia îi va reveni.[10]

Şi la a doua lovitură au apărut scântei, iar Mesagerul lui Allah din nou a invocat măreţia lui Allah, vestind prăbuşirea Imperiului Roman.[11]

Aceste cuvinte rostite în acele momente ridicau atât de mult moralul ostaşilor, încât nu douăzeci şi patru de mii de oameni, ci întreaga omenire dacă ar fi venit asupra lor, ar fi luptat, fiind întăriţi prin puterea morală.

5 Întâmplarea ce a făcut ca Măritul Ali (ra) să fie ales în mod voluntar (nu prin poruncă), de a-i confrunta pe luptătorii care reuşeau să sară şanţul, este demnă de luat în seamă. Astfel, Mesagerul lui Allah a arăta încă o dată lumii că ştie, prin intuiţia sa de dimensiuni miraculoase, pe cine şi unde să foloseacă.

6 În timpul acesta, ţinerea sub control a ipocriţilor, ca aceştia să nu înfăptuiască vreun rău, reprezintă o nouă dimensiune a raţiunii.

7 Profetul nostru era pentru prelungirea războiului, atât cât se poate. Şi a reuşit acest lucru. Prelungirea războiului a adus multe beneficii. Să enumerăm câteva:

În primul rând: Se apropia iarna. Koreişiţii şi aliaţii lor nu erau pregătiţi pentru iarnă. Dacă mai rămâneau mult, iarna îi termina. Dacă ridicau asediul şi plecau, erau consideraţi învinşi.

În al doilea rând: Duşmanul, care era nevoit să întreţină douăzeci şi patru de mii de oameni, intra în criză financiară odată cu prelungirea acestei situaţii. Foamea şi setea, combinate cu frigul, deveneau de nesuportat.

În al treilea rând: Alianţa artificială de pe frontul duşman nu putea să dureze prea mult. Deoarece prietenia dintre ei îşi avea izvorul în duşmănia faţă de Mesagerul lui Allah. Fiecare interval de timp eroda această prietenie până la epuizare. Pe când frontul musulmanilor în fiecare zi se întărea.

În al patrulea rând: Frontul duşman avea mai mulţi lideri. Nici unul dintre ei nu era sub porunca altuia. Ebu Süfyan era comandantul oştirii, dar numai în aparenţă. Apăreau devieri, certuri, se duşmăneau.

8 Nuaym b. Mes'ud (ra) devenise musulman pe ascuns. Mesagerul lui Allah îi ceruse să mai ţină sub secret acest lucru o perioadă, folosindu-l în treburi foarte importante.

Nuaym era un om de încredere şi stimat atât de către koreişiţi, cât şi de evrei. Profetul nostru i-a spus că războiul are o tactică şi el să se folosească de cuvânt. Nuaym, în urma acestei permisiuni, s-a dus la evrei şi le-a zis: Koreişiţii vă vor părăsi şi vă vor lăsa făţă în faţă cu Mohamed (sas). Gândiţi-vă, care va fi atunci situaţia voastră? Dacă nu doriţi această situaţie, luaţi câţiva dintre lideri drept zălog. Datorită faptului că aveau încredere în Nuaym, evreii l-au crezut.

Apoi Nuaym s-a dus la koreişiţi, zicând: Evreii s-au înţeles în secret cu Mohamed (sas). Vor lua zălog din liderii voştri ca să-i dea lui . Dacă vă vor cere acest lucru, voi nu faceţi ce vă zic ei. Koreişiţii, având încredere în Nuaym, nu s-au îndoit de propunerea lui.

Liderii koreişiţilor şi ai evreilor s-au adunat într-o zi. Se suspectau unii pe alţii. Evreii au deschis discuţia, zicând: Când veţi da de greu, voi veţi pleca, iar pe noi ne veţi lăsa la voia acestui om. Dacă nu ne veţi lăsa zălog câţiva oameni, noi vom renunţa la luptă.

De altfel, koreişiţii aşteptau o astfel de propunere. Amintindu-şi de cuvintele lui Nuaym, au respins propunerea. Refuzul lor a confirmat spusele lui Nuaym. Astfel alianţa s-a anulat şi evreii au început să se retragă de pe câmpul de luptă.[12]

Trecuseră doar câteva zile de când Nuaym devenise musulman. Gândiţi-vă la abilitatea pe care o avea Mesagerul lui Allah în cunoaşterea oamenilor; El imediat i-a încredinţat lui Nuaym o sarcină pe care ştia că o poate îndeplini, iar acesta a săvârşit-o fără vreo dificultate.

9 Furtuna şi uraganul loveau duşmanul. În timpul acesta oare koreişiţii în ce stare erau? Allah l-a trimis pe Huzeyfe (ra). Pentru această acţiune fusese ales Huzeyfe.[13] Acesta era confidentul Mesagerului lui Allah. Se ştia faptul că el nu prea asculta de porunci.Trimiţându-l, Mesagerul lui Allah îi spusese: Să nu cumva să provoci ceva acolo; tu numai să afli care le este starea şi apoi să te întorci.[14]

Huzeyfe trecu în partea adversă. Îl văzu pe Ebu Süfyan stând cu spatele la el. Prin minte îi trecu ideea de a-l termina cu o săgeată, dar Mesagerul lui Allah îi interzisese să provoace duşmanul. Renunţă la ideea lui. Ebu Süfyan poruncea retragerea.[15] Se vedea că, koreişiţii se retrăgeau în mare suferinţă.

Coranul cel Sfânt rezumă astfel starea lor jalnică: Allah i-a dat înapoi pe cei care tăgăduiesc întru furia lor; ei nu vor dobândi nimic bun. Allah i-a cruţat pe credincioşi în bătălie. Allah este Tare, Puternic. (Ahzâb[Alianţele], 33/25).

Atunci când Huzeyfe se întorcea la Mesagerul lui Allah pentru a-i relata cele văzute, el văzu cavalerii cu turbane albe, înveşmântaţi în alb. Aceştia se aflau printre ostaşii necredincioşi. Unul dintre aceştia se apropie de Huzeyfe şi îi zise: Transmite salutări stăpânului tău, noi le-am venit de hac duşmanilor. Huzeyfe i-a relatat Mesagerului lui Allah întâmplarea şi a primit ca răspuns următoarele cuvinte: Ei sunt îngeri. Ei observă ce se întâmplă acolo.[16]

10 Mesagerul lui Allah mereu a ţinut totul sub control şi toată perioada asediului nu a părăsit frontul. S-a comportat ca un om printre oameni şi a fost alături de oştire în momentele grele. Acest lucru arată nivelul înalt al capacităţii Sale de comandant.

11 Numărul martirilor în acest război atât de dur era de numai şase.[17]

12 La sfârşitul războiului, Profetul nostru a zis: De acum noi vom merge peste ei, dar ei nu vor veni.[18]

Timpul şi evenimentele vor adeveri spusele Lui.

În legătură cu lupta "Şanţului" există două evenimente importante ce nu pot fi trecute cu vederea fără a fi menţionate. Primul: moartea stimatului domn al băştinaşilor, Sa'd b. Muâz (ra).[19] Al doilea: În timpul acestor lupte, Mesagerul lui Allah nu a putut îndeplini patru timpuri ale namaz-ului.[20]

În timpul luptelor, Sa'd b. Muâz (ra) fusese rănit la braţ şi pierdea mult sânge. Mesagerul lui Allah era preocupat de starea lui şi mereu venea să-l viziteze în cortul ridicat în interiorul moscheei.Toată lumea îl vizita şi era alături de el. De altfel, după ce îmbrăţişase İslamul, mereu se afla în preajma Mesagerului lui Allah şi se bucura de atenţia Lui. O dată, atunci când Sa'd b. Muâz venise la moschee, Stăpânul Lumilor le-a zis celor aflaţi acolo: Ridicaţi-vă în picioare pentru domnul vostru![21] Sa'd b. Muâz a fost devotat şi statornic faţă de Mesagerul lui Allah până la moarte.

El îi spusese Mesagerului lui Allah: O, Mesagerule! Iată avuţia noastră, ia cât vrei. Iată viaţa noastră, jertfeşte pe câţi vrei![22] Cu ultima sa răsuflare, se rugase de Cel Drept: Allah, dacă mi-e predestinat să lupt în rând cu Mesagerul lui Allah, atunci lasă-mă în viaţă, dacă nu, pot să mor![23] În urma unei râni primite în lupta "Şanţului", devenise martir. Se grăbise să participe la luptă, dar datorită faptului că armura îi venea mică, umărul îi rămăsese descoperit, fiind rănit de o săgeată.

Lupta se sfârşise şi Mesagerul lui Allah tocmai sosise în sânul Familiei Fericite, când veni Gabriel şi zise: O, Mesagerule! Voi v-aţi lăsat armele? Noi, îngerii nu le-am lăsat. Imediat porniţi împotriva celor din neamul Kureyzaoğul![24] Atunci, Profetul nostru dădu poruncă de plecare, zicând: Să faceţi acolo namaz-ul de după amiază. În felul acesta arăta cât de repede trebuia mers.[25]

În timpul luptei "Şanţului", cei din neamul Kureyzaoğul trădaseră şi voiseră să-i lovească pe musulmani din spate. Descoperind ascunzătoarea femeilor, doriseră să le atace, dar nu au găsit prilejul de a înfăptui acest lucru. Mai înainte ei încheiaseră o înţelegere cu Mesagerul lui Allah, dar acum încălcau pentru a doua oară pactul, intrând în luptă făţişă cu musulmanii.

Vina lor nu se oprea aici; Huyey b. Ahtâb, exilat politic, şi alţii ca el se aliaseră cu duşmanii İslamului şi lor li se recunoscuse în mod oficial dreptul la refugiu politic. Aceste fapte duceau la anularea înţelegerii.[26]

Cu toate acestea, atunci când ar fi venit peste ei, Mesagerul lui Allah i-ar fi iertat dacă l-ar fi primit bine, cerând îndurare. Deoarece Mesagerul lui Allah era adeptul bunei convieţuiri. Numai că, aceste suflete programate pentru a face rău, au avut o atitudine făţişă faţă de musulmani şi au opus rezistenţă Profetului nostru. Până la urmă s-au predat cu o singură condiţie: judecător să fie Sa'd b. Muâz (ra). Profetul nostru a fost de acord cu această condiţie. Sa'd b. Muâz (ra) se ridică de pe patul de suferinţă, apoi călare pe un măgar se duse la locul întâmplării şi dădu senţinţa în conformitate cu Tora: Bărbaţii care sunt înarmaţi vor fi ucişi, femeile şi copiii vor fi luaţi prizonieri, iar toată avuţia lor va fi considerată pradă de război.

Ambele tabere au fost de acord cu această sentinţă. Şi astfel Medina a mai scăpat de o vrajbă. Încet, încet Medina, incluzând şi împrejurimile, căpăta statutul de "Oraş Venerat".[27]

[1] İbn Hişam, Sîre, 3/226
[2] Tirmizî, Zühd, 39
[3] Buhârî, Menâkıbu'l-Ensâr, 9
[4] Buhârî, Meğazî, 29; Müslim, Cihad, 123-125
[5] Buhârî, Menâkıbu'l-Ensâr, 9; Müslim, Cihad, 127
[6] İbn Hişam, Sîre, 3/235- 236
[7] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/123
[8] bn Hişam, Sîre, 3/239
[9] İbn Hişam, Sîre, 3/242
[10] İbn Hişam, Sîre, 3. 230; İbn Kesir, el-Bidâye, 4/116
[11] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/114-116
[12] İbn Hişam, Sîre, 3/240-242
[13] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/130-131
[14] İbn Hişam, Sîre, 3/242-243
[15] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/130-132
[16] İbn Kesir, el-Bidâye, 4/132
[17] İbn Hişam, Sîre, 3/264; İbn Kesir, el-Bidâye, 4/133
[18] Buhârî, Meğâzî, 29; Müsned, 4/262
[19] İbn Hişam, Sîre, 3/263
[20] Müsned, 1/375
[21] Buhârî, İsti'zân, 26; İbn Hacer, İsabe, 2/38
[22] İbn Kesir, el-Bidâye, 3/322
[23] Halid Muhammed Halid, Rical Havle'r-Rasul, 632
[24] Bugârî, Meğâzî, 30
[25] Buhârî, Meğâzî, 30; İbn Kesir, el-Bidâye, 3/134
[26] İbn Hişam, Sîre, 3/251-252
[27] İbn Hişam, Sîre, 3/249-251
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.