Exemple din sistemul lui educativ

1. Comportamentul faţă de persoana care a urinat în moschee

Buharî şi Müslim relatează următoarea întâmplare: "Într-o zi Mesagerul lui Allah stătea în moschee. Înăuntru intră un nomad, care probabil că dorea să-L întrebe câte ceva. Dar, acest om se duse într-o parte a moscheei şi începu să urineze. Cei prezenţi încercară să intervină spunându-i: "Stai, nu face!". Mesagerul lui Allah zise: "Lăsaţi omul şi nu-l întrerupeţi!"

Acest om era un nomad. Puteau să-l ia la bătaie. Numai că, un asemenea comportament faţă de un nomad era un comportament de nomad. Companionii Mesagerului lui Allah nu erau nomazi. Mesagerul lui Allah porunci: "Aduceţi o găleată cu apă şi aruncaţi apa peste urină; apa va curăţa murdăria şi locul va deveni curat."[1]

Da, la început, datorită faptului că erau majoritari, nomazii erau aşa de sălbatici. Iată că, din aceşti oameni nomazi El a făcut o comunitate ideală. Cine ştie, poate că acel nomad era tatăl lui Tarık bin Ziyad, sau al lui Şurahbil bin Hasene sau Ukbe!

2. Importanţa acordată femeii

Epoca ignoranţei fusese lăsată în urmă şi tot ceea ce se referea la acea

perioadă se relata ori cu o amară durere şi nostalgie, ori într-o manieră ironică. Da, atunci când povesteau despre acea perioadă, ori zâmbeau, ori începeau să se bâlbâie.

Într-o zi, un nomad care venea din pustiu, îi povestise câte ceva

Mesagerlui lui Allah. Printre cele povestite erau şi următoarele: "O, Mesagerule! Şi eu mi-am îngropat copilele cu mâinile mele." Apoi continuase: Pe una dintre ele am apucat-o de mână şi am dus-o; era tocmai în perioada de creştere. Am înaintat cât am putut în pustiu. Apoi am început să sap într-un loc cu cazmaua. Biata fetiţă nu ştia nimic. Odată cu mine îşi săpa propria groapă. (În timp ce omul povestea aceste lucruri, Mesagerul lui Allah avea ochii plini de lacrimi precum un nor de primăvară, lacrimi ce începuseră să curgă). Isprăvind de săpat, m-am îndepărtat puţin de groapă. Mica copilă neştiutoare se uita în groapă. Deodată am împins-o din spate. Căzând cu capul în jos, ea striga "tăticule, tăticule!"

Mesagerul lui Allah plângea în hohote, iar companionii începură să-l dojenească pe om, zicându-i: "Pentru ce îl mâhneşti pe Mesagerul lui Allah?"[2]

Da, iată care era starea oamenilor de atunci. Femeia nu avea dreptul la viaţă. Mesagerul lui Allah apare în mijlocul unei asemenea comunităţi şi, aşa cum a schimbat totul după propriile valori, tot astfel face ca femeia să capete valoare.

Da, în acele zile femeia era dispreţuită, nu avea dreptul la opinie, era alungată, tatăl îşi privea fiicele încruntat şi copilele nou născute era ascunse de tată. Din păcate, atunci nu se ştia de statistică, ca să se întocmească vreo statistică. Dar, cred că 50% dintre femeile care trăiau reprezenta proporţia celor care fuseseră ascunse de ochii taţilor. Poate că, numai spirite deschise spre puritate, născute perfecte precum Măritul Ebu Bekir, nu-şi omorau copiii.

Mulţi dintre cei care nu cunoscuseră islamismul în tinereţe erau cu siguranţă asasinii uneia din copilele lor.

Iată că, Mesagerul lui Allah a ridicat la cel mai înalt nivel importanţa acordată fiicelor.

Iată o întâmplare povestită de Mama noastră Aişe şi redată de Nesaî: "În faţa profetului se înfăţişă o fată, care zise: "O, Mesagerule! Tata m-a căsătorit cu fiul unchiului meu, fără încuviinţarea mea." Mesagerul lui Allah îl chemă pe tatăl fetei şi îi spuse: "Nu poţi să-ţi măriţi fata cu cineva pe care ea nu-l doreşte." Omul renunţă, zicând: "Cum porunceşti, o, Mesagerule!" Poate că omul dorea să-şi salveze nepotul dintr-o situaţie grea, căsătotind-o cu fiica sa, dar porunca Mesagerului lui Allah era mai presus de orice. După ce omul îşi exprimă supunerea faţă de Mesagerul lui Allah, fata se sculă şi zise: "Scopul meu nu este să mă opun tatălui meu. Ce porunceşte Islamul în această privinţă? Cât de îndreptăţit este un părinte să-şi mărite fata cu cineva? Iată, acest lucru am dorit să ştiu şi cu această intenţie am venit aici."[3]

Fata care ieri era aruncată în fântână, era persecutată, înjosită, îngropată în pământ, acum venea în faţa Profetului şi putea să-şi caute dreptatea. Oare putea tatăl ei s-o silească să se mărite? Iată că, ea acest lucru întreba. Cu câţiva ani înainte dacă s-ar fi spus că va avea loc o asemenea întâmplare, oamenii acelor vremuri n-ar fi crezut sau ar fi crezut că cel care spune nu este în toate minţile. Dar, iată că acum se întâmpla.

3. Omul prudent

İmâm Müslim şi İbn Mâce relatează din Avf bin Malik. Avf bin Malik spune: "Într-o zi ne aflam lângă Mesagerul lui Allah şi cu toţii eram 9-10 oameni. Ni s-a poruncit să jurăm credinţă.Toţi eram uimiţi. Până acum noi nu jurasem de atâtea ori? Am întrebat: "O, Mesagerul lui Allah! Asupra cărui lucru să jurăm?" A dat următorul răspuns: "Juraţi că veţi fi robii lui Allah, că nu veţi căuta asociat lui Allah, veţi respecta întocmai cele cinci timpuri ale namaz-ului şi nu veţi cere nimic de la oameni!"

Rostind ultimele cuvinte, îşi coborâse vocea şi parcă se străduia să nu afle şi alţii. Era evident faptul că nu dorea să afle şi alţii.

Probalil că, dacă se afla, aceşti companioni se intimidau. Mesagerul lui Allah era un om sensibil şi timid şi nu se exteriorizase faţă de prieteni.

Anii trec, unii dintre aceşti oameni sărăcesc. Erau săraci dar erau foarte atenţi să nu ceară nimic, încât dacă mergeau călare şi le cădea din mână biciul, considerau cerşetorie să ceară, cuiva ce trecea pe acolo, să-l ridice şi să i-l dea. Probabil că, după ce îşi dăduseră cuvântul, nici unul nu ceruse de la cineva un pahar cu apă.

İmâm Buharî povesteşte în lucrarea sa "Sahîh": Hakim b. Hizam veni la Mesagerul lui Allah şi îi ceru ceva. Mesagerul lui Allah îi dădu ce ceruse. Dar, cererile lui Hakim nu se opriră aici. Mai ceru de câteva ori şi Mesagerul lui Allah îi satisfăcu cererea. Apoi porunci astfel: "Această lume este dulce, plăcută, frumoasă, verde. Majoritatea puteţi să cădeţi în extaz. Dar, dacă vi se va oferi fără să cereţi, va fi ceva sacru. Dacă vi se va da pentru că cereţi, va fi o povară şi veţi fi apăsaţi de recunoştinţă. Să nu cereţi! Apoi această persoană ajunse în starea de cerşetor, dar nici Măritul Ebu Bekir, nici măritul Ömer nu l-au putut determina să primească nu pomana sau dania, ci nici măcar o cincime din captura de război. El refuza să primească."[4]

4. Un episod din epoca ignoranţei

Ţinând piept miilor obiceiuri din epoca ignoranţei, a transformat o perioadă a tiraniei într-un veac luminos.

Pentru a arunca lumină asupra acestei chestiuni, doresc să relatez cuvintele lui Cafer İbni Talib, pe care le-a rostit în faţa lui Necaşî: "O, Domnitorule! Noi beam sânge, mâncam leşuri, comiteam adulter, furam, omoram oameni, ne ocupam cu jaful, cel tare îl distrugea pe cel slab şi câte şi mai câte lucruri ruşinoase pentru omenire…"[5]

Prin aceste cuvinte atrăgea atenţia asupra faptului că, înainte de Măritul Muhammed (sas), omenirea se afla în întuneric.

Da, în acestă comunitate se băteau pentru o picătură de apă, două grupuri se certau şi se omorau, fiecare zicând că are dreptate, adulterul era permis, a fura era considerată o virtute, iar numărul celor care nu erau alcoolici dacă era cât degetele de la cele două mâini.

Iată că, în scurt timp El, în mijlocul acestei comunităţi cu obiceiuri extreme şi sălbatice, a reuşit să nimicească, în scurt timp, toate aceste ticăloşii, această morală defectuoasă şi să le înlocuiască cu o morală înaltă şi o frumoasă conduită, deci, cele mai înalte virtuţi umane.

Scriitorii utopişti, (precum Thomas Moore), ca şi Republica lui Platon, amintesc în scrierile lor această comunitate. Pe când Măritul Muhammed Mustafa (sas) de mult realizase acea comunitate virtuoasă.

A face dintr-o comunitate conservatoare în felul de viaţă barbar şi care nu cunoaşte alt fel de trai o comunitate în stare să dea lecţii de civilizaţie omenirii, era ca şi cum a face lumină în tiranie. Iată că, Măritul Muhammed (sas) a realizat acest lucru prin faptele sale uimitoare şi a arătat că este o persoană minunată.

Noi, care nu am reuşit să-l determinăm pe un om de lângă noi să se lase de un obicei, ne plecăm în faţa Măritului Muhammed (sas) , care a stârpit aceste obiceiuri pătrunse în sângele lor şi ne exprimăm încă o dată credinţa că El este Profet cu adevărat. Da, strigăm cu toată fiinţa noastră: "El este Mesagerul lui Allah!"

Eu nu am reuşit să-i determin pe cei mai apropiaţi mie să accepte "sistemul de educaţie" – desigur că inspirat din El şi originar din Medina - pe care l-am imaginat. Am zis "virtute", dar nu am putut stimula virtutea.

Ce putere uimitoare, ce forţă formidabilă a avut Mesagerul lui Allah să făurească din barbarie civilizaţie, din josnicie, măreţie şi din oameni nomazi să facă oameni civilizaţi, ca apoi să-i pună în fruntea naţiunilor. Am credinţa că, oamenii din zilele noastre, aşa ca mine, care nu pot să-i determine pe câţiva să le asculte cuvintele, pot înţelege mai bine măreţia Măritului Muhammed Mustafa (sas), care dintr-un salt a reuşit să-i înalţe pe oameni, să descarce în ei inspiraţia spiritului Său. Ajunge, să nu ne agăţăm de gândirea noastră de dinainte şi de încăpăţânarea noastră.

El îşi îndrepta privirile spre Iran şi Turan. Pe când Iranul era sub influenţa unei culturi diferite, Turanul era sub influenţa altei culturi, turcii aveau altă cultură, iar romanii aveau cultura lor specifică. Mesajui Lui se potrivea precum o haină croită după structura tuturor acestor culturi. Iată miracolul! Este un mare miracol faptul că El a cuprins întreg globul pământesc şi cuvântul Lui a fost luat în considerare şi acest miracol indică faptul că această Persoană a fost trimisă de către Allah. Adică acea Persoană este Mesagerul lui Allah. De fapt, ceea ce am dorit şi noi să relevăm este acest lucru.

Un om de geniu poate să descopere şi să-şi cunoască epoca . De exemplu, Alexandru cel Mare poate să-şi fi cunoscut epoca într-o oarecare măsură. Cezar poate să-şi fi depăşit epoca în care a trăit... Napoleon poate că a perceput perioada în care se afla…Dar, o însuşire proprie numai Profetului nostru este faptul de a-şi face ascultat cuvântul mozaicului de naţiuni care vor apărea ulterior în diferite locuri ale lumii, faptul că, mesajul pe care l-a adus este corespunzător stării lor de spirit şi acceptării acestui mesaj. Acest lucru ne face să spunem că este un miracol. De altfel, nu găsesc alt cuvânt care să explice acest succes.

Da, Alparslan găsea foarte potrivit stării sale spirituale mesajul adus de Măritul Muhammed (sas), care a trăit cu 4-5 secole înainte şi cu toată fiinţa lui îşi însuşea sistemul adus de El. Cu toate că de atunci au trecut secole, Măritul Fatih, unul din cei mai mari cuceritori ai lumii, ce a închis şi a deschis epoci, accepta, ca şi predecesorii săi, mesajul adus de Măritul Muhammed (sas). Cei care i-au urmat au apărat aceeaşi linie cu mare grijă. Aceşti oameni, aproape în totalitate, erau aleşii geniali ai dimensiunii umane. Erau aleşi, dar cu toţii capitulau în faţa Mesagerului lui Allah.

Suntem la începutul secolului XXI; cele 14 secole ce au trecut nu au schimbat nimic şi mesajele aduse de Măritul Muhammed (sas), păstrându-şi aceeaşi prospeţime, şoptesc inimii, sufletului, conştiinţei şi minţii noastre lucruri foarte noi. Deoarece El primea aceste mesaje de la o Persoană care ştie ce-i în inima noastră, ne păzeşte sufletele, se face cunoscut conştiinţei noastre şi ne îmbogăţeşte mintea cu semnele Sale, ca apoi să ni le transmită nouă. Or, fiind un om, a propovădui un sistem ce preîntâmpină nevoile epocilor este o problemă care depăşeşte omul, oricine ar fi el.

[1] Buhârî, Vudu, 58; Müslim, Tahâre, 98
[2] Dârimî, Mukaddime, 1
[3] Nesâî, Nikâh, 36
[4] Buhârî, Vesâyâ, 9
[5] Müsned, 1/201, 201
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.