Ar trebui să ne fie frică de moarte?
Cei credincioși care fac fapte bune nu au niciun motiv să se teamă de moarte. Deși aceasta înseamnă descompunerea noastră și pierderea vieții și plăcerilor ei, de fapt nu este decât descărcarea problemelor lumești un transfer al corpului. Este o invitație către începutul vieții eterne.
Lumea este mereu însuflețită prin acte de creație și predeterminare, deci este mereu lipsită de viață prin alte cicluri de creație, determinare și înțelepciune. Moartea plantelor, cel mai simplu nivel de viață, reprezintă talentul Divin, precum viața lor care este de fapt mult mai bine concepută. Când un sâmbure de fruct moare în pământ, pare să se descompună și apoi să dispară. Dar, de fapt, este supus unui proces chimic perfect, trece prin stări de reformare predeterminate și apoi crește iar, elaborat, un nou copac. Aceasta arată clar că moartea reprezintă începutul unei vieți noi, mult mai elaborate.
„Moartea” fructelor, a legumelor, a cărnii animalelor în stomacul oamenilor le face să se ridice la rangul vieții umane. Deci, moartea lor poate fi privită ca fiind mai perfectă decât viața lor. Deoarce moartea plantelor este un lucru perfect și ajută unui scop măreț, propria noastră moarte trebuie să fie și mai perfectă și să servească unui scop mult mai mare. În final, noi suntem cei care ocupăm rangul cel mai înalt al vieții. Fiind dat acest lucru, vom fi transferați cu siguranță în viața eternă.
Moartea ne scapă de problemele vieții lumești. Această carceră care devine și mai sufocantă odată cu îmbătrânirea și boala, ne îndrumă spre cercul infinit de milostenie. Acolo ne vom putea bucura de compania eternă a celor pe care îi iubim și de o viață eternă, fericită.
- Creat la .