De ce nu Îl putem vedea pe Dumnezeu?

Dmnezeu este foarte diferit de creația Sa, căci Creatorul nu poate avea aceleași caracteristici cu ale creației Sale. Deși acest lucru este evident, unii oameni încă mai întreaba de ce Dumnezeu nu poate fi văzut direct.

Vederea directă este foarte limitată. Să ne gândim la următorul lucru: un dinte conține numeroase bacterii. Nicio bacterie nu este conștientă că trăiește într-un dinte pentru că asta ar însemna ca bacteria să se fi desprins de dinte și să fi folosit unele mijloace artificiale (microscoape, telescoape) pentru a obține o idee aproximativă despre aria înconjurătoare dintelui și relația sa cu corpul uman. Chiar dacă acest lucru ar fi posibil, această cunoaștere nu necesită și înțelegere.

Simțurile noastre se află într-o situație asemănătoare. Știm multe lucruri despre mediul nostru înconjurător, dar știința noastră este doar un mic fragment din întreg. Însă, cunoștințele noastre sunt condiționate de întelegere. Trebuie să avem o idee generală despre ceea ce vedem pentru a le înțelege. De exemplu, cum ne putem da seama de existența unui copac, fără a avea înainte o idee, nu contează cât de vagă, despre el? Fiind date asemenea limitări, cum putem vedea sau cunoaște Creatorul tuturor?

Ca ființe create și finite, potențialul și capacitatea noastră sunt limitate. Creatorul nostru, pe cealaltă parte, este infinit. Trăim și murim în creația Sa, luptăm pentru înțelegere și virtute, și ne căutăm salvarea în mila Lui. Profetul Muhammad1 a spus: „Comparat cu Locul Onoarei, întregul Univers este mic precum un inel aruncat în mijlocul unui deșert. În mod similar, comparat cu Tronul, Locul Onoarei este ca un inel în deșert.” Aceste lucruri arată cât de mult depășește Măreția Lui, puterea noastră de a-L înțelege. Dacă nu putem să percepem realitatea Locului Onoarei și Tronul, atunci cum putem să Îl percepem pe El?

În Coran citim: „Privirile nu-L ating, ci El atinge toate privirile” (6:103). După ascensiunea Profetului la Ceruri, companii săi l-au întrebat dacă L-a văzut pe Dumnezeu3. Abu Dharr a afirmat că o dată Profetul a răspuns: „Ceea ce am vazut a fost Lumina, cum aș fi putut să Îl văd pe El?”4. Altă dată el a răspuns: „Am văzut o Lumină”5. Aceste declarații confirmă un lucru bine-știut: „Lumina este limita sau vălul lui Dumnezeu”6. Acestă lumină pe care El a creat-o este un zid între noi și Dumnezeu. Nu putem să vedem dincolo de lumină, care face viziunea posibilă, dar limitată, și de asemenea pune un scut protector între noi și El.

Să luăm în considerare lucrurile din alt unghi. Ibrahim Haqqi spune: "În toată creația, nu este nimic similar, egal sau contrar lui Dumnezeu. Dumnezeu este deasupra oricărei forme. Într-adevăr, El este imun și liber de orice formă." Putem distinge diferite lucruri doar pentru că există un lucru similar, egal sau contrar lor.De exemplu, cunoaștem semnificația cuvântului "lung" prin compararea cu "scurt". În absența unor asemenea mijloace de comparație, precum în cazul lui Dumnezeu, nu putem compara sau distinge. Acesta este înțelesul frazei " Dumnezeu este desupra oricărei forme."

Cei care doresc să Îl vadă pe Dumnezeu direct caută să se gândească sau să fie conștienți de existența Lui. Nu Îl putem vedea deci, nu ne putem gândi sau fi conștienți de existența Lui, căci El el diferit de orice formă, calitate, cantitate, concepție sau gândire umană.

Teologii musulmani spun: „Dumnezeu este diferit de orice concepție a noastră despre El.” Sufiții spun: „Noi nu Îl putem concepe pe Dumnezeu, căci suntem înconjurați de miile lui văluri protectoare.”

Oamenii înțelepți au afirmat că Dumnezeu există dar nu poate fi perceput de simțurile umane. Singura cale de a-L cunoaște este prin intermediul Profeților, pe care El i-a desemnat ca Mesageri ai Revelației Sale. Dat fiind acest lucru, trebuie să acceptăm ghidarea Revelației dacă vrem să Îl cunoaștem.

Gândiți-vă la următoarea analogie: imaginați-vă că sunteți într-o cameră închisă. Atunci când cineva bate la ușă, vă puteți face o impresie vagă despre cine ar putea fi. Dar, puteți ghici doar acele atribute ale sale. Tot ceea ce știți sigur este că bate cineva. Puteți deschide ușa și puteți întreba acea persoană cine este pentru a o cunoaște. În acest fel puteți afla cu siguranță atributele sale. Această analogie ne ajută să găsim un răspuns la cum Îl putem căuta pe Dumnezeu.

Privește creația. Este imensă, prezintă unitate si formă, frumusețe și armonie, utilitate, dar depinde doar de noi să percepem existența lui Dumnezeu. Când vedem o mulțime de materiale produse dintr-unul singur, ne dăm seama că cineva le-a fabricat, căci putem înțelege că nu s-ar putea fabrica singure. În mod asemănător, putem deduce din ceea ce vedem în creația asta că nu s-ar fi putut crea singură; Creatorul este Cel care i-a dat viață.

Dar această asemănare se termină aici. Îi putem găsi pe cei care au creat produsul și ii putem cunoaște, însă nu se poate întâmpla același lucru cu Creatorul nostru. Ar fi ca și cum bucățile de material ar cere ca cei care le-au creat, să se facă cunoscuți lor. Acest lucru este imposibil. Fără un sprijin din partea Creatorului, tot ceea ce putem noi face este doar să presupunem cine bate la ușă.

Revelația ne deschide nouă porțile. Revelația lui Dumnezeu oferită Profeților și învățăturile acestora ne dau nouă oportunitatea de a răspunde creației cu semne ce înseamnă existența și atributele Creatorului7. Prin intermediul Profeților noi învățăm să contemplăm asupra atributelor Sale. O înțelegere adevărată a acestora presupune ca noi să urmăm calea Profeților: experiență interioară și contemplare, ce pot fi acumulate doar prin observarea absolută si sinceră a decretelor Divine, studiu obiectiv și meditație profundă. Dacă facultățile noastre interioare nu sunt dezvoltate, nu putem concepe înțelesul creației și astfel nu putem contempla atributele Divine manifestate prin intermediul creației.

Chiar și așa, nu oricine poate înțelege esența Divină. De aceea se spune: Numele Sale sunt cunoscute, Atributele Sale sunt înțelese, iar esența Sa există. Așa cum spunea Abu Bakr: „A înțelege esența Lui înseamnă a recunoaște că esența Sa nu poate fi înțeleasă.”

Datoria noastră este să rămânem supuși legământului nostru cu Dumnezeu și să Îl căutăm:

„O, Tu care ești venerat. Nu putem aspira la o înțelegere absolută a Ta, dar credem că ești mai aproape de noi decât venele noastre jugulare. Simțim existența Ta și apropierea în adâncurile inimilor noastre prin Universul pe care Tu l-ai creat și ni l-ai deschis nouă precum o carte, precum și prin minunata armonie a formelor din toate părțile creației Tale. Ajungem să percepem că suntem integrați în toată sfera aparițiilor Tale, și astfel sufletele noastre își găsesc liniștea, iar inimile noastre pacea.”

În literatura tradițională islamică, orice menționare a numelui Profetului este urmată de o urare de binecuvântare: "pacea fie asupra lui". În cazul Companionilor sau a altor musulmani pioși, fraza folosită este: "Dumnezeu să fie mulțumit de el (sau ea)". Amândouă sunt obligații religioase.

  1. Tabari, Tafsir, 3:77.
  2. Companionii Profetului sunt cei care se adunau în jurul lui pentru a primi instrucțiuni și pentru a-i urma exemplul îndeaproape. Aceștia sunt considerați elita și avangarda națiunii musulmane, și le este acordată toată admirația și respectul.
  3. Muslim, Iman, 291; Ibn Hanbal, Musnad, 5:147.
  4. Muslim, Iman, 292.
  5. Muslim, Iman, 293; Ibn Maja, Muqaddima, 13; Ibn Hanbal, Musnad, 4:13.
  6. De exemplu: Milostivul, Înțeleptul, Atotputernicul, Atotștiutorul.
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2024 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.