De ce nu sunt discutate în Coran temele științifice ce ne preocupă în zilele de azi?

Coranul a fost dezvăluit în scopuri bine stabilite: a ne face pe noi conștienți de existența Creatorului, să afirmăm că El se face cunoscut prin Creația Sa, să ne ghideze spre credință și venerare și pentru a ne ordona viețile individuale și colective în așa fel încât să atingem adevărata fericire aici și în Viața de Apoi. Coranul tratează fiecare subiect conform importanței oferite de către Dumnezeu.

Fiind date motivele de mai sus, Coranul este cuprinzător. Se poate vedea acest lucru prin existența numeroaselor cărți și comentarii scrise despre variatele sale aspecte. Perfecțiunea stilului și elocvența cu care a fost scris Coranul au fost atestate de marii maeștri literari musulmani ai fiecărui secol și asta i-a inspirat să exceleze nu numai în învățarea limbii arabe, dar și a altor limbaje. Cu ajutorul islamului, învățații musulmani ai umanității sau lumea fizică au putut înțelege adevărata natură a lucrurilor și a evenimentelor. Datorită înțelepciunii Coranului, psihologi și sociologi au putut rezolva cele mai apăsătoare probleme legate de chestiunile individuale sau colective. Moraliștii și pedagogii au apelat la Coran ca la o resursă infinită prin intermediul căreia se pot educa viitoarele generații.

În ziua de azi, multă lume vrea să știe ce anume menționează Coranul despre chestiunile științifice și tehnologice și cum relaționează acestea cu științele pozitive. S-au scris numeroase cărți cu aceste subiect. Ei au încercat să relaționeze adevărurile coranice cu dezvoltările din știință. Multe dintre aceste cărți au fost influențate de cultura și știința prezente în timpurile lor; dar în ciuda ostenelii depuse pentru a alcătui aceste comentarii, oamenii tot nu cred în ele și le consideră prea elaborate și prefăcute. În plus eforturile de a face ca adevărurile coranice să corespundă cu anumite ipoteze științifice, par să distorsioneze Coranul.

Trebuie să ne menținem o poziție obiectivă atunci când vorbim despre Coran și să rămânem credincioși preciziei și clarității cu care a fost scris. Ar trebui să interpretăm totul în contextul coranic și nu în lumina anumitor fenomene sau a unui limbaj non-coranic. Desigur, Coranul este mai bine înțeles atunci când sunt folosite cunoștințe nuanțate ale vocabularului și regulilor gramaticale arabe și ocazia cu care au fost revelate anumite versete. Așadar, cea mai bună interpretare este cea a Companionilor, apoi a Succesorilor (generațiile ce au urmat), apoi cea a primilor comentatori, precum Ibn Jarir. Acestea sunt cele în acord cu adevărurile științifice stabilite mai târziu.

Oferim câteva exemple din Coran pentru a ilustra acest argument:

„Creatorul Omnipotent afirmă că viitorul va reprezenta era cunoașterii și a informației, și deci, ca consecință naturală, a credinței: Noi le vom arăta semnele Noastre curând în zări și în ei înșiși, până ce li se va desluși că acesta este Adevărul.Nu este de ajuns că Domnul tău este tuturor Martor?” (41:53)

Încă din primele zile ale islamului, sufiții au acceptat acest verset și l-au privit ca pe un semn și o garanție a înțelepciunii spirituale pe care ei o căutau.1 Oricum, citirea acestui vers prin prisma progresului științific, propria sa existență ar fi un miracol.

Tot ce se află în sfera noastră de gândire și cercetare afirmă Unicitatea lui Dumnezeu, iar adevărata natură și interrelaționarea dintre macrocosmos și microcosmos sunt mai bine înțelese. Când vedem sute de cărți scrise pe acest subiect, înțelegem că ceea ce a fost revelat de către Divinitate se va putea dovedi în curând. Chiar acum simțim că în curând vom putea vedea și înțelege mărturiile și laudele aduse lui Dumnezeu prin miile de limbaje ce aparțin naturii: „Pe El Îl preamăresc cele șapte ceruri, Pământul și cele din ele. Nu este nimic care să nu Îl preamărească cu laude, dar voi nu înțelegeți preamărirea lor. Dumnezeu este Blând, Iertător.” (17:44)

Acest verset ne explică cum diferite părți ale creației comunică cu noi, în propria lor limbă, cu supunere în fața lui Dumnezeu și a glorificării Lui. Cu toate acestea, foarte puțini oameni pot înțelege această preaslăvire universală. Musulmanii onești care pot face ca ceilalți oameni să asculte această preaslăvire sunt foarte puțini.

Iată ce spune Coranul despre formarea embrionului și fazele în care se dezvoltă în uter: „Voi oameni! Dacă aveți vreo îndoială asupra învierii să știți că Noi v-am creat din țărână, apoi dintr-o picătură de sămânță, apoi dintr-un cheag de sânge, apoi dintr-un ghemotoc cu formă și fără formă pentru a vă lămuri...”(22:5)

În alt verset, dezvoltarea este explicată în mare detaliu, precum și fazele distincte:

„Noi am creat omul din lut curat, apoi l-am făcut dintr-o picătură de sânge pusă într-un vas trainic. Și apoi, din picătură, am făcut un cheag de sânge și din această îngrămădire am creat osul, și am îmbrăcat osul în carne și astfel am făcut o altă creație.” (23:12-14)

„El v-a creat pe voi în pântecele mamelor voastre, creație după creație, în trei întunecimi.” (39:6)

„Aceste trei întunecimi se cunosc în detaliu acum: parametru, miometru și endometru, cele trei țesuturi ce îmbracă cele trei membrane (țesutul amniotic - apa, corionul - căldura și peretele uterului -lumina).”

Laptele și producerea lui: „Voi aflați o învățătură și în dobitoacele voastre. Noi vă adăpăm cu ceea ce în burțile lor se află între mistuitură și sânge: un lapte curat, plăcut celor care-l beau.” (16:66).

Coranul narează întregul proces în detaliu: parțiala digestie a mâncării și absorbția ei, urmate de un al doilea proces și rafinament în glande. Laptele este agreat de oameni, totuși el este respins de către corpul vacilor ca fiind nefolositor.

Aflăm din Coran că totul în natură are pereche: „Mărire Celui ce a creat toate soiurile în perechi, cele ce cresc pe Pământ de la sine și cele de la ei și cele pe care nu le cunosc.” (36:36)

Deci, totul are o pereche, opusă sau complementară; acest lucru fiind evident în cazul oamenilor, al animalelor și al plantelor. Dar ce putem spune despre lucrurile pe care ei nu le cunosc ? Această afirmație se referă la diversitatea entităților neînsuflețite, a forțelor subtile și a principiilor naturii; chiar și instrumentele moderne științifice atestă că totul în natură are pereche.

„Cei care tăgăduiesc nu au văzut că cerurile și Pământul erau o singură bucată? Noi le-am despicat apoi și din apă am creat tot ce este viu. Nu cred ei oare?” (21:30) Astfel se explică în Coran crearea lumii și a locuitorii ei.

Relatările coranice sunt clare și nu ar trebui amestecate cu diferite ipoteze ce aparțin altor persoane. Toate ființele au fost create din apă; în Coran nu se menționează modul în care a luat naștere această sursă unică de viață, ci faptul că Universul este singurul miracol al creației. Tot ce se află în Univers este parte integrală a acestui miracol. Acest verset evidențiază vitalitatea și semnificația apei, ce reprezintă trei pătrimi din corpul uman.

Soarele are și el un loc special, semnificativ în creație. Doar patru dintre cele mai importante aspecte ale sale sunt menționate în Coran: „și Soarele ce aleargă spre un culcuș al lui, căci aceasta este sorocirea Puternicului, Știutorului!” (36:38)

De fapt, aici mustaqarr ar putea însemna rută determinată în spațiu, un loc fix de a trăi. Ni se spune că soarele are o orbită anume și că el se îndreaptă către un punct anume în Univers. Sistemul nostru solar, după cum știm, se mișcă spre constelația Lyra cu o viteză aproape de neconceput (în fiecare secundă ne apropiem cu zece mile mai mult de acea constelație, aproape un milion de mile pe zi). Mai știm și că atunci când soarele își va fi îndeplinit scopul, va suferi o comandă ce va duce la apunerea lui definitivă.

Asemenea lucruri erau spuse într-un timp în care se știa că sSoarele făcea un circuit zilnic în jurul Pământului.

Un alt verset coranic elocvent este acela în care se afirmă că Pământul se mărește: „Și cerul? Noi l-am zidit cu trăinicie și i-am dat apoi lărgime.” (51:47-48)

Prin intermediul acestui verset aflăm că distanța dintre corpurile cerești este în continuă creștere, căci Universul se lărgește. În anul 1922, telescopul spațial Hubble a afirmat că toate galaxiile, în afară de cele cinci cele mai apropiate de Pământ, se mișcă mai departe în spațiu cu o viteză direct proporțională cu distanța lor de la Pământ. Așa că, o galaxie ce se află la milioane de ani lumină distanță de noi se mișcă cu o viteză de 168 km/an, la 1-2 milioane de ani lumină distanță, de două ori aceeași viteză, și așa mai departe. Le Maître, matematician și preot belgian, a propus și a dezvoltat mai târziu teoria conform căreia Universul se extinde. În orice mod am exprima această realitate, Coranul prezintă în mod foarte clar această expansiune.

Coranul indică prezența legilor fizicii, cum ar fi atracția și respingerea, rotația și revoluția din Univers: „Dumnezeu a ridicat cerurile fără ajutorul vreunui stâlp ca voi să îi puteți vedea...”(13:2)

Toate corpurile cerești se mișcă într-o anumită ordine, balanță și armonie. Ele sunt susținute de stâlpi invizibili pe care noi nu îi putem vedea. Unii dintre acești „stâlpi” sunt respingerea și forța centrifugă: „Ține cerul pentru ca acesta să nu cadă fără voia Lui” (22:65).

De aici înțelegem că toate corpurile cerești s-ar putea prăbuși la un moment dat, dar asta se va întâmpla numai cu voia lui Dumnezeu, iar asta este dovada supunerii Cuvântului lui Dumnezeu, care în limbajul științei contemporane este explicat ca fiind balanța dintre forțele centripede și centrifuge.

Unii comentatori ai Coranului au considerat următorul verset ca fiind cel care face referire la călătoria pe Lună, fapt care s-a și întâmplat: „Pe Lună plină, căci o veți străbate pas cu pas.” (84:18-19)

În vechime, acest verset a fost înțeles de către unii comentatori ca făcând referire la viața spirituală a fiecăruia, considerată a fi ascensiunea de la un stagiu la următorul sau ca un proces general de schimbare de la o stare la alta. Mai târziu, interpreții coranici au încercat să explice versetul în termeni non-literali, deoarece acei termeni literali nu erau în concordanță cu ceea ce ei „știau” despre a călători o asemenea distanță. Dar de fapt, semnificația cea mai adecvată a cuvintelor ce urmează jurământului (pe Lună!), în contextul versetului, este chiar aceea de a călători pe Lună, chiar dacă o privim din punct de vedere literal sau figurat.

Sunt interesante de asemenea și specificările făcute cu privire la forma geografică a Pământului și schimbările pe care le suferă aceasta: „Micșorăm treptat Pământul . Ei vor fi cei învingători?” (21:44)

Referirea care se face la micșorarea extremităților Pământului ar putea ține de faptul neștiut pe atunci că Pământul este comprimat la poli, decât la ideile mai târziu știute cum că munții se erodează din cauza vântului și a ploilor, malul mării din cauza apei mării, și invadarea deșertului de către cultivare masivă.

Într-un timp în care oamenii credeau că Pământul era plat și staționar, Coranul relatează explicit în câteva versuri că este rotund. Mai precis, ne indică faptul că forma Pământului se aseamănă mai mult cu cea a unui ou de struț decât cu o sferă: „Apoi a întins Pământul sub forma unui ou, și din el a scos la iveală apa și pășunile.” (79:30-32)

Cuvântul arab daha înseamnă „a da forma unui ou”. Substantivul derivat dahia este încă folosit pentru a desemna „un ou”. Unii interpreți, care au privit acest verset contrar a ceea ce ei „știau”, au înțeles cuvântul ca însemnând „întins”, temându-se probabil că înțelesul literal ar putea fi greu de înțeles sau interpretat greșit. Oamenii de știință moderni au stabilit că Pământul are mai mult forma unui ou decât a unei sfere, și că acesta prezintă o ușoară suprafață plată la poli și puțină arcuire la Ecuator.

Ca exemplu final, să luăm în discuție ceea ce spune Coranul despre Soare și Lună: „Am făcut ziua și noaptea ca două semne; semnul nopții l-am umbrit, iar cel al nopții conține lumină pentru a te ilumina.” (17:12)

Conform teoriei lui Ibn Abbas, semnul nopții se referă la Lună, iar semnul zilei la Soare. Deci, „am umbrit” semnifică faptul că Luna a emis odată lumină și că Dumnezeu i-a luat-o pentru a fi umbrită. Acest verset expune trecutul Lunii și arată destinul ce urmează să îl aibă fiecare dintre corpurile cerești.

Multe alte versete coranice prezintă fapte științifice; existența lor indică faptul că setea noastră de cunoaștere reprezintă o părticică din Milostenia Divină acordată nouă de către Creator. Într-adevăr, Îndurarea Divină este unul dintre numele Coranului, și tot ceea ce conține este legat de adevăr și de cunoaștere.

Totuși, trebuie subliniat faptul că, deși Coranul conține aluzii la anumite fapte științifice, nu este o carte de știință, ci un ghid ce îndreaptă pașii umanității spre credință și fapte bune pentru ca noi să putem fi demni de Iertarea și Îndurarea Divină. Musulmanii trebuie să se asigure că cursul evenimentelor științifice este ghidat de Coran, pe care îl încurajează și îl sprijină, nu de spiritul arogant, vanitos. Calea de pe urmă, cea a necredincioșilor, duce doar la distrugere, degradarea sinelui dar și a Pământului, care este căminul nostru temporar ales de Dumnezeu. 


 

  1. Sufiții reprezintă dimensiunea spirituală mistică sau interioară a islamului. Pentru mai multe informații despre acest domeniu interesant, citiți operele următorilor scriitori: Annemarie Schimmel, Martin Lings, Idries Shah, Henry Corbin, Sheikh Nazim al-Haqqani an-Naqshbandiyya, Louis Massignon, Jalal Al-Din Rumi, William C. Chittick, Seyyed Hossein Nasr, Fethullah Gülen și mulți alții.
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.