Discreţia
Să vorbeşti rar şi să asculţi îndelung sunt virtuţi şi semne ale maturităţii; dorinţa de a te face auzit cu orice prilej este un semn de dezechilibru spiritual şi lipsă de cuviinţă, dacă nu chiar una din feţele nebuniei.
Cuvintele trebuie rostite pentru a rezolva o problemă sau a răspunde la o întrebare, iar cel care pune întrebarea şi care ascultă răspunsul nu trebuie să-şi piardă răbdarea.
Să nu vorbeşti mult, să nu mănânci sau să dormi peste măsură, este regula de aur a bărbaţilor şi femeilor care caută perfecţiunea. Cei care vor să-şi îmbunătăţească însuşirile spirituale trebuie mai întâi de toate să tacă, să nu vorbească de dragul de a vorbi şi să nu spună tot ce le trece prin minte.
Cu cât îi copleşeşti mai puţin pe ceilalţi cu propriile tale cuvinte şi cu cât îţi iubeşti propriile cuvinte mai puţin decât cuvintele celorlalţi, cu atât eşti mai aproape şi mai plăcut Creatorului şi creaţiei Sale; dacă nu te poţi călăuzi după acest adevăr, nu-ţi poţi îndeplini datoria faţă de Allah şi nici faţă de oameni.
Nu există oameni mai vrednici de milă decât aceia care le spun altora să facă, însă ei înșiși nu fac. Astfel, în cuvintele Celui Adevărat, a-ţi ţine limba în frâu şi a-ţi păstra curăţenia ferindu-te de relaţiile sexuale în afara căsătoriei sunt chei care deschid porţile Paradisului.
Omul trebuie să vorbească numai când este necesar şi să tacă atunci când cuvintele nu sunt la locul lor. Dar acele cuvinte mult folositoare celorlalţi trebuie spuse întotdeauna. Iată de ce trebuie să înveţi buna purtare şi să înţelegi că a şti să taci este o virtute. Aşa cum ne spune şi un frumos proverb: „Cine vorbeşte mult, greşeşte mult”.
Omul se dezvăluie pe sine prin cuvinte şi îşi manifestă nivelul spiritual prin purtări. Cei care se poartă ca şi când ar fi singurii în drept să-şi spună părerea ajung întotdeauna să fie rău priviţi de semenii lor şi condamnaţi până şi de prieteni. Astfel, un cuvânt fie şi înţelept din partea lor va fi dat la o parte şi adevăruri vor rămâne neluate în seamă.
Oamenii cu judecată îi lasă să vorbească pe cei ale căror cuvinte sunt mai folositoare. Dacă te afli în preajma unor oameni îmbunătăţiţi, cu minţile bogate în cunoştinţe şi cu sufletele pline de darurile spirituale ale ivinităţii, este o lipsă de respect să-i laşi pe alţii să vorbească. Tăcerea unor astfel de oameni este o pierdere pentru societate.
Vorba prea lungă este un defect care purcede dintr-o lipsă de echilibru a minţii şi a sufletului. Foloseşte cuvinte precise, care să nu încurce mintea celui care te ascultă, şi puţine, atâtea câte ai nevoie ca să-ţi transmiţi mesajul. Prea multe cuvinte fac rău. Într-adevăr, cu cât foloseşti mai multe, cu atât riscul de a te contrazice devine mai mare, ceea ce nu poate decât să-l deruteze pe cel care te ascultă. Nu-l ajuţi cu nimic în felul acesta. Din contră, îi faci un rău.
- Creat la .