Dragostea de confort
Orice cauză nobilă şi orice adevăr câştigă perenitate şi identitate universală prin efortul hotărât şi devotamentul apărătorilor lor. Când cei care îmbrăţişează o cauză şi un adevăr nu sunt îndeajuns de vigilenţi, de devotaţi şi de perseverenţi, cauza şi adevărul pe care le-au îmbrăţişat se vor şterge până la urmă din memoria omenirii sub loviturile adversarilor lor.
Omul se schimbă şi decade încet şi pe tăcute. O clipă de neatenţie şi un singur pas făcut alături de drumul pe care merge caravana aduce uneori o prăbuşire completă şi o pierdere totală. Dar cei care au căzut se percep în continuare înscrişi pe aceeaşi cale, în aceaşi stare, şi nu-şi dau seama că de fapt s-au prăbuşit ca dintr-un vârf de minaret în străfundurile adânci ale unui hău.
Aşa cum apa stătută capătă miros urât şi intră în putrefacţie prin pierderea fludităţii, sursa însăşi a existenţei sale, şi oamenii leneşi, care se lasă pradă confortului şi comodităţii, intră în mod inevitabil într-o descompunere. Dragostea de confort este primul sunet de alarmă şi primul semn al morţii. Dar cei a căror simţire este amorţită nu aud şi nu văd, neluând în seamă sfaturile prietenilor.
Comoditatea şi dragostea de confort sunt principalele surse ale lipsurilor şi umilinţelor. Oamenii indolenţi, care se lasă pradă confortului, se vor trezi într-o bună zi căzuţi atât de jos încât vor depinde de alţii până şi în asigurarea necesităţilor de bază.
Când dorinţei de a nu te depărta de cămin i se adaugă dragostea de confort ce provine din lene, „linia frontului” rămâne goală şi oamenii devin laşi. Iar când acest declin trece neobservat şi nu se acţionează în mod chibzuit şi inteligent, se naşte devierea, cu consecinţele ei dezastruoase.
Oamenii care şi-au pierdut hotărârea, voinţa şi stăruinţa pot zădărnici curajul, devotamentul şi puterea celor din jurul lor. O simplă ezitare sau încetineală din partea unui om nehotărât poate produce un şoc şi o deznădejde la fel de mare precum moartea a o sută de persoane. Un dezastru de asemenea proporţii le poate da duşmanilor naţiunii noastre îndrăzneala de a lovi.
Unii oameni care părăsesc calea strădaniei şi sunt chinuiţi de sentimentul de vină, pe care orice trădător şi fugar îl cunoaşte prea bine, încearcă să se apere şi îşi critică prietenii care rămân devotaţi cauzei. Unor astfel de oameni le este aproape cu neputinţă să se smulgă din rătăcirea lor şi să se reîntoarcă pe calea dinainte. După căderea în nesocotinţă, Adam şi-a recâştigat condiţia iniţială printr-un simplu act: mărturisirea greşelii. Satana însă, în ciuda gravităţii faptei, a încercat să-şi apere greşeala şi a căzut sub blestemul etern.
Copiii, familia şi agonisirile lumeşti te bucură, dar totodată sunt şi o povară. Cei care ies învingători din această încercare sunt oamenii hotărâţi, oamenii binecuvântaţi şi cu voinţă tare, care în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară îşi rostesc din nou, din străfundurile inimii, ataşamentul pentru adevărul în slujba căruia s-au pus.
Cei care părăsesc „frontul” de dorul căminului, sau pentru a răspunde chemărilor trupului, adesea au parte de cu totul altceva. Pot ajunge să-şi piardă căminele primitoare şi copiii dragi. Cât adevăr în vorbele amare ale unei mame către fiul ei, un comandant fără curaj în luptă: „N-ai luptat ca un bărbat. Acum stai şi plângi măcar ca o femeie!”
- Creat la .