Dragostea pentru statutul social
Fiecare om poartă în sine atât germenii virtuţii cât şi puterea de a face răul. Trăsăturile negative, cum ar fi patima şi ambiţia de a fi mai presus decât ceilalţi, coexistă cu trăsături benefice, precum sinceritatea, altruismul şi modestia. Trebuie să ţinem seama de toate când judecăm natura umană, pentru a nu ajunge să fim dezamăgiţi.
Dumnezeu va încuviinţa. Dar, pentru că nu oricine poate mereu lucra pentru credinţă în deplină sinceritate a sufletului, trebuie mereu să reflectăm dacă binele cântăreşte mai mult decât răul. Multe lucruri făcute de formă, fără reală sinceritate, nu trebuie privite ca fiind fundamental greşite. Uneori patima şi ambiţia întinează faptele, oamenii nu caută mereu încuviinţarea lui Dumnezeu şi nu se căiesc pentru greşelile lor. Nu avem totuşi dreptul să spunem că oamenii aceştia nu se află de partea adevărului.
Dacă fiecare persoană dintr-un grup încearcă să se impună ca unică autoritate într-un anume domeniu şi dacă alţii îi urmează exemplul, disciplina piere, apare confuzia şi comunitatea se destramă. Din cauza confuziei cu privire la cine este cel care conduce cu adevărat, ordinea dispare şi se naşte lupta pentru putere dintre conducători şi cei care sunt conduşi.
De s-ar mulţumi inimile oamenilor cu ceea ce le-a dăruit Creatorul Sublim! De-ar vrea să caute plăcerea Lui Divină! Unii oameni, absorbiţi de propria lor persoană, îi întorc spatele Soarelui şi se mulţumesc cu lumina şovăitoare din mâinile lor. Dar, cu o astfel de lumină, nu vor găsi niciodată poarta către lumina veşnică. Căutând doar beneficii drept răsplată, activitatea guvernului se blochează, statul se prăbuşeşte şi instituţia intră în haos. Un guvern trăieşte din propria sa disciplină, un stat se dezvoltă din principiile sale şi o armată se sprijină pe structurile sale de comandă şi de executare a comenzilor. Orice stare contrară arată o nesocotire a elementelor vitale care asigură în mod tradiţional coeziunea societăţilor umane.
În mod firesc, fiecare simte o oarecare dorinţă de a cunoaşte gloria şi a atinge un anume statut. Când astfel de dorinţe nu îşi găsesc satisfacţia într-o oarecare măsură, oamenii fără stăpânire de sine îşi pot face rău lor înşiși, tot aşa cum pot face rău societăţii. Ambiţiile unor astfel de oameni trebuie canalizate în direcţii inofensive. Altminteri, frustrarea şi dorinţele lor neîmplinite pot aduce nenorociri.
Setea de glorie a unor suflete necizelate poate fi dăunătoare. Şi totuşi, strădania lor de a-şi atinge scopul poate fi benefică, pentru că le împiedică să săvârşească un rău şi mai mare. De exemplu, este mai bine ca cel dăruit cu glas frumos de Dumnezeu să cânte imnuri decât cântece necuviincioase.
Sinceritatea sau puritatea intenţiilor determină valoarea actului şi a celui care îl înfăptuieşte, şi atrage sau nu încuviinţarea lui Dumnezeu. Dar, pentru că nu oricine poate lucra pentru credinţă în deplină sinceritate, trebuie mereu să reflectăm dacă binele din oameni cântăreşte mai mult decât răul. Multe acte săvârşite cu ostentaţie şi lipsă de sinceritate nu ar trebui judecate ca fiind rele cu desăvârşire. Uneori patima şi ambiţia întinează faptele, oamenii nu caută mereu încuviinţarea lui Dumnezeu şi iertarea greşelilor lor. Nu avem totuşi dreptul să spunem că oamenii aceştia nu se află de partea adevărului.
- Creat la .