Islamul și dialogul
Toate religiile au acelaşi fundament şi pun accent pe aceleaşi adevăruri. Fiecare profet trimis de Dumnezeu, din punct de vedere al disciplinelor de baza, este urmaşul celui de dinainte, în cadrul potrivit condițiilor acelor zile şi nevoilor timpului, completând, întregind, repetând mesajele predecesorilor, desavârşind şi întregind, în functie de situatii, legislația canonică, descoperind chestiunile care trebuiau detaliate, apelând la primenirea unor subiecte ce necesitau a fi înnoite, concentrându-se pe aceleași teme: unicitatea lui Dumnezeu, profeția, strădania de a fi uniți şi rugăciunea. Acestea au devenit cele mai importante probleme ale fiecărui profet. Desigur că, sunt bine ştiute stilul, modul de exprimare şi diferențele şi maniera de comunicare. Toate aceste realități au constituit esența mesajului majorității profeților şi trimişilor.
Deosebirile dintre religii sau rezumatele, sublinierile, sensurile ascunse ale unor chestiuni au legatura cu orizontul de cunoaştere al omului, cu gradul de civilizație şi evoluția lui.
Preaînaltul a trimis învățături speciale în legatură cu nivelul de cunoaştere şi întelegere a fiecarei nații, potrivit cu varietatea problemelor şi tipul nevoilor, a enunțat legi speciale prin crearea bazei unor discipline legislative, a facilitat cunoaşterea lor de catre interlocutor şi, în fiecare perioadă, prin dimensiunea luminii divine, a relevat în mod diferit cuvântul de supunere. Astfel, chiar dacă s-a insistat asupra aceluiaşi concept, asupra aceleiaşi idei, au continuat să existe diferențieri şi înnoiri în chestiuni precum: detaliile asupra prescurtărilor, precizările asupra celor consemnate, generalizarea simplificarilor, elucidarea sensurilor ascunse. Deoarece există unele chestiuni considerate satisfăcatoare de începatori şi ucenici, dar care, în opinia celor care desavârşesc şi a celor cu vocație, trebuie în mod obligatoriu înca puțin clarificate. Iată că, legat de aceasta idee de bază, de la primul profet şi până la ultimul, în toate mesajele tuturor profeților şi proorocilor este evidența o schimbare în legatură cu aceste teme; dar nici una din aceste schimbări nu afectează esența mesajului original şi nu deschid cadrul spre detaliu.
Diferențierile care apar între religiile cereşti, dacă ne referim la neînțelegerile, certurile şi războaiele care decurg de aici, nu se datorează religiilor şi cultelor; majoritatea duşmaniilor, urii, intereselor şi beneficiilor care nu ating adevărul esenței mesajului divin a decurs şi decurge din interpretările eronate ale unor începători în ale religiei, din abateri, interese şi pasiuni.
Cu adevărat, începând din prima zi, fiecare profet i-a călăuzit pe succesori ca un emisar al iubirii şi împreuna cu ei, şi-a împletit comportamentul pe canavaua iubirii. Mărețul Moise şi-a adunat în jurul lui poporul cu un glas de iubire şi l-a eliberat de focul urii şi duşmaniei faraonulul. Măretul Iisus a compus un poem al vieții bazat pe iubirea de oameni şi, facând simtit în diferite moduri acest sentiment, şi-a continuat misiunea. Măretul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), de-a lungul vieții sale a datdovadă de mărinimie și liniște.
Vechiul Testament, Noul Testament şi Coranul, fiecare reprezentând lumina divină a însuşirilor cuvântului, de la un capăt la celalalt, sunt căile iubirii, punctul de unire a aspirațiilor şi revederii.
Preaînaltul a ales profetii care simțeau iubire față de oameni, pentru pace şi un mediu fericit, pe fiecare în parte după particularitățile lor diferite şi fiecăruia i-a acordat un privilegiu: Măretul Adam este pur, Noe este sfătuitor, Moise este legiuitor, Măretul Iisus este un spirit divin între spirit şi înălțare, Măretul Muhammad este „cel iubit de Dumnezeu”, iar Măretul Avraam este un „Halil”, adică prieten apropiat. „Halil” înseamnă prieten, un prieten devotat, cel care face parte din atmosfera de taină a prietenului şi care resimte afecțiunea pentru el în profunzimea sufletului. La aceasta dimensiune, în fruntea celor care au reuşit sa fie devotati şi fideli se află Măretul Avraam. Aş vrea sa cred că, în zilele noastre, mai mult ca oricând, este nevoie de doctrina Măretului Avraam, pentru care un prieten adevărat reprezentă „prieten sincer, apropiat”.
Asigurarea păcii universale este posibilă numai în „spiritul prieteniei sincere”. În chestiunea instaurării păcii între oameni, cea mai importantă sarcină cade în seama nepoților lui Avraam.
Da, religiile divine, chiar dacă au implicat influențe diferite potrivit condițiilor geografice şi perioadelor în care au fost trimise, au oferit oamenilor ca bază acelaşi model de credință şi morală. Toate au transmis oamenilor aceleaşi adevăruri fundamentale în chestiuni precum: existența lui Dumnezeu, unicitatea Lui, scopul creării omului şi a tot ce exista, cum trebuie să fie robul lui Dumnezeu, comportamentul ideal agreat de Creator, modul de a te purta şi a trăi, noțiunile de bine, rău, drept, greşit, cum poate fi orânduită viața omului pe Pamânt, ce trebuie să facă omul pentru viața veşnică.
Valorile morale sunt universale
Toți cei care trăiesc în perioade diferite, în puncte geografice diferite şi care apartin unor religii divine diferite, cu toate aceste diferențieri, în realitate sunt stapâni pe aceleaşi valori morale. Reguli fundamentale precum: să nu furi, să nu ucizi, să nu faci adulter, să nu minăț, față de oameni să ai un comportament politicos şi respectuos, sunt valabile pentru toti credincioşii. Aceasta semnificație comună a moralei este valabila pentru islam, creştinism, iudaism. Aşa cum lucruri neplacute precum: nerecunoştința, răsfățul, iubirea de sine, minciuna, lăcomia, viclenia, cearta, lipsa de respect, nestatornicia, avarismul, bârfa, despotismul, calomnia, perfidia, instigarea nu sunt conforme cu gândirea islamică, ele sunt interzise şi în iudaism şi creştinism. În toate aceste religii oamenii sunt îndemnați să fie respectuoşi, iubitori, drepți, mărinimoşi, milostivi, iubitori de binefacere, modeşti, serioşi, de nădejde, generoşi, devotați, cu caracter blând şi statornici.
Opus acestora, foarte multe doctrine din lume apără valori care sunt total opuse valorilor morale propovăduite de religiile divine. Ca dovada, în ultimele două secole, sub influența filosofiei materialiste, omul au devenit indivizi care se gândesc numai la interesele lor, nu cunosc nicio lege atunci când este vorba un profit personal. Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alții pentru un petic de pamânt sau teritoriu, pentru a-şi menține pozițiile, o şi mai mare oprimare, zi de zi, a celor supuşi şi a celor care sunt în nevoi, extinderea inechității, creşterea coruptiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. În fata acestei situații este nevoie ca cei care aparțin religiilor divine să se alieze pentru a salva oamenii care au fost înşelați de materialism. Ceea ce le revine musulmanilor, creştinilor şi evreilor cinstiți şi cu discernamânt este a porni o luptă comună împotriva răului şi oamenilor răi, a se ajuta şi a trudi împreună.
Oazele pacii şi islamul
Aş vrea sa cred că, astazi, lumea noastra deja obosită din pricina luptelor și conflictelor ce durează de secole, pe de o parte, în fața avidității nesățioase a speciei umane îşi arată capacitatea de a fi terenul pentru noi conflicte, iar pe de altă parte, grație unor ambasadori ai păcii şi dialogului, cum sunteți dumneavoastră, a intrat într-un proces ce se vrea leagănul păcii, înfrățirii, iubirii şi fraternității. Am speranța că datorită demersurilor care au început între islam, creştinism şi iudaism, religii cu aceeaşi origine, o baza asemanatoare, aceleaşi surse, dar care de secole au fost rivale, datorită dialogului extins şi asupra vechilor religii din India şi China, se va ajunge la crearea unei lumi mai fericite, mai juste, mai generoase şi mai tolerante.
La înflorirea unei lumi fericite, înflorire asigurată de toleranță şi dialog şi la problematica formării în viitor a unor „oaze ale păcii” are şi islamul o foarte mare contribuție. Deoarece islamul înseamnă pentru slujitor că poate sa se lase în voia Domnului în ceea ce priveşte pacea şi siguranța sa, înseamnă supunere în fața poruncilor Lui, înseamnă a paşi pe calea siguranței în mod sănătos şi sigur, înseamna a făgădui tuturor ființelor şi lucrurilor încredere, înseamnă certitudinea ca absolut nimeni să nu aibă vreo temere în privința stării şi credinței sale.
Islamul acceptă ca mod de viață dreptatea şi echitatea, în cadru foarte larg admite viața individuală, familială şi socială. Datorită acestui lucru, un individ care şi-a legat viața de islam gândeşte just, traieşte corect, se straduieşte să respecte dreptatea, începând cu el însuşi ia atitudine împotriva despotismului şi nedreptății şi, în functie de grija pe care o manifestă în observarea şi apărarea propriilor interese, şi mai mult decât atât, în a veghea asupra drepturilor altora, ia atitudine scrupuloasă şi îşi traieşte viața cumpătat şi moderat, ca şi cum ar fi legat de o balanță.
Islamul consideră necesara egalitatea şi respectul față de om şi consideră o mare crima împotriva umanității zdruncinarea sau eliminarea totală a acestora. Islamul ia atitudine deschisă împotriva privilegiilor în funcție de culoare, rasă, zonă şi proveniența din familii influente şi în orice loc duce o lupta de idei cu aceasta mentalitate strâmba. Islamul îmbratişează cu aceeaşi caldură fiecare individ şi segment de populație, apreciază în mod egal nevoile şi aşteptările fiecăruia şi strigă cât îl țin puterile că nimeni nu este mai presus decât altul; strigă şi subliniază cu insistență egalitatea, şansa egalității. Islamul, aşa cum nu încuviintează structurile legate de clan, tot aşa respinge suveranitatea unei anumite clase, chiar dacă se gaseşte într-un singur segment al vieții.
Cei care s-au apropiat de islam din perspectiva ideologică socială, uneori din prejudecată, alteori din nestatornicia celor care se dădeau drept musulmani şi datorită faptului că erau un exemplu negativ şi priveau prin fereastra sistemelor de gândire existente şi predominante, nu au putut scăpa de unele configurații ale islamului, deosebite unele de altele.
Unii musulmani, cu o atitudine de clemență, au dus islamul pe calea reconcilierii prin sistemele de gândire şi ideologice, astfel neputând oferi islamul în forma sa originală şi prezentând o imagine diferită pentru fiecare perioadă. De exemplu, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primul sfert al secolului al XX-lea, islamul fiind identificat de regula cu liberalismul şi capitalismul şi cu valorile care stau la baza lor, apariția, în special în țarile din lumea a treia şi în lumea musulmană, a curentelor socialiste şi comuniste care au succedat cel de-al Doilea Razboi Mondial, a dus la asocierea islamului cu socialismul. În zilele noastre însa, islamul este reconsiderat, identificându-se de regulă cu valorile globalizării şi a economiei de piață. Daca ieri islamul era prezentat în primul rând ca un sistem economic şi de stat, acum se poate ieşi în fața partenerilor cu un islam total diferit. Prezentarea în numele islamului a unei agende modelate şi a unei traiectorii trasată de alții, coboară islamul la nivelul unei stări de reacție filozofică.
Dialogul dintre civilizații este absolut necesar
Pentru om, islamul este o rânduiala specială unică, care se poate aplica în orice domeniu şi are realizări alternative în modul de aplicare. Islamul, de la prima aparitie a conştiintelor şi până la problemele morale cele mai înalte ale vieții, printr-o largă recunoaştere a tuturor chestiunilor, de la cea mai mică problemă individuală şi familială până la subiectele sociale cele mai neclare, pentru toate oferă imediat soluțiile cele mai diferite. Orice mesaj al său este unul al păcii universale, o compoziție a armoniei sociale, o „respirație” a toleranței şi dialogului.
Brutalitatea, grosolănia, ura şi duşmania sunt reflecții ale duşmanilor referitoare la structura sa spirituală şi scursuri ce provin din insatisfacția celor inculți. Deoarece, într-o inima în care a patruns şi s-a instalat islamul, pentru Creator şi în memoria celor creați există numai şi numai iubire, există grijă, există toleranță. De altfel, într-o inimă nu poate exista şi credință şi relație cu Dumnezeu şi ură, duşmanie şi furie. Dacă o inimă, în fiecare zi, în fiecare saptamână, în fiecare an, prin forme diferite de credință, îşi reînnoieşte, îşi întareşte credința în Domnul, relația cu El, atunci acea inima nu poate ramâne deschisă sub nicio forma duşmaniilor.
Concluzia este că dialogul dintre religie şi civilizații este absolut necesar. Primul pas spre acest lucru, aşa cum subliniază un savant musulman contemporan, este necesitatea înlăturării chestiunilor care reprezintă cauza polemicii dintre religii, reliefarea mai degraba a punctelor comune. Gândindu-ne precum Mevlânâ Celâleddin Rumi, care spunea: „Stau cu un picior în centru şi cu celalalt între şaptezeci şi două de națiuni”, este necesar să trasăm un cerc foarte larg care să cuprindă toată omenirea şi să întindem tuturor oamenilor brațul pacii.
Am speranța că, învingând forțele brutale şi depăşindu-le, nu trebuie să uităm că relațiile dintre civilizțtii se bazează şi trebuie să se bazeze numai pe dialog.
Mesaj transmis conferinței cu tema Islamul şi dialogul, care a avut loc la Universitatea Wisconsin Madison, organizat de catre Asociația Internatională pentru Dialog, 29-30 aprilie, 2005.
- Creat la .