Bigotismul, o boală socială care paralizează gândirea raţională

Întrebare: Ce este bigotismul? Și care este diferența între a fi statornic în religie și a fi bigot?

Răspuns: Termenul taassub (adică „bigotism”) presupune evaluarea diferitelor chestiuni doar în conformitate cu propria înțelegere a cuiva, fără a lua în considerare alte aspecte și perspective și din încăpățânare chiar în sutuații în care rațiunea și esența religiei sunt contrazise. Acest fapt este exprimat de spusele Mesagerului lui Dumnezeu prin cuvântul asabiyya, care, literalmente, înseamnă „anxietate”¹ și asta pentru că întreaga atitutudine (taassub) a unui bigot este bazată pe anxietate și emotivitate. Aceasta este, cu alte cuvinte, o reflecție exterioară a unor instincte animalice ale ființelor umane. Termenul taassub, în această formă flexibilă, denotă forțare. În acest sens, cuprinde înțelesuri precum insistarea asupra unei anumite forme până la exces, continuarea adoptării unei poziții de forță, ignorându-i complet pe ceilalți, refuzul de a auzi sau a vedea și poziționarea propriului sine în centrul focalizării și ca bază pentru tot. Așa cum vom vedea, taassub nu are nimic de-a face cu rațiunea, cu judecata sănătoasă sau cu sensibilitatea. Pentru acest motiv, din moment ce bigoții nu pot acționa din bun simț, este imposibil pentru ei să se bucure de experiențe spirituale adevărate, experiențe care nu ar putea fi trăite decât prin intermediul unei anumite facultăți a conștiinței.

O barieră pentru credință

Cei care îi persecută pe credincioși au fost dintotdeauna bigoți. De exemplu, politeiștii și ipocriții din timpul Profetului au fost bigoți față de islam și de musulmani. Ei erau surzi și orbi în fața mesajelor Mândriei Umanității. Cu toate acestea, dacă l-ar fi văzut pe nobilul Profet într-o manieră neutră, atunci ar fi putut vedea ce au văzut și cei sensibili. Dacă ar fi dat atenție cuvintelor pline de înțelepciune măcar puțin, atunci ar fi putut auzi ce au auzit și cei sensibili. Dacă adversarii săi s-ar fi oprit asupra adevărurilor pe care el le-a transmis minților lor și le-ar fi analizat cât de puțin, ei ar fi văzut, înțeles și apreciat. Din păcate, ei au fost orbiți de bigotism, dușmănie și ură, duși spre necredință și incapabili de a vedea aceste frumuseți.

Alături de aroganță, fapte rele și devieri de la rațiunea sănătoasă, un alt factor care împiedică o persoană să accepte credința este imitarea oarbă a predecesorilor, fără a se întreba dacă ei au avut dreptate sau nu. În fapt, o astfel de imitare oarbă este o formă diferită de bigotism. Astfel, oamenii politeiști ai Erei Ignoranței s-au opus islamului, susținând că acesta nu este moștenit de la predecesorii lor. Împiedicarea musulmanilor să viziteze Ka’ba înainte de tratatul de la Hudaybiya a fost și ea un rezultat al aceluiași bigotism. Coranul numește această atitudine hamiyyat al-jahiliyya - fanatism specific Erei Ignoranței. Ei au adoptat acest fanatism până într-acolo încât au continuat să urmeze orbește tradițiile și practicile lor, la fel ca și până atunci, astfel încât să nu le scadă mândria în fața celorlaltor triburi arabe. Astfel, i-au împiedicat pe musulmani să intre în Mecca.

Este mai mult decât clar că astfel de evenimente au loc și în lumea de astăzi. De exemplu, atunci când îți dorești să te exprimi referitor la credința ta și la valorile divine, unii oameni acționează imediat și încearcă să te priveze de această libertate cu o atitudine dură și reacționară pe care tu nu o poți înțelege. Poți veni cu planuri și proiecte diferite pentru a contribui la bunăstarea societății și pentru ridicarea ei la un nivel superior. Însă, în ciuda acestor eforturi, unele cercuri vor încerca să îți pună bețe în roate, din moment ce încercările tale se vor traduce în mințile lor cu încercări de a altera căile și credințele cu care ele au fost obișnuite: „Acești oameni vor, de fapt, să ne atingă valorile sub pretextul dezvoltării și al bunăstării.” Chiar dacă nu spui nimic rău despre convingerile lor marxiste, leniniste sau altele, oricare ar fi ele și nu spui nimic împotriva figurilor pe care ei le apreciază, atunci când perspectiva și valorile tale sunt acceptate de societate, ei se simt neglijați și pretind că activitățile tale sunt îndreptate împotriva lor, având ca scop clar înlăturarea lor și a valorilor lor. Mai mult decât atât, dacă găsești, într-un mod sau altul, o cale de a le arăta o scară care duce direct în Paradis, unii oameni încă vor continua să spună: „Ei nu încearcă decât să ne facă să ne uităm ideologia prin acțiunile lor.” Toate aceste atitudini și comportamente se bazează pe „fanatism”, la fel ca în timpul Erei Ignoranței.

O boală periculoasă

Exemple de fanatism pot fi regăsite în orice societate și țară. Nu există un spațiu specific pentru bigotism. Această atitudine negativă poate fi găsită la oameni cu diferite înțelegeri și gânduri. Chiar și oamenii aparent religioși pot cădea sub influența unui astfel de bigotism, astfel încât ajung să evalueze totul din perspectiva lor îngustă, considerând cunoașterea lor primitivă a fi complet adevărată. Astfel, ei pot avea o atitudine foarte strictă și intolerantă față de chestiuni de importanță secundară. În zilele noastre, atacurile sinucigașe – cele făcute, chipurile, „în numele religiei” – sunt rezultate ale unui astfel de bigotism, ținând cont de faptul că atacurile nu sunt realizare sub efectul vreunui drog sau iluzie, că nu sunt controlați sau robotizați pentru a comite aceste atacuri. Aceasta este o boală atât de teribilă încât oamenii își strică viețile spirituale de dragul unor amăgiri și a unor percepții greșite. Cei care comit atacuri sinucigașe luând, implicit, și viețile altor oameni nevinovați – precum copii, bătrâni și femei, nu sunt eligibili pentru Paradis, ci pentru Iad. Cât de dureros este un astfel de sfârșit când cineva cade în Iad, în loc să ia calea Paradisului și să ghideze și pe alții înspre acolo!

Statornicia în credință

Din moment ce un credincios adevărat este o persoană corectă, el nu are nimic de-a face cu bigotismul. Este de neconceput pentru cei care au luat calea cea dreaptă să se opună la ceea ce este corect și să devină indiferenți față de adevăr. Dacă fac aceste lucruri, atunci vor arăta o lipsă de respect față de adevăr. Din acest motiv, ceea ce îi caracterizează pe credincioși este statornicia în credință și lipsa oricărei forme de bigotism.

„Statornicia în credință” se leagă de cuvintele, comportamentele și starea de spirit a unui credincios și nu de strictețe, duritate sau intoleranță. A fi statornic în credință înseamnă a prezenta o hotărâre și o sinceritate completă în practicarea tuturor aspectelor învățăturii islamice, împotriva tuturor elementelor potrivnice. Cu alte cuvinte, a fi statornic înseamnă a căuta fără încetare obținerea aprobării lui Dumnezeu prin toate atitudinile și comportamentele, chiar dacă toți ceilalți cad pradă tentațiilor lumești, a nu fi leneș când vine vorba de vreo practică religioasă și a fi gata să îți aperi identitatea în orice situație. Pentru a menține o astfel de statornicie, un credincios trebuie să se zbată pentru a atinge credința adevărată bazată pe cercetare, apoi să se cufunde în adevărurile credinței și, în cele din urmă, să fundamenteze toate aspectele vieții pe cunoaștere, încredere, asta după ce le-a analizat pe toate cu o rațiune și o judecată sănătoasă. Un astfel de călător, condus de cunoașterea lui Dumnezeu, pe bazează pe El în orice situație, menține pietatea, îndeplinește ceea ce cauza cere, face fiecare pas cu precauție, nu se lasă amăgit și nu acționează niciodată emoțional, și asta pentru că culcușul de miere creat în sufletul călătorului prin înțelepciune, dragoste și adorarea lui Dumnezeu îi arată calea în orice situație. Din acest motiv, bigotismul se regăsește în atitudinea și comportamentele celor ale căror practici se bazează, în cea mai mare parte a lor, pe zvonuri și imitație. Pentru ca un credincios să atingă statornicia în credință și să se elibereze de bigotism, acesta trebuie, mai înainte de toate, să știe foarte bine și să digere punctele esențiale ale Coranului și sunnei; apoi, el trebuie să își filtreze și să își verifice cunoașterea cu aceste două surse și, în final, să teseze ceea ce au învățat din Coran și din sunna prin intermediul înțelegerii pure și al acordului comun al celor mai distinși cercetători. După toate acestea, credinciosul trebuie să se roage la Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeul nostru, nu ne lăsa inimile să se abată după ce Tu ne-ai ghidat și dă-ne nouă milostenie. Căci tu ești cu adevărat Cel Atotștiutor.” (Al Imran 3:8)

Dacă bigotismul este o trăsătură demnă de dispreț, statornicia în credință este una de lăudat și asta pentru că statornicia arată o poziție de nezdruncinat, precum un monument măreț. În fapt, este foarte dificil pentru o persoană bigotă să mențină un curs drept și să fie statornică în credință, din moment ce ea nu acționează sub lumina unei rațiuni și a unei judecăți sănătoase, ci prin prisma unor considerente emoționale. Pentru acest motiv, cei care devin bigoți în numele unei anumite ideologii vor face același lucru, pentru o altă ideologie, în viitor. Putem observa că ei sunt apărători bigoți ai unei anumite ideologii care postulează în centru aspecte materiale și animale; atunci când ei vin sub infleunța unui spiritualism, ei devin fanatici zeloși care propagă acest spiritualism cu furie. Pe de altă parte, credincioșii, adoptând o poziție fermă și solidă față de valorile esențiale pe vremea Profetului, ei continuă să o mențină și paisprezece secole mai târziu.

În ceea ce privește apariția unor noi judecăți ca urmare a apariției unor noi condiții, aceasta este o chestiune diferită care nu contrazice statornicia în credință. Importanța raportării la opinia cercetătorilor și învățaților competenți este reliefată în Coran (an-Nisa 4:83). Înfruntarea unor situații noi cu metodologia unor cercetători de încredere nu este altceva decât un tip de progres. Însă, fără îndoială, este vorba de un progres diferit de degenerare, adică de exagerarea unor reguli pentru câștigarea popularității sau postularea unui bigotism legat de o chestiune fără judecarea ei. Progresul acesta este legat de atingerea infinitului, a universalității islamului și a naturii sale cuprinzătoare cu ajutorul unui corp finit de principii.

1. Sunan Abu Dawud, Adab, 111; Sunan ibn Majah, Fitan, 7

Tweet

Whatsapp