Rolul de educator şi cap de familie al profetului nostru

Măritul Muhammed (sas) este reprezentantul cel mai de seamă al numelui de "Stăpân" al Celui Drept. El este cel mai înalt reprezentant de excepţie al acestui nume nu numai printre profeţi, ci şi printre oameni. Desigur că, şi cei care au crescut sub influenţa educaţiei lui sunt, după profeţi, aleşii omenirii. Nu este posibil să înfăţişezi şi să formezi în lume un alt Ebu Bekir, un Ömer, un Osman, un Ali (r.a). Nu este posibil să te înalţi la nivelul lor, dar nici la nivelul altui Companion. Deoarece ei au fost formaţi, educaţi personal de către Mesagerul lui Allah. Există şi personalităţi formate sub atmosfera educativă a Mesagerului lui Allah, care s-au răspândit în secolele următoare. Şi ei au fost formaţi şi educaţi, într-un anume sens, de către Mesagerul lui Allah. Nu este posibil să formezi persoane asemănătoare cu aceşti oameni nobili şi deosebiţi, consideraţi a fi sprijinul de onoare al omenirii. Oameni precum: Fuzayl b. Iyaz, Bişr-i Hafî, Beyazid-i Bistamî, Cüneyd-i Bağdadî, Ebu Hanife, Şafiî, İmam Malik, Ahmed b. Hanbel, İmam Rabbanî, İmam Gazalî, Mevlânâ Celaleddin-i Rumî, Şah-ı Geylanî, Şâzelî, Nakşibendî, Ahmed Rufaî şi Bediüzzaman şi alţii au învăţat de la El şi au fost formaţi sub influenţa ideilor şi principiilor Lui.

Chiar dacă nu este un hadis, există nişte cuvinte cu o semnificaţie plăcută. Pentru atribuirea acestor cuvinte Mesagerului lui Allah nu există probe certe, dar sunt cuvinte plăcute. Aceste cuvinte atribuite Lui sunt: "Învăţaţii comunită-ţii mele sunt precum profeţii fiilor lui Israil." Luând în considerare ansamblul virtuţilor, nici un om nu-i poate ajunge pe profeţi. Numai în situaţii speciale există unii care pot sta alături de ei. Iată, dintre aceştia fac parte cei amintiţi mai sus şi toţi cei pe care îi putem menţiona cu mândrie. Ei au venit pe lume cu umilinţă. Dacă ar fi nevoie ca locul lor să fie ocupat de alţii, ar trebui ca îngerii să fie coborâţi din cer. Deoarece, ei pot fi comparaţi doar cu îngerii.

Aceasta este o însuşire a Măritului Muhammed (sas). Numai de El depinde obținerea unui asemenea rod. Până-n ziua de apoi va continua să dea rod. După o perioadă de secetă şi ariditate, cine ştie ce aleşi norocoşi vor apărea, pregătiţi în zilele noastre sau pentru viitor. Da, toată nădejdea noastră este în ei. Eu, de când mă ştiu, i-am aşteptat fără să-mi pierd speranţa şi voi continua să-i aştept.

Înainte de a trece la studierea ansamblului rolului educativ al Mesagerului lui Allah, să cercetăm educaţia din familia Lui. El este un conducător de familie şi familia Lui cuprinde copiii, soţiile şi nepoţii.

1. Măritul Profet- cap de familie

Nu există nici o îndoială că, această familie este cea mai fericită, cea mai mulţumită dintre familiile care au existat şi vor exista pe lume. În familia Lui simţeai întotdeauna mireasma fericirii. Poate că era una dintre cele mai sărace familii din lume din punct de vedere al posibilităţilor materiale, deoarece, luni de zile aici nu se fierbea nici măcar o ciorbă. Locuinţele pentru soţii erau nişte odăiţe strâmte sau colibe. Aceste femei preferau să fie împreună cu Mesagerul lui Allah câteva ceasuri pe săptămână şi erau mulţumite în cel mai înalt grad.

Toţi copiii i- au murit înaintea Lui. Rămăsese numai Mărita Fatıma, care şi-a trăit viaţa în lipsuri. Nici ei Mesagerul lui Allah nu-i pregătise o viaţă prosperă. Soţiile, fiica sa îl iubeau şi-L venerau. Mesagerul lui Allah avea un loc deosebit în inimile lor, mai presus de orice închipuire.

După moartea tatălui ei, Mărita Fatıma a jelit cu lacrimi de sânge şi a făcut ca şi lumea să plângă, declamând elegii sfâşietoare. De altfel, nu a rezistat decât şase luni despărţirii de părintele ei şi a plecat cu mare bucurie lângă el. Nici o fiică nu şi-a iubit tatăl precum Fatıma. Nici un părinte nu şi-a iubit copiii-desigur în mod echilibrat-precum Mesagerul lui Allah. Acelaşi lucru putem spune şi despre relaţiile cu soţiile sale. Nici o femeie nu şi-a iubit soţul cum l-au iubit soţiile sale pe Mesagerul lui Allah. Desigur că există un temei pentru acest mediu de iubire familială. Mesagerul lui Allah, prin metoda educativă folosită pentru cei din grija sa, a făcut posibilă apariţia unei relaţii şi apropieri nemărginite în inimile acestora. Apoi această legătură, pornind de la acest mic mediu, s-a lărgit valuri-valuri şi a cuprins toată omenirea. Iată, o deosebită dimensiune a raţiunii Mesagerului lui Allah!

Gândiţi-vă că, atunci când a murit, Mesagerul lui Allah nu a lăsat nici o casă întreagă soţiilor sale. Ele au trăit toată viaţa în odăi strâmte şi au rămas în aceste odăi. Cronicarii consemnează faptul că ele au moştenit câte o capră. Pentru soţiile Stăpânului Lumilor soarta numai atât le-a putut asigura, lăsându-le în sărăcie şi lipsuri. Nici una dintre soţii, în nici una dintre perioadele vieţii nu a rostit un cuvânt din care să se simtă vreo plângere. Chiar dacă uneori în mintea uneia dintre ele a încolţit această idee, cu ajutorul Coranului a dispărut. Măritul Ebu Bekir le mai dădea ceva din avutul comun, iar ele se mulţumeau cu atât. Ceea ce li se dădea nu era însemnat, ci reprezenta cantitatea pe care o primeau şi ceilalţi. Da, Ebu Bekir nu le-a favorizat şi le-a dat o cantitate mai mică decât primilor musulmani. El proceda astfel, căci aceasta era părerea lui. Măritul Ömer este acela care le-a plătit conform primului nivel atunci când a devenit calif. După părerea lui, chiar dacă soţiile profetului nu făceau parte dintre primii musulmani, datorită faptului că erau cele mai apropiate fiinţe de Mesagerul lui Allah şi până la sfârşitul lumii vor fi considerate mame de către drept-credincioşi, era necesar să fie incluse în rândul primilor musulmani. În felul acesta a gândit Măritul Ömer şi aceasta era convingerea lui. Dar nu acestea sunt problemele asupra cărora dorim să insistăm. Primul subiect asupra căreia am efectuat nenumărate studii este nivelul la care au fost ridicate soţiile profetului din punct de vedere al educaţiei. Era o asemenea educaţie, care în scurtul timp cât erau împreună, pătrunsese în aşa măsură în inimile soţiilor, încât ele nu se mai gândeau la nimic altceva. Deci, El avea un asemenea farmec deosebit şi prin acest farmec de obicei vrăjea pe cei din jur. Acest lucru relevă o latură deosebită a profeţiei Lui.

Nu vom aborda acum faptul că Mesagerul lui Allah a avut mai multe soţii, căci la momentul potrivit vom acorda atentie acestui subiect când vom studia calităţile profetului nostru. Vom aminti aici numai faptul că, sfânta familie a Profetului nostru era precum o medrese, deci o şcoală de instruire a femeilor. Atitudinile, comportamentul Profetului nostru erau însuşite în acel mediu tainic, iar cele învăţate acolo erau relatate comunităţii. 90% dintre deciziile, hotărârile referitoare la viaţa de familie ne-au fost transmise de către soţiile inocente ale Mesagerului lui Allah. Ţinând cont de poziţia şi situaţia familiei profetului, era o necesitate să se afle acolo diferite femei. Pentru ca deciziile, hotărârile credinţei să nu se piardă, Mesagerul lui Allah a decis să se căsătorească cu mai multe femei după împlinirea vârstei de 53 de ani.

Da, în familia Mesagerului lui Allah era nevoie de mai multe femei. Deoarece, bărbaţii tot timpul puteau să-l asculte pe Profetul nostru la moschee. Dacă unul din ei lipsea, prietenii lui îi compensau lipsa şi îi relatau tot ceea ce se discutase în acea zi. Dar femeile, în majoritate erau lipsite de acest privilegiu. Deoarece, ele nu aveau posibilitatea de a-l asculta pe Mesagerul lui Allah. În această situaţie, cine le relata problemele specifice femeilor? Cine putea să transmită comunităţii specificul vieţii, situaţiile referitoare la natura, bunacuviinţă, comportamentul intim al profetului? Oare avea o singură femeie capacitatea de a transmite credinţa, relevându-i toate principiile, bazele şi disciplinele religiei?

Cum putea o singură femeie să aibă capacitatea, forţa să facă faţă, din consideraţie pentru umanitate, în asemenea situaţii speciale, la nenorocirile la care erau expuse femeile? Nu, o singură femeie nu avea puterea de a înţelege toate aceste situaţii.

Din această cauză, întotdeauna era nevoie de mai multe femei, care să fie lângă El o lungă perioadă şi care, observând stările Mesagerului lui Allah, să ni le consemneze. Această cerinţă nu avea legătură cu umanismul Profetului nostru, ci era o necesitate izvorâtă din cerinţe religioase. Mesagerul lui Allah luase asupra sa o asemenea grea sarcină ca urmare a acestei necesităţi.

Aceste femei, aşa cum reprezentau o circumstanţă de a-şi lega prin rudenie clanurile şi popoarele de Mesagerul lui Allah, ele reprezentau şi cea mai bună cale pentru păstrarea sutelor şi miilor de hadis-uri. Trebuie să afirmăm cu tărie faptul că, lumea femeilor datorează mult soţiilor Mesagerului lui Allah. Dacă toate femeile şi-ar aşterne capetele precum pietrele de caldarâm sub picioarele lor sfinte, tot nu le-ar plăti drepturile; da, atât de mult au slujit ele credinţa.

Deci, se poate spune că, căsătoria Mesagerului lui Allah cu ele nu decurgea din necesităţi materiale, deoarece, într-o ţară caldă precum Arabia nu se putea vorbi de căsătoria cu mai multe femei a unui om ajuns la vârsta de 53 de ani şi nici de căsătoria femeilor cu el din motive materiale. Deoarece, El trăia ca cel mai nevoiaş dintre oameni. Cu toate că ştiau situaţia Lui, aceste femei doreau să-i fie soţii. În acelaşi timp, Mesagerul lui Allah se comporta cu ele cu dreptate şi echitate, vizitând pe fiecare cel puţin o dată pe săptămână. Atunci când se refereau la El, toate soţiile spuneau: "Mesagerul lui Allah a fost omul cu chipul cel mai surâzător, care glumea cel mai mult cu soţiile sale."

Aceste femei, care nu aveau în casă de-ale gurii mult timp, care erau nevoite să poarte aceleaşi haine timp îndelungat, nu simţeau necesitatea de a se mânia? Dar nu, nu ştim nimic altceva decât faptul că ele acceptau această situaţie. Cred că îmi vor da dreptate cei care vor cerceta istoria şi morala.

Cu tot respectul şi demnitatea pe care i le conferea spiritul profetic, El glumea cu soţiile sale. Se afla lângă ele, le căuta compania. Între ei era un văl subţire, care reprezenta legătura Lui cu Allah şi cu lumea de apoi, căci El era un profet. Iar soţiile sale erau, înainte de orice, drept-credincioasele sale…

Nu era posibil să umpli lipsa relaţiilor prin El. Deoarece, şi în acest sens El era un om de excepţie. Soţiile lui nu concepeau o lume fără El.

Pe când se afla la Mecca, se cununase cu Mama Sevde. Prin aceasta, a doua soţie a Mesagerului lui Allah devenea mama noastră. Dar nu ştim din ce considerente Mesagerul lui Allah a vrut să se despartă de ea. Aflând acest lucru, femeia aproape că îşi pierdu minţile. Alergă imediat la Mesagerul lui Allah. Printr-un mijlocitor se rugă şi zise: "Mesager al lui Allah! Nu aştept nimic lumesc de la tine. Ziua pe care mi-ai dedicat-o i-am dat-o lui Aişe. Dacă doreşti, nu mai veni la mine toată viaţa, dar nu mă priva de cununie! Eu aş dori să merg în lumea de apoi fiind cununată cu Tine. Nu am alt gând."[1] Această dorinţă a fost primită de către Mesagerul lui Allah şi Mama Sevde a rămas ca una ce face parte dintre soţiile inocente ale lui Muhammed.

Iată ce loc ocupa Mesagerul lui Allah în sufletele lor. Dacă s-ar fi despărţit de una din ele, fără îndoială că ea s-ar fi aşezat pe pragul Lui şi ar fi aşteptat până-n ziua de apoi.

Simţind o nelinişte în comportarea Mamei noastre Hafsa, s-ar fi exprimat: "Dacă doreşte, are cale liberă." Acest lucru a fost de-ajuns să-i taie aripile Măritei Hafsa. Mediatorii nu mai terminau de relatat Mesagerului lui Allah faptul că Mărita Hafsa este um om care se roagă mult, ţine post. După toate aceste cuvinte şi intermedieri, ei s-au rugat de Mesagerul lui Allah să nu se despartă de ea.[2]

Soţiile Mesagerului lui Allah considerau despărţirea de El ca o nenorocire mai mare decât moartea. Acest simţământ era comun tuturor soţiilor, nici una nu gândea altfel. Deoarece, Stăpânul Lumilor pătrunsese în sufletele lor, ocupase un loc de nezdruncinat, contopindu-se cu ele. Îşi împărţise în aşa fel viaţa sfântă, liniştită, firească, încât nu era posibilă despărţirea de El. Dacă s-ar fi despărţit, ar fi murit rămânând fără aer.

După moartea Lui, era o atmosfera de dor, durere şi tristeţe. Ori de câte ori Măritul Ebu Bekir sau Ömer treceau pe la ele, le găseau plângând în hohote.[3] Şi ei plângeau împreună cu ele, iar jalea a continuat toată viaţa. Iată că, Mesagerul lui Allah a lăsat în sufletele lor o urmă de neşters. Poate că au fost împreună puţin timp, dar Stăpânul Lumilor a fost pentru ele izvor al vieţii. De altfel, aceasta este chestiunea pe care am vrut a o relata. Da, şi calitatea de cap de familie scotea în evidenţă faptul că El era Mesagerul lui Allah.

El a cârmuit şi a întreţinut, în acea perioadă, nouă soţii, fără vreo problemă deosebită. Iată ce fel de cap de familie delicat şi sensibil era.

Cu câteva zile înainte de a muri, a zis: "Robul a fost lăsat să aleagă între divinitate şi pământ. El a ales divinitatea." Auzind aceste cuvinte, Ebu Bekir nu s-a putut opri din plâns.[4] Deoarece înţelesese că acel rob este chiar cel care rostise aceste cuvinte. Boala continua să-L macine, să se agraveze. Chiar şi în această situaţie, a continuat să se poarte cu delicateţe cu soţiile sale. Deoarece nu mai putea să le viziteze, a cerut să rămână într-o cameră. Toate soţiile au fost de acord. Ultimele zile Mesagerul lui Allah a rămas în camera lui Aişe.[5] Da, chiar şi în cele mai grele condiţii, El arăta respect drepturilor soţiilor sale. Iată, El era un om cu suflet.

2. Importanţa acordată soţiilor

Importanţa pe care Mesagerul lui Allah o acorda soţiilor, era de un nivel nemaiîntâlnit până în acele zile şi nici după aceea. Dacă se ducea să-şi vadă una din soţii, trecea neapărat şi pe la celelalte. Prin comportamentul său nu arăta vreo preferinţă uneia faţă de alta. Ca toată lumea, şi soţiile se considerau cele mai iubite fiinţe din preajma Mesagerului lui Allah. Acest lucru îşi avea izvorul în neegalata Lui mărinimie. Aşa cum nu poate fi subiect de discuţie stăpânirea de către om a înclinaţiilor inimii, nici din partera Lui nu se aştepta la un act imposibil de realizat. De aceea, Mesagerul lui Allah cerea iertare de la Cel Drept pentru posibilele înclinaţii ale inimii şi spunea: "S-ar putea ca, fără să-mi dau seama, să iubesc pe una mai mult decât pe celelalte şi acest lucru este o nedreptate. De aceea, o, Stăpâne! În această chestiune ce nu depinde de mine, apelez la mărinimia Ta…"[6]

O, Allah! Câtă delicateţe şi nobleţe! Vă întreb: Voi aţi putut respecta acelaşi comportament delicat faţă de fiicele şi fiii voştri? Acest "Nu" să-l spun eu în numele vostru dacă-mi îngăduiţi. Da, "De sute de mii de ori, nu!" Dacă noi am putea să ne tăinuim înclinaţiile inimii, acest lucru poate fi un indiciu al puterii dibăciei şi raţiunii noastre. Uneori chiar povestim despre această dibăcie ca un exemplu greşit de vitejie. Pe când Mesagerul lui Allah, probabil datorită acestei îndoieli ce i-a trecut prin minte, cerea iertare Celui Drept.

Delicateţea Lui molipsise sufletele soţiilor prin graţia şi strălucirea comportamentului faţă de ele, încât despăţirea de El a lăsat în urmă o durere şi nostalgie nemaiîntâlnite. Poate că nu-şi luau viaţa pentru că acest lucru era interzis de islam, dar viaţa lor, după dispariţia Mesagerului lui Allah, era searbădă şi urâtă. Cu adevărat Mesagerul lui Allah se purta cu delicateţe cu toate soţiile sale şi recomanda tuturor această atitudine. Ceea ce afirma faţă de alţii, arăta în mod practic în relaţiile cu soţiile sale.

Buharî consemnează atitudinea Lui plină de delicateţe. Întâmplarea ne-o relatează Saad b. Ebî Vakkas, preluând-o de la Măritul Ömer. Măritul Ömer zice: "Într-o zi am intrat la Mesagerul lui Allah şi l-am găsit zâmbind într-una. L-am întrebat: "Să te facă Allah să râzi în veci, O, Mesagerule! Pentru ce râzi?" Tot zâmbind mi-a răspuns: "Râd de aceste femei. Stăteau lângă mine şi vorbeau. Auzindu-ţi glasul, fiecare s-a ascuns." Atunci eu am zis cu glas ridicat: "O, duşmanele egoiştilor! De mine vă este frică, dar nu vă este teamă de Mesagerul lui Allah şi arătaţi lipsă se consideraţie lângă El, aşa-i?" Mi-au dat următorul răspuns: "Tu eşti aspru şi dur!"[7]

Măritul Ömer nu era deloc aspru şi dur. Şi el era delicat cu femeile. Aşa cum cel mai frumos om pare urât în comparaţie cu Măritul Yusuf, tot aşa şi delicateţea Măritului Ömer, în comparaţie cu cea a Mesagerului lui Allah, părea aspră şi dură. Această apreciere rezulta în urma comparării cu Mesagerul lui Allah. Pe când, nu era posibil să compari pe nimeni cu El…

Da, ele se obişnuiseră prea mult cu blândeţea, delicateţea şi graţia Mesagerului lui Allah. De aceea faptele şi comportamentul Măritului Ömer li se păreau aspre şi dure. Măritul Ömer (r.a) era viitor candidat care să-şi încarce umerii cu sarcina califatului. El va duce o viaţă plină de exigenţă şi rigoare şi va deveni unul din exemplele cele mai mari după profeţi şi a şi devenit când a sosit vremea. Prin toate faptele sale căuta echitatea, dreptatea şi depunea efort maxim pentru a arăta că nedreptatea este strâmbă, iar dreptatea este dreaptă.

El avea o stare sufletească care să-l ducă la rangul de calif. Această stare de spirit li se părea unora dură. Numai că, pentru a-şi asuma această cauză Măritul Ömer putea reuşi numai datorită acestui spirit şi a şi reuşit.

3. Consultarea cu soţiile

Mesagerul lui Allah stătea de vorbă cu soţiile sale. Dezbătea împreună cu ele, prieteneşte, unele probleme. Profetul nu avea nevoie de ideile lor, deoarece El era ajutat prin revelaţie. Voia doar să-şi înveţe comunitatea cu unele lucruri. Şi aceasta era poziţia înaltă pe care trebuia situată femeia. Mesagerul lui Allah punea acest lucru în practică începând cu familia sa.

Şi un exemplu

Înţelegerea de la Hudeybiye era foarte grea pentru musulmani. De aceea, nimeni nu avea puterea de a se mişca din loc. În acest timp, Mesagerul lui Allah le-a poruncit celor care îşi propuseseră să se ducă la locurile sfinte să sacrifice animalele şi să renunţe la veşmintele pregătite pentru pelerinaj.

Companionii, gândind "oare va fi vreo schimbare în hotărârea dată?", nu s-au grăbit să se conformeze. Mesagerul lui Allah şi-a repetat porunca. Dar, ceea ce a sperat din partea companionilor nu s-a produs. Acest lucru nu însemna că ei se opuneau Mesagerului lui Allah, numai că ei aşteptau o altă poruncă. Deoarece porniseră la drum pentru vizitarea locurilor sfinte.

Se putea întâmpla ca cele spuse la Hudeybiye să nu ajungă a fi aplicate şi atunci probalil se ivea o schimbare în înţelegere.

Stăpânul Lumilor, intuind această stare a companionilor, intră în cortul său şi se consultă cu soţia sa Ümmü Seleme. Această femeie cu vederi largi vorbi numai pentru a îndreptăţi consultarea cu ea, deoarece Mesagerul lui Allah nu avea nevoie de părerile ei. Consultarea o făcea pentru a ne da nouă o lecţie socială. În asemenea situaţii, nu era nici un inconvenient de a se consulta cu soţiile sale.

Mama noastră rosti cuvinte cu acest sens: "O, Mesagerule! Nu-ţi repeta porunca. Poate că se vor opune şi vor fi distruşi. Dar Tu săvârşeşte-ţi kurban-ul şi fă ihram, fără să le spui nimic. Înţelegând fermitatea poruncii Tale, ei se vor supune vrând-nevrând."

Mesagerul lui Allah gândea la fel. Ieşi imediat din cortul său şi, apucând cuţitul, trecu la sacrificarea animalelor ce-i reveneau. Nici nu apucase să termine şi companionii se apucară şi ei să-şi sacrifice animalele. Toată lumea înţelesese că nu există cale de întoarcere de la hotărârea luată.[8]

Nu pot să nu vă întreb: care dintre voi aveţi o atitudine atât de binevoitoa-re faţă de femei? Câţi conducători de state există, care să se consulte cu soţia în cele mai critice momente? Câţi oameni, în calitatea lor de cap de familie, se consultă cu soţiile în ceea ce priveşte viaţa de familie? Înmulţind întrebările, care întrebare o putem îndrepta către toate structurile sociale? Să audă cei cu gura mare, care sustin că İslamul a înrobit femeia! Orizontul cărei feministe a atins acest nivel?

Ca orice lucru bun, consiliul şi consfătuirea au apărut pentru prima dată în familia profetului şi Mesagerul lui Allah s-a sfătuit cu soţiile sale. Noi încă ne învârtim în jurul acestei semnificaţii şi nu ştim de unde se deschide această uşă. Nici n-am reuşit să găsim posibilitatea de a suna la acea uşă. Da, astăzi, chiar şi în mentalitatea celor care susţin că apără drepturile femeilor, femeia nu a scăpat de a fi o fiinţă de gradul al doilea. Considerăm femeia ca fiind jumătatea bărbatului. Ea este jumătatea unui întreg şi este nevoie de existenţa ei pentru a completa cealaltă jumătate. Numai atunci când cele două părţi sunt împreună, credem în formarea unei unităţi umane. Unde lipseşte această unitate, nu există nici omenire. Nu există nici oameni inocenţi, nici profeţi, nici lumea islamică, nici naţiune. !

Prin atitudinea sa, Profetul nostru câtă nobleţe arăta faţă de femei şi îndemna prin luminoasele sale cuvinte ca toată lumea să se comporte la fel!

Într-unul din hadis-uri se spune: "Cel fără de cusur în privinţa credinţei dintre drept-credincioşi, este acela care are conduita cea mai frumoasă. (Omul, prin comportarea, morala sa, atinge asemenea culmi, se ridică spre asemenea înălţimi omeneşti încât, cu nici o rugăciune nu poate cuceri acele locuri.) Cei cu morala, comportamentul cel mai frumos sunt aceia care au cea mai frumoasă atitudine faţă de femei."[9]

Este evident faptul că, dacă lumea femeilor a găsit ceea ce căuta în istoria omenirii şi dacă a fost onorată în sensul adevărat al cuvântului, acest lucru s-a întâmplat în timpul Măritului Muhammed (sas).

4. Hadis-ul Tahyîr

Hadis-ul Tahyîr are ca subiect problema libertăţii soţiilor Mesagerului lui Allah de a alege să trăiască sau nu împreună cu Profetul nostru. Oricare i-ar fi originea, acest hadis este porunca personală a Celui Drept către Mesagerul lui Allah. Versetul din Coran, care are legătură cu acest subiect zice: "O, Profetule! Spune soţiilor tale: "Dacă vreţi Viaţa Lumii şi podoaba ei, veniţi, vă voi da bunuri şi vă voi da apoi drumul după cuviinţă. Dacă îl vreţi pe Allah, pe trimisul Său şi Lăcaşul de Apoi, să ştiţi că Allah a pregătit o mare răsplată celor, dintre voi, făptuitoare de bine." (Ahzab [Alianţele] 33/28-29).

Probabil că, unele soţii ale Profetului nostru şi-ar fi dorit o viaţă mai îmbelşugată şi ar fi spus: "Oare şi noi, ca şi alţi musulmani, nu putem trăi mai bine? Măcar o dată pe zi nu putem mânca şi noi o ciorbă? Nu putem să ne dichisim puţin îmbrăcămintea?"

La prima vedere, aceste pretenţii şi altele, care le-au apărut în inimi, pot apărea ca nevinovate şi juste, fiind în cadru legal. Pe când ele se aflau într-o asemenea familie, încât această familie era un exemplu pentru viitoarele familii până-n ziua de apoi. Şi în această direcţie soţiile Profetului se aflau în miezul problemei. Din această cauză, nu puteau să se comporte precum femeile altor musulmani. Deoarece ele făceau parte dintre cei apropiaţi de Mesagerul lui Allah. Lucruri permise celorlalte femei, pentru soţiile Profetului nu erau.

Dacă la unele dintre soţii simţea o asemenea dorinţă, Mesagerul lui Allah lua imediat o poziţie potrivită. Se jura că nu le va mai vedea şi se retrăgea în balconul casei. Imediat se afla despre întâmplare.Toţi erau trişti şi au alergat la moschee plângând, deoarece cel mai mic eveniment care-l întrista pe Mesagerul lui Allah îi făcea să plângă. În aşa măsură erau solidari toţi musulmanii cu Mesagerul lui Allah, încât cel mai mic eveniment care avea loc în casa lui era ştiut, iar musulmanii aşteptau cu nerăbdare ca, această întâmplare care-l întristase pe Mesagerul lui Allah, să dispară. În acea zi fusese la fel.

În mod deosebit erau aproape de această întâmplare Măritul Ebu Bekir şi Măritul Ömer. Deoarece şi fiicele lor erau incluse în acest eveniment. Având ştire de această stare, ca toată lumea, ei au alergat la moschee.

Au cerut permisiunea de a intra lângă Mesagerul lui Allah, dar cererea fu respinsă. Ca şi alţii, şi ei au început să aştepte la intrarea in moschee. După a treia solicitare li se permise să intre, apoi începură să-şi dojenească fiicele. Mesagerul lui Allah urmărea această scenă şi zise: "Ele îmi cer ceea ce eu n-am."[10]

Coranul li se adresează astfel: "O, voi, femei ale Profetului! Voi nu sunteţi asemenea nici unei alte femei!" (Ahzab [Alianţele] 33/32). Poate că unii scapă doar înfăptuindu-şi obligaţiile, dar cei care se aflau în miezul problemei, cei care erau adevăraţii confidenţi din casa lui trebuia să-şi sacrifice toată fiinţa lor. Să se procedeze în aşa fel, încât să nu se simtă vreo slăbiciune.

Desigur că, a fi soţia Mesagerului lui Allah le conferea mari avantaje. Dar, şi riscurile puteau fi mari şi grele. Mesagerul lui Allah le pregătea să fie exemple pentru credinţă şi lume. Era foarte atent şi le păzea ca pe ochii din cap, ca nu cumva să profite de bunurile ce aparţin doar lumii de apoi şi să fie expuse cuvintelor din versetul: "În ziua când cei care tăgăduiesc vor fi înfăţişaţi Focului, li se va spune: "Voi aţi risipit bunurile voastre în Viaţa de Acum şi v-aţi bucurat de ele vremelnic. Astăzi veţi fi răsplătiţi cu osânda umilinţei, căci aţi fost îngâmfaţi pe pămănt fără drept şi aţi fost desfrânaţi." (Ahkaf, 46/ 20).

Din unele puncte de vedere, în familia profetului se trăia strâmtorat. Datorită acestui trai, pe ascuns sau pe faţă, erau şi unele cerinţe. Dar conjunctura era alta. Ele aveau responsabilităţi, deoarece nu puteau să râdă ca toată lumea, nu puteau să mânânce ca toată lumea. De altfel, unii oameni mari, în toată viaţa lor dacă au râs o dată sau de două ori, iar unii nici măcar o dată nu au mâncat pe săturate…

Fuzayl b. İyaz nu râdea niciodată. O dată, văzându-l răzând, s-au uitat la el cu uimire, iar el a explicat că nu era râs ci zâmbet, datorat faptului că : "Astăzi am fost anunţat de moartea fiului meu. M-am bucurat că Allah mă iubeşte şi de aceea am zâmbit."[11]

Situaţia celor mari aceasta fiind, soţiile inocente ale Mesagerului lui Allah, care făceau parte dintre cei mai mari, desigur că erau deosebite.

Meritul de a fi alături de Mesagerul lui Allah în lumea de azi şi în lumea de apoi nu era o poziţie atât de uşor de obţinut. De aceea, prin indicarea versetului, aceste femei de excepţie dădeau un examen de voinţă. Mesagerul lui Allah le lăsa să aleagă între familia sa nevoiaşă şi luxul şi ironia lumii. Dacă ele vor alege lumea de azi, Stăpânul Lumilor le va acorda tot ceea ce este lumesc, dar apoi le va da drumul să plece. Dar dacă vor alege pe Allah şi pe Mesagerul lui Allah, era necesar ca ele să fie mulţumite de standardul de viaţă de până acum. Deoarece aceasta era caracteristica acestei familii. De vreme ce această familie era una de excepţie, şi cei care făceau parte din ea trebuiau să fie de excepţie. De altfel capul familiei fiind unul de excepţie, şi soţia şi copiii care depindeau de acesta erau nevoiţi să fie precum El.

Prima dată Mesagerul lui Allah o chemă pe Mărita Mama noastră Aişe şi zise: "Vreau să discut ceva cu tine, dar nu te grăbi să iei o hotărâre până nu vorbeşti cu părinţii tăi." Apoi îi citi versetul specificat mai sus. Răspunsul Măritei Aişe era potrivit devotatei fiice a unui tată devotat: "O, Mesagerule! Să vorbesc cu părinţii mei în această problemă? Jur că eu am ales pe Allah şi pe Mesagerul Lui."

Urmarea acestor întâmplări o aflăm de la Mama noastră: "Cu oricare dintre soţii ar fi vorbit, Mesagerul lui Allah primi acelaşi răspuns. În această problemă nimeni nu a exprimat o opinie diferită. Ce declarasem eu, acelaşi lucru au spus şi ele…"[12]

Au spus acelaşi lucru, deoarece toate erau unite în jurul Mesagerului lui Allah şi nu puteau să spună altceva. Dacă Mesagerul lui Allah le-ar fi zis: "Toată viaţa veţi posti fără a mânca", ar fi suportat cu bucurie acest lucru şi au suportat în aşa fel, încât masa ce urmă lungului post fu alcătuită din şerbetul morţii oferit de Măritul Azrail.

Printre soţiile Lui erau şi femei care trăiseră în palate şi Mărita Safiyye era una dintre ele. Ea îşi pierduse soţul şi tatăl în luptele de la Hayber. Cei doi erau domnii Hayber-ului. Safiyye se afla printre prizonierii de război şi această situaţie o impresionase foarte mult pe această femeie mândră. Până să-l vadă pe Mesagerul lui Allah, poate că omul pe care-l ura cel mai mult fusese El. Dar văzându-l, toate simţămintele ei s-au schimbat.[13]

Da, printre soţiile Mesagerului lui Allah, care suportau viaţa grea şi plină de lipsuri a familiei, erau şi femei precum Safiyye, venite din palate. Şi ele împărţeau aceeaşi viaţă ca şi celelalte soţii.

Da, Mesagerul lui Allah intrase în aşa măsură în sufletele lor, încât cu orice preţ, a se afla împreună cu El devenise primul scop al soţiilor sale.

Mama noastră Safiyye era evreică. Într-o zi, una dintre soţii i-a zis în faţă: "O, fiică de evreu!" Ea i-a transmis Mesagerului lui Allah acest lucru şi s-a arătat mâhnită. Profetul nostru a sfătuit-o astfel: "Dacă îţi vor mai spune asemenea vorbe, tu să le dai următorul răspuns: "Tatăl meu este Măritul Harun, unchiul meu este Măritul Moise, iar soţul meu, după cum vedeţi, este Măritul Muhammed Mustafa. Voi cu ce vă mândriţi în comparaţie cu mine?"[14]

Şi Safiyye, atunci când pleca de lângă Mesagerul lui Allah, lăsa în urmă toate supărările. Deoarece soţul ei era Măritul Muhammed Mustafa (sas).

Probabil că, după aceea, aceste cuvinte vor fi cât mai des musafirii buzelor ei.

În consecinţă, cârmuirea familiei de către Mesagerul lui Allah era cea mai desăvârşită: a întreţine atâtea femei şi a fi iubit în cel mai înalt grad de ele, a fi iubitul inimii lor, dascălul minţii lor, educatorul sufletelor lor şi în tot acest timp să nu-ţi neglijezi atribuţiile ce-ţi revin în cadrul statului, a naţiunii, toate acestea sunt argumente clare ale profeţiei Lui. Dacă nimic altceva n-ar fi un argument, ar fi de-ajuns să urmăreşti linia pa care a urmat-o în calitatea sa de cap de familie.

[1] Mecmau'z-Zevâid, 9/246; Müslim, Radâ, 47
[2] Nesâî, Talak, 76; Mecmua'z-Zevâid, 9/244
[3] İbn Hişâm, Sîre, 4/305
[4] Buhârî, Salât, 80; Fezâilü'l-Ashâb, 3
[5] İbn Sa'd, Tabakat, 2/231; İbn Hişâm, Sîre, 4/298
[6] Tirmizî, Nikâh, 41; İbn Sa'd, Tabakat, 2/231
[7] Buhârî, Edeb, 68
[8] Buhârî, Şurut, 15
[9] Ebu Dâvud, Sünnet, 15; Tirmizî, Radâ, 11; Darimî, Rikâk, 74
[10] Müslim, Talak, 34, 35
[11] Ebu Nuaym, Hilye, 8/100
[12] Müslim, Talak, 35
[13] Mecmau'z-Zevâîd, 9/252; İbn Sa'd, Tabakat, 2/108
[14] Tirmizî, Menâkıb, 64
Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.