Există dovezi raționale că legământul chiar a avut loc?

Există lucruri ce nu pot fi explicate prin intermediul rațiunii, dar putem menționa posibilitatea ca ele să existe. Noi nu putem obiecta la ceea ce Dumnezeu a afirmat. Atotputernicul comunică cu creația Lui prin multe feluri. Și noi folosim metode diferite și stiluri de a comunica cu ceilalți. Pe lângă cuvinte mai deținem și capacități interioare sau exterioare variate, sentimente, percepții, minte și suflet. Uneori vorbim cu noi înșine folosind cuvinte ce numai noi le putem auzi. Acest discurs nu este rostit, ci aparține sufletului sau sinelui. Există momente când comunicăm cu alții folosind aceste metode non-verbale.

Alteori vorbim și auzim conversații în visele noastre, dar cei care se află în apropierea noastră și sunt trezi, nu aud nimic. Abia după ce ne trezim le putem spune ceea ce am auzit și ce am vorbit. Și acesta este un mod de a comunica.

Unii oameni trezi pot vedea imagini și semne din Lumea Ideilor și pot vorbi cu locuitorii ei. Materialiștii nu cred în aceste lucruri și le privesc ca pe niște halucinații. Nu contează, lasă-i să spună asta... Dar noi știm că una dintre diferențele dintre Profetul Muhammad și ceilalți era că el putea vedea acele semne și imagini din Lumea Ideilor și din celelalte lumi și că el a divulgat umanității tot ceea ce vedea, auzea și înțelegea. Iată deci un alt tip de comunicare.

Revelația trimisă Profeților reprezenta totuși alt tip de comunicare. Știm că Profetul era treaz pe deplin și conștient atunci când primea Revelația. Uneori stătea întins pe pământ cu capul pe piciorul soției sale, alături de unul dintre companionii săi în timp ce unul dintre genunchii lui îl atingea pe cel al celui de lângă el, sau într-un grup de oameni, în aceste împrejurări primea Revelația și transmitea mesajele către ceilalți. Cei ce se aflau în preajma lui își dădeau seama că el primea Revelația, îl puteau vedea, dar nu puteau auzi și nici vedea ceea ce el vedea. Ei „auzeau” și înțelegeau Revelația doar după ce el le-o comunica verbal. Era ca și cum ei trăiau în dimensiuni diferite.

Inspirația divină este un alt fel de comunicare. Dumnezeu oferă inspirație sfinților și dictează inimilor lor. Când aceștia vorbesc sau acționează, Dumnezeu cu Milostivenia Lui îi face să spună lucruri corecte, adevărate. Iată deci alt tip de a comunica.

Încă un tip de comunicare este acela de la inimă la inimă și de la minte la minte, iar acest lucru se numește telepatie. Această metodă este definită ca transmiterea mesajelor și gândurilor către altă persoană, prin mijloace extrasenzoriale. Mulți oameni de știință au studiat acest fenomen în speranța de a beneficia de pe urma lui. Regimul ateist, materialist sovietic a sprijinit descoperirile în domeniul telepatiei pentru a avea beneficii în domeniul militar.

Bazându-ne pe cele declarate mai sus, este clar că Dumnezeu a creat numeroase, poate chiar nelimitate, căi de comunicare.

Întorcându-ne la întrebarea „nu sunt Eu Dumnezeul tău?” din legământul primordial, nu știm cum anume a pus Dumnezeu această întrebare. Dacă a luat forma inspirației divine adresată sfinților, nu ar trebui să ne așteptăm la prezența unei voci. Dacă a fost o întrebare adresată sufletului, în mod sigur nu ar lua forma unei întrebări adresate sufletului sau corpului sau viceversa.

Punctul crucial aici este că dacă încercăm să evaluăm ceea ce ei văd, aud și experimentează în alte sfere folosind criterii lumești, vom face o mare greșeală. Un hadith atestă că îngerii Munkar și Nakir îi interoghează pe cei decedați în mormintele lor. Deci, ce și cui anume adresează ei acele întrebări? Dar chiar dacă ar interoga sufletul sau corpul, rezultatul ar fi același. Deși decedații aud întrebările, cei îngropați în apropierea lor și trecătorii nu pot auzi nimic. Chiar și cele mai sofisticate aparate de detectare ale undelor sonore, plasate în sau pe lângă morminte nu ar putea detecta nimic, pentru că totul are loc într-o altă dimensiune. Unii oameni de știință au afirmat că există mult mai multe dimensiuni decât cele trei pe care le știm deja. Modul de interogare și de comunicare se schimbă și ia forma adecvată după locul, contextul și dimensiunea în care se află.

Deoarece legământul primordial a avut loc între Dumnezeu și sufletele noastre, noi, ca oameni, nu ne putem aștepta să simțim influența acelei clipe în moduri fizice. Însă, ar trebui să îi simțim prezența în conștiința noastră, pentru că numai conștiința și inspirațiile ce ajung la ea poate simți așa ceva. O dată, în timp ce vorbeam despre acestea, o persoană mi-a spus că nu a simțit acea întrebare-răspuns la pact. Am răspuns: „Nu este dificil să simți. Încearcă să rezolvi această problemă.”

În ceea ce mă privește, îmi aduc aminte că am simțit acest legământ. Dacă m-ar întreba cineva cum anume l-am simțit, aș răspunde că prin intermediul dorinței mele de eternitate, de infinit, în ciuda existenței mele limitate, trecătoare. În mod esențial, nu Îl pot înțelege pe Dumnezeu pentru că sunt o ființă limitată. Cum L-aș putea eu înțelege pe Cel Infinit, Absolut, Atotputernic? Dar datorită dorinței și entuziasmului meu de Infinit, de Etern, îmi dau seama că Îl simt. Aspir la eternitate, deși sunt doar o micuță creatură într-o lume și într-un Univers limitat; unul ce este destinat să trăiască pentru un timp și apoi să moară; unul ale cărui idei și opinii ar trebui să fie fixe. În ciuda acestor lucruri, aspir la Paradis, la observarea lui Dumnezeu și la Frumusețea Divină. Chiar dacă aș fi stăpânul acestei lumi, greutățile și mâhnirea tot m-ar chinui. Datorită faptului că am asemenea aspirații, am spus: „L-am simțit!”

Conștiința noastră, cu toate secțiunile și subfacultățile sale, este întotdeauna atașată de Dumnezeu și nu minte niciodată. Dacă îi oferi ceea ce ea are nevoie, va atinge pacea și liniștea. De aceea Coranul subliniază faptul că inima noastră, care este o subfacultate interioară sublimă, poate atinge pacea doar dacă conștiința o poate atinge: Căci fără dubiu inimile caută satisfacția în amintirea lui Dumnezeu (13:28)

Anumiți filozofi precum Bergson, lăsând toate dovezile raționale și tradiționale la o parte, afirmă că prezența conștiinței atestă existența lui Dumnezeu. Filozoful german Kant a spus: „Am simțit nevoia de a lăsa în urmă toate cărțile pe care le-am citit pentru a putea crede în Dumnezeu.” Bergson se referă la „intuiția” lui și singura lui dovadă este conștiința sa.

Da, conștiința unei persoane se află în agonie dacă îl refuză pe Dumnezeu pentru că aceasta poate găsi liniște și satisfacție doar prin credință în Dumnezeu. Dacă am asculta cu adevărat la ceea ce conștiința ne transmite, am simți dorința de Etern și de Îndurător. Acest sentiment, percepție sau calitate este echivalentă cu răspunsul : „Da, așa mărturisim” la întrebarea: „Nu sunt Eu Domnul vostru?” exprimată în liniște în conștiința umană. Am putea auzi această voce dacă am privi cu atenție în adâncul sufletelor noastre. A o căuta în mintea sau în corpul nostru este inutil, deoarece aceasta există deja, înnăscută, în orice conștiință umană. Dar, își poate dovedi existența doar prin propriile sale metode. Doar cei care sunt apropiați stării Profeților sau Sfinților și cei ce le urmează căile o pot vedea clar și îi pot face și pe ceilalți să o vadă.

Asemenea lucruri nu pot fi dovedite cum ar putea fi dovedită existența fizică a unui copac. Cu toate acestea, cei care își ascultă conștiința și care își întorc privirile către interiorul lor observând ce se întâmplă acolo, aud, văd și sunt conștienți de pactul primordial dintre noi și Creatorul nostru.

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.