Ce reprezintă legământul primordial (Qalu Bala)?
Acest lucru este menționat în Coran:
„Când Dumnezeu făcu să iasă o seminție din coapsele fiilor lui Adam, El îi puse să mărturisească împotriva lor înșiși: «Nu sunt eu Domnul vostru?» Ei răspunseră: «Da, așa mărturisim!» Și aceasta pentru a nu spune în Ziua Învierii: «Noi nu am avut știință de asta»”(7:172)
Conform acestui verset, orice suflet a trebuit să fie martor recunoașterii Existenței Divine și Unității. Comentatorii Coranului continuă să dezbată momentul în care acest legământ a fost făcut. De aceea, vom analiza câteva idei despre când, cum și cui i-a fost adresată această întrebare:
Când eram încă un nimic și am primit comanda „Fii!”, am dat un răspuns afirmativ existențial la actul creativ al lui Dumnezeu, care este reprezentat sub forma unui legământ sau a unei relații întrebare-răspuns.
Când eram încă în forma unor particule încă neformate, Domnul Lumilor, Cel ce îndrumă totul către perfecțiune, a făcut ca aceste particule să simtă dorința și bucuria de a fi oameni. Deci, El a primit această promisiune și a făcut acest pact cu oamenii, considerat ca fiind un „da” primit de la toate particulele, deși era mult peste puterea lor a-și imagina o asemenea afirmație.
O asemenea întrebare-răspuns nu constă în cuvinte. Din acest motiv, acest eveniment a fost interpretat în mod alegoric de către unii oameni, ca și cum întrebarea a fost pusă, s-a dat un răspuns și a avut un efect și o valoare legală deosebită, deși nu este un act verbal în sine sau un contract scris. De fapt, fără a lua în considerare puterea lui Dumnezeu și a căilor numeroase prin care El comunică cu creaturile Sale, a considera acest legământ doar un contract obișnuit, poate duce la neînțelegeri.
Acest legământ ce stă mărturie împotriva noastră și este văzut ca o recunoaștere a Unității și Existenței Divine, reprezintă baza de a ne cunoaște pe noi înșine, de a înțelege că nu suntem nimic mai mult decât ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, acest legământ reprezintă baza cunoașterii de sine. Oricum, acest legământ nu poate fi perceput de către oameni în mod direct.
Eul sau sinele (nafs) este creat și încredințat nouă pentru ca noi să fim conștienți de prezența Unității și Existenței Divine. De aceea, dovedim existența lui Dumnezeu prin propria noastră existență, și arătăm atributele lui Dumnezeu prin propriile noastre atribute. De exemplu, deficiențele și imperfecțiunile noastre arată perfecțiunea și suficiența absolută a lui Dumnezeu; privările noastre demonstrează bogăția Lui; iar slăbiciunea, sărăcia și incapacitatea noastră subliniază puterea și bunăvoința lui Dumnezeu. Răspunsul nostru ar fi să fim conștienți de existența Lui și să o declarăm prin creația Sa, dar să și percepem lumina Lui în toate luminile. În acest fel este îndeplinit legământul primordial. Acesta este ca o comandă acceptată prin înțelegerea sensurilor Cărții Creației scrisă de Puterea Divină prin abilitatea noastră de a putea înțelege secretele ce se ascund în spatele liniei evenimentelor.
Dumnezeu ordonă ființelor conform naturii lor individuale și le ascultă nevoile și problemele, deci El îi înțelege pe toți și le îndeplinește nevoile. În terminologia scolastică teologică, Cel Atotputernic înțelege toate limbajele și dialectele, emite comenzi și insuflă adevărul în ele; dezvoltă umanitatea și Universul; culege promisiuni și face acorduri cu ajutorul lor în forma cuvintelor, lucru denumit tehnic ca kalam-i lafzi. Există de asemenea și un Discurs Divin adecvat animalelor ca inspirație, iar îngerilor ca discurs divin. Deși natura lor exactă este necunoscută nouă, este clar că aceasta este non-verbală și constă din diferite manifestări ale așa zisului kalam-i nafsi.
Discursul Divin este atăt de divers și dezvoltat, începând cu inspirația ce ajunge în inima umană, până la discursul adresat îngerilor, iar formele de comunicare dintre Creator și Creația Lui sunt atât de diferite și au loc în sfere diferite încât cei care le locuiesc nu le pot auzi și nici detecta pe cele ce aparțin unei alte sfere.
Este o greșeală enormă să presupui că poți auzi tot. Este știut faptul că auzul uman, dar și văzul, sunt limitate. Ceea ce noi vedem și auzim este aproape nimic în comparație cu ceea ce nu putem auzi sau vedea. Din acest motiv, comunicarea lui Dumnezeu cu atomii sau sistemele din Creație, compunerea sau descompunerea lor au loc în moduri atât de sublime încât puterile noastre limitate nu le pot detecta sau înțelege.
Nu putem ști sigur momentul în care Dumnezeu a făcut acest legământ cu noi, căci o astfel de înțelegere este peste abilitatea simțurilor și percepțiilor noastre limitate. Se poate ca acest legământ să nu fi fost făcut cu toată ființa noastră, ci numai cu o anumită parte din noi, precum sufletul, conștiința sau una dintre subfacultățile sufletului nostru.
Există un acord general conform căruia sufletul uman este o entitate independentă de corp. Din moment ce sufletul a fost creat înaintea corpului, și într-un anumit sens are o natură individuală specifică înafara timpului, și din moment ce întrebarea-răspunsul pactului a fost făcută cu sufletul, puterile noastre limitate nu îl pot înțelege sau descrie pe deplin. Sufletul aude și vorbește fără cuvinte și fără voce, precum se întâmplă în vise și comunică extrasenzorial fără ajutorul undelor sonore, ca în telepatie.
Acest mod special de comunicare este înregistrat în propriul său fel. Când îi vine sfârșitul, el va lua forma sa specifică și, folosind acel limbaj, va vorbi și va aduce în mințile noastre toate asocierile originale. În acel moment vom putea vedea că pactul a rămas imprimat în sufletul uman. În plus, el va fi citat ca martor împotriva posesorului său, în Ziua Judecății de Apoi.
Toate sufletele umane au fost adunate într-o sferă unde au putut fi martore la tot ce se întâmpla. După ce acest lucru s-a întâmplat, ele au jurat dăruire și devotament lui Dumnezeu. Când El le-a întrebat: „Nu sunt Eu Domnul vostru?”, ele au răspuns: „Da, stăm mărturie că Tu ești Domnul Dumnezeul nostru.” Dar unii oamenii nu au privit niciodată cu atenție această parte a sufletului lor (a conștiinței). Deoarece unii oameni nu au încercat să privească dincolo de lumea fizică ce intervine între ei și realitate, ei nu au găsit acel legământ înnăscut prezent în inimile lor.
Dacă mințile lor nu ar fi fost umbrite de către influențele condiționate în care ei trăiesc, ar putea observa și auzi răspunsul la acest legământ în conștiința lor. Acesta este scopul principal de căutare și contemplare obiectivă și subiectivă a sinelui. A face acest lucru înseamnă a salva mintea de la obsesie de sine și de la idealuri. Oamenii ar putea citi scrierile delicate din conștiința lor dacă ar avea o minte deschisă și voință.
Unele persoane ce s-au obișnuit a privi în adâncul inimilor lor nu pot descoperi din cărți gândurile și inspirația ce le-ar putea acumula prin observarea și contemplarea interiorului lor. Dacă le-am studia în acest mod, chiar și înțelesurile alegorice și semnele simbolice din Cărțile Divine le-am putea înțelege. Dar oamenii nu pot atinge un asemenea nivel profund de observare lăuntrică și de contemplare dacă nu se pot depăși pe ei însăși.
Să analizăm când s-a produs acest pact. Este dificil să găsim ceva clar în acest sens din Coran sau în hadith. Unii spun că acest legământ a avut loc în sfera particulelor, atunci când persoana era într-o stare necompusă încă. Alții spun că se produce în timp ce spermatozoidul călătorește spre ovul, atunci când individul începe să se formeze în uterul mamei, când devine fetus, când spiritul este insuflat în fetus, când copilul ajunge la pubertate sau când o persoană este responsabilă din punct de vedere religios pentru faptele sale. În timp ce fiecare idee vine cu argumente pentru a se susține, este dificil să preferăm doar una dintre acestea.
Acest eveniment s-ar fi putut întâmpla în sfera spiritelor, într-o sferă diferită în care sufletul ia legătura cu proprii săi atomi, în stadiul embrionic, sau în orice alt stadiu până când individul ajunge la pubertate. Dumnezeul Atotputernicul, Cel care reprezintă atât trecutul cât și viitorul în același timp, Cel care vede și aude trecutul și prezentul simultan, ar fi putut face acel pact oricând, în orice stadiu menționat mai sus. Credincioșii aud o astfel de comunicare ce vine din adâncul conștiinței lor și știu că inimile lor au fost martore unui asemenea legământ.
Precum un corp își exprimă durerile cu propriile limbaje, așa și conștiința ne informează pe noi despre acest eveniment prin propriile sale metode. Și ea suferă din cauza durerii, geme de regret, devine agitată pentru că dorește să îndeplinească promisiunea făcută și întotdeauna speră la ce e mai bun. Atunci când atrage atenția prin gemete și suspine, se simte ușurată și fericită, precum un copil care atrage atenția părinților asupra lui. Când nu-și poate exprima nevoia sau nu găsește pe nimeni care să o înțeleagă, se răsucește de durere și suferință.
- Creat la .