Ne putem găsi salvarea prin intenție?

O intenție ce duce la o faptă adecvată poate salva o persoană și o intenție ce nu rezultă în nicio determinare de a obține rezultatul dorit, nu poate salva o persoană. A avea o intenție înseamnă a avea o țintă, un anume scop. Este de asemenea și o stare mentală și un angajament. A avea o intenție clară înseamnă a realiza ceea ce individul își dorește și pe care cale să meargă.

Intenția este izvorul tuturor acțiunilor noastre. Chiar dacă o facem în mod conștient sau inconștient, intenția ne oferă dreptul de a ne lua răspunderea aspura unor anumite acțiuni. Reprezintă de asemenea și baza voinței și puterii de a avea anumite rezultate. Tot ceea ce este legat de umanitate și de lume în general, atât în origine cât și în continuitate, depinde de intenția cuiva.

Mai întâi totul vine în minte sub forma unei idei și apoi, dacă persoana vrea ca acea idee să devină realitate, o poate face, dar cu perseverență. Fără perseverență, definită ca o încercare susținută prin determinare și rezolvare, niciun proiect nu poate fi prosper.

Intenția are un rol decisiv în ceea ce privește faptele bune și cele rele. Calitatea sa poate fi precum un leac pentru orice boală sau poate fi catastrofa ascunsă ce distruge toate realizările într-un singur moment. Faptele ce par a fi nesemnificative și neinteresante pot pune în pericol consecințe pozitive sau negative, bazate doar pe acea intenție.

Toate acțiunile făcute cu conștiința că servesc lui Dumnezeu, de exemplu rugăciunile sau înfrânările temporare de la unele plăceri permise, fac ca recompensa noastră să crească și să se ridice la un nivel spiritual mai înalt. Noi Îi facem pe plac lui Dumnezeu acționând conform legile Lui, atingând astfel un statut foarte mare.

Uneori putem face aceleași lucruri, dar care să nu aibă nicio importanță în fața lui Dumnezeu, din cauză că nu le săvârșim cu intenția adecvată. De exemplu, a deveni martir pe câmpul de luptă este una dintre realizările cele mai mari în islam. Cei care speră acest lucru, dar o fac doar din propria lor dorință, nu sunt martiri și niciodată nu vor primi această recompensă. Pe cealaltă parte, cei care în mod sincer aspiră la statutul de martir și cer acest lucru, dar mor în paturile lor, sunt considerați martiri deoarece acele persoane au avut intenția sinceră de a apăra islamul și de a oferi un viitor mai bun pentru musulmani.

Intenția este cheia ce deschide porțile către eternitate. Folosită cuviincios, aceasta deschide porțile fericirii eterne, deoarece toate îndatoririle îndeplinite sincer sunt recompensate nu datorită timpului petrecut pentru a le îndeplini, ci datorită gradului în care acestea acționează asupra vieții fiecăruia. Dacă această cheie nu este folosită corespunzător, atunci oamenii vor trăi în mizerie și tristețe.

Orice soldat gata de jihad, dar care nu este încă angrenat în luptă, poate spera la aceeași recompensă ca cei care luptă deja. Un supraveghetor ce așteaptă să îi vină rândul, este la fel de potrivit pentru a fi recompensat ca acela care supraveghează deja. Recompensa celui care supraveghează pentru calea lui Dumnezeu este aceeași cu a celui ce se roagă timp de luni de zile.

Deci, un credincios poate aspira la Paradis după ce a dus o viață scurtă, însă un necredincios care a trăit la fel de mult, va primi doar pedeapsă. Conform legilor externe, oamenii ar trebui recompensați în concordanță cu numărul de fapte bune sau rele pe care le-au săvârșit sau cu viciile ori virtuțile lor. Acest lucru ar însemna că ei ar trebui să stea în Paradis tot atâta timp cât au făcut fapte bune, iar în Iad tot atâta timp cât au făptuit răutăți. Dar cum eternitatea este ultima oprire atât pentru răi cât și pentru buni, fericirea eternă sau pedeapsa stă doar în intenția individului. Intenția de a trăi în credință pentru totdeauna rezultă în fericire eternă, așa cum intenția de a trăi în negare, respingere și corupție va rezulta în ghinion.

Dacă în ultimele lor clipe de viață, slujitorilor lui Dumnezeu li s-ar oferi șansa de a mai trăi 1000 de ani, aceștia și-ar trăi viețile la același nivel. Bazându-ne pe această intenție sinceră, aceasta va fi acceptată și recompensată în consecință, căci intențiilor credincioșilor sunt mai binevoitoare decât faptele lor¹. Același lucru s-ar aplica și necredincioșilor, care ar trăi aceleași vieți dacă li s-ar acorda această șansă. Deci, oamenii sunt recompensați sau pedepsiți conform intențiilor lor. Intenția de a acumula credință adevărată și de a o conserva duce la fericire eternă, iar opusul acesteia duce la chinuri eterne.

Satana va plăti cel mai scump pentru necredința pe care o încurajează și o hrănește. Satana are efecte indisputabile asupra oamenilor, unele dintre ele fiind bune. Ca rezultat al activităților lui, oamenii își îmbunătățesc capacitățile interioare, își descoperă și valorifică virtuțile și devin mai conștiincioși.

Satana atacă indivizii și grupuri de indivizi. El pune în inimile oamenilor otrăvită și încearcă să îi prindă în capcane. Facultățile noastre spirituale ne avertizează cu privire la tentațiile lui și ne cheamă la luptă, așa cum celulele corpului se alarmează și rezistă în fața infecțiilor.

Așa cum rezistența la boli sporește imunitatea corpului, starea noastră spirituală este întărită prin căutarea refugiului în Dumnezeu Atotputernicul. Date fiind aceste lucruri, putem spune că beneficiem mult mai mult decât să fim răniți de atacurile lui. Orice testare a spiritului sporește conștiinciozitatea și puterea sa de a rezista. Toate acestea fac spiritul și mai determinat în a îndeplini ce e bine și mai prudent atunci când întâlnește pericole. Asemenea teste transformă războinicii în veterani în lupta pentru calea lui Dumnezeu, martirii în sfinți și distinge credincioșii de necredincioși.

Dar Satana nu are nici o contribuție în recompensarea celor care ating culmile înalte ale virtuții prin lupta cu el, deoarece el dorește să conducă lumea pe căi greșite. El este pedepsit etern pentru intențiile și faptele lui rele:

„Dumnezeu a spus: «Ce te oprește să te arunci cu fața la pământ atunci când îți poruncesc?» El spuse: «Eu sunt mai bun decât el căci pe mine m-ai făcut din foc, iar pe el l-ai făcut din lut.» Dumnezeu spuse: «Coboară de aici! Tu nu ai să te arăți trufaș în acest loc. Ieși, căci tu ești dintre cei josnici!» El spuse: «Păsuiește-mă până în ziua când vor fi sculați.» Dumnezeu spuse: «Ești păsuit!» El spuse: «Din pricina ispitei pe care ai pus-o în mine, eu îi voi pândi pe calea Ta cea dreaptă.»” (7:12-16)

După neascultarea arogantă, Satana a ales cu bună știință calea necredinței. Jurământul lui de a duce lumea pe căi greșite a reprezentat începutul tragediei fără sfârșit.

În final, intenția reprezintă totul pentru cei credincioși, pentru că aceasta poate produce acte fructuoase. Calitatea și conținutul ei deschid porțile vieții eterne, pline de fericire, dar și ușa pedepsei și a nefericirii eterne. „Acțiunile sunt judecate doar pe baza intențiilor, și oamenii vor avea doar ceea ce le-a fost prescris.”²

1. Majma' al-Zawa'id, 1:69 și 1:109.
2. Bukhari, Bad'u al-Wahy, 1; Muslim, Imara, 155; Abu Dawud, Talaq, 11.

Tweet

Whatsapp