Putem fi stăpâni pe faptele noastre?
Cuvântul arab hidaya este tradus de obicei ca „ghidare”, dar are și alte înțelesuri: calea cea bună, spre islam, și calea celor pe care Dumnezeu i-a binecuvântat. Cuvântul arab dalala este tradus ca „îndepărtarea de la bine”, dar și „corupere”, „greșeală”, „calea celor care în mod frecvent aderă la credințe false și încalcă legea lui Dumnezeu”; a celor care refuză să audă adevărul și astfel urmează drumul neglijenței.
A fi ghidat sau a fi indus în eroare țin de Dumnezeu și depind de Alegerea Lui. El a creat hidaya pentru a-și manifesta Numele al–Hadi (Cel care Ghidează) și dalala pentru a-și manifesta numele al-Mudil (Cel care induce în eroare). Asta nu înseamnă că El ghidează pe cineva pe calea bună sau cea rea, ci asta rezultă din propriile noastre alegeri și dorințe, o consecință a propriilor noastre atitudini și înclinații. Nu are nimic de a face cu o predestinare arbitrară.
Ghidarea poate fi primită în diferite moduri: a merge la moschee, a asculta o predică sau Coranul; a reflecta profund asupra semnificației versetelor Coranului; a petrece timp cu oameni pioși, a primi sfaturi de la ghizi spirituali și prin reflectarea asupra naturii vieții și a morții, deoarece aceste practici duc la o luminare mentală și spirituală. Dacă am face asemenea lucruri, oricât de nesemnificative ar fi ele, Dumnezeu le acceptă ca o dorință de a fi ghidați. Deci, rezultă că Dumnezeu ghidează ,dar trebuie să fie individul cel care să își dorească asta. Dacă am frecventa baruri, cluburi sau locrui de venerare non-musulmane, este ca și cum am cere să fim conduși pe căi greșite. Dacă Dumnezeu voiește, te va lăsa să mergi pe căi rele; dacă nu , te va salva de la un asemenea destin pe orice căi poate.
Partea noastră în a determina dacă vrem să fim ghidați sau nu, este foarte mică. Dacă urmăm ghidarea greșită Dumnezeu creează rezultate ale acțiunilor noastre în concordanță cu legile și efectul pe care El le-a decretat creației Sale. Este o condiție necesară de responsabilitate morală să inițiem acțiuni ce ne duc la îndrumări greșite, dacă alegem asta, în ciuda oricăror preveniri ce le-am primi. Apoi, Dumnezeu ne va ierta sau ne va pedepsi, după cum dorește.
De exemplu, când asculți Coranul sau o predică sau citești ceva despre islam, ai anumite sentimente, un fel de iluminare interioară. Cu toate acestea, cineva care trăiește lângă o moschee ar putea vedea chemarea la rugăciune, predicile și rugăciunile ca pe niște perturbări. În ambele cazuri, Dumnezeu folosește reacțiile noastre pentru a crea rezultatele necesare, ce depind doar de voia Lui, ce rezultă din acele răspunsuri.
Să luăm alt exemplu. Atunci când bem și mâncăm, toate tipurile de proteine, nutriente, vitamine și carbohidrați sunt trimise acolo unde trebuie în corpurile noastre. Simpla dorință de a duce mâncarea la gură nu înseamnă că ne hrănim. Îm primul rând trebuie să funcționeze facultățile necesare pentru a identifica mâncarea, a o duce la gură, totul este un proces complex de coordonare a creierului și a mușchilor. Noi nu controlăm în mod conștient nici o parte a acestui proces. Apoi, pe măsură ce mâncarea intră în gură, glandele salivare încep să acționeze. Informații despre gust sunt transmise la creier, procesate și direcționate spre stomac, informându-l asupra combinației precise de substanțe chimice necesare pentru a digera acea mâncare și a o transforma în hrană. Și acesta este doar începutul!
Deoarece nu avem nici un control asupra procesului de hrănire a propriului nostru corp, nu putem spune: „Duc mâncarea în gură, o distribui acolo unde este nevoie și îmi fixez temperatura corpului astfel încât totul să funcționeze eficient. Fac asta de unul singur!” Dacă lucrurile ar fi stat așa, nu ne-am fi atribuit nouă înșine acțiunile lui Dumnezeu? Ar trebui să acceptăm realitatea: „Când duc mâncarea la gură, un proces minunat începe să opereze. O putere nevăzută face ca aceste procese să funcționeze pentru timpul necesar. Cel care susține și inițiază aceste procese este Dumnezeu.”
Îndreptându-ne atenția spre ghidarea Divină, ne putem dovedi că o merităm. De exemplu, doresc să vorbesc despre religie cu o anume ușurare, să îmi exprim sentimentele din inimă în așa fel încât să aibă impact asupra celorlalți-dar dau greș pentru că rezultatul nu este acela pe care mi-l doresc. Îmi doresc să transmit mesajul coranic și poruncile lui Dumnezeu prin cuvinte convigătoare, sincere, dar la un moment dat mă împotmolesc și nu mai pot scoate niciun cuvânt. Îmi doresc să mă cufund total în rugăciune și să uit de toate grijile lumești în timp ce mă rog, însă nu mă pot concentra astfel doar asupra unei singure rugăciuni din o mie. Deci, eu contribui cu dorința și voința mea sincere, deși nu îmi pot realiza scopul, căci realizarea acestuia depinde doar de Dumnezeu.
Iubirea de credință, dorința sinceră de Rai și înclinația de a fi mulțumit și supus în fața a tot ceea ce Dumnezeu ne trimite, sunt daruri pe care doar Dumnezeu ni le poate insufla în inimi. Noi putem doar alege și înclina spre un anumit lucru, dar Dumnezeu este Cel care decide, binecuvântează și ghidează. Saduddin Taftazani a spus: „Credința este o flacără pe care Dumnezeu o aprinde în sufletul individului ca consecință a folosirii voinței de către acesta.” Pentru a obține o asemenea favoare, trebuie să ne folosim libertatea de a alege. Apeși un buton și viața îți este iluminată. Acest mic efort de voință, ce pare neînsemnat, devine calea de a acumula Ghidarea și Iluminarea Divină.
Unii întreabă: „Dacă Dumnezeu îndrumă pe calea cea bună pe cine dorește” (74:31), atunci de ce mai suntem trași la răspundere?
Nu îi putem atribui caracteristici rele lui Dumnezeu, pentru că acestea vin din noi. Orice bine care ți se întâmplă vine de la Dumnezeu, orice rău vine de la tine însuți (4:79). Noi suntem singurii răspunzători dacă suferim căci Dumnezeu nu va nedreptăți pe nimeni, nici cât greutatea unui grăunte (4:40). Ceea ce ni se întâmplă nouă este rezultatul alegerilor și faptelor noastre, fiind în concordanță cu legea cauzei și a efectului pe care Dumnezeu l-a creat pentru Creația Sa. În acest fel, cei care înclină spre credințe nefaste și refuză să asculte cuvântul lui Dumnezeu, își pierd treptat abilitatea de a vedea adevărul, până când inimile le sunt pecetluite. Din moment ce Dumnezeu a creat aceste legi, pecetluirea inimilor îi aparține. Dar în realitate, aceasta este consecința alegerii făcute de acele persoane, iar o asemenea soartă nu este nici predestinată și nici nedreaptă.
Fericirea din Viața de Apoi este consecința naturală a efortului depus de noi de a fi pioși și de a fi luminați sufletește, cât încă suntem în viață: Dumnezeu nu îi rătăcește decât pe cei stricați; cei care încalcă legământul cu Dumnezeu, cei care rup legăturile pe care Dumnezeu le-a poruncit să le păzească, cei care seamănă stricăciune pe Pământ, aceia sunt pierduți (2:26-27). Acesta este un exemplu de cum Dumnezeu părăsește individul, neoferindu-i binecuvântarea Sa. A merita binecuvântarea Lui, depinde de alegerile pe care le facem și nimic altceva.
- Creat la .