Omenirea
În relaţiile cu ceilalţi, călăuzeşte-te întotdeauna după ceea ce îţi aduce ţie mulţumire sau nemulţumire, voieşte pentru ceilalţi ceea ce voieşti şi pentru tine şi nu uita că o purtare care te supără pe tine îi va supăra şi pe ceilalţi. În felul acesta, nu vei ajunge niciodată să te porţi greşit sau urât şi nici să îi răneşti pe ceilalţi.
Binele pe care îl faci altora nu este niciodată prea mult. Cei care îşi închină viaţa binelui omenirii ştiu să fie atât de altruişti încât să se sacrifice până şi pe ei însuși pentru alţii. Totuşi, un astfel de altruism este o mare virtute numai dacă porneşte din sinceritatea şi puritatea intenţiilor și nu fac deosebiri între oameni pe baza preferinţelor rasiale.
Semnele de bunăvoinţă pe care le primeşti te fac să simţi afecţiune şi ataşament pentru cel din partea căruia vin. Ar trebui astfel să ştii cum te poţi face plăcut celorlalţi şi cum poţi câştiga afecţiunea şi ataşamentul lor. Se spune că „oamenii sunt robi ai bunăvoinţei care li se arată”. Bunăvoinţa pe care o arăţi şi binele pe care îl faci semenilor tăi te pune la adăpost de orice rău care ar putea veni din partea lor.
Să treci cu vederea greşelile, stângăciile sau gesturile urâte ale altora, să le tolerezi defectele, este un semn de mare generozitate şi bunătate. Să te amesteci în treburile altora şi să le găseşti cusururi este un lucru urât şi necivilizat, iar să o strigi în gura mare este de neiertat. Să le arunci în faţă astfel de lucruri este o lovitură grea adusă relaţiei dintre oameni, o lovitură de pe urma căreia, din păcate, prietenia rareori mai supravieţuieşte.
Maturitatea şi perfecţiunea spiritului se reflectă în purtarea faţă de ceilalţi, îndeosebi faţă de cei care ţi-au făcut o nedreptate. Răspunde răului cu bine! Nu pregeta a face bine, nici celor care ţi-au făcut rău. Poartă-te cu ei omeneşte, cu nobleţe, căci a face rău cuiva este un exemplu de purtare grosolană. A răsplati răul cu rău este semnul unui caracter deficient, pe când a răsplăti răul cu binele este un semn de nobleţe.
Umanitatea şi nobleţea noastră sunt strâns legate de apropierea noastră faţă de prieteni şi de felul în care ştim să ni-i păstrăm. A vorbi despre nobleţe şi bunătate atunci când nu arăţi căldură şi apropiere în relaţiile cu alţi oameni înseamnă a spune vorbe goale. A face bine numai ca răspuns la binele primit, şi uneori a nu mai face binele drept pedeapsă, arată o carenţă morală şi o lipsă de maturitate.
Cei care văd în binele pe care îl fac altora un lucru lipsit de însemnătate, oricât de mare ar fi el, şi îşi arată recunoştinţa pentru cea mai mică dovadă de bunăvoinţă pe care o primesc, sunt oameni îmbunătăţiţi, care au ajuns să cunoască tiparele Divine de comportament şi care şi-au găsit liniştea conştiinţei. Oameni ca ei nu vorbesc niciodată despre binele făcut şi niciodată nu se plâng când alţii îi privesc cu răceală.
- Creat la .