Strategii discursive si organizaționale ale Mișcării lui Gülen

Scopul lucrării de față este explicarea rațiunilor care au stat la baza succesului Mișcării lui Fethullah Gülen în domeniul educației. Prezumpția de la care pornim este că Fethullah Gülen a dezvoltat tipare specifice de organizare și a promovat idei speciale, conforme cu religia islamică, făcând din realitatea politică și socială o variabilă crucială a activităților sale. Acest amestec dintre noile forme de organizare și discursul său islamic, modul în care i-a învățat pe adepții săi să practice islamul în secolul XXI, este o cheie spre a înțelege de ce Mișcarea Gülen înregistrează un succes răsunător pe plan global și de ce este singura mișcare turcească ce a reușit să se facă cunoscută dincolo de granițele Turciei.

Fundamentele istorice ale rețelei Gülen – emergența unor noi forme de auto-organizare islamică

Fethullah Gülen s-a născut la Erzurum în 1938. Epoca în care a crescut a fost total nouă pentru viața islamică din lumea musulmană. Proclamarea Republicii la Ankara pe 29 octombrie 1923 a marcat o întorsătură revoluționară în relația dintre stat și religie, precum și în ceea ce privește poziția religiei în sfera publică. Laicizarea radicală și scoaterea în afara legii a frățiilor islamice au zdruncinat fundația fostului stat islamic. (Jäschke 1951, 33-55; Kaplan 1999, 159) Închiderea instituțiilor clasice de învățământ islamic (medresele) a fost argumentată de Atatürk în felul următor: „Medresele, înființate de vechii turci, nu sunt altceva decât ruini degenerate, incapabile să se reformeze în lumina mentalității academice moderne.” (Coskun 1996, 9) Între 1993 și 1948, educația islamică la nivel înalt nu era posibilă într-o țară cu o populația aproape 100% musulmană. (Özdalga 1999, 420-431)

În mod evident, kemalismul a văzut islamul ca pe un potențial pericol pentru un stat național modern, în acea perioadă. Scopul proiectului era modernizarea Turciei, acordarea unei viziuni occidentale și obținerea unei compatibilități cu civilizația modernă, occidentală.

Socializarea lui Fethullah Gülen din interiorul „cercurilor islamice” și rolul său în Nurcu-cemaat

Fethullah Gülen vine dintr-o familie cu o tradiție religioasă foarte puternică și a fost educat într-un sistem alternativ de educație religioasă, în așa-numitele „medrese ascunse”. Acestea erau conduse de voluntari, deci nu se aflau în subordinea statului. Din cauza acestui fapt, Gülen a trebuit să obțină recunoașterea educației primite în acest sistem în fața unei comisii de stat. În tinerețea sa, a fost înconjurat de oameni care au sprijinit în mod voluntar cauza islamică. A avut contact cu cercuri sufite, a învățat în medrese, iar în 1957 a fost inclus în Nurcu-cemaat, devenind un membru activ și predând islamul conform tradiției lor. (Erdoğan 1997, 33-78) Discursul și tiparele lor organizaționale reprezintă cheia către înțelegerea evoluției ulterioare a vieții lui Fethullah Gülen. Nurcurile reprezintă cemaat-uri, adică forme specific turcești ale auto-organizării islamice care s-au dezvoltat de-a lungul anilor de represiune a comunității islamice mai sus menționați. Emergența cemaat-ului, ca formă nouă de auto-organizare islamică este mai ales legată de procesul de urbanizare din Turcia, care a dus la slăbirea relațiilor de rudenie clasice, precum și a formelor anterioare de organizare precum frățiile islamice. (Ozdalga 2005, 435) Cemaat-ul reprezintă o rețea specifică în interiorul căreia relațiile și discursurile sunt puternic influențate de modelele promovate de fondator. Scopul este formarea unei atmosfere alternative de socializare în interiorul contextului republican.

Fondatorul cemaat-ului Nurcu, Said Nursi (1877-1960), a încercat să găsească o metodă de predare islamică, care să combine cerințele lumii moderne cu învățătura islamică, pentru a face islamul compatibil cu modernitatea. La fel ca Fethullah Gülen, a avut convingerea că statul național modern trebuie acceptat și conturat prin participare. (Nursi 1996:107) Și-a promovat ideile în cemaat-ul său, forma organizațională care a adus unele avantaje structurale în tânăra Republică Turcă: spre deosebire de frățiile sufi, cemaat-ul nu cere vreo formă de apartenență formală sau vreun rit de inițiare, și nici nu are nevoie de o locație anume pentru întruniri. A deveni membru este mai degrabă un proces și nu un act singular, iar cemaat-ul își desfășoară activitatea oriunde decid membrii să se întrunească. Relațiile din cadrul cemaat-ului se bazează pe un discurs comun, precum și pe acceptarea sau supunerea unei ordini ierarhice a relațiilor sociale din cadrul cemaat-ului. Cu cât acestea sunt acceptate mai mult și cu cât o persoană luptă pentru cauza cemaat-ului, cu atât includerea sa în cemaat este mai puternică. (Mardin 1989: 23f) Fethullah Gülen a făcut parte din cemaatul Nurcu și i-a respectat pe cei vârstnici – chiar dacă avea păreri diferite – până s-a emancipat de Nurcu.1

Cei din gruparea Nurcu aveau o abordare pragmatică a sistemului laic turcesc și făceau tot ceea ce puteau pentru cauza islamică, în limitele înscrise de contextul social și politic. Prin înființarea dershane-urilor, ca locuri în care să trăiască studenții obișnuiți, au creat zone de socializare religioasă în interiorul structurii educaționale laice. Statutul său semi-legal de care s-a bucurat în istoria turcească2 a favorizat stabilirea unor relații apropiate și multiple în cadrul cemaatului. Cemaatul Nurcu are o practică specifică ce creează discuții și rețele, pe care Gülen a modificat-o pentru propriul său cemaat. Textele lui Said Nursi (Epistolele Luminii) se studiază în toate dershane-le Nurcu locale, iar autoritatea asupra interpretării textelor stă în mâinile așa-numiților ağabeyler (frați mai în vârstă). Poziția lor a combinat controlul asupra relațiilor din cemaat cu controlul asupra discursului, chiar dacă astăzi atmosfera poate fi mult mai deschisă spre discuții decât în trecut. Cemaat-ul este atât o rețea religioasă, cât și una socială, care favorizează stabilirea de relații între membrii săi și promovează încrederea. Până azi, aceste forme de organizare sunt adoptate de cei mai de seamă adepți religioși ai lui Fethullah Gülen, iar în scrierile sale turcești, cemaat-ul are un înțeles important, atât ca unitate religioasă, cât și organizațională, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

De-a lungul anilor `60, Gülen a câștigat din ce în ce mai multă influență în cadrul cemaat-ului Nurcu și a întreținut relații bune cu așa-numitele „cercuri religioase” cu care era conectat datorită profesiunii sale de predicator angajat de stat. Legăturile slabe, inițial, ale lui Gülen cu un public larg create prin predicile sale, casetele audio ale predicilor sale, taberele de vară pentru tineret, precum și prin lecturările sale l-au ajutat să depășească limitele cemaat-ului Nurcu. Prin activitățile sale extrem de populare din afara granițelor discursive și organizaționale ale cemaat-ului Nurcu, Gülen a învățat cum să își mobilizeze resursele. Aceste activități au servit ca un liant între cemaat și publicul larg. Flexibilitatea în cauză a devenit o atitudine generală a adepților săi din cadrul cemaat-ului. Cu toate acestea, această popularizare a abordării Nurcu a stârnit controverse, mai ales pentru că nu toate părțile cemaat-ului au fost de accord cu această interpretare a hizmet-ului. (deservirea cauzei lui Dumnezeu) (Çelik 2000) Dizidenții criticau mai ales faptul că Gülen nu recunoștea public că face parte din Nurcu pentru a nu îndepărta oamenii. Pentru Gülen, totuși, era mult mai important să propovăduiască măcar puțin din mesajul lui Nursi decât să spună tuturor că este un Nurcu. Rețeaua cemaat-ului Nurcu a devenit rapid prea densă, iar discursul prea inflexibil pentru Gülen.

În cea de-a doua jumătate a anilor `60, Gülen a supervizat tabere religioase de vară lângă Izmir, în cadrul cărora a predat unui număr din ce în ce mai mare de copii principiile de bază ale islamului, precum și învățăturile de bază ale islamului clasic și ale scrierilor lui Nursi (Erdoğan 1997, 117-24). Aceste activități se desfășurau în cadrul cemaatului și erau justificate într-o manieră specifică cemaat-ului, dar erau construite în așa fel încât să atragă și oameni din afara cemaatului. Această manieră duală de organizare a devenit caracteristică pentru rețeaua Gülen.

Începutul cemaatului Gülen – introducerea în sectorul educațional

În anii `70, Gülen și-a înființat propriul cemaat, folosind metode diferite precum predici publice de mare amploare, în fața a mii de ascultători și lecturări publice, care erau înregistrate și vândute în întreaga țară. Gülen a atras oamenii în mediul creat de el, oameni care i-au sprijinit ideile cu bani și forță de muncă. Au fost înființate case comunitare specifice, așa-numitele „case ale luminii” (un fel de dershane Nurcu), utilizându-se apartamente sau case private. Prin modificarea dershane-lor Nurcu, educația islamică a fost și încă este predată atât pe baza scrierilor lui Nursi, cât și a metodelor lui Gülen, făcându-se apel la înregistrările de care am amintit mai sus. Aceste unități au dat naștere la cemaat-ul Gülen, nucleul rețelei sale educaționale, care este cu mult mai mare decât cemaat-ul însuși. (Agai 2004, 136-153; Yavuz 2003, 32ff.)

Până la sfârșitul anilor `70, predarea subiectelor obișnuite în școlile normale – mai ales a științei – a devenit una dintre principalele griji ale Mișcării. Într-o perioadă de tulburări politice, Gülen și adepții săi au început să viseze la educarea unei generații echipate atât cu o cunoaștere modernă, cât și cu una bazată pe morala islamică. În 1978, Mișcarea sa a înființat primul centru de studiu (dersane) pentru pregătirea copiilor pentru examinarea centrală necesară admiterii la universitate. Astfel, una dintre țintele lor au devenit universitățile, care erau percepute ca fortărețe ale elitei laice. (Gülen 1997a, 106) În 1979, mișcarea a început să publice ziarul Sizinti (www.sizinti.com ), promovând o sinteză între cunoașterea științifică și islam. Mesajul său începea să devină din ce în ce mai promovat, printr-o combinație între predicile publice, lecturările private și publice și taberele de vară, precum si prin casetele și textele scrise, depășindu-se, în acest fel, limitele cemaatului fondat pe relații personale.

Activități educaționale în interiorul Turciei și în afara granițelor ei

Lovitura militară din 1980 a favorizat angajamentul educațional al lui Fethullah Gülen și a adepților săi. Discursul său naționalist, pro-stat junta, anti-stânga și anti-Iran s-a înscris perfect în linia sintezei islamo-turce promovate de stat după 1980. (Agai 2004, 224f)

Schimbările legale au permis crearea unor școli private aflate sub controlul statului și sprijinul financiar al școlilor publice. În timp ce alte grupuri islamice au sprijinit școlile Imam-Hatip sau cursurile coranice, Gülen și-a sfătuit adepții să investească în liceele private laice de elită. Speranța sa a fost că o combinare între moralul islamic și cunoașterea laică va duce la crearea unei elite turce condusă de o conștiință islamică, la „generația de aur” care urma să conducă țara. (Gülen 1998a, 30)

Ideile lui Gülen au fost întâmpinate cu entuziasm și adoptate de o nouă clasă de mijloc, cu orientări islamice, care urmărea obținerea succesului ideilor islamice în acea societate puternic laicizată. (Yavuz 1999, 585) Motivați fiind de aceste idei, adepții lui Gülen au devenit activi în sectorul educațional. În anii` 80 și `90, mai mult de 150 de școli private, precum și 150 de dershane care ofereau cursuri adiționale, au fost înființate. (Agai 2004, 13ff) Până în prezent, Mișcarea a înființat peste 250 de instituții educaționale în afara Turciei, în aproape toate părțile lumii. Acestea se află mai ales în țările balcanice post-comuniste, precum și în fosta Uniune Sovietică. În cea mai mare parte a țărilor non-occidentale, activitățile grupului sunt sprijinite în totalitate de statul turc și sunt incluse în politica sa externă. Datorită implicării sale în domeniul educațional, rețeaua Gülen a devenit cea mai puternică mișcare islamo-turcă din Turcia și din afară țării. Aproape toate școlile se bazează pe un curriculum laic și utilizează engleza ca limbă de predare.

Secretul organizațional al succesului

În termeni de organizare formală, toate facilitățile stabilite de adepții lui Gülen reprezintă unități independente care se și promovează, de altfel, în acest fel. Cu toate acestea, toate fac parte din „rețeaua educațională a virtuții”, din moment ce toate figurile de conducere s-au format în cadrul cemaatului, participă la viața cemaatului și sunt conectați unii cu ceilalți prin legături interpersonale strânse. Studiile de teren arată că personalul de conducere din Turcia vine din inima rețelei, din cemaat, la fel ca și tutorii turci. Cemaatul asigură mobilitatea unor oameni calificați și motivați din rețea în locurile unde este nevoie de ei. La nivel personal, cemaatul poate ajuta și la asigurarea unei mobilități spațiale și sociale, deoarece apartenența la cemaat este o resursă care ajută la îmbinarea productivă a credinței religioase cu munca în spațiul laic. În acest sens, cemaatul primește beneficii de la membrii săi, așa cum beneficiază și membrul de cemaat.

În domeniul educației, această parte a identității nu este, totuși, evidențiată și există mulți profesori care nu fac parte din cemaat. Pot fi chiar și non-musulmani, iar în multe cazuri elevii nu au auzit niciodată de Fethullah Gülen. În acest sens, școlile nu pot fi considerate a fi școli aparținând cemaat-ului Gülen. Însă această presupunere ar nega faptul că fără Gülen și fără oamenii din cemaat, care își văd munca ca pe un serviciu religios, aceste școli nu ar exista. Fără tutorii și profesorii care au învățat prin socializarea din cemaat că educația este cel mai înalt serviciu religios, nu ar exista nicio școală în locuri foarte îndepărtate precum Siberia. Însă, ținând cont că școlile nu scot în evidență fondul lor religios, există alte rațiuni ale înscrierii la aceste școli: unii părinți pur și simplu își doresc cea mai bună educație pentru copiii lor, fără să țină cont de chestiunile religioase. Alții sunt influențați de conceptul cemaat-ului și cred că acest tip de educația îi va ajuta pe copii să aibă succes în viață. Ceea ce Gülen a reușit să facă a fost să întărească influența cemaat-ului său prin deschiderea lui și infiltrarea în marea rețea educațională. Acest lucru a fost posibil doar datorită discursului lui Gülen, care explică cemaat-ului de ce este necesar să renunțe la limitele sale și să justifice compromisurile prin rezultatul final: atragerea unor oameni din medii diferite, determinându-i să adopte scopul comun al educației.

Discursul lui Gülen

Cum putem înțelege faptul că o mișcare musulmană se concentrează asupra educației non-islamice? Cum putem explica transformarea densului cemaat islamo-turc într-o mișcare globală? Cum au apărut ideile inovative ale lui Fethullah Gülen, o persoană adânc înrădăcinată în mediul islamic conservator?

În lumina scrierilor sale extensive, este clar că Fethullah Gülen nu este propovăduitorul unei noi teologii. Ceea ce face el este să se distingă de abordarea statului, mai ales pentru că cea din urmă este promovată în universitățile de stat. Modul în care Gülen privește islamul este comparabil cu principalele idei conservatoare. Totuși, Gülen dă naștere unor noi idei prin introducerea unui factor crucial în argumentul său: realitatea socială, care, în viziunea sa, are nevoie de schimbări și care necesită compromisuri justificabile din punct de vedere islamic pentru el. Această abordare îi dă lui si adepților lui o flexibilitate, care nu este altceva decât baza interacțiunii din diferite contexte și care poate motiva musulmanii conservatori pentru acțiuni progresiste. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că relațiile dintre sexe pot fi redefinite în practică dacă acest lucru este cerut de munca educațională, însă rămâne un ideal în afara cemaat-ului care nu a fost niciodată atins în teorie.

Ceea ce i-a permis atît lui Gülen, cât și mișcării sale să fie mai liberali în practică decât în teorie a fost carisma sa, în calitatea lui de musulman pios și conservator. Imaginea conservatoare a mișcării sale permite oamenilor care nu ar fi fost sub nicio formă atrași de discursul reformist al statului să participe la noi forme de angajament islamic. Mai mult decât atât, practica mișcării permite integrarea oamenilor în activitățile sale, oameni care nu ar fi fost niciodată atrași de alte grupuri islamice.

Crucial pentru înțelegerea activităților educaționale ale lui Gülen este discursul său cu privire la educație, discurs alcătuit din numeroase elemente care pot fi rezumate numai sumar în această lucrare. Unele dintre elementele discursului nu se referă strict la educație, însă sunt importante pentru munca în domeniul educației. Una dintre trăsăturile generale ale acestui discurs este o oarecare ambiguitate a declarațiilor, precum și „îmbrăcarea” ideilor în moduri diferite, potrivite pentru audiența în cauză. Gülen face dovada unei flexibilități uluitoare, care îi permite adaptarea mesajului său, teoretizat în scris, la audiența respectivă. Gülen își justifică această abordare prin susținerea ideii conform căreia pentru promovarea islamului (tebliğ), este necesară acordarea statului de fundament al argumentului prepoziției celuilalt (vezi mai jos).

Islamul, statul laic și cunoașterea

Ideile de bază ale lui Fethullah Gülen asupra islamului, statului și ale locului educației laice sunt adânc înrădăcinate în învățăturile reformatorului islamo-turc, Said Nursi. (vezi Agai 2005b) Ambii văd statul laic modern ca pe o trăsătură dată. Confruntarea directă poate doar să dăuneze interesele islamului însuși. Ele postulează clar că fiecare individ își conduce viața într-un mod personal. Orice mișcare de reformă islamică trebuie, așadar, să se concentreze pe ghidarea indivizilor pe calea cea dreaptă: ordinea impusă de stat trebuie acceptată ca și cadru pentru viața indivizilor, pe care se concentrează orice sarcină importantă de la nivel individual. Această atitudine deschide posibilitatea mutării interesului activităților islamice de la nicelul statului la nivelul societății. Ghidarea religioasă nu este ceva fix pentru Gülen, iar serviciul religios, hizmet, trebuie să se adapteze timpului și spațiului și să fie într-o permanentă transformare astfel încât să aibă succes. Școlile pot fi, așadar, înțelese ca pe un rezultat al acestei interpretări, ca pe găsirea celei mai bune căi de adaptare a islamului într-un context istoric specific. (Agai 2002, 29-32; 38ff)

În al doilea rând, atunci când se referă la islam și la provocarea constituită de modernitate, Gülen argumentează că omul trăiește într-o epocă a științei și tehnologiei, la care nu există niciun fel de alternativă. Singurele opțiuni sunt: conturarea acestei epoci dintr-o perspectivă religioasă sau acordarea religiei unei puteri mari, astfel încât să fie capabilă să influențeze societatea într-o măsură cât de mică. Fethullah Gülen analizează acest aspect spunând: „Cei nesatisfăcuți nu au făcut niciodată istorie”. El caută „o cale de mijloc între modernitate și tradiția musulmană” (Kuru 2003, 129f.), care poate fi aplicată numai dacă modernitatea este conturată într-un sens islamic. Acest lucru, însă, cere compromisuri. Prin această observație, Gülen a dat naștere unei abordări revoluționare. El combate ideea retragerii din societatea laică, cunoscută în cercurile religioase sub numele de hijra, cu implicarea activă ca o contribuție la reforma socială. Atât Nursi, cât și Gülen cred că este posibil să separăm știința de materialism și pozitivism, concepte considerate a fi dușmani ai religiei, prin participare activă în discursul științific.

În al treilea rând, în ceea ce privește relația dintre știință și religie, Nursi și Gülen scot în evidență că, dacă este combinată cu o abordare islamică, știința poate servi ca mijloc de înțelegere a lui Dumnezeu, prin studiul creației Sale. (Agai 2002, 31) Acesta este singurul mod de a păstra religia în epoca modernă, care este dominată, așa cum am indicat mai sus, de știință și tehnologie. Un astfel de concept îmbogățește studiul rațional al lumii, predat în școala laică, cu o semnificație religioasă. Mai mult decât atât, știința formează baza pentru prosperitatea economică, armonia socială și independența națională, toate scopuri necesare pentru supraviețuirea atât a statului turc modern, cât și a islamului. Viziunea socială este importantă pentru Gülen și Nursi și justifică, în ochii lor, reconsiderarea educației islamice ținând cont de nevoile societății actuale.

În al patrulea rând, în materie de teologie și modernitate, Gülen scoate în evidență faptul că dezbaterea teologică nu are prioritate într-o eră în care însăși existența religiei este amenințată. Astfel, teologia ar trebui să scoată în evidență zone în care există un consens și o viziune de ansamblu asupra problematicilor mai detaliate. Viziunile islamice conservatoare asupra relațiilor între sexe, pluralism și obligații religioase nu ar trebui, prin urmare, să constituie teme de dezbatere teologică. Pentru Gülen – spre deosebire de alți reformatori – vălul de pe cap purtat de femei încă este o obligație religioasă conform Coranului, însă el sfătuiește ca, dacă o fată trebuie să aleagă între văl și accesul la educația superioară, cea din urmă este mai importantă decât obligația islamică. Acest lucru îi permite lui să mențină argumente tradiționale islamice, în timp ce este un „laic turc” în practică. Gülen ocolește astfel dezbaterile teologice prin introducerea realității socio-politice ca o variabilă de bază din cadrul discursului islamic, dând prioritate participării în societatea modernă. În același timp, el reușește să nu pună sub semnul întrebării interpretările deja consacrate ale islamului. El argumentează că este mult mai important să reformezi sistemul educațional laic cu profesorii musulmani, decât să încerci să creezi un stat islamic, care ar putea duce societatea turcă într-un război civil, extrem de vătămător, chiar pe termen lung, a intereselor islamice.

După ce am pus în revistă aceste fundamente ale viziunii lui Gülen asupra islamului, în contextul modern, vom ajunge la ideile sale de organizare a cauzei islamice, întrucât prin această cale au devenit ideile sale relevante în practică. Unul dintre motivele succesului lui Fethullah Gülen este reprezentat de țintuirea către un public larg, flancată de sprijinirea pe cemaat.

Calea către împăcarea naționalismului turc, pluralismului religios și a globalizării

Un factor crucial al ascendeței lui Fethullah Gülen în Turcia este sinteza realizată de el între naționalismul turc și islam. Adepții săi din alte state au adoptat abordarea sa, extinzând principiul naționalist astfel încât să se potrivească condițiilor și să permită dezvoltarea sa pentru a îmbrăca o formă locală de patriotism. (Turam 2003) Gülen și adepții săi acceptă lumea actuală a statului-națiune, renunță la limitele lor și nu propagă ideea unui stat ummatist. Chiar dacă a cerut introducerea unor „vize” pentru influența culturală străină pătrunsă în spațiul turc în anii `80 și la începutul anilor `90 (Gülen 1997b, 43, 178), Gülen pledează acum pentru granițe deschide, democrație și dialog. Făcând acet lucru el speră să recupereze validitatea islamului, care a trebuit să fie protejată în trecut. Întrucât Gülen nu identifică nicio metodă de stopare a globalizării, aceasta trebuie valorificată ca pe oportunitate. (Yavuz 2003, 27ff)

Această sarcină necesită o educație cu fundament laic, nu teologic, precum și utilizarea coordonată a mass-mediei moderne și a mijloacelor economice. Toate celelalte grupuri islamice importante din Turcia sunt de accord cu Gülen atunci când vine vorba de ideea conform căreia obligațiile islamice nu trebuie discutate și critică orice dependență ideologică sau materială de Occidentul dominat de o orientare materialistă și pozitivistă. Pentru Gülen, totuși, soluția poate fi găsită în educație, nu în politică, întrucât aceasta este cea care exercită o mare influență asupra societății moderne. Conform lui Gülen, independența națională și culturală poate fi păstrată numai dacă musulmanii reușesc să contureze lumea modernă în conformitate cu propria credință, mai degrabă decât să respingă modernitatea și să piardă controlul asupra dezvoltărilor pe care aceasta le presupune. În această privință el le cere adepților săi să accepte statul laic și să-l schimbe gradual prin acțiunile lor, din moment ce ei își pot atinge scopurile în societate numai atunci când respectă cadrul legal și se bazează pe dorințe generale. Școlile lui Gülen sunt un foarte bun exemplu al acestei realități, deoarece acestea nu scot în evidență identitatea islamică a fondatorilor.

S-ar zice că pe termen lung mișcarea s-a inspirat și a avut multe de învățat din școlile misionare din Turcia, pe care le criticase aspru până la începutul anilor `90, văzând în ele rațiunea care a stat la baza falsei orientări a elitei turce pro-occidentale. Inițial, mișcarea le-a polemizat și le-a acordat titulaturi precum: „cancer de sânge”, „cai troiani” și „paraziți” care otrăveau societatea din interior și contribuiau la cucerirea societății turce de către Occident. (Gülen 1995, 79, 240; 1998b, 14; 1997c, 60; Agai 2004, 217-220) Totuși această cauză inițială a temerilor a fost identificată gradual ca pe o posibilă soluție. Într-adevăr a ajuns să realizeze că, prin influențarea educației viitorilor lideri – considerată a fi principala sursă a problemei, așa cum am arătat mai sus – Mișcarea Gülen ar putea să își facă din ce în ce mai cunoscută propria ideologie, contracarând, în acet fel, impactul ideologiilor occidentale.

Scrierile timpurii ale lui Gülen, bazate pe teorii conspiraționiste împotriva Turciei, sunt pline de pasaje anti-misionariste și anti-occidentale. (Gülen 1997a, 108; Gülen 1997b, 42b; Gülen 1995, 140) Astăzi, el acceptă pluralitatea religioasă ca pe un fapt dat și scoate în evidență factorii comuni ai tuturor religiilor acolo unde este posibil. Gülen este în mod evident conștient că propria sa mișcare poate avea succes numai într-o atmosferă de toleranță religioasă, din moment ce are interese comune cu alte grupuri religioase. Această schimbare de viziune se datorează contactului direct cu alte culturi și focalizării pe educație. Cercetarea mea de teren arată clar că tânăra generație, mult plimbată prin lume și educată în limbi străine, precum și cu materii laice, vede lumea diferit de prima generație din cemaat, care nu a călătorit departe și care nu știa nicio limbă occidentală. Contactul cu alte culturi și religii au temperat retorica naționalistă și pe alocuri foarte islamo-turcă a lui Fethullah Gülen și a multora dintre adepții săi. Dialogul și toleranța reprezintă astăzi cuvinte cheie în promovarea ideilor mișcării. Este important să scoatem în evidență cât de mult s-a schimbat Fethullah Gülen și cum a reușit să își schimbe adepții. Astăzi, mulți dintre noii adepți nici nu îi știu declarațiile din trecut.

Moralitatea și educația în fața politicii și a teologiei

Așa cum am menționat mai sus, predicile lui Fethullah Gülen nu sunt neapărat inovative din punct de vedere teologic. El predică maxime islamice clasice de comportament precum jihad – strădania pentru urmarea căii lui Dumnezeu, irșad ─ ghidare religioasă și morală, tebliğ ─ diseminarea islamului și, mai presus de orice, hizmet ─ ce desemnează „serviciul” pașnic depus în numele lui Dumnezeu. Este remarcabil cât de convențională este rațiunea sa religioasă atunci când își convinge ascultătorii de ceea ce este corect conform islamului, în timp ce propune, în mod simultan, metode complet noi de implementare a acestor convingeri în limitele cadrului dat. Acesta este motivul pentru care adepții lui Fethullah Gülen se fac cunoscuți nu prin acțiuni politice, ci prin activitățile lor sociale. Rațiunea este aceea că societatea, nu statul, se află în prim-planul muncii lui Fethullah Gülen. El argumentează faptul că toate maximele islamice pot fi obținute în interiorul contextului dat.

În retorica lui Gülen, profesorul de școală devine profet, transmițând principiile islamice menționate în același timp cu împărtășirea cunoașterii laice. Un punct central la Gülen este faptul că principiile islamice sunt de neschimbat, dar trebuie să le acordăm forme concrete și noi cu fiecare eră. Prin crearea unor noi câmpuri islamice de acțiune pe baza terminologiei tradiționale islamice și a definițiilor convenționale, el câștigă putere în cercurile islamice. Totuși, în același timp, acțiunile sale au implicații extrem de inovative pentru ziua de astăzi. Gülen circumscrie contradicțiile cruciale dintre legile laice și cele islamice, precum conceptele islamice asupra statului nefăcând referire la intelectualii reformiști turci, iranieni sau arabi care pun sub semnul întrebării însuși textul Coranului. În schimb, el pur și simplu argumentează că întrebările legate de moralitate și educație sunt cu mult mai esențiale decât chestiunile politice pentru islamul de astăzi și pentru omenire în general. Mai mult decât atât, el postulează faptul că musulmanii se confruntă în prezent cu probleme complet diferite de cele regăsite în introducerea șariei: de ex., problema legată de buna educație. Gülen ocolește întrebările critice, acceptând faptic contextul curent. Pe această bază, Ihsan Yilmaz îi denumește abordarea ijitihad (raționalizare religioasă) și tajdid (reformă religioasă) prin comportament (Yilmaz 2003:237), abordare care se opune reformării prin teorie.

Transformarea terminologiei islamice într-un discurs general asupra moralei reprezintă baza implicării internaționale a mișcării și face posibilă justificarea propriei sale munci islamice pe baza unei morale generale.

Strategii discursive și organizaționale

Transformarea discursului cemaat-ului dintr-unul puternic islamic într-unul general este justificată de către Fethullah Gülen, așa cum sunt și tacticile referitoare la apropierea față de ceilalți. Putem vedea acest fapt prin acordarea unei atenții deosebite înțelesului tebliğ (diseminarea islamului) în rândul non-credincioșilor. (Gülen 1998c: 230-239; Gülen 1998d: 236-240). Voi rezuma câteva puncte importante, relevante pentru întrebările noastre.

1. Relațiile personale reprezintă o precondiție a succesului activității. Poți convinge oamenii cu ideile tale numai dacă ești aproape de ei și dacă accepți că unii oameni nu vor să fie convinși.

2. Cultura și religia celuilalt reprezintă cadrul mesajului unei persoane. Unii oameni pot avea propriile idei și concepte; pentru a-i convinge, credinciosul trebuie să le ia în considerare pentru a crea o atmosferă care permite promovarea propriilor idei. Umilirea mândriei și a sentimentelor celuilalt pot face ca efortul tău să aibă efectul contrar.

3. A ajunge să-l iubești pe celălalt este auto-purificare și precondiție pentru a fi perceput ca partener. Pentru a-i convinge pe ceilalți de ideile tale, trebuie să fii perceput ca un om model și să reprezinți un ideal de morală, prin faptele și comportamentul tău. Gülen cataloghează această abordare drept temsil, adică drept o misiune indirectă de reprezentare a islamului prin bunul exemplu al unei persoane. (Can 1995, 53f.)

4. Toate spusele și toate faptele trebuie să se bazeze pe cunoaștere. Această afirmație este valabilă atât în ceea ce privește religia, cât și viața de zi cu zi și poate ajuta la evitarea greșelilor și a garantării perceperii unei persoane ca pe un model în toate privințele.

5. Seviciul religios (hizmet) trebuie să se afle într-o stare de schimbare constantă, atât ca și conținut, formă, cât și ca mijloace utilizate. Organizarea și administrarea trebuie să fie întreprinse în consonanță cu schimbarea permanentă a cadrului general.

6. Pentru a obține cele mai bune rezultate, trebuie să îi includem și pe ceilalți în activitățile noastre. Trebuie să lăsăm limitele cemaat-ului în urmă.

Asta nu înseamnă, însă, că cemaatul ar trebui să își înceteze existența. Deși Fethullah Gülen, alături de multe părți ale rețelei sale ocolesc problema organizării interioare, într-un discurs adresat cemaatului, cemaat-ul în sine și instituțiile sale primesc cea mai înaltă virtute islamică.

Conform lui Gülen, cemaat-ul este o unitate de indivizi care împărtășesc aceleași sentimente, gânduri, idealuri, scopuri și idei și își adaptează viața în conformitate cu această unitate. (Gülen 1997d: 173; 1997e: 252) Am discutat, mai devreme, despre impactul organizațional al cemaat-ului. Pentru Gülen, cemaat-ul este foarte important întrucât ajută indivizii să sporească productivitatea religioasă (vezi următorul capitol) prin munca comună. Ajută la valorificarea faptelor bune, care sunt obținute cu ajutorul celorlalți si la evitarea greșelilor individuale pe calea lumească spre Dumnezeu. Dat fiind faptul că posibilitățile individuale de acțiune sunt foarte limitate, cemaat-ul ajută pe adepții săi să depășească aceste limite și să facă față lumii exterioare care nu face decât să îl distragă pe credincios de la credința sa. (Gülen 1997e: 174; Gülen 1997f: 77) Pentru Gülen, cemaat-ul creează sinergie – în cemaat, 1+1 devine 11, 1+1+1 devine 111. (Gülen 1995:90) În acest mod este sporit succesul lumesc al membrilor săi. Cemaat-ul se formează prin lecturări comune în așa-numitele dere, unde ideile lui Fethullah Gülen primesc înțelesuri pentru diferite contexte. Aceste întruniri pot fi puse la cale oricând convin adepții cemaat-ului. Locurile în care aceștia se întrunesc în mod regulat se numesc „casele luminii” (ışık evleri). Ele alcătuiesc sufletul întregii rețele. Așa cum cemaat-ul are un înțeles religios special, așa au și casele luminii.

Gülen asociază ışık evleri cu un copac, a cărui sămânță a fost plantată în timpul Profetului Muhammad însuși. (1997e: 12) El identifică rădăcinile lor în însuși Coran (24/36f) (Gülen 1997g: 2.), dând, în acest fel, cea mai înaltă virtute islamică formei de organizare specifică cemaat-ului. Pentru Gülen, ışık evleri reprezintă prin excelență esența educației islamice și sunt văzute ca fiind baza activităților educaționale. (Gülen 1998e: 193) Iar acest lucru nu face decât să dea profesorilor un prestigiu religios foarte mare.

Etica muncii islamice

Chestiunile organizaționale ale cemaat-ului sunt incluse într-un discurs al eticii faptelor bune, așa cum am indicat mai devreme. Acest lucru deschide noi domenii ale societății pentru activitățile islamice și oferă o eficiență deosebită vieții. În acest context, munca dedicată îndeplinirii scopurilor islamice se transformă într-un act în serviciul lui Dumnezeu chiar dacă doar o parte a câștigurilor sunt donate cauzei. Prin aceasta, rațiunea lui Gülen se apropie de conceptul weberian de „etică protestantă”. Munca educațională și sprijinirea educației în particular primesc cea mai înaltă valoare islamică. (Özdalga 2000; Agai 2002, 39) Gülen își promovează cemaat-ul ca pe cea mai eficientă metodă de a servi cauza religioasă (Agai 2005a) și de a câștiga cea mai înaltă recompensă religioasă.

Cel mai bun mod de implementare a maximelor islamice în domeniul organizațional a fost obținut prin evitarea cu orice mijloace a pierderilor fricționale și a ineficienței. Ineficiența capată, astfel, o conotație extrem de negativă în cadrul islamului. În plus, sunt prescrise strategii pentru ca credinciosul să își îndeplinească în modul cel mai eficient datoriile față de Dumnezeu. Aceste strategii se învârt în jurul implementării eficiente a promisiunilor islamice, a proiectelor concrete și a pietății individuale, așa cum am evidențiat mai sus. Cemaat-ul este organizația care ajută legarea salvării individuale de grijile și scopurile grupului și ale întregii societăți. Astfel, Gülen „islamicizează” formele organizaționale ale adepților și strategiile sale. Ambele părți trebuie să fie flexibile, astfel încât să ajungă să contribuie la îndeplinirea scopurilor cemaat-ului cât mai mulți oameni. Islamizarea întregii munci din cadrul cemaat-ului și conceptul de serviciu religios încununat de succes, ca rezultat al unui proces rațional de planificare, ne ajută să înțelegem dimensiunea islamică și secretul succesului activităților educaționale laice. (Agai 2004, 230-46)

În sfera educațională acest lucru se traduce prin luarea în considerare a tradițiilor locale și a viziunilor pentru a fi acceptate în domeniul local și prin eliminarea posibilității transformării școlilor în ținte și marionete ale politicii, fapt care nu ar face decât să dăuneze misiunii pe termen lung. (Agai 2005a) Atunci când vine vorba de interacțiunea cu ceilalți, Gülen și adepții săi consideră că este mult mai important să transmiți cel puțin câteva dintre propriile valori, păstrând, în același timp, motivațiile islamice, decât să compromiți influența dincolo de cercurile islamice printr-o atitudine prea puternică și prea evidentă islamică.

Concluzie

Această lucrare a arătat faptul că succesul Mișcării lui Gülen în domeniul educației are dimensiuni multiple. Mișcarea lui Gülen, așa cum o vedem noi astăzi, are o istorie adânc înrădăcinată în cea a Republicii Turce. Structurile organizaționale și conținutul discursului s-au dezvoltat într-o relație strânsă cu istoria politică a Turciei și au fost conturate de evenimentele din istoria lumii de după 1990. Fethullah Gülen a reușit să își conducă adepții în lumea modernă, însă în limitele impuse de cadrul religios. Acest cadru are o latură discursivă și una organizațională. El a fost capabil să conducă acest cemaat închis către noi orizonturi, deschizându-l și inițiindu-l în noi forme de angajament islamic. Decisivă pentru succesul ideilor lui Gülen a fost această combinație dintre argumentele convenționale și conservatoare, îmbrăcându-le în noi metode de implementare care îi permit să atingă noi grupuri-țintă și să justifice activitățile Mișcării. Conceptul său de tajdid prin comportament a făcut posibil ca cemaat-ul să fie păstrat ca structură și discurs, în calitatea sa de inimă a rețelei, în timp ce s-a extins pentru a deveni o mișcare la nivel mondial.

Surse

Agai, Bekim 2005a. „Adepții lui Fethullah Gülen și activitățile lor în Albania și Germania: adaptarea rețelei islamo-turce și discursul său în noi contexte”. Journal of Ethnic and Racial Studies.

2005b. Fethullah Gülen: Un reformator turco-islamic? http://www.quantara.de/webcom/show_article.php/_c-575/_nr-2/l.html.

2004. Zwischen Diskurs und Netzwerk - Das Bildungsnetzwerk um Fethullah Gülen (geb. 1938). Die flexible Umsetzung modernen islamischen Gedankenguts. Hamburg: EB-Verlag.

2002. „Etica islamică a educației în Mișcarea Gülen”. Critique 11 (1), pp. 27-47.

Can, Eyüp 1996. Fethullah Gülen ile Ufuk Turu. 13th ed., Istanbul: A.D.

Coskun, Hasan; Meier, Max Georg 1999. Educația religioasă din Turcia. St. Augustin: KAS.

Çelik, Tolga 2000, „Bir Zamanlar Nur Talebesiydi”. NTV MAG, 14, octombrie 2000, p. 59.

Erdoğan, Lâtif 1997. Fethullah Hocaefendi. „Küçük Dünyam”. 40. Aufl. Istanbul: AD.

Gülen, Fethullah M. 1998a. Ruhumuzun Heykelini Dikerken. Izmir: Nil/Zaman.

1998b. Çağ ve Nesil 1. 15th ed., Izmir: Nil.

1998c. Asrın Getirdiği Tereddütler I. Izmir: Nil.

1998d. İrşad Ekseni. Istanbul: Zaman.

1998e. Asrın Getirdiği Tereddütler 4. 10. Aufl. Izmir: Nil.

1997a. Fasıldan Fasıla 3. 3rd ed. Izmir: Nil.

1997b. Yeşeren Düşünceler (Çağ ve Nesil 6). 2nd ed., Izmir: T.Ö.V.

1997c. Buhranlar Anaforunda İnsan (Çağ ve Nesil 2). 11th ed., Izmir: T.Ö.V..

1997d. Fasıldan Fasıla 1. 7. Aufl. Izmir: Nil.

1997e. Prizma 2. Istanbul: Nil.

1997f. Asrın Getirdiği Tereddütler 3. 8. Aufl. Izmir: T.Ö.V.

1997g. Günler Baharı Soluklarken. (Çağ ve Nesil 5). 1997. Izmir: T.Ö.V.

1995. Fasıldan Fasıla 2. Izmir: Nil.

Jäschke, Gotthard 1951. "Islamul în noua Turcie." Welt des Islams, 1 (1-2), pp. 3-174.

Kaplan, İsmail 1999. Türkiye'de Milli Eğitim İdeolojisi. Istanbul: İletişim.

Kuru, Ahmet T. 2003. „Căutarea unei căi de mijloc între modernitate și tradiția musulmană.” In M. Hakan Yavuz; John L. Esposito eds., 2003, pp.115-130.

Mardin, Şerif 1989. Religia și schimbarea socială în Turcia Modernă. Cazul lui Bediuzzaman Said Nursi. Albania, 1989.

Nursi, Bediuzzaman Said 1996. Risale- i Nur Külliyatı 1. Istanbul, : Nesil, p. 107.

Özdalga, Elizabeth 2005, „Salvator sau paria? Comunitatea Gülen în procesul de civilizare”. The Muslim World, 95 (3), 2005, 429-446.

2002. „Etica islamică a educației în Mișcarea Gülen”. Critique 11 (1), pp. 27-47.

2000. „Ascetismul lumesc în temelia islamică: pietatea inspiratoare și activismul lui Fethullah Gülen”. Critique, 17 (Fall), pp. 83-104.

1999, „Educația în numele ordinii și a progresului. Reflecții asupra recentei reforme a celor opt ani de școală obligatorie din Turcia”, The Muslim World, 89 (3-4), 1999, S. 414-438.Bediuzzaman

Spuler, C.„Nurculuk. Die Bewegung des Bediüzzaman Said Nursi in der modernen Türkei”. In: Otto Spies, Studien zum Minderheitenproblem im Islam 1. Bonn, 1973, pp. 100-183.

Turam, Berna 2003. „Loialități naționale și angajamente internaționale”. In M. Hakan Yavuz; John L. Esposito eds., 2003, pp. 184-207.

Ünal, Ismail 2001, Hocaefendi ile bir ay. Istanbul, 2001

Yavuz, Hakan M.; Esposito, John L. eds., 2003. Islamul turc și statul laic. Mișcarea Gülen. Syracuse: Syracuse.

2003. „Mișcarea Gülen. Puritanii turci”. In M. Hakan Yavuz; John L. Esposito eds., 2003, pp. 19-47.

1999. „Către un liberalism islamic? Mișcarea Nurcu și Fethullah Gülen”. MEJ, 53 (4), pp. 584-605.

Yilmaz, Ihsan 2003. „Ijtihad și Tajdid prin comportament”. In M. Hakan Yavuz; John L. Esposito eds., 2003, pp. 208-237.


1. Pentru această perioadă, vezi Erdoğan 1997 (33-78). Deși în anii 90 a pus pe plan secundar rolul său în cemaat-ul Nurcu, în declarațiile mai noi a scos din nou în evidență implicarea sa personală din cadrul cemaat-ului Nurcu, prin evidențierea relațiilor sale cu diferiți importanți ağabeyler. (Ünal 2001: 21, 41, 43, 60, 95, 102, 147, 174, 214ff.)

2. Spuler 1973 oferă o descriere detaliată a persecuției lui Nursi și a adepților săi.

Bekim Agai și-a luat masterul în Studii Islamice, Istorie și Psihologie la Universitatea din Bonn. A fost doctorand la Universitatea din Bochum în Grupul Junior de Cercetare a Rețelei Educaționale Islamice, sponsorizată de Fundația Volkswagen. Proiectul său de doctorat din 2004 s-a numit Rețeaua Educațională a lui Fethullah Gülen: Implementarea noii gândiri islamice în domeniul educației. Trei țări în comparație (în germană). În prezent, este profesor-asistent de Studii Islamice la Institutul pentru studii Orientale și Asiatice de la Universitatea din Bonn. Se specializează în istoria turcă modernă, islam contemporan, dezvoltarea islamului în Europa și călătorii arabe.

Pin It
  • Creat la .
Copyright © 2021 Fethullah Gülen site-uri Web. Toate drepturile rezervate.
fgulen.com este sursa oficială pe Fethullah Gülen, savant de renume turc şi intelectuală.