Sunt musulmanii vinovați de imperialism?
Această vină continuă să fie pusă pe seama lumii musulmane. Aș dori să contraatac această idee prin următoarele întrebări:
Fiind date circumstanțele de acum 1400 de ani, cum ar putea cineva care trăia în Mecca sau Medina să exploateze propriul său clan sau trib? Dacă așa spusele pământuri exploatate erau cele ale Hijazilor, care erau sărace, cine și-ar fi dorit să le invadeze? Este ilogic să arunci vina colonialismului imperialist asupra musulmanilor cu cele mai nobile minți, care și-au riscat viețile pentru a răspândi mesajul islamului; care și-au petrecut marea parte din viață departe de familii și de copii, de case și de pământurile native luptând cu armate mai mari de 3 sau patru ori decât ei; care simțeau durere când nu mureau pe câmpul de luptă și nu puteau fi martirii islamului. Ne întrebăm ce bine lumesc au câștigat ei în schimbul unor asemenea lupte și sacrificii!
Cei care au invadat, ocupat și exploatat pe alții cu cele mai negre intenții (și rezultate) de imperialism sunt cei înfometați de putere. Câteva exemple ar fi: Alexandru Cel Mare și Napoleon, Imperiul Roman și Germania nazistă, armatele mongole ale lui Genghis Khan și armatele colonizatoare ale Europei vestice, dictatorii ruși (țariști sau comuniști) sau imperiul american (care a vrut să introducă democrația în lume). Chiar dacă s-au făcut asemenea cuceriri, care mai apoi au dispărut, ele au corupt moralitatea cuceritorilor și a cuceriților, cauzând haos, conflicte, lacrimi, vărsări de sânge și devastări. În ziua de azi, moștenitorii aceștora care dețin proprietăți imense, încearcă să ascundă greșelile lor dând vina pe islam, pe Profet și pe Companionii acestuia.
Adevărații musulmani nu au încercat niciodată să îi exploateze pe ceilalți și nici nu i-au lăsat pe alții să facă asta acolo unde guvernul islamic își avea jurisdicția. Într-un timp în care armatele musulmanilor mergeau din triumf în triumf, Califul Umar a spus: „Ceea ce eu vreau este să trăiesc la nivelul celor mai săraci musulmani”, și asta a și făcut. Pe cine exploata el atunci când mânca doar două măsline pe zi?
După o luptă, când un anume musulman a fost rugat să ia tot ce aparținuse unui soldat inamic cu care luptase și pe care l-a omorât, el a spus: „Nu am luat parte la luptă pentru a câștiga ceva.” Arătând spre gătul său, a continuat: „Ceea ce eu vreau este o suliță să mă atingă aici, pentru a muri ca martir.” Dorința i-a fost îndeplinită. Pe cine exploata el atunci când murea de dorința de a fi martir?
Într-o altă luptă, un soldat musulman a omorât un lider inamic ce omorâse mulți musulmani. Comandantul musulman l-a văzut cum trece pe lângă inamicul mort. Acesta a mers la capul soldatului decedat și a întrebat cine l-a omorât. Musulmanul nu a vrut să răspundă, dar comandantul l-a chemat înapoi, pentru binele lui Dumnezeu. Simțindu-se obligat să îl asculte, el s-a întors, dar și-a acoperit fața cu o bucată de haină:
─ L-ai omorât pentru binele lui Dumnezeu?
─ Da.
─ Bine. Dar ia acești 1000 de dinari.
─ Dar am făcut-o pentru binele lui Dumnezeu!
─ Cum te numești?
─ Ce importanță are pentru tine numele meu? Poate faci același lucru cu toți și mă faci astfel să pierd recompensa pentru Viața de Apoi.
Cum ar fi putut astfel de oameni să îi exploateze pe ceilalți și să stabilească astfel colonii peste tot în lume? Să fiu sincer, cei care urăsc islamul și pe musulmani sunt orbi în fața adevărurilor istorice despre răspândirea islamului.
Să analizăm ce înseamnă exploatarea și imperialismul. Imperialismul sau colonizarea sunt sisteme bazate pe reguli cu ajutorul cărora o țară puternică, bogată, le controlează pe celelalte; le controlează tranzacțiile și politicile pentru a se îmbogăți și pentru a căștiga mai multă putere pe spatele acestora. Există multe tipuri de exploatare. În lumea de azi, există următoarele norme:
- Guvernare absolută prin deposedarea indigenilor pentru a stabili regula și dominația invadatorilor. De exemplu: cucerirea Americi de Sud și de Nord de către vestul Europei, precum și Australia, Noua Zeelandă; cucerirea Palestinei de către zioniști.
- Ocupări militare pentru ca invadatorii să poată controla pământulși resursele națiunii cucerite. De exemplu, regula colonială britanică din India.
- Amestecul direct sau indirect în afacerile interne și externe, în economia și apărarea unei țări. Țările lumii a Treia sunt un exemplu de manipulare, deoarece acestea sunt controlate de către țările mult mai dezvoltate.
- Transferul intelectualilor, care este în prezent cel mai periculos tip de imperialism. Oamenii inteligenți, dotați intelectual sunt exploatați și educați înafara țărilor în care s-au născut. Când se întorc în țările lor, li se oferă locuri de muncă în administrație,cu o influență foarte mare pentru ca ei să poată controla destinul acelei țări. Când nativii sau străinii intră în legătură cu exploatatorii dinafara granițelor și sunt plasați în poziții cruciale în stat, țara este cucerită dinăuntru. Această tehnică prosperă a oferit șansa imperialiștilor vestici de a-și îndeplini scopurile cu ușurință, fără a ridica suspiciunile oamenilor pe care doresc să îi subjuge. Astăzi lumea islamică este prinsă într-o astfel de capcană și de aceea este martoră la abuzuri și exploatări.
Oricărui mod de imperialism sunt supuse, țările suferă numeroase consecințe:
- Numeroase metode de anilihare îndepărtează oamenii de propriile lor valori, culturi și istorii. În consecință, aceștia suferă crize de identitate sau de scopuri, nu își mai cunosc trecutul și nici imagina viitorul.
- Orice efort de a-și susține țara este zdrobit. Industria devine dependentă de foștii șefi imperialiști, știința și cunoașterea nu se mai află pe primul loc ca importanță, iar imitațiile sunt bine stabilite pentru ca libertatea de studiu și cercetare să nu primească nici o piedică.
- Oamenii sunt neglijați și rămân dependenți de străini. Sunt reduși la tăcere și mințiți de cuvinte precum progres, civilizație și altele asemănătoare.
- Toate instituțiile de stat sunt penetrate de ajutorul străin, care nu este altceva decât o datorie financiară și culturală masivă. Importurile, exporturile și dezvoltarea sunt controlate sau conduse după interesele exploatatorului.
- Nu se depunde nici un efort pentru a ajuta masele de oameni săraci, dar clasele conducătoare se bucură de lux și de cheltuieli extravagante. Insatisfacția oamenilor îi face să se lupte între ei, facându-se și mai vulnerabili influenței și intervenției exterioare.
- Activitatea mentală și spirituală sunt distruse, iar instituțiile educaționale tind să copieze idei, drumuri și subiecte străine. Industria este redusă la a asambla părți prefabricate. Armata tinde să devină o groapă de gunoi pentru țările impersialiste, deoarece cheltuielile sale pentru echipamentul necesar asigură mersul corect al acestor industrii.
Ne întrebăm dacă este logic să legăm cuceririle islamice de imperialism, care a adus consecințe dezastruoase oriunde a poposit.
Victoriile armatelor islamice nu au cauzat un exod al oamenilor din casele lor sau din țările lor, și nici nu au împiedicat oamenii să muncească legându-i cu lanțuri la mâini și la picioare. Musulmanii au permis indigenilor să ducă propriul lor stil de viață și să aibă propria lor credință, protejându-i așa cum au făcut-o mereu musulmanii. Guvernatorii și liderii musulmani erau iubiți și respectați pentru dreptatea de care dădeau dovadă. Egalitatea, pacea și siguranța erau stabilite între diferite comunități.
Dacă s-ar fi întâmplat altfel, s-ar mai fi adunat creștinii și cei din Damasc într-o biserică pentru a se ruga pentru victoria musulmanilor împotriva Bizanțului creștin, ce dorea să recapete control aspura orașului? Dacă musulmanii nu ar fi respectat drepturile non-musulmanilor, ar fi putut menține siguranța lor timp de secole într-un stat atât de vast încât ar fi fost nevoie de mai mult de șase luni pentru a ajunge de la un capăt la celălalt?
Nu ne putem abține să nu admirăm acei conducători musulmani și energia lor dinamică, comparându-i cu conducătorii din aceste timpuri. Aceștia, în ciuda căilor de transport moderne ce există, a telecomunicațiilor și a trupelor armate, nu pot menține pacea și siguranța nici într-un stat micuț.
În ziua de azi mulți învățați și intelectuali care realizează valoarea dinamicii islamului, ce a făcut posibilă suveranitatea acestuia și a format bazele existenței noastre eterne în Viața de Apoi, ne spun în mod explicit că musulmanii ar trebui să o recâștige. În timp ce cucereau pământuri, musulmanii cucereau și inimile locuitorilor acestora. Ei erau primiți cu dragoste, iubire și respect. Nici o persoană care nu era adeptă a islamului nu s-a plâns vreodată că le sunt puse piedici culturale sau că sunt distruși de venirea musulmanilor. Contrastul dintre aceștia și cuceririle europei creștine sunt clare.
Primii musulmani au știut să prețuiască potențialul de cunoaștere și de aplicare a artei în mediile pe care le-au cucerit. Ei au oferit orice oportunitate școlarilor și cercetătorilor din acele locuri pentru ca ei să poată desfășura activități adecvate lor. Indiferent de religia pe care o aveau, oamenii erau foarte respectați de către musulmani în comunitățile lor. Ei nu au făcut nimic din ceea ce descendenții colonialiștilor britanici în America au făcut indienilor americani sau în Australia aborigenilor, francezilor algerienilor sau germanii indonezienilor. Din contră, au tratat cei cuceriți ca și cum aceștia erau parte din aceeași religie cu a lor.
Califul Umar i-a spus o dată unui coptic egiptean care fusese bătut de un nobil mecan să îl bată așa cum a fost bătut el. Când Umar a auzit că 'Amr ibn al-'As i-a rănit sentimentele unui egiptean nativ, l-a mustrat: „Ființele umane s-au născut cu libertate. De ce le înrobești?” Când a mers să primească cheile Moscheii al-Aqsa, Umar a vizitat și a vorbit cu preoții din dinferite biserici din Palestina. O dată se afla într-o biserică în momentul rugăciunii. Preotul l-a rugat pe acesta în mod repetat să se roage și el în biserică, dar el a refuzat spunând: „Ai putea fi hărțuit mai târziu de ceilalți creștini dacă observă că m-ai lăsat să mă rog aici.” Așa că a ieșit din biserică și s-a rugat în afara ei pe pământ.
Acestea sunt câteva exemple care arată cât de sensibili, toleranți și drepți erau musulmanii în relațiile lor cu alți oameni. Astfel de atitudini și toleranță înnăscută nu au fost întâlnite în nicio altă societate.
- Creat la .